Grâul și Tăciunii: Lecția Răbdării
Un bătrân înțelept a fost întrebat de ucenicul său care este cea mai înaltă virtute a sufletului. Fără a vorbi îndată, bătrânul a luat o mână de boabe de grâu și le-a aruncat peste tăciunii aprinși din vatră. Majoritatea boabelor au fost înghițite de flăcări și s-au făcut scrum, însă câteva au sărit afară din foc, rămânând întregi.
Lăsând jarul să se liniștească, bătrânul s-a întors către ucenic și i-a zis:
— Vezi tu, la fel este și sufletul omului în fața necazurilor acestei lumi. Unii se lasă mistuiți de ură și deznădejde, pe când alții își păstrează curăția și credința neatinsă, indiferent cât de mare este arșița încercărilor.
Morala:
Virtutea adevărată nu se măsoară în vremuri de tihnă, ci în capacitatea sufletului de a trece prin focul încercărilor fără a-și pierde credința, răbdarea și dragostea.
Comentarii
Trimiteți un comentariu