REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  S fântul Arhanghel Gavriil este vestitorul întrupării Fiului lui Dumnezeu. El este unul dintre cei șapte arhangheli care stau înaintea Tronului Celui Preaînalt. E l s-a înfățișat lui Zaharia și i-a vestit nașterea fiului lui, a lui Ioan, care avea să fie Botezătorul Domnului. D espre sine Sfântul Arhanghel Gavriil zice: Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu (Luca 1:19). Numele Gavriil însemnează „Dumnezeu-Om". C ugetând la taina Buneivestiri, Sfinții Părinți arată cum cu dreptate a trimis Dumnezeu un arhanghel cu un asemenea nume să vestească Fecioarei taina începutului mântuirii omenești: prin chiar numele lui, Arhanghelul Gavriil arată Fecioarei cine va fi și cum va fi Cel Care Se va naște din ea: El va fi Dumnezeu și Om, Dumnezeu Atotputernic. U nii Sfinți Părinți cred că tot Arhanghelul Gavriil le-a vestit și Părinților Fecioarei, Ioachim și Ana, nașterea fiicei lor; că tot el l-a călăuzit pe Moise în pustie să scrie Cartea Facerii. S finții Părinți mai cr

  S fântul Stahie a fost pus episcop în Bizanț de către Sfântul Apostol Andrei și a zidit o biserică în Arghiropoli, împreună cu Sfântul Andrei. Apoi a adunat pe mulți credincioși și îi învăța mântuitoarea viață. Ostenindu-se șaisprezece ani în acea nevoință pentru mântuirea omenească, a răposat cu pace. A mplie și Urban au fost puși episcopi de către același sfânt, Andrei. Amplie a fost episcop în Diospoli, iar Urban a fost episcop în Macedonia. Ei, propovăduind pe Hristos și pe idoli pierzându-i, i-au ridicat asupra lor pe evrei și pe elini și, fiind uciși de către aceștia, și-au împletit lor cunună mucenicească. N arcis a fost episcop în Atena, Apelie în Ieraclia și Aristobul în Britania, propovăduind Evanghelia lui Hristos, iar după multe osteneli și nevoințe și-au dat fericitele lor suflete în mâinile Domnului.

  A cești sfinți au viețuit pe vremea împăratului Nero, fiind următori și ucenici ai Sfântului Apostol Pavel; și au pătimit pentru Hristos de la necredincioșii elini, în Kolasia. Căci, când își înălțau rugăciunile lor către Dumnezeu în sfânta biserică, dimpreună cu ceilalți creștini, atunci au năvălit asupra lor închinătorii de idoli care erau contra creștinilor. Atunci toți credincioșii care erau în biserică, au fugit, și au rămas numai Filimon, Arhip și Apfia, pe care, luându-i păgânii, i-au dus la Artoklis făcătorul de pâine al Efesului. Atunci a fost bătut aspru Sfântul Arhip și străpuns cu cuțite peste tot trupul, de oamenii care treceau pe acolo și de copii. După aceasta Sfântul Filimon a fost bătut fără milă și, fiind împroșcat cu pietre, s-a săvârșit. Asemenea și Sfânta Apfia a fost ucisă cu pietre și în astfel de munci au trecut sfinții către Dumnezeu.

  O amenii din Tinos șed deseori la poartă și privesc cum urcă închinătorii la Biserica Maicii Domnului . Adesea văd chipuri întristate și se fac părtași durerii și suferinței acesor străini. Poate de aceea își păstrează sufletele curate și deschise, gata oricând să slujească aproapelui. Î ntr-o zi de 14 august 1971, Stiliani Maraboti stătea ca de obicei la portiță, uitându-se la mulțimea de bolnavi, mai mari sau mai mici, îmbrăcați în haine cernite, paralitici, infirmi și orbi, suferinzi de cancer sau de boli grele ale minții, ducând fiecare lumânări și daruri Preacuratei. Privea toată această turmă a durerii îndreptându-se spre Izvorul îndurării, să caute alinare. Pentru toată lumea se ruga în taină și pentru fiecare își făcea câte o cruce, cu gândul să-i primească Maica Domnului rugăciunea. Casa ei se făcuse biserică. Î ntr-o zi, de ea s-au apropiat două femei, cu un prunc plângând. - Ne rugăm, dacă ai avea o odaie, nu pentru noi, pentru pruncul care plânge, i-au spus. - De

  A fost în pustietate, aproape de Ierusalim, Preacuviosul Părintele nostru Teodosie, viețuind din copilărie, după plăcerea lui Dumnezeu, cu post, cu priveghere și cu rugăciune, iar, mai ales, cu milostenia ce făcea la săraci. Și l-a făcut pe el Dumnezeu mai mare să fie peste toți cei ce sunt împrejurul Ierusalimului. Și mănăstirea lui se chemă a Născătoarei de Dumnezeu și, întru ea, fericitul făcea milostenie cu mare înțelepciune. Și s-a făcut Lavra Cuviosului Teodosie vestită și mărită și a așezat într-însa viața de obște. Și a dat Domnul în lavra aceea toată îndestularea, încât cei ce viețuiau într-însa se îmbogățeau nu numai cu lucruri bune și duhovnicești daruri, dar nici de cele de trebuință pentru trup, nimeni nu ducea lipsă. Și era odihnă acolo nu numai monahilor ci și mulțimilor, străinilor, nenorociților, săracilor, scăpătaților, bolnavilor și neputincioșilor, pentru că milostiv era Cuviosul Teodosie și iubitor de oameni și îndurat, arătându-se că este tuturor părinte, cu

  1. Nimic nu este atât de folositor și mântuitor pentru suflet și mai necesar decât orice alt lucru lăudat, cât a istorisi faptele iubitoare de Dumnezeu ale sfinților bărbați, viețile și isprăvile lor care stârnesc și întărâtă pe lucrătorii virtuții și pe cei dispuși cu osârdie spre făptuire la încă și mai mare sârguință, la și mai mare râvnă; iar pe cei trândavi și nepăsători îi scoală, ca dintr-un somn și ca dintr-o beție, la trezvia sufletului și îi îndeamnă să lepede moleșeala ușurătății și să se înalțe către piscul virtuților. Dar când sunt istorisite cu amănunțime cele mai bune dintre isprăvile din viața unei femei sfinte, sau [se descrie] schimbarea slăbiciunii femeiești în bărbăție sau lupta ei și biruința împotriva demonilor, cu cât mai mult aceste isprăvi nu îi trezesc și îi îndreaptă pe toți spre mai mare râvnă? Așa este și viața și petrecerea fecioarei Parascheva, acum lăudată, și așa este dumnezeiasca dragoste și laudă a noastră față de ea, care, fiind tălmăcită cu ost