REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  Trei stele strălucitoare Pe cerul Bisericii, trei stele strălucesc, Cu lumină divină, sufletele ne-nveselesc. Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Și Ioan Gură de Aur, învățătorul. Cuvinte de aur, ca niște semințe sfinte, Au împrăștiat în lume, adevăruri adânci. Despre credință, iubire și smerenie, Ne-au învățat, cu o inimă curată. Vasile, păstorul, cu grijă ne-a păzit, Grigorie, teologul, adâncurile ne-a dezvăluit, Iar Ioan, cu vorba lui de aur, ne-a luminat, Și calea spre cer ne-a arătat. Împreună, un far, pe mările vieții, Ne-au călăuzit spre portul mântuirii. Și astăzi, îi cinstim cu evlavie, Și ne rugăm ca ei să ne fie mijlocitori. Oh, Sfinți Părinți, rugăți-vă pentru noi, Ca să putem urma învățăturile voastre. Și să fim vrednici de lumina credinței, Și de iubirea lui Dumnezeu, Tatăl nostru. Autor Teolog și Jurnalist Caranda Daniel 

 Cu tine, Doamne  Cu tine mă trezesc dimineața, Cu tine îmi fac planuri și visez,  Cu tine mi se pare mai frumoasă viața,  Cu tine în culori vii o pictez. Cu tine cerul e bun și senin Și florile cu mir sunt parfumate, Aprind o candelă și mă închin Doamne Iisuse, să-mi fii aproape. Cu tine totul este mai ușor,  Cu tine trec prin orice furtună Apare soarele de după nor Iar, curcubeul norii adună. Cu tine Doamne, viața înflorește Și populăm pământul mare Tu ne-ai dat tot ce ne trebuiește, Din naștere, la ultima suflare. Doamne dă-ne gând bun și credință, Să nu te răstignim iar, prin eres Să-ți trecem pragul cu căință Doamne, vreau să fiu al tău ales! Petraru Valentina

 Când tristețea doare  A pus stăpânire acum pe mine O stare de apatie ciudată , in Mă mișc cu greu ca niciodată Să fac analiza vieții îmi vine ... Și tristețea doare ,doare tare Iar stropii de rouă se contopesc  Cu lacrimile ce se rostogolesc, Inundând bujorii care dau în floare. Te caut prin gradina dragă ție,  Unde te găseam mereu plivind , Prin via ce-o curățai rând cu rând  Tu tată,erai a noastră bucurie. Te simți orfan când nu mai ai părinți , Chiar dacă ești și tu deja bunic, Ai vrea să oprești timpul în loc un pic, Dar,nicidecum nu poți să te mai minți . Așa-i lăsată viața pe pământ , Are un punct terminus sortit  Doar,până acolo avem de trăit  Cu moartea n-avem niciun legământ ! Moarte, cât ești de perversă și rea Nimeni nu-ți poate scăpa din gheară  Tu, te manifești precum o fiară Ce mușcă și atacă pe cine vrea ea. Dar,sufletul zboară spre cerul senin, Urcând încetișor,ca un abur fin Spre Împărăția Creatorului divin, Unde nu este durere n...

        Prin proroci grăit-ai, Doamne, de la-nceputuri pân 'acum, Dar lumea încă nu acceptă că  Tu le-arăți doar bunul drum... Nu înțeleg că fără Tine nimic pe Terra n-ar putea Să se întâmple  dacă, din infinitu-Ți, Tu n-ai vrea. De când protopărinții noștri pierdut-au Raiul prin păcat, Avut-ai grijă, seminția să nu dispară dintr-o dat '.  Le-ai dat urmașilor putere să-și depășească înaintașii, Dar, deseori, se comportau, cu semenii, precum hăitașii. În rătăcirile de-acum, cum ai făcut cu Fiul Tău,  Îi dai Satanei liber frâu să-i ispitească spre ce-i rău  Pe cei ce au credință slabă și cad ușor în greu păcat,  Gândind că tot li se cuvine din ce le-oferă cel spurcat.  Mai grav e că în piei de oaie se-mbracă cel încornorat,  Intrând și în altaru-Ți sacru, în obște bine ancorat,  Căci lumea azi se lasă dusă de tăvălugul care șterge  Identități, tradiții sfinte... pe dreapta-Ți  cale nu se merge.  Prin semn...

 *** viața mea văzută  printr-un ochi de înger e ca o duminică cu prăjituri la masă  cu mama stând la sobă  și amestecând în cratița cu mâncare dar viața mea  este un poem fără picioare acela care plânge după o ușă închisă  și râde în fereastra prin care inima mea exersează zborul viața mea a strâns în buzunare soarele copilăriei  și ele s-au găurit de la atâta căldură  curg ca niște streșini luminate nu vinde zâmbete viața mea construiește o scară cu ele și urcă cât poate de sus  mai ia câte-o gură de cer apoi se aruncă cu ochii închiși  știe că Dumnezeu o prinde  ca să o poată lua de la capăt Magdalena Dorina Suciu

  Mai rabdă-ne ,Doamne, cum Maica iti cere Mai lasă Pământul si bolta cu stele Suflarea Ta Sfânta se află in noi, Pliveşte-Ti doar via..si pune altoi... Ca via Ta Doamne, aproape-i uscată Si n-are nici sevă, săracă-i de roadă, Mai pleacă-Te, Doamne si-o blagosloveste Că poate atunci, bogată rodeste. Ridică-ne Doamne, ne strigă mai tare Ne pune in suflet o Sfântă Chemare Si vindecă Doamne, poporul român Si picură-n suflete, Crezul străbun ! Că valuri inalte se-abat peste noi Si iadul porneste cu omul razboi, E ultima luptă si vaiul din urma Credinta e slabă si lupi sunt in turmă! În ceruri strămosii ne plâng neputinta Vazând cum in noi se stinge credinta, Cum pentru Hristos, in suflet nu-i loc, Si Sfanta-i Lumină e azi sub obroc! Cum jertfa Lui Sfântă, acuma-i uitată Samânta credintei, rămâne-ngropată Biserici avem dar parca-s pustii, Turnati temelia Bisericii Vii ! Mai rabdă-ne, Doamne, mai dă-ne o vreme Chiar dacă Vicleanul, ne vrea a ne cerne, Cat inca iubirea mai licăre-n noi, O...

                                                          Genunchi s-au  modelat cu argila – întoarce-n lut sau poate imposibila  fugă, şi palmele s-au ridicat spre rugă, şi liniile – oh, liniile acelea prea adânc tăiate în palme, s-au suprapus asimetric şi mâinile s-au ridicat spre icoane ca o continuitate de lut …           ,,Doamne, cel căruia mă rog pentru lut şi văzduh, pentru albul zăpezii şi iarbă, albastru şi zare, Doamne, cel căruia mă rog pentru atingeri de lumină,culoare şi sunet, Doamne, cel căruia mă rog pentru gând şi cuvânt, Doamne schimbă linia palmelor mele…”           ,,Doamne , Tu cere ştii totul – mi-e frică, frica-i păcat, dar Doamne, sunt om şi mi-e frică, mi-e frică de liniile mereu paralele…”           ,,Îndură-te , Doamne, pentru atinge...

  Motto: „Fericiti cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor!” De obicei, expresia sărac cu duhul este în opinia celor mai mulţi ca fiind un lucru de batjocură, considerând că este vorba de un individ prost, înapoiat mintal, care nu ştie pe ce lume trăieşte. Dar atunci când o auzim în cântările celor nouă fericiri la Sfânta Liturghie, trebuie să ne gândim că Iisus, în Predica de pe munte, ne-a lăsat Fericirile ca lege morală pentru toţi oamenii. Cele nouă fericiri ne apar ca treptele unei scări împărăteşti care are pe prima treaptă smerenia. Expresia sărac cu duhul înseamnă smerit, modest, plin de respect. Omul  smerit vede în realizările sale şi ajutorul lui Dumnezeu. Nu de puţine ori auzim pe câte unul care susţine sus şi tare că dacă nu era el, dacă nu făcea el... nu s-ar fi făcut lucrul acela, dar nu spune că dacă n-ar fi vrut Dumnezeu să se întâmple, nu s-ar fi întâmplat. Se vehicula într-o vreme ideea că oamenii ignoranţi se duc la biserică, cum zicea ş...

 Morții vii își caută morții plecați În  țintirimul satului îngropați Aprind lumânări la crucea de strajă Unii ar vrea să se-ntâmple o vrajă Că Domnu-ar putea să facă minune Pe cei dragi să ni-i trimită în lume.  Și stă mortul viu ațintindu-și privirea În turla bisericii așteptând mântuirea  Se roagă, el zice, se roagă mereu Precum l-a învățat  un arhiereu,  Dar gându-i tot zboară la grija lumească  Și trepte nu urcă să se izbăvească.  Fac  morții vii pentru morții plecați Soroacele, cum au fost învățați.... O lacrimă curge pe-obraz veștejit La gândul când omul era necăjit Și greu îi venea să creadă că-n lume Pot fi copii și opere postume.  E moartea legată de viață prin noi,  Cei de deasupra pământului, goi,  Ne ducem destinul și crucea-n obidă  Greu ne lăsăm ieșiți din starea morbidă.  Speranța de bine se risipește ca fum,   Puțini  sunt cei ce-L caută pe Domnul acum.  Dacă morții vii ar ieși din...

  (a se citi pe verticală)  Anotimpul renașterii își face grandios intrarea în viața muritorilor,  Venind, gradual, înveșmântată în albul pur al ghioceilor,  Emanând, discret, parfumul care se va intensifica cu al altor nestemate florale Nopțile se vor scurta, lăsând ziua să crească în binefăcătoare lumină astrală,  Inima va tresări la fiecare spectacol oferit de pomii încărcați cu precursoarele rodului,  Totul pare o bucățică din Raiul pierdut de protopărinții izgoniți din neascultare.  Prin grădinile care-și schimbă vesmintele din cenușiu în verdele crud,  Rând pe rând, răsărind de niciunde, își fac apariția gărgărițe, fluturi, bondari,  Inimoasele albinuțe, fluturând permanent din aripi, sorb cu nesaț polenul din floare,  Mintea privitorului se odihnește o clipă din graba cu care traversează existentialul,  Ăl mai mare pesimist se lasă mișcat de efervescența naturii în explozia renașterii,  Viața pulsează până și-n stânca ce...

Să nu rămâi un cerșetor la poarta destinului, chiar dacă valurile vieții te vor lua Doar tu ai puterea să ieși la mal  să schimbi ceva. Ridică- te nu pierde nici o luptă  chiar și atunci când simți, că lupii din carnea ta se înfruptă. Tu nu ești demn de milă,  trebui să strălucești Doar nu uita că- n viață,  primești ce dăruiești. Să nu lași vântul rece  să te prefacă în ghețar, și pentru ce-ai luptat, să fie în zadar. Să fii stăpân pe tine și pe destinul tău  iar în genunchi să stai  Doar pentru Dumnezeu. Monica Rusu

  Iubește-mă, când ramul plânge, Mai obosit, ca  niciodată, Când soarele pe cer se stinge, Și vine-o noapte tulburată.  Iubește-mă, când cerul tace, Și luna-i lacrimă ce doare, Văzduhul alb fuior mai toarce, Peste-un pământ și peste zare. Iubește-mă, când ploi inundă, Tot universul meu de vise, Când inima ar vrea s-ascundă, Atâtea doruri compromise. Iubește-mă, cu șoapte calde, Cu roua de pe prima floare, Când orizontu-n zare scade, Pierdut în infinit de mare. Iubește-mă, cât se mai poate, Cu toată răsuflarea ta, Și lasă-n lumea asta toate, Ca să respire dragostea ! Iubește-mă, când vântul geme, Și aburită-i toată zarea, Iubește-mă, hai, nu te teme, Când zbuciumată sunt ca marea. Și între cer, pământ și soare, Sunt o ispită și păcat, Eu, dragul meu, sunt o-ncercare, Iubește-mă cu adevărat.  Cel mai frumos și drag bărbat, Tu-mi ești ispită și păcat ! Stela Dediu Republica Moldova  12.02.2023. Dreptul de autor rezervat.

Fiecare pas ce-l fac Mi-e călăuzit de Tine. Cu viaţa mă împac Şi simt Doamne, ce e bine! Orice gând pe care-l am, Îl trimit întâi la Tine. Ca o pasăre pe ram Ciripind voios, revine. Fiecare vorb-a mea Tot cuprinde şi răsfaţă, Şi TU ştii că are-n ea De la Tine, multă viaţă! Fiecare întâmplare Ce mi-Ai dat-o, a trăi, Are-o pildă de-nchinare Şi-i izvor de bucurii! Şi-apoi oamenii îi simt, Că-s trimişi în calea mea De la Tine, ca pe daruri Să-i primesc, cu inima! Apa, focul şi pământul, Cerul, soarele şi luna Ai trimis, să-mi fie sprijin, Vieţii întotdeauna!

     In zadar acum încerci și tot insiști      E târziu să-mi ceri iertare c-ai greșit      Și vrei din drumul meu să mă oprești,      Am fost cu tine, dar nu m-ai prețuit.      Lasă-mă și nu-mi mai sta-n cărare,      Cu-n alt tren, vreau să merg în viată,      Poate mă va lăsa, unde e mult soare      Să-mi încălzească, sufletul de gheață.      M-am săturat de promisiuni deșarte,      După ce ani la rând m-ai amăgit      Nu te vei schimba așa-ntr-o noapte,      Te las, poate cu alta, vei fi mai fericit.      In zadar încerci să mă oprești din drum,      Din focul dragostei acum e doar cenușă.      Flacăra nu se va mai reaprinde nicidecum      Adio-ți zic, încearcă să bați la altă ușă.                   ...

 La noi e iarnă, Doamne... cum e de obicei, la Tine-n Rai cum este... miroase-a flori de tei? La noi sunt pomii triști și oameni tot mai gri, doar seara-i colorată de zumzet de copii. Prin florile-nghețate ferestre deslușim, mirosul portocalei de ce nu-l mai găsim? Poveștile stau triste, adorm nemângâiate prin cărți nerăsfoite, pe-un raft demult uitate!  Bătrânii ies la porți de parc-așteapt-o veste...  La noi e iarnă Doamne... la Tine-n Rai, cum este?    - Zenovia -

Când în suflet ai iubire, pe cei nevoiași ajută dar să nu aștepți vreodată ca să fii și răsplătită dacă-s oameni educați, un mulțumesc ți-e de-ajuns răsplată ai să primești, numai de la Cel de sus. De-ai să cazi cumva în hău și n-ai nici-un ajutor de la oamenii din jur, nu îți face griji deloc ești prea mic ca tu să judeci oamnenii din jurul tău chiar de i-ai scos din nevoi, când în viață, le-a fost greu. Tu nu te schimba vreodată, păstrează-ți a ta iubire, că binele care-l faci, să stii că-l faci pentru tine, în urma pașilor tăi, mai târziu, doar flori vor crește și parfum plin de iubire prin lume se răspândește. Cel ce-ți cunoaște parfumul, își va aminti de tine, c-ai fost un om bun în viață, ajutând pe orișicine către cer când vei pleca, îngerii-n brațe te-or ține asta îți va fi răsplata, celor care le-ai vrut bine. Ana Rusu drept de autor. 31.01-2023

 ,,Împărăția lui Dumnezeu este înăuntru vostru."(Luca 17, 21) ÎNVĂȚĂTORUL IUBIRII Trecea  prin mulțime, călcând ca pe apă, Cu pletele, parfum de alună, în vânt, Pe fruntea  înaltă lumina-i rourată, Senină-nfățișare, maiestos strălucind. O mare de liniște plutea în ochii Ca liliacul trezit în primăvară, Privirea Lui, ce vindeca și orbii, Țărână spulbera orice povară. Jucându-i candid în barba-i aurie, Tot cerul inele-și revărsa În păru-i galben inocent, de păpădie, Tainică mărire spre soare adăsta. Tânăr cireș înveșmântat în albul florii, Zâmbetu-i pașnic îl picura-n durere, Furtunii poruncea să-și lepede norii, Peștilor să înmulțească în panere. Trecând cu fața radiind lumină, Divina-i mână iubire presăra, Din sufletul bolnav și apăsat de vină, Rupându-i lanțul fricii, demonii alunga. Venise să-nnoiască cea lume veche, Învățător iubirii, pe munte predica Și învia chiar morții din morminte, Fii ai luminii râzând ne socotea. Profet al Adevărului, Cel Blând Iisus, A fost tri...

  Sufletul va sângera, dacă e rănit Sufletul va înflori, când este iubit De este rănit, trăiește în durere Triștețea ce o poartă, îi fură din putere. Sufletul rănit tare mult va suferi De este trădat, nu mai poate a  iubi Strălucirea-și pierde, de-ntuneric e cuprins Te va părăsi, nu poate trăi făr* a fi iubit. Merge mai departe, fericirea să-și găsească De e norocos, dragostea curată s-o ntâlnească, Rana se va vindeca, sufletul din nou va înflori Meritul e-acelui, ce un suflet bun, știe a-l iubi. Sufletul este sensibil ca și-o floare delicată Zâmbește soarelui când de-o rază-i mângâiată, Când cineva voit o calcă, de durere va muri, De o ocolești cu grijă, an de an ea va-nflori. Ana Rusu 28.01.2023 drept de autor.

  Am sădit în vârf de munte brad, în sol fertil, cu brațele-nspre cer  inima n-i s-a înfrățit, ne-am cununat, sub ochii cerului, urmele-mi nu pier. Ascunși de lume în alchimia stâncii, sub aripa lui Dumnezeu tăcem ... împământați, dăm lumii seva păcii, prin trunchi răsună dragostea, boem. Cu haina sufletului în ceruri ancorată  sfinții ne-au dat...binecuvântarea... au cântat iubire, heruvimii laolaltă, ramura împlinirii mi-ncorona fruntea. De unde-mi luam cândva puterea, izvorul inocentei, prin maluri, a secat. doar bradul meu îmi mângâie privirea,  amprenta lui cu-a mea, duhu' ne-a înălțat. Cât el va fi voi fi și eu, o undă-n ramuri, un strop din mine, prin el va lumina .... va duce vântul mirosul de tămâie-n valuri, un copilaș s-o legăna cândva, pe mâna mea. MB

   Tactează ceasul amăgirii, Măsoară gândurile-absurde, Minutul ars al negăsirii, Se-ascunde între şoapte surde. O zi trasează cerc perfect, Pe diametru ard tăceri, În raze râde gri defect, Păşim mereu spre nicăieri. Un anotimp îşi schimbă haina, În alb discret sau verde crud, În ochii minţii doarme taina, Pe-o palmă de albastru nud. Un pas sfărâmă amintiri, Altul apasă-n spini de gând, Pulsează-n colţuri de iubiri Jarul de vis cu ochi flămând. Din depărtările rotunde, Ne strigă vara de speranţă, Să creştem noi idei fecunde, În spicele din lan de viaţă. Renaştem mângâiaţi de rouă, În galben cu sclipiri avare, Ne ţesem o cămaşă nouă, Din ierburile de candoare. Mai căutăm izvor de clipă, Să adăpăm iluzii arse, Din tinereţe, o aripă Răsfiră foşnet de mătase. Cristina Serghiescu- Romania  Din volumul în lucru "Pe lutul inimii e vară" 16.01.2023