REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  ​Se spune că, într-o vreme de mare prigoană, în cetatea Cizicului trăiau nouă bărbați de vârste și firi diferite. Unul era mai tânăr și plin de avânt, altul mai bătrân și așezat, unul era învățat, iar altul simplu lucrător al pământului. Deși erau atât de deosebiți, îi unea un singur fir de aur: dragostea pentru Hristos . ​Când dregătorul cetății i-a adunat în piața publică, cerându-le să se lepede de credință, i-a întrebat cu viclenie: — „De ce vă aruncați viețile la pierzare? Sunteți puțini, iar lumea întreagă se închină zeilor noștri. Ce credeți că veți schimba?” ​Atunci, cel mai în vârstă dintre ei a răspuns: — „Stăpâne, o cetate nu stă într-un singur turn, ci în tăria zidurilor ei. Noi nu suntem nouă indivizi care luptă singuri, ci suntem nouă verigi ale aceluiași lanț care leagă pământul de Cer. Dacă o singură verigă rămâne tare, lanțul nu se rupe.” ​Au fost supuși la chinuri groaznice, dar minunea nu a stat doar în răbdarea lor, ci în unitatea lor. Când unul slăbea d...

   Doamne Atotputernice şi Atotindurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul! Primeşte, Doamne, această mică a mea rugăciune, şi umilită a mea voinţa, că mă întristez pentru că Te-am întristat, şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Prea Bunule Mântuitor, am toată speranţa, şi cred că Tu, care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci, şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale. Nu Te depărta de la mine Doamne, şi ajută-mi, că în toate să fac voia Ta, şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci că femei...

  35 Și Iisus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine niciodată nu va înseta. 36 Dar Eu v'am spus că M'ați și văzut, și nu credeți. 37 Tot ce-Mi dă mie Tatăl, va veni la Mine; și pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară; 38 pentru că M'am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M'a trimis. 39 Iar voia Celui ce M'a trimis, aceasta este: să nu-l pierd pe nici unul din cei pe care Mi-a dat, ci să-l înviez în ziua de apoi.

  Prochimen, glasul al 3-lea (Luca 1, 47) M ărește sufletul meu pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Stih: Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum, mă vor ferici toate neamurile. 18 Și Simon, văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt, le-a adus bani, 19 zicând: „Dați-mi și mie această putere, ca acela pe care eu voi pune mâinile să primească Duh Sfânt“. 20 Iar Petru i-a zis: „Piară banii tăi, și tu împreună cu ei!, pentru că ai socotit că darul lui Dumnezeu se dobândește cu bani h ; 21 în chemarea aceasta tu n'ai parte și nici moștenire i , pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. 22 Așadar, pocăiește-te de această răutate a ta și roagă-te lui Dumnezeu, doar ți se va ierta cugetul inimii; 23 că'ntru amărăciunea fierii și'ntru legătura nedreptății te văd că ești!“ 24 Și răspunzând Simon, a zis: „Rugați-vă voi la Domnul pentru mine, ca să nu vină asupra mea nimic din cele ce ați zis“. 25...

  Glasul 2 Cele de sus căutând... C eata cea tare și luminată a celor nouă mucenici, care ca niște mărturisitori ai Dumnezeirii Celei în Trei Străluciri, dintru început înaintea Divanului, aceștia au strigat: sângele și sufletele noastre împreună cu trupurile, ca o jertfă fără prihană aducem Ție, Stăpâne; numără-ne în Cetele celor Cerești ai Tăi, ca un Dumnezeu Milostiv.

  Troparul Sfinților 9 Mucenici din Cizic, glasul al 4-lea: M ucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. C ântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Pe Voievozii cei tari... Stih: Sfinților mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi. M ucenicilor cei purtători de chinuri, care cu adevărat vă veseliți de Frumusețile Cele Dumnezeiești și din destul vă îndulciți din Izvorul desfătării și prin împărtășire vă îndumnezeiți, izbăviți de cumplitele primejdii pe cei ce vă fericesc pe voi. Stih: Sfinților mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi. L uptătorilor, cei ce ați răsărit ca soarele cel luminos cu razele luptelor voastre celor tari, luminați pe toți cu strălucirile minunilor, pierdeți și noaptea patimilor și întunericul demonilor îl risipiți...

  Glasul 4 M ucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

  ​Cetatea Cizicului, o așezare străveche și glorioasă din Misia Mică, situată pe țărmul Helespontului, a fost binecuvântată încă de timpuriu cu sămânța Evangheliei prin propovăduirea Sfântului Apostol Pavel. Deși lumina credinței fusese aprinsă, primii creștini din această cetate au trăit sub spectrul terorii instaurate de împărații păgâni ai Romei, care, înainte de urcarea pe tron a Sfântului Constantin cel Mare, prigoneau cu cruzime Biserica lui Hristos. ​În acele vremuri de restriște, când mulți credincioși se ascundeau în munți sau își tăinuiau credința de teama torturilor, s-au ridicat nouă bărbați de o vitejie duhovnicească neclintită. Precum muntele Sionului, ei au rămas neclintiți în fața amenințărilor, arzând de râvna Sfântului Ilie. Numele acestor ostași ai lui Hristos, proveniți din locuri diferite dar uniți de aceeași dragoste divină, sunt: Teognid, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie și Filimon . ​Ajungând în Cizic, aceștia au început să propovă...

  ​Acești nouă mărturisitori neînfricați, purtând în suflete flacăra iubirii pentru Hristos, au refuzat cu hotărâre să aducă jertfe idolilor sau să se lepede de adevăratul Dumnezeu. Din această pricină, au îndurat chinuri cumplite, primind în cele din urmă cununa muceniciei prin tăierea capului. ​În perioada domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare, în cetatea Cizic a fost ridicată o sfântă biserică chiar pe locul unde acești martiri și-au dat viața. Sfintele lor moaște, așezate cu evlavie în acest lăcaș, au devenit izvor de nenumărate minuni și tămăduiri pentru cei care s-au rugat cu credință. ​Numele acestor ostași ai lui Hristos sunt: Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemas, Magnon, Teodot, Tavmasie și Filimon . Căutând fericirea cea veșnică, ei au nesocotit deșertăciunile trecătoare ale acestei lumi, alegând nestricăciunea în locul bunurilor pieritoare. Pentru jertfa lor curată, Domnul i-a rânduit în locașurile slavei Sale, dăruindu-le nemurirea. Acești sfinți au stră...

  ​Această prăznuire ne aduce în atenție jertfa a nouă mărturisitori neînfricați care, aprinși de focul dragostei pentru Hristos, au ales calea muceniciei în locul idolatriei. Refuzând cu tărie să lepede credința în Dumnezeul cel Adevărat, acești sfinți au îndurat chinuri cumplite, primind în cele din urmă moartea prin tăierea capului, pecetluindu-și astfel devotamentul cu propriul sânge. ​Ulterior, în perioada domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare, pe locul unde aceștia și-au dat viața în Cizic, a fost înălțată o mănăstire deosebită. Sfintele lor moaște, așezate cu evlavie în acest așezământ, au devenit un izvor nesecat de tămăduiri și minuni pentru toți cei care s-au apropiat cu credință. ​Cei nouă stâlpi ai Ortodoxiei prăznuiți astăzi sunt: Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemas, Magnon, Teodot, Tavmasie și Filimon. Prin lepădarea de deșertăciunile lumești și căutarea neîncetată a vieții veșnice, acești mucenici din secolul al III-lea au schimbat stricăciunea trecă...

  ​Se strâng în „ligi” cu nume sfinte, În asociații cu pretenții, Dar n-au în traistă nici cuvinte, Nici pic de duh, doar intenții. Se cred „ortodocși” prin etichetă, Hristos e-un nume pe un zid, Căci în a lor minte îngustă, de dietă, Credința-i doar un gest arid. ​Eu, cu condeiul de jurnalist și har, Și cu teologia-n pași de studiu greu, Privesc cum dau cu piatra, în zadar, Cei ce se cred mai sus de Dumnezeu. Îmi amintesc de-acea „doamnă” cu renume, O „scriitoare” din „Ligi” de carton, Ce-mpreșca venin peste a mele nume, De pe un fals și găunos tron. ​Căci fără școală, fără sfinte studii, O minte goală n-are ce să spună, E doar o vorbă-n vânt, printre aluzii, Ce n-are greutate, n-are mână. A-ți da cu părerea fără argument, Când n-ai deschis Scriptura cu folos, E ca și cum diavolul, incompetent, Ar spune că raiul e bun și luminos, Și vrea mântuirea, în timp ce-i mincinos. ​Nici gura străzii, nici strigăt de femeie, Nici voci ce n-au în spate-un har școlit...

 

  ​Se spune că în cetatea Durostorum, pe când norii grei ai prigoanei întunecau cerul credinței, un tânăr ucenic l-a întrebat pe Sfântul Maxim: „Părinte, cum puteți sta liniștiți când comandantul Tarcvinius pregătește fiarele și focul pentru voi?” ​Sfântul Maxim, privindu-i pe frații săi de pătimire, Dada și Chintilian, a zâmbit cu o pace care nu era din această lume și i-a răspuns: — Fiule, ai văzut vreodată cum o singură lumânare aprinsă într-o cameră întunecată alungă toată frica? Noi nu suntem trei oameni care merg la moarte, ci suntem trei făclii pe care Hristos le aprinde astăzi pentru ca acest pământ al Durostorului să nu mai rătăcească niciodată în întuneric. ​Când au fost duși la tăiere, martorii au povestit că fețele lor nu arătau groază, ci o lumină blândă, ca și cum soarele răsărea din inimile lor. Prin jertfa lor, ei ne-au învățat că trupul poate fi legat și tăiat, dar lumina Duhului Sfânt rămâne pururea aprinsă în cei care Îl iubesc pe Dumnezeu mai mult decât prop...

      Doamne, Dumnezeul meu, osândit stau înaintea feței Tale celei sfinte și-mi mărturisesc nevrednicia, neputința și sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ție, o, izvorule cel dulce și noianule al milostivirilor: deschide stavilele cerului și plouă peste mine bunătățile îndurărilor Tale, ca să pot izvorî lacrimi care să-mi spele și să-mi curățească sufletul de întinăciunea păcatelor mele, cu tare și adevărată pocăință. Și ca să mă învrednicești de acest dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic: o, învățătorule al pocăinței și slăvite proorocule, cel ce ești mai mare decât toți proorocii, precum Însuși Fiul lui Dumnezeu te-a mărturisit în Sfânta Evanghelie, tu, care ai arătat norodului pe Stăpânul Hristos, Cel pe care L-ai botezat în Iordan și ai văzut cerurile deschizându-se, care ai auzit glasul Părintelui ceresc și ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-Se peste El, rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, ca cel ce șezi în cer...

  27 Lucrați nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne întru viața veșnică pe care v'o va da Fiul Omului, căci pe El Și-a pus pecetea Dumnezeu-Tatăl“ c . 28 Deci au zis către El: „Ce să facem, ca să săvârșim lucrurile lui Dumnezeu?“ 29 Iisus le-a răspuns, zicând: „Lucrul lui Dumnezeu acesta este, să credeți în Cel pe Care El L-a trimis“. 30 Deci I-au zis: „Dar ce minune faci tu, ca să vedem și să credem în tine? Ce lucrezi? 31 Părinții noștri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: Pâine din cer le-a dat lor să mănânce“. 32 Deci Iisus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: Nu Moise v'a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată. 33 Că pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer și dă viață lumii“ d .

  Prochimen, glasul al 7-lea (Psalmul 63, 11) V eseli-se-va cel drept de Domnul și va nădăjdui în El și se vor lăuda toți cei drepți la inimă. Stih: Auzi, Dumnezeule, glasul meu, când mă rog Ție. 5 Iar Filip e , coborându-se într'o cetate a Samariei, le propovăduia pe Hristos. 6 Și mulțimile într'un cuget luau aminte la cele spuse de Filip, ascultându-l și văzând semnele pe care le făcea. 7 Că din mulți care aveau duhuri necurate, ele ieșeau strigând cu glas mare, și mulți slăbănogi și șchiopi s'au vindecat. 8 Și bucurie mare s'a făcut în cetatea aceea. 9 Dar în cetate era mai dinainte un bărbat cu numele Simon, care vrăjea și uimea neamul Samariei, zicând că el ar fi cineva mare. 10 La acesta luau aminte toți, de la mic și pân'la mare, zicând: „El este acea putere a lui Dumnezeu numită Cea-Mare“ f . 11 Și luau aminte la el, fiindcă de multă vreme îi uimise cu vrăjile lui. 12 Dar când ei i-au crezut lui Filip, care le propovăduia despre împărăția lui Dumneze...

  Troparul Sfinților Mucenici Maxim, Cvintilian și Dadas din Ozovia glasul al 4-lea: M ucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. C ântarea 1, glasul 1. Irmos: C â ntare de biruință... Stih: Sfinților mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi. S tând pururea cu îndrăznire înaintea lui Dumnezeu Atotțiitorului, prealăudaților mucenici, rugați-vă să trimită nouă curățire de păcate. Stih: Sfinților mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi. S ăvârșind lupta și biruind pe vrăjmașul cel cu multe înșelăciuni, v-ați încununat cu Dumnezeiască podoabă, mucenicilor. Pentru aceasta bucurându-ne, cu cântări vă preamărim pe voi pururea. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. C u tăria Preasfântului Duh ați pierdut tăria șarpelui celui viclea...

  Glasul 4 M ucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

  Î mpărățind Dioclețian și Maximian, păgînii împărați, iar antipați fiind Tarcvinie și Gavinie, în al doilea an al stăpînirii lor, s-a ridicat diavoleasca mînie asupra creștinilor. Pentru că, stăpînind acei împărați și antipați toată lumea, a ieșit de la dînșii această poruncă: "Deși știm că toți cei ce sînteți sub stăpînirea noastră cinstiți cu cucernicie pe zei, însă noi avem purtare de grijă pentru buna îndreptare a toată împărăția. Și pe toți care în vremurile noastre stăpînesc părțile Romanilor, îi rugăm și îi sfătuim, ca și pe ceilalți să-i aducă spre cinstirea zeilor și spre dragostea către dînșii în toate chipurile. Iar de se va afla cineva, în orice loc, pomenind numele lui Hristos, unul ca acela va porni mînia noastră asupra sa". A ceastă poruncă auzind-o, popoarele s-au adunat vrînd să săvîrșească cele ce li se poruncise lor, adică să aducă zeilor jertfe și lăudau pe boierii lor, zicînd: "Să se bucure și la mulți ani să fie sănătoși stăpînii noștri, cei ce...