Postări

Se afișează postări din iulie, 2020

Matei 16, 24-28

Imagine
24 Atunci Iisus le-a zis ucenicilor Săi: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. 25 Fiindcă cel ce va vrea să-și scape viața, O va pierde; dar cel ce-și va pierde viața pentru Mine, O va afla. g 26 Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă, dar sufletul și-l va păgubi? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? 27 Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui. 28 Adevăr vă grăiesc: Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu-L vor vedea pe Fiul Omului venind întru împărăția Sa“.

I Corinteni 10, 28-33; 11, 1-8

Imagine
28 Dar dacă cineva vă va spune: Aceasta este din jertfa idolilor!, să nu mâncați, din pricina celui ce v'a spus și pe temei de conștiință - 29 dar conștiința, zic eu, nu a ta, ci a celuilalt; căci de ce să fie libertatea mea judecată de o altă conștiință l ? 30 Dacă eu sunt părtaș întru a da mulțumire m , de ce să fiu defăimat pentru ceea ce mulțumesc? 31 Așa că: ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți. 32 Nu le fiți poticnire nici Iudeilor, nici Elinilor, nici Bisericii lui Dumnezeu, 33 așa cum și eu tuturor le plac întru toate, necăutând folosul meu, ci pe al celor mulți, pentru ca ei să se mântuiască. 1 Fiți următori ai mei, așa cum și eu sunt al lui Hristos a . 2 Fraților, vă laud că'ntru toate vă aduceți aminte de mine și păstrați predaniile așa cum vi le-am predat eu b . 3 Vreau însă ca voi să știți că Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul, iar capul lui Hristos este Dumnezeu c . 4 O

Pomenirea Sfinților Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenetos și Andronic

Imagine
Aceștia au fost din numărul celor șaptezeci de Apostoli mici. Sfântul Sila a fost trimis de la Ierusalim la Antiohia împreună cu Pavel și cu Barnabas ca să lămurească disputa ce se ivise între credincioși cu privire la tăierea împrejur: anume, dacă trebuie sau nu ca să se taie împrejur cei care vin la Hristos dintre păgâni (Fapte 15:22). După aceasta, Sfântul Sila a călătorit împreună cu Sfântul Apostol Pavel prin toată Asia și prin Macedonia și a fost uns Episcop al Corintului, unde s-a săvârșit cu pace. Sfântul Silvan a fost întru ajutor amânduror corifeilor Apostolilor (I Petru 5:12, II Corinteni 1:19). Ca Episcop al Thessalonicului, Sfântul Silvan s-a nevoit mult și a luat multe chinuri, până când la sfârșit a schimbat viața aceasta pământească pentru cea cerească. Sfântul Crescens a fost mai întâi împreună-lucrător cu Sfântul Apostol Pavel (II Timotei 4:10), iar apoi Episcop în Galatia și misionar în Galia, unde a și luat mucenicească moarte sub domnia împăratului Traian. Sf

Sfinții Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, din numărul celor 70

Imagine
S fîntul Apostol Sila, pe care cei mai mari apostoli l-au ales spre slujirea cuvîntului lui Dumnezeu, mai întîi cu Sfîntul și Marele Apostol Pavel, apoi și singur a suferit multe osteneli pentru bunăvestirea lui Hristos. De la început s-a trimis poruncă de la adunarea apostolilor din Ierusalim Bisericii din Antiohia, ca să nu taie împrejur pe cei ce vin de la neamuri la sfînta credință. Deci s-a trimis cu alți bărbați vestiți și Sfîntul Sila, precum de aceasta scrie Sfîntul Luca în Faptele Apostolilor: Au voit apostolii și bătrînii cu toată adunarea, alegînd dintre dînșii pe niște bărbați, i-au trimis în Antiohia cu Pavel și cu Varnava, pe Iuda cel ce se numea Varsava și pe Sila bărbatul cel vestit între frați. D eci, mergînd ei în Antiohia, au adunat poporul și le-a dat scrisoarea de care, citind-o, s-au bucurat de mîngîiere. Iar Iuda și Sila, fiind prooroci, cu cuvîntul au mîngîiat mult pe frați și i-au întărit. Sila a voit să petreacă în Antiohia, iar Iuda s-a întors la Ierusa

Matei 16, 20-24

Imagine
20 Atunci le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui că El este Hristosul. 21 De atunci a început Iisus să le arate ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de la bătrâni și de la arhierei și de la cărturari și să fie omorât și a treia zi să învie. 22 Și Petru, luându-L deoparte, a început să-L dojenească, zicându-I: „Fie-Ți milă de Tine, Doamne!, asta să nu Ți se întâmple!“ 23 Iar El, întorcându-Se, i-a zis lui Petru: „Mergi înapoia Mea, Satano!; piatră de poticnire-Mi ești f , că nu le cugeți pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor!“ 24 Atunci Iisus le-a zis ucenicilor Săi: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.

I Corinteni 10, 12-22

Imagine
12 Prin urmare, cel căruia i se pare că stă'n picioare să ia seama să nu cadă. 13 Ispită i nu v'a cuprins decât la măsura omenească. Dar credincios este Dumnezeu j , Care nu va îngădui să fiți ispitiți mai mult decât vă stă'n putere, ci odată cu ispita vă va aduce și calea de a ieși din ea, ca s'o puteți răbda. 14 De aceea, iubiții mei, fugiți de închinarea la idoli. 15 Ca unor înțelepți vă vorbesc; judecați voi ce vă spun. 16 Paharul binecuvântării pe care noi îl binecuvântăm, nu este oare împărtășirea cu Sângele lui Hristos? Pâinea pe care noi o frângem, nu este oare împărtășirea cu Trupul lui Hristos? 17 De vreme ce este o singură Pâine, noi, cei mulți, un singur trup suntem, fiindcă toți dintr'o singură Pâine ne împărtășim. 18 Priviți-l pe Israel cel după trup: Cei ce mănâncă jertfele, nu sunt ei oare părtași altarului? 19 Ce vreau să spun?: că ceea ce i s'a jertfit idolului este ceva?, sau că idolul este ceva? 20 Nu, ci doar că ceea ce jertfesc păgânii

Canon de rugăciune către Sfânta Muceniță Teodota

Imagine
Troparul Sfintei Mucenițe Teodota , glasul al 4-lea: M ielușeaua Ta, Iisuse, Teodota, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre. C ântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Ad âncul Mării Roșii... Stih: Sfântă Muceniță Teodota, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. M uceniță a lui Hristos, Sfântă Teodota, ceea ce ești luminată cu strălucirea muceniciei și a fecioriei, roagă-te pentru cei ce te laudă, să fie luminați cu darul dumnezeieștii dări de lumină. Stih: Sfântă Muceniță Teodota, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. C eea ce te-ai întărit cu Dumnezeiescul Duh și ai rușinat mulțimea duhurilor celor viclene, Muceniță Teo

Pomenirea Sfintei Mucenițe Theodotia

Imagine
Theodotia a fost o văduvă tânără cu trei copii, împreună cu Sfânta Anastasia (care se pomenește la 22 decembrie), Theodotia s-a nevoit întru lucrarea lui Dumnezeu la Thessalonic, ducând o viață a tuturor nevoințelor, cu plăcere de Dumnezeu. În timpul prigoanelor lui Dioclețian ea a fost osândită la moarte și aruncată într-un cuptor de foc împreună cu cei trei copii ai ei și așa s-au înălțat fericite sufletele lor către Împărăția Cerurilor.

Troparul Sfintei Mucenițe Teodota

Imagine
Glasul 4 M ielușeaua Ta, Iisuse, Teodota, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Teodotă, împreună cu fiii săi

Imagine
A ceastă sfântă a fost din cetatea Ciliciei, binecredincioasă, și se nevoia la poruncile lui Dumnezeu, învățându-și pruncii spre cunoștința dumnezeiască pe vremea când trăia și Sfânta Muceniță Anastasia. Stăpânitorul Lefcait îi făcea silă să și-o ia femeie, dar ea nu a vrut nicidecum. Pentru aceea a fost trimisă către Nichitie, stăpânitorul Bitiniei, care a poruncit să fie băgată, împreună cu câte trei pruncii săi, într-un cuptor de foc, unde și-a luat cununa muceniciei. Și se face soborul lor în locul muceniciei lor, ce este la Cambo.

Condacul Sfinților Apostoli și Diaconi Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, dintre cei șaptezeci

Imagine
Glasul 1 Mormântul Tău... D iaconi cinstiți, singuri văzători ai Cuvântului și vase alese v-ați arătat prin credință, Sfinților Nicanor și Prohor, Parmena și Timon Mărite. Pentru aceasta, astăzi a voastră sfințită pomenire prăznuim întru veselia inimii, pe voi fericindu-vă.

Canon de rugăciune către Sfinții Apostoli și Diaconi Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, dintre cei șaptezeci

Imagine
Troparul Sfinților Apostoli și Diaconi Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, dintre cei șaptezeci, glasul al 3-lea: S finților Apostoli, rugați pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre. C ântarea 1, glasul al 4-lea. Irmosul: A dâncul Mării Roșii, cu picioare neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit. Stih: Sfinților Apostoli, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi. F ăcându-vă, preaînțelepților lumină cu împărtășirea cea către Dumnezeu, mântuiți din negura patimilor pe cei ce prăznuiesc purtătoarea de lumină și cinstită pomenirea voastră și-i învredniciți luminii. Stih: Sfinților Apostoli, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi. Î ndulcitu-v-ați de dragostea cea preadulce a lui Hristos, fericiților și cu dreapta credință lepădând cele veselitoare ale vieții celei pieritoare, ați urmat Lui, făcându-vă cu adevărat ucenici. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului

Troparul Sfinților Apostoli și Diaconi Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, dintre cei șaptezeci

Imagine
Glasul 3 S finților Apostoli, rugați pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Sfinții Apostoli și Diaconi Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, din numărul celor 70

Imagine
Î n zilele Sfinților Apostoli, după Înălțarea Domnului și după primirea Sfîntului Duh, pe cînd încă nu se despărțiseră ei prin toată lumea la propovăduirea lui Hristos, bisericile creștinilor din Ierusalim se înmulțiseră. Deci, s-au ales spre slujba diaconiei acești șapte bărbați mărturisiți, plini de Sfîntul Duh și de înțelepciune: Ștefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae Antiohianul. Sfinții Apostoli, rugîndu-se, și-au pus mîinile peste dînșii și i-au făcut diaconi. Dintre aceștia, pomenirea Sfîntului Întîiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan se cinstește la 27 decembrie, iar a Sfîntului Filip la 11 octombrie. Sfînta Biserică îi prăznuiește pe toți împreună, afară de pomenirea Sfîntului Nicolae, care nu este scris în numărul sfinților în ziua de astăzi. Ei s-au sfîrșit prin pătimire, propovăduind apostolește pe Hristos în diferite locuri. S fîntul Prohor a urmat mai întîi Sfîntului Mare Apostol Petru, împreună cu ceilalți ucenici, mai înainte de Adormirea Preasfin

Condacul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon

Imagine
Glasul 5 U rmător fiind Celui Milostiv și dar de tămăduiri de la Dânsul luând, purtătorule de chinuri și mucenice al lui Hristos Dumnezeu, cu rugăciunile tale bolile noastre cele sufletești vindecă-le, gonind pururea smintelile luptătorului, de la cei ce strigă cu credință: mântuiește-ne pe noi, Doamne.

Rugăciunea Preasfințitului Eremei (Schimnicul) către Sfântul Mare Mucenic Pantelimon (vindecătorul de boli)

Imagine
O , Mare Mucenice și Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi și nu lăsa să rămână în noi bolile trupești și sufletești de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile și păcatele noastre. Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească și sufletească – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de dorințe și împătimire de lucrurile trecătoare pământești – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon ... Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputințele și pentru datoriile noastre – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de ținerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. O, Tămăduitorule a Sfântului Athos și a întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia și netrebnicia noastră – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi sun

Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon

Imagine
Troparul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, glasul al 3-lea: P urtătorule de chinuri, Sfinte și Tămăduitorule Pantelimon, roagă pe Milostivul Dumnezeu să dea iertare de greșeli sufletelor noastre. C ântarea 1, glasul al 2-lea. Irmosul: Î ntru adânc a așternut de demult toată oastea lui Faraon puterea cea preaîntrarmată; iar întrupându-Se Cuvântul, a pierdut păcatul cel prearău Domnul Cel Preaslăvit, căci cu slavă S-a preamărit. Stih: Sfinte Mare Mucenice și Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. A propiindu-te de Hristos de bunăvoie, mai înainte de sfârșitul tău cel întru Hristos, ai înviat un mort oarecând; și acum, preafericite și pe mine cel omorât cu mușcarea păcatului, mă înviază cu rugăciunile tale, Sfinte Pantelimon. Stih: Sfinte Mare Mucenice și Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. R ăsărit-ai ca o stea purtând în tinerețe minte de bătrân și de Dumnezeu gânditoare; iar prin frumusețea trupului podoabă sufle

Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon

Imagine
C ântarea 1, glasul al 2-lea. Irmosul: Î ntru adânc a așternut de demult toată oastea lui Faraon puterea cea preaîntrarmată; iar întrupându-Se Cuvântul, a pierdut păcatul cel prearău Domnul Cel Preaslăvit, căci cu slavă S-a preamărit. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. C a pe o Frumoasă, ca pe o Împodobită toată, ca pe cea fără prihană între femei, Dumnezeu pe tine alegându-te, în pântecele tău cel fără prihană S-a sălășluit. Pe Acela roagă-L, Ceea ce ești cu totul fără prihană, de tina greșelilor să mântuiască pe toți cei ce te laudă pe tine. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. P recum zice psalmistul, Curată, de-a dreapta, ca o Împărăteasă a Împăratului ce a răsărit din pântecele tău, ai stat. Pe Acela roagă-L, Ceea ce ești cu totul fără prihană, ca stătător de-a dreapta să mă arate în ziua răsplătirii, Dumnezeiască Mireasă. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. T oată firea cea strica

Acatistul Sfântului Mare Mucenic și tămăduitor Pantelimon

Imagine
Preotul dă obișnuita binecuvântare: B inecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Strana: Amin. Iar dacă nu este preot, se zice: Î n Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin! Apoi Rugăciunile începătoare: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Î mpărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. S finte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni) Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. P reasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău. D oamne, miluiește. (de 3 o