REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

    ​Frați creștini, ​Scopul pildei din Evanghelia care s-a citit astăzi, este arătarea osândirii bogaților iubitori de plăceri și nemilostivi și răsplătirii cu slavă a celor care, fiind în sărăcie și suferințe, n-au uitat pe Dumnezeu. Cel care va asculta această cerească învățătură, cu credință și cu evlavie, dacă va fi bogat, se va face cumpătat și milostiv; iar dacă va fi sărac și suferind, se va întări în sufletul său și în nădejdea ajutorului și răsplătirii lui Dumnezeu. Pentru aceasta, să ascultăm cu evlavie pilda Sfintei Evanghelii. ​„Domnul a zis: era odată un om bogat, care se îmbrăca în porfiră și în in de mare preț și petrecea în fiecare zi, înconjurat de slavă“. (Luca 16, 19) ​Bogatul acesta, care înfățișează pe orice bogat iubitor de plăceri și nemilostiv, se îmbrăca cu haine roșii de porfiră și cu vison din pânză de in de mare preț și se veselea în chip strălucit, nu numai uneori, ci în toate zilele. El trăia, adică, în mare lux, cu multe cheltuieli, în multă...

  ​ (Păzirea dumnezeieștilor porunci este dătătoare și de bunătățile cele pământești) ​Frați creștini, ​În Sfânta Evanghelie de astăzi am văzut că două sunt poruncile lui Dumnezeu, pe care le-au ascultat Petru și ceilalți ucenici ai lui Iisus Hristos : „Aruncați mrejele voastre pentru pescuire “ (Luca 5, 4) este cea dintâi și „Nu te teme, de acum vei fi pescar de oameni !“ (Luca 5, 10) sau, după cum spun Evangheliștii Matei și Marcu: „Veniți după Mine și vă voi face pe voi pescari de oameni“ (Matei 4, 19, Marcu 1, 17) este cea dea doua poruncă. Supunându-se îndată ucenicii la porunca cea dintâi, au avut bun spor, prinzând mulțime mare de pește; supunându-se îndată și la cea de a doua poruncă, au ajuns împreună-șezători pe scaune cu Iisus Hristos, în Împărăția cerurilor. Aceasta ne arată din destul că cei care se supun dumnezeieștilor porunci moștenesc nu numai Împărăția veșnică, ci și în această viață vremelnică au bun spor. Sunt însă unii care socotesc că neamul omenesc, din c...

  ​ Aceasta este o traducere realizată cu ajutorul inteligenței artificiale din versiunea în engleză. ​ Cuvânt despre Sfânta Schimbare la Față a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos al Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului ​Pentru o explicare a prezentului Praznic și înțelegerea adevărului său, este necesar pentru noi să ne întoarcem chiar la începutul citirii de astăzi din Evanghelie: „Și după șase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte" (Mt. 17:1). ​Mai întâi de toate trebuie să întrebăm, de unde începe Evanghelistul Matei să numere cele șase zile? Din ce fel de zi este? Ce indică expresia precedentă, unde Mântuitorul, învățându-i pe ucenicii Săi, le-a spus: „Căci Fiul Omului va veni întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi," și mai departe: „Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului ven...

  ​Frați creștini, ​Mustrarea lui Petru, pe care am auzit-o astăzi în Sfânta Evanghelie, ne dă prilej, cum nu se poate mai bun, să cercetăm cu amănuntul despre împuținarea credinței, care răcește dorința de fapte bune și doboară lesne pe om în prăpăstiile păcatului. ​Cel puțin-credincios se deosebește de cel credincios și de cel necredincios după cum se deosebește apa călduță, de cea fierbinte și de cea rece. Apa călduță are căldură puțină, cea fierbinte are mai multă, iar cea rece, nicidecum. Cel puțin-credincios are credință, însă puțină; cel credincios are multă, iar cel necredincios nicidecum. Apa călduță are putere, însă puțină; cea fierbinte are multă, iar cea rece nicidecum. Cel puțin-credincios are râvnă, însă prea puțină; cel credincios are râvnă multă, iar cel necredincios nicidecum. Pentru aceasta necredinciosul, fiindcă nu crede nicidecum în Dumnezeu, calcă fără sfială toate poruncile Lui. Cel credincios, fiindcă are râvnă multă și crede fierbinte, cu anevoie calcă p...

  ​„Frați creștini, ​Mă gândesc la tăcerea lui Iisus Hristos, din povestirea Evangheliei de astăzi, când cei doi orbi, în mijlocul drumului, prin mulțimea oamenilor, strigau cu glas mare: „Miluiește-ne pe noi, Fiul lui David!“ (Matei 9, 27) Aud și porunca pe care le-a dat-o lor, după ce le-a deschis și le-a luminat ochii lor, zicând: „Vedeți, nimeni să nu știe!“ (Matei 9, 30) și, socotind eu că și tăcerea și porunca lui Iisus voiau să ascundă minunile, mă minunez și sunt nedumerit. Dacă Domnul s-ar fi arătat așa numai față de acești doi orbi, nedumerirea mea ar fi lămurită. Dar, deoarece am văzut că ori de câte ori Domnul a făcut minuni, întotdeauna a procedat la fel, pentru aceasta, nedumerirea mea nu se lămurește, ci crește și mai mult. ​Iisus curățește de lepră pe leprosul care L-a în- tâmpinat și îndată îi porundește, zicând: ia aminte, închide gura ta și nimănui să nu arăți minunea; vezi, nimănui să nu spui! (Matei 8, 4) Oprește femeii curgerea cea de mulți ani a sângelui, ...

  ​Frați creștini, ​Să nu trecem cu vederea tăcerea Domnului nostru Iisus Hristos față de nerecunoscătorii ghergheseni. Noi, din obișnuință, fără să ținem seama, ne supărăm pe aceia care sunt lipsiți de recunoștință față de binefacerile noastre. Domnul nostru Iisus Hristos ne-a arătat că nerecunoștința este un păcat mare, cu prilejul vindecării celor zece leproși, despre care Sfântul Evanghelist Luca spune că, pe când Iisus, în drum spre Ierusalim, a trecut printr-un sat, l-au întâmpinat de departe și, ridicându-și glasul lor, au strigat: „Iisuse, Învățătorule, fie-ți milă de noi!“ (Luca 17, 13). Iisus, milostivindu-se, a zis către dânșii: mergeți la preoți și arătați-le mădularele voastre leproase; iar ei ascultând porunca, au mers la preoți însă, mai înainte de a ajunge la preoți, pe cale, s-au vindecat. După aceasta numai unul dintr-înșii, care era samarinean, s-a întors îndată la Iisus Hristos și căzând cu fața la picioarele Lui, i-a mulțumit. Atunci Iisus a mustrat păcatul n...

  F rați creștini, M ARE este puterea credinței și minunate sunt darurile: ei! Viață fără de moarte și împărăție veșnică ne dăruiește nouă credința, căci zice Sfânta Evanghelie: „Crezând, viață să aveți întru numele Lui“ (Ioan 20, 31), iar în alt loc: „Cel ce va crede și se va boteza, se va mântui“ (Marcu 16, 16). Sfântul apostol Pavel ne învață, zicând: „Crede în Domnul Iisus Hristos și te vei mântui împreună cu casa ta“ (Fapte Ap. 16, 31). Este de ajuns numai să creadă omul ca să se mântuiască? Dumnezeiasca Evanghelie zice: „Va să vie Fiul omului, întru slava Tatălui Său împreună cu îngerii Săi și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui“ (Matei 16, 27). Și vor ieși cei ce au făcut cele bune întru învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele, întru învierea osândirii“ (Ioan 5, 29). Este vreo nepotrivire când dumnezeiasca Scriptură ne spune că credința mântuiește pe om, iar în alte locuri ne învață că faptele cele bune aduc mântuirea? O, fraților, să nu ne înșelăm, căci ...