REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  ​Hristina s-a născut în cetatea Tirului. Ea fost fiica lui Urban, reprezentantul imperial al acelei cetăți, și închinătorul la idoli. Nu se cunoaște cauza sau împrejurarea prin care părinții cei păgâni au dat acest nume fiicei lor, însă el a conținut în sine taina vieții copilului, care avea să devină o mare următoare și muceniță a lui Hristos. Până la vârsta de unsprezece ani Hristina nu a cunoscut nimic despre credința creștinilor. Când a ajuns la această vârstă însă, tatăl ei a închis-o să locuiască într-un turn foarte înalt, în scopul de a o proteja de ochii lumii, deoarece Hristina era neobișnuit de frumoasă. Planul tatălui era să o țină pe fiica lui în acel turn până avea să împlinească vârsta deplină a majoratului. El a înzestrat-o în acel turn cu toate cele de trebuință și cu tot confortul: slugi, obiecte de aur și argint, idoli cărora să li se închine și să le aducă jertfe în fiecare zi. Cu toate acestea, sufletul Hristinei se simțea trist în atmosfera izolată și ido...

    ​Sfântul Atinoghen a viețuit într-o mânăstire de lângă cetatea Sevastei împreună cu zece ucenici ai săi. În timpul domniei lui Dioclețian, la Sevastia a sosit Filomarh, un prigonitor sângeros al creștinilor. El a arestat și a ucis mulți creștini din cetate. Când l-a văzut pe Atinoghen și pe ucenicii lui, el i-a poruncit Bătrânului să aducă jertfe idolilor ca să nu piară, așa cum pieriseră și ceilalți creștini. Atinoghen i-a zis: „O, prigonitorule, cei de care zici că au pierit nu au pierit deloc, ci se află acum în ceruri, bucurându-se cu îngerii. " Chiar atunci, o căprioară pe care Atinoghen o hrănea uneori cu mâna lui a fugit repede înspre el și văzându-l în acele chinuri, a început să plângă. Aceasta fiindcă până și fiarele munților erau mai simțitoare față de chinurile mucenicilor lui Hristos decât păgânii locuitori ai orașelor. După torturi cumplite, în timpul cărora un înger al lui Dumnezeu îi întărea pe mucenici, ei au fost cu toții decapitați, mai întâi preoți...

  ​Sfânta Muceniță Eufimia se prăznuiește în șaisprezece zile ale lunii septembrie, ziua muceniciei ei. Astăzi însă facem pomenire de minunea ce s-a lucrat la sfintele și cinstitele ei moaște, care s-a arătat cu prilejul lucrărilor Sfântului Sinod al patrulea a toată lumea [ecumenic], de la Calcedon, din anul 451. Acest sfânt Sinod s-a convocat în vremea împăratului Marchian și al împărătesei Pulheria, după moartea împăratului Teodosie cel mic. Pricina convocării acestui Sinod a fost împrăștierea ereziei lui Dioscor, patriarhul Alxandriei și a lui Eutihie, arhimandritul de la Constantinopol, care mincinos învățau că în Hristos Domnul nu se află două naturi, dumnezeiască și omenească, ci doar o singură natură dumnezeiască. La acest Sinod cel mai tare au strălucit Sfinții Anatolie, patriarhul Constantinopolului și Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului. Cum la lucrări nu s-a putut ajunge la nici o concluzie sănătoasă, în pofida dovezilor aduse în sprijinul adevărului, patriarhul Anat...

  ​În vremea împăratului Dioclețian și a ginerelui lui, Maximian, ambii, adversari ai lui Hristos, a locuit în Anatolia o familie de creștini vârstnici și plini de toată cucernicia, dar care nu aveau copii. Pe bărbat îl chema Dorotei, iar pe femeie Evsevia. Ei erau foarte bogați. Prin multă și neîncetată rugăciune, lor li s-a dăruit în cele din urmă un copil de la Dumnezeu - pe sfânta pruncă Dominica. Încă din copilărie, aceasta s-a închinat pe sine cu totul lui Dumnezeu, înfrânându-se de la toate cele pe care le fac îndeobște copiii. Când a ajuns la vârsta cuvenită, fiind foarte frumoasă cu trupul și cu sufletul, mulți tineri au voit să o ia în căsătorie, dar ea i-a refuzat pe toți, zicând că s-a logodit Mirelui Celui Ceresc și Domnul și că nimic nu dorea mai mult decât să moară fecioară. Unul dintre pretendenții respinși a denunțat-o pe Dominica și pe părinții ei tiranului Dioclețian, sub acuzația de creștinism, împăratul a poruncit ca părinții Dominicăi să fie torturați, iar ...

  ​Acest este numele icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care Sfântul Sava sârbul a adus-o de la Mânăstirea Sfântului Sava cel Sfințit, de lângă Ierusalim. Și așa s-a împlinit prorocia Sfântului Sava cel Sfințit, pe care o făcuse cam cu opt sute de ani mai înainte, că va veni un anume preot sârb cu numele Sava, și că acestuia i se vor da un toiag arhieresc și această icoană. Când Sfântul Sava sârbul a cercetat Mânăstirea Sfântului Sava cel Sfințit, monahii și-au amintit de prorocia întemeietorului mânăstirii lor și i-au dăruit lui Sava cel din Serbia toiagul și icoana. Această icoană a fost așezată de-a dreapta Ușilor împărătești de pe iconostasul sihăstriei Sfântului Sava din Karies, în Sfântul Munte Athos [numită ”Casa tăcerii“], iar toiagul a fost pus într-o chilie alăturată, cunoscută sub numele de ”Paterica“. ​Surse biografice și repere istorice ​ Proloagele de la Ohrida (Sfântul Nicolae Velimirovici): Sinaxarul și textul aghiografic de bază care consemnează...

  ​Cu șase luni mai înainte de a se înfățișa înaintea Fecioarei Maria care se afla la Nazaret, marele Arhistrateg ceresc Gavriil, îngerul Domnului, s-a înfățișat înaintea lui Zaharia, marele Preot al Templului de la Ierusalim. ​Mai înainte ca să vestească Nașterea tainică din Pururea Fecioară, arhanghelul a vestit nașterea minunată a unei femei sterpe, care deci nu putuse niciodată să aibă copii și care pe deasupra se afla și la adânci bătrâneți. ​De aceea marelui Preot Zaharia nici nu i-a venit să creadă când a auzit vestirea îngerului lui Dumnezeu, lucru pentru care a și fost pedepsit cu muțenie de către acesta, rămânând mut până la opt zile după nașterea copilului Ioan. ​În acele zile rudeniile lui Zaharia și ale Elisabetei s-au adunat la casa lui Zaharia pentru sărbătoarea tăierii împrejur și numirii copilului. Când tatăl a fost întrebat ce nume voiește să dea fiului lui, el, fiind mut, a scris pe o tăbliță, „Ioan.” În clipa aceea limba lui s-a dezlegat și bătrânul Zaharia ...

  ​Acest sfânt sihastru trăise timp de șaizeci de ani în pustie, mai înainte ca Sfântul Pafnutie să vină la el pentru cunoaștere și cuvânt duhovnicesc. Pletele și barba îi ajunseseră până la pământ, iar trupul lui, din cauza atâtor zeci de ani cât petrecuse gol în pustie se acoperise cu peri lungi. Tot părul trupului său era alb și strălucitor ca zăpada, iar întreaga lui înfățișare era plină de strălucire, de sublim și de măreție. Văzându-l pe Pafnutie pentru întâia oară, Onufrie l-a chemat pe nume și și-a povestit lui viața cea petrecută în sălbăticia pustiei. La acel loc din pustie îl adusese îngerul lui păzitor, care îi apăruse în față aievea. Vreme îndelungată el nu a mâncat decât ce legume a putut găsi și aceea foarte rar. După lupte amarnice purtate cu demonii tuturor ispitelor și după ce inima lui s-a întărit desăvârșit în dragostea pentru Dumnezeu, un înger al Domnului a început să-i aducă pâine pentru hrana lui. În afară de aceasta, prin marea Purtare de Grijă a lui ...

  ​Minunea a fost aceasta: într-o noapte un monah citea Canonul Năcătoarei de Dumnezeu și cânta „Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii" în chilia lui de la Mânăstirea Pantocrator, numită acum „Axion Estin", după numele icoanei. Monahul își zicea singur rugăciunile, deoarece Bătrânul lui era plecat la Karyes. ​Deodată în biserică a apărut un bărbat care a început să cânte „Cuvine-se cu adevărat. " Până atunci acea cântare era necunoscută în Biserică. ​Auzind cântarea, monahul a rămas cuprins de bucurie, atât la auzul cuvintelor, cât și la cântarea îngerească. „Așa se cântă printre noi slava Maicii Domnului", a zis străinul către monah. ​Monahul a voit să-și copie cuvintele și de aceea a adus o tăbliță de piatră. Dar străinul a scris el însuși pe ea cu degetul, ca și când tăblița ar fi fost de ceară. După aceea el fără veste s-a făcut nevăzut. Bărbatul cel străin era Sfântul Arhanghel Gavriil. ​Tăblița a fost dusă la Constantinopol, iar cântarea aceasta a Mai...

  ​Din pricina marii curății a lui Timotei, Domnul i-a dăruit lui harul facerii de minuni, cu care vindeca bolile cele multe și grele ale poporului. În timpul împărăției răului Iulian cel care s-a lepădat de Hristos [apostatul], Sfântul Timotei a fost aruncat în temniță. Chiar și în temniță fiind, credincioșii veneau la el ca să asculte învățămintele cele mântuitoare ale păstorului lor. Aflând de acestea, Iulian a poruncit călăului să taie capul lui Timotei în temniță, la anul 362. Sufletul bunului păstor s-a înălțat la ceruri, iar sfintele lui moaște au rămas de minuni făcătoare, ca să ajute poporului celui sărman și să slăvească astfel pe Dumnezeu. ​ Listă biografică și surse hagiografice: ​ Proloagele de la Ohrida (Sfântul Nicolae Velimirovici) – Sursa principală a textului și a mărturiei despre păstorirea, minunile și pătimirea sfântului. ​ Sinaxarul Bisericii Ortodoxe (10 iunie) – Menționarea oficială a pomenirii Sfântului Sfințit Mucenic Timotei în calendarul bizant...

  ​Ioan a fost un nobil din Trapezunt. Din invidie și răutate el a fost clevetit la stăpânirea păgână de către un latin [romano-catolic] și nevoind el să se lepede de Hristos a luat pentru aceasta mucenicia la anul 1492. [Data este eronată, având în vedere că moaștele Sfântului Ioan au fost aduse la Suceava de către Domnul Moldovei, Alexandru cel Bun la anul 1402 (n. tr.). ] Nevoind să treacă la religia persană și fiind torturat crunt pentru aceasta (guvernatorul cetății Akerman practicând idolatria persană), Sfântul Ioan a fost legat de picioarele din spate ale unui cal și târât pe străzile pietruite cu pietre ascuțite ale cetății. Trecând și prin fața casei unui iudeu, acesta s-a repezit la el și l-a înjunghiat peste tot cu un cuțit. În noaptea următoare uciderii lui, mulți au văzut un stâlp de foc ridicându-se până la cer deasupra rămășițelor lui pământești, iar în jurul lor stând trei bărbați luminoși. Comandantul moldovean Alexandru [adică Domnul Moldovei, Alexandru cel bu...

  ​În veacul al optulea, în timpul sângeroasei prigoane împotriva sfintelor icoane, sfântul Cap al Sfântului Ioan Botezătorul a fost adus în taină la Comane, locul de surghiun al Sfântului Ioan Gură de Aur, pentru a fi ocrotit de urgia iconoclastă. ​Când la anul 850 luptele împotriva cinstirii sfintelor icoane au încetat, în timpul domniei împăratului Mihail și pe când Patriarh la Constantinopol era arhiereul Ignatie, cinstitul Cap al Sfântului Ioan Botezătorul a fost adus cu mare cinste și evlavie în Cetatea lui Constantin, fiind așezat în Paraclisul Curții Imperiale. ​ Surse bibliografice: Proloagele de la Ohrida , Viețile Sfinților .

  ​Mihail, acest ierarh sfânt și foarte învățat, s-a închinat pe sine slujirii lui Hristos încă din fragedă copilărie. Împreună cu Sfântul Teofilact al Nicomidiei, el a dus o viață de mari nevoințe. Odată, în timpul unei secete, acești doi sfinți au adus ploaie bogată peste pământ cu rugăciunile lor. Datorită vieții curate și feciorelnice pe care a dus-o din fragedă copilărie, el a fost ales de obște și sfințit episcop al Sinadelor de către Patriarhul Tarasie. ​Sfântul Mihail a participat la Sfântul Sobor al șaptelea a toată lumea de la Niceea, din anul 783. La cererea împăratului, el a mers la Califul Harun-al-Rașid spre a purta cu el negocieri de pace. ​În timpul nenorocitei domnii a împăratului Leon Armeanul, Mihail a fost scos din scaunul său episcopal și aruncat în exil, deoarece nu a voit să se lepede de cinstirea sfintelor icoane. Acolo, în cumplită mizerie și sărăcie, dar întru deplina dreaptă Credință, el s-a odihnit de viața în această lume deșartă la anul 818 și s-a s...

  ​După încoronarea sa, Constantin a dat trei mari bătălii: ​cea împotriva lui Maxențiu, tiranul roman; ​a doua contra sciților de la Dunăre; ​iar a treia împotriva bizantinilor (popoare instalate în aria pustiitei cetăți Byzantion). ​Înaintea bătăliei cu Maxențiu, în timp ce împăratul Constantin se frământa cumplit văzând avantajele militare disproporționate pe care le avea Maxențiu, o Cruce strălucitoare s-a înfățișat pe cer în plină zi în ochii săi și ai întregii armate care era cu el, Cruce împodobită cu stele. ​Pe Cruce stăteau scrise cuvintele: „Învinge întru acest Semn.” Umit la culme de cele ce vedea, împăratul a poruncit turnarea unei cruci mari, întocmai cu aceea văzută pe cer, pe care a dat-o stegarilor să o poarte ca pe un stindard în fruntea armatei. ​Prin puterea acestei Sfinte Cruci lui i s-a dat biruința în cumplita bătălie împotriva lui Maxențiu, cel care avea efective militare net superioare. Maxențiu a murit înecat în râul Tibru. ​Imediat după această b...

  U n tânăr foarte frumos, pe nume Petru, un bărbat foarte distins, Dionisie, doi soldați, Andrei și Pavel și o fată în vârstă de șaisprezece ani pe nume Cristina, L-au mărturisit cu toții plini de curaj pe Hristos Stăpânul și au luat moarte pentru mărturisirea Numelui Lui. Î mpreună cu dânșii a fost chinuit și Nicomah, dar acesta în mijlocul chinurilor s-a lepădat de Hristos și a imediat a înnebunit. Nebun fiind, el a început să-și muște propriul trup, vărsând cele dinlăuntrul lui, până când a murit. Acestea s-au întâmplat la anul 250. SURSA: PROLOAGELE DE LA OHIDA 

  Pomenirea semnului Cinstitei Cruci, care s-a arătat pe cer la Ierusalim, în zilele împăratului Constantin, fiul Marelui Constantin Î n timpul împăratului Constanțius, fiul Sfântului Constantin cel Mare, și al Patriarhului Chiril al Ierusalimului, Cinstita Cruce s-a arătat pe cer la Ierusalim începând de la ora 9 dimineața, întinzându-se de la Golgota și până la Muntele Măslinilor. Această Cruce era mai strălucitoare decât razele soarelui și mai frumoasă decât orice curcubeu. T oate popoarele din Ierusalim, credincioși și necredincioși, și-au lăsat lucrul lor și au privit la această minune cerească și dumnezeiască cu frică și uimire mare. M ulți necredincioși s-au convertit la Credința creștină și mulți arieni au lepădat necurata lor erezie, întorcându-se la Biserica Ortodoxă. D espre acest semn Patriarhul Chiril i-a scris în scrisoare împăratului Constanțius, care avea înclinații către arianism. A rătarea acestui semn s-a întâmplat în ziua de 7 mai a anului 357. Astfel, ace...

  P răznuirile cele mai mari ale lui Lazăr, prietenul Domnului și fratele Martei și al Mariei, sunt cele de la șaptesprezece martie și din Sfânta și Marea Sâmbătă [din Postul Mare], cea numită cu numele lui [Sâmbăta lui Lazăr]. Astăzi însă noi prăznuim mutarea cinstitelor lui moaște din insula Cipru la Cetatea Constantinopolului. A ceasta s-a întâmplat în timpul domniei împăratului Leon cel înțelept, la anul 890, căci Leon zidise o biserică la Constantinopol închinată Sfântului Lazăr și a voit ca să aibă și moaștele sfântului în ea. D ezgropându-se trupul lui Lazăr în cetatea Kition din insula Cipru, după aproape o mie de ani de la moartea lui, s-a aflat și tabla de marmură pe care scria: „Lazăr cel mort de patru zile, prietenul lui Hristos. "

  S fântul Marcu a fost cel care a călătorit mereu și l-a slujit pe Sfântul Apostol Petru, corifeul Apostolilor, în prima lui Epistolă, acesta îl numește pe Marcu fiul său – nu fiu după trup, ci fiu după duh (I Petru 5:13). P e când Marcu se afla la Roma împreună cu Apostolul Petru, credincioșii l-au rugat să scrie pe hârtie învățăturile mântuitoare ale Stăpânului Hristos, minunile Lui și viața Lui, ca să le aibă pe acestea pururea cu dânșii. Astfel Marcu a scris Sfânta Evanghelie, pe care Sfântul Apostol Petru a văzut-o și citit-o cu ochii lui și a dat mărturie despre ea că este adevărată. M arcu a fost hirotonit episcop de Sfântul Petru și trimis să predice în Egipt. Și așa s-a făcut Sfântul Evanghelist Marcu întâiul predicator al Cuvântului și întâiul Episcop în Egipt. Egiptul se afla atunci intru cel mai adânc întuneric al păgânismului, idolatriei, vrăjitoriei și răutății celei drăcești. C u ajutorul lui Dumnezeu, Sfântul Marcu a izbutit să semene sămânța învățăturii lui H...

  ​Viața de Nevoință și Rânduielile Monahale ​Acest mare și minunat sfânt s-a învățat viața de nevoințe mai întâi în Tebaida Egiptului. Apoi s-a dus la Iordan unde a întemeiat un așezământ monahal ce număra șaptezeci de monahi. Această mânăstire există acolo și astăzi [1928, anul la care scria Sfântul Nicolae Velimirovici]. ​El a așezat niște anume rânduieli în mânăstire, potrivit cărora cinci zile din săptămână monahii trebuiau să șadă în chiliile lor și să împletească coșnițe și preșuri din trestie, în tot acest timp, ei nu trebuiau niciodată să aprindă focul și să se hrănească doar cu puțină pâine uscată și curmale. Ușa chiliei trebuia să rămână în permanență deschisă, ca oricine ar fi vrut să poată să intre și să ia orice dorește. Sâmbăta și duminica ei trebuiau să se adune în biserica mânăstirii. În aceste zile ei aveau masă de obște cu puține legume și puțin vin spre slava lui Dumnezeu. Fiecare monah aducea la picioarele starețului lucrul lui săvârșit peste săptămână. Fiec...

  i: „întristat este sufletul meu foarte din pricina lui Valentin care fiind odată presbiter împreună cu noi, și-a uitat rangul [preoțesc] cel dăruit lui de Domnul. De aceea vă rog, feriți-vă de necurata zgârcenie și rămâneți curați și drepți. Feriți-vă de orice rău. Căci cel care nu se poate stăpâni pe sine, cum va putea învăța pe alții să se stăpânească? Cel care cade în patima iubirii de arginți își întinează sufletul cu fărădelegea închinării la idoli și se numără cu păgânii. C ine este cel care nu vede judecata lui Dumnezeu? Așa cum Sfântul Apostol Pavel ne învață: Au nu știți că sfinții vor judeca lumea? (I Cor. 6:2). Cu alte cuvinte, noi așa ceva nu am mai văzut niciodată printre voi, fllipenii, nici am mai auzit căci printre voi a dus Binecuvântatul și Marele Pavel o viață de nevoințe și despre voi grăiește el cu laudă la începutul epistolei celei de el scrise către voi, către voi, care îl cunoșteați pe Dumnezeu pe când încă noi, Policarp, încă nu-L cunoșteam, nici noi ș...

  P e cei sfinți ai lui Dumnezeu îi păzește, C a să nu piară înainte de timpul hărăzit lor, C a să nu piară înainte ca ei C hemarea pe acest pământ S ă-și împlinească. S fântul Policarp, Bătrânul și Sfântul L ui Dumnezeu, C u diaconul său a călătorit I ar noaptea au înnoptat la un han C e l-au găsit pe cale. A colo Bătrânul se roagă Î n timp ce diaconul său doarme. Ș i iată că un înger al Domnului î naintea Bătrânului S e înfățișează. E l îi poruncește ca grabnic să se ridice Ș i hanul cu grăbire să-l părăsească, C ăci curând hanul va fi distrus. B ătrânul pe diacon îl trezește, D ar diaconul, obosit, mai departe doarme. î ngerul se înfățișează din nou, A ceeași poruncă strigând; D in nou Bătrânul pe diacon îl trezește, D ar îngreunat de somn, A cesta - acum se ridică, acum cade iar. Î ngerul și a treia oară vine Ș i a treia oară primejdia strigând. A ceasta înșelare nu este, V ede Bătrânul, ci cu adevărat V estire de la Dumnezeu. S fântul sare și pe...