Pilda celor două bucăți de pâine din celula foamei
Se povestește că într-o celulă umedă și rece de la Aiud, doi deținuți politici, un tânăr student și un bătrân preot, își împărțeau firimiturile care reprezentau singura lor hrană pe acea zi. Tânărul, slăbit de bătăi și de foame, abia mai putea sta în picioare. Într-o seară, gardianul a aruncat pe vizetă o singură bucată de pâine, mai mică decât de obicei, spunând cu răutate: „Mâncați-o și crăpați!”. Bătrânul preot a luat pâinea, a rupt-o în două și i-a dat tânărului partea mai mare. Acesta, văzând cât de tras la față era părintele, a refuzat spunând: — Preasfințite, sfinția voastră aveți nevoie de putere ca să ne mai spuneți un cuvânt de duh. Eu sunt tânăr, pot răbda. Preotul i-a zâmbit cu o pace nepământeană și i-a răspuns: — Fiule, în temniță am învățat că foamea trupului se potolește cu pâine, dar foamea sufletului se satură doar cu iubire. Dacă eu mănânc această bucată, trupul meu va mai trăi o zi. Dar dacă tu o mănânci din mâna mea, sufletul meu va trăi o veșnicie în...