Rugăciune către Sfântul Mucenic Trifon


 


O, întru tot lăudate, Sfinte Mucenice Trifon, primește de la noi aceste cântări pe care cu umilință le aducem înaintea ta și ne izbăvește din toate nevoile și scârbele, ca un bun și iubitor de oameni și neînfruntat ocrotitor al creștinilor. Căci deși suntem nevrednici a ne face părtași milostivirii tale, pentru păcatele noastre cele multe și grele, săvârșite în viața noastră și în tot ceasul, însă cunoscând marea bunătate pe care ai arătat-o asupra celor ce te cinstesc pe tine și se pocăiesc cu credință întru numele Domnului, năzuim cu lacrimi de umilință și preaplecată mărturisire a păcatelor la mijlocirile tale înaintea Sfintei Treimi. Fii dar nouă pururi rugător la Preaputernicul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru mântuirea noastră de toate bolile și primejdiile, de cutremurul pământului și moarte năprasnică, pentru întărirea noastră în credința cea adevărată, apărându-ne de toate răutățile după făgăduința ta, căci toți te cinstim și prăznuim numele tău, acum și pururea și în veci. Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta