REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  F rați creștini, M ARE este puterea credinței și minunate sunt darurile: ei! Viață fără de moarte și împărăție veșnică ne dăruiește nouă credința, căci zice Sfânta Evanghelie: „Crezând, viață să aveți întru numele Lui“ (Ioan 20, 31), iar în alt loc: „Cel ce va crede și se va boteza, se va mântui“ (Marcu 16, 16). Sfântul apostol Pavel ne învață, zicând: „Crede în Domnul Iisus Hristos și te vei mântui împreună cu casa ta“ (Fapte Ap. 16, 31). Este de ajuns numai să creadă omul ca să se mântuiască? Dumnezeiasca Evanghelie zice: „Va să vie Fiul omului, întru slava Tatălui Său împreună cu îngerii Săi și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui“ (Matei 16, 27). Și vor ieși cei ce au făcut cele bune întru învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele, întru învierea osândirii“ (Ioan 5, 29). Este vreo nepotrivire când dumnezeiasca Scriptură ne spune că credința mântuiește pe om, iar în alte locuri ne învață că faptele cele bune aduc mântuirea? O, fraților, să nu ne înșelăm, căci ...

 

  Luni Evanghelia de la Matei (Mt. 24, 3-35) 3 Și șezând El pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă când vor fi acestea și care este semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului? 4 Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeți să nu vă amăgească cineva. 5 Căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, și pe mulți îi vor amăgi. 6 Și veți auzi de războaie și de zvonuri de războaie; luați seama să nu vă speriați, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârșitul. 7 Căci se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție și va fi foamete și ciumă și cutremure pe alocuri. 8 Dar toate acestea sunt începutul durerilor. 9 Atunci vă vor da pe voi spre asuprire și vă vor ucide și veți fi urâți de toate neamurile pentru numele Meu. 10 Atunci mulți se vor sminti și se vor vinde unii pe alții; și se vor urî unii pe alții. 11 Și mulți prooroci mincinoși se vor scula și vor amăgi pe mulți. 12 Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea...

  F rați creștini, C ând Domnul Iisus, din milostivirea Sa cea nemărginită, trebuia să se ducă la Ierusalim ca să sufere Patima răstignirii și moartea pentru mântuirea oamenilor, atunci Simon leprosul i-a pregătit Lui ospăț în Betania, unde Maria, sora lui Lazăr, i-a uns preacuratele Lui picioare cu mir de mult preț și le-a șters cu părul capului său. În Ierusalim, poporul L-a întâmpinat cu stâlpări de finic și mulți dintre iudei așterneau pe cale ramuri de copaci și își aruncau hainele lor pe pământul pe unde trecea Iisus. Ucenicii Lui L-au slăvit, pruncii cei fără răutate I-au adus laude, mulțimile de oameni L-au primit, strigând și zicând: Osana, Fiul lui David! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului! Dar vânzătorul Iuda pregătește pentru primirea Lui sărutarea trădării; mai-marii preoților fac sfat și hotărăsc moartea lui Iisus Hristos și a lui Lazăr. D e astăzi înainte mai sunt șase zile până la Paști. După cele șase zile ale Patimilor, noi sărbătorim Paștile...

  F rați creștini, D omnul Iisus Hristos, zicând către ucenicii Săi: Eu am venit în lume, nu ca să-Mi slujească Mie oamenii, ci ca Eu să slujesc lor, ne-a dat cea mai mare pildă de smerenie. Când vedem pe Împăratul împăraților, pe Ziditorul cerului și al pământului, pe Stăpânitorul a toată făptura văzută și nevăzută, pe Dumnezeul cel atotputernic și atotstăpânitor, pe Cel căruia I se închină și îi slujesc toate cetele cerești ale îngerilor, că slujește oamenilor și spală picioarele ucenicilor, ce altă pildă de smerenie poate fi mai mare, mai puternică și mai, tare decât aceasta? Pentru ce însă a unit pilda smereniei Lui, cu pilda dragostei Lui, când a zis: „Că și Fiul Omului n-a venit să se slujească, ci ca să slujească și să-și dea sufletul preț de răscumpărare pentru mulți“? C ei doi apostoli, Iacob și Ioan, cerând de la Iisus Hristos cinste și scaunele cele mai de sus, au dat semne de mândrie; iar ceilalți zece, mâniindu-se de cererea celor doi, au dat semne de zavistie, de ...

  F rați creștini, D uhul cel mut și surd, adică diavolul, nu ar avea dreptul să chinuiască făptura lui Dumnezeu, dacă nu i-ar da Dumnezeu voie, căci știm că nici pe Iov n-a îndrăznit să-l ispitească fără învoirea lui Dumnezeu. De aceea Iisus Hristos, ca Dumnezeu adevărat, știa și ziua și ceasul de când duhul necurat chinuia pe tânărul din Evanghelia de astăzi. Pentru ce, dar, a mai întrebat Iisus pe tatăl celui îndrăcit despre vremea când i-a venit lui boala aceasta? Oare, îi este lui Dumnezeu mai greu să vindece bolile cele de mulți ani, și mai puțin greu, să le vindece pe cele de mai puțini ani? Sau, oare, îi este Lui mai greu să mute pe diavolul din locul în care a locuit multă vreme și mai ușor să-l gonească din locul în care a stat mai puțină vreme? La Dumnezeu deopotrivă toate sunt cu putință, pentru că puterea Lui este nemăsurată și nemărginită. Dumnezeu a supus omului multe și nenumărate lucruri, dar vremea a lăsat-o sub stăpânirea Sa, după cum spun Faptele Apostolilor,...

  ​ ​[...] "Că haina cea de nuntă închipuiește toate faptele cele bune și că haina celor care se mântuiesc este Hristos, o spune Sfântul Apostol Pavel, zicând: „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat“ (Galateni 3, 27). [...] Sfântul Apostol Pavel ne învață despre felurile păcatelor: „Nu știți, oare, că nedrepții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu?..." (I Corinteni 6, 9-10). [...] Judecătorul va pune înaintea noastră toate păcatele noastre, după cum zice psalmistul: „Te voi mustra și voi pune înaintea feței tale păcatele tale“ (Psalm 49, 22). ​Referințe Bibliografice (Surse) ​Sursele utilizate în alcătuirea acestei Cazanii sunt următoarele: ​ Sfânta Scriptură (Biblia): ​ Evanghelia după Matei: Capitolul 25, versetele 31-46 (Referința centrală: Descrierea Judecății de Apoi, a oilor și a caprelor ); Capitolul 22, versetele 1-14 ( Pilda Nunții Fiului de Împărat și haina de nuntă ). ​ Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel: Capitolul 3, ...

  ​— Despre pocăință și mărturisire — ​Frați creștini, ​Prin pocăința și întoarcerea fiului risipitor, ni s-a dat nouă chipul pocăinței și mărturisirii adevărate. Dacă vom cerceta cu grijă acest îndreptar și ne vom gândi la chipul în care noi ne pocăim și ne mărturisim acum, vom găsi că suntem atât de departe de el, pe cât este cerul de pământ. Începutul pocăinței fiului risipitor a avut loc când și-a venit în sine, când și-a venit în fire. Într-adevăr, acesta este începutul pocăinței adevărate și fără acesta nimeni nu poate veni la pocăință, pentru că de nu-ți vei recunoaște păcatele tale, cum te vei putea pocăi? ​Fiul risipitor, depărtându-și mintea sa de la gândurile păcătoase, a adunat-o spre privirea și cercetarea stării sale. A văzut noroiul fărădelegilor sale și a simțit mirosul urât al păcatelor sale, lipsa harului lui Dumnezeu și pierderea sufletului său. Punând deci față în față starea sa cea dintâi și sfântă cu cea de a doua și păcătoasă, și-a frânt inima lui cea înt...

  F rați creștini, S fânta Evanghelie care s-a citit astăzi ne arată lămurit deosebirea dintre botezul lui Ioan și Botezul lui Iisus Hristos. Socotim deci că este de mare folos să vorbim despre Botezul acesta și să arătăm pentru ce a voit Dumnezeu să ne botezăm nu numai cu Duh, ci și cu apă; ce înseamnă cele ce se fac la Săvârșirea Sfântului Botez, ce haruri luăm când ne botezăm și câte sunt botezurile lui Iisus Hristos. F rați creștini, fiindcă suntem alcătuiți din suflet nematerialnic și din trup materialnic, Prea Bunul Dumnezeu a binevoit, ca toate harurile cele duhovnicești, care se dau prin Sfintele Taine, să aibă și semne materialnice care să cadă sub simțurile noastre, pentru ca nu numai prin credință, ci și prin simțuri sufletul nostru să ia cunoștință când și prin cine vine într-însul harul Sfântului Duh. Dacă ar fi lipsit acestea,noi n-am fi știut nici prin cine și nici când se dă nouă harul, și am fi fost în îndoială și nepregătiți, deci nevrednici de primirea dumnez...

  F rați creștini, A ți auzit cum a numit Domnul pe mai-marele sinagogii, care una grăia și altceva cugeta. „Fățarnice“, i-a zis Domnul, apoi a mustrat și a dat pe față fățărnicia lui. Păcatul fățărniciei, pe care unii îl numesc iscusință firească, iar alții meșteșug folositor, este un păcat mare, care, la rândul lui, dă naștere la alte multe și mari păcate. Fățărnicia are ca rădăcină vicleșugul, iar ca roade: minciuna, înșelăciunea, șiretenia, necinstea și vătămarea aproapelui. D umnezeu, din iubirea Sa față de oameni, voiește ca purtările oamenilor să fie cinstite, mintea lor curată și sufletul lor sfânt. De aceea poruncește, zicând: „Cuvântul vostru să fie da, ceea ce este da, și nu, ceea ce este nu“ (Matei 5, 37). Cum cugetă mintea ta așa să grăiască și gura ta, iar ce este mai mult decât da și nu, adică cuvintele cele cu dublu înțeles și răspunsul cel meșteșugit și încurcat, sunt de la diavolul. Acestea cad sub aspră judecată, cum ne spune și Sfântul Apostol Iacob, zicând:...

  Frați creștini, Înfricoșată este moartea cea fără de veste și năpraznică, pentru că, așa cum ne vom afla în ceasul morții noastre, așa rămânem în veacul veacului. După moarte, nici cel drept nu se mai schimbă din starea cea bună, în păcat, și nici păcătosul din păcat, în starea cea bună. De aceea, oricum se va afla omul în ceasul morții, așa va și rămâne, și de care loc se va afla vrednic omul în ceasul morții sale, de rai sau de iad, acolo se rânduiește și acolo petrece în vecii vecilor. Noi, păcătoșii, păcătuim mai în fiecare clipă. Când lipsește păcatul din ocupațiunile noastre? În ceasul acesta ne aflăm la mâncare și la băutură, la ospețe și la beții: în ceasul următor, în desfrânare și în fapte de rușine, în certuri și în zavistii, în furturi și în nedreptăți, în silnicii și asupriri ale fraților noștri! Când lipsește păcatul din vorbirile noastre? Ocările, năpăstuirile, grăirile de rău, minciunile, clevetirile, vorbele de rușine și mai ales bârfirea nu lipsește niciodată di...

  . A colo unde este credință adevărată, acolo se află și adevărata milostenie. S fântul Ioanichie a trecut într-o zi pe lângă o mânăstire. Între multe monahii care se nevoiau în ea, se aflau și o maică cu fiica ei. Necuratele duhuri ale patimilor trupești o războiau cumplit pe tânără, atât de cumplit, încât ea se gândea în fiecare zi să părăsească mânăstirea și să se întoarcă în lume. Z adarnic a încercat maica să o facă să vadă cumplita cădere către care se îndrepta. Dar ea l-a rugat cu lacrimi pe Sfântul Ioanichie ca să o sfătuiască pe fiica ei să nu se întoarcă la urâciunile lumii. A tunci Sfântul a grăit către tânără și a zis: „Fiică, pune mâinile tale pe grumazul meu!" Tânăra a făcut așa. Atunci dumnezeiescul Părinte mult milostivul I-a cerut lui Dumnezeu ca patima fetei să treacă asupra lui, iar ea să rămână liberă de ea și curată. Precum s-a și întâmplat. Tânăra s-a vindecat cu desăvârșire de necurata patimă și a rămas mai departe liniștită în mânăstirea ei. A vva Io...