REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  ​Cînd s-a împlinit și s-a apropiat vremea izbăvirii neamului omenesc, care avea să fie prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, era trebuință în tot chipul, să se afle o fecioară curată, fără prihană și sfîntă, fecioară care ar fi vrednică să întrupeze pe Hristos Dumnezeu, Cel fără de trup, și să slujească taina mîntuirii noastre. ​Deci, s-a aflat o Fecioară mai curată decît curăția, mai fără de prihană decît toată zidirea cea gîndită, mai sfîntă decît toată sfințenia, Preacurata și Preabinecuvîntata Fecioară Maria, odrasla rădăcinii celei sterpe a Sfinților și drepților, dumnezeieștilor părinți Ioachim și Ana, rodul rugăciunilor și al postirilor părintești, fiica cea împărătească și arhierească. Și s-a aflat la loc sfînt în templul lui Solomon aceea care avea să fie biserică însuflețită a lui Dumnezeu. Fecioara, care avea să nască pe Cuvîntul cel mai sfînt decît sfinții, s-a aflat în altarul templului ce se numea Sfînta Sfintelor, pentru că acolo a căutat Domnul din înălțimea slav...

  ​Zis-a Domnul către iudei: „Cine dintre voi Mă vădește pre Mine pentru păcat?” (In. 8, 46) ​Conștiința noastră ne pârăște pe noi ​Dumnezeu a pus în sufletul nostru un judecător neobosit și priveghetor necontenit – conștiința . Într-adevăr printre oameni nu este nici un judecător care să fie așa de treaz, precum conștiința noastră. Dintre judecătorii omenești, unii se mituiesc, alții se câștigă prin măguliri, alții se intimidează prin frică, și încă multe altele îi împiedică de la judecata cea dreaptă, însă tribunalul conștiinței nu se biruiește prin toate acestea, ci poți să măgulești, să dai daruri, să ameninți sau să faci orice, această judecătorie pururea va rosti hotărârea cea dreaptă, chiar și asupra gândurilor tale celor păcătoase. Și tocmai cel ce a săvârșit păcatul se osândește pe sine, chiar când nu-l părăsesc alții. Și aceasta nu se întâmplă o dată sau de două ori, ci foarte adeseori, în toată viața. ​De ar fi trecut oricât de mult timp, conștiința niciodată nu uit...

  F rați creștini, C ei care purtau patul, pe care zăcea slăbănogul, au venit la ușa casei unde învăța Iisus și neputând să intre în casă, din cauza mulțimii de oameni care erau acolo, ca să pună pe slăbănog înaintea Domnului Iisus, s-au suit deasupra, pe acoperiș, l-au spart și au lăsat pe bolnav cu patul în jos, drept înaintea lui Iisus. Pentru ca să se urce pe acoperiș au folosit scări funii și lemne. În timpul urcării n-au lipsit strigătele gălăgioase, proprii unor asemenea împrejurări. Cine se îndoiește că pe toate acestea nu le vedea și nu le auzea Iisus, Care vedea și știa și cugetele cele mai ascunse ale oamenilor? El însă tăcea. Apoi, ei au stricat acoperișul casei și au coborât patul cu slăbănogul, făcând iarăși zgomot mare, cu strigăte, cum se fac de obicei când oamenii coboară vreun lucru greu. Iisus Hristos, fără îndoială, vedea și auzea toate acestea, dar tăcea. El a deschis gura Sa și a grăit numai atunci când a văzut pe slăbănog pe patul său înaintea Lui, zicându...

  „Cine ești tu?” (In. 1, 19) Folosul mărturisirii și al cercetării conștiinței în toate zilele D e vreme ce noi, ori aici, ori în viața cea viitoare, neapărat trebuie să ne întristăm pentru păcatele noastre, apoi este mai bine ca noi să facem aceasta aici decât în acea lume. De unde reiese aceasta ? Din cuvintele Psalmistului, precum și din Evanghelie. Adică Psalmistul zice: „Cine în iad se va mărturisi ție ?” (Ps. 6, 6). El cu aceasta voiește să spună că cineva nu se va putea mărturisi Domnului în iad, ci că această mărturisire acolo nu va putea ajuta la nimic. Același lucru ne-a învățat Hristos într-o pildă (Lc. 16, 19 și urm.). Era un sărac, cu numele Lazăr, peste tot plin de bube și de umflături, și cuprins de o boală nevindecată. Și era un bogat, care nu da nimica săracului, măcar din firimiturile sale. Dar ce trebuie să povestesc eu toată pilda? Voi o cunoașteți cu desăvârșire: nemilostivirea bogatului, cum el nu hrănea pe sărac, dar și nevoia și foamea a cestuia, cu ca...

  „Atunci dus a fost Iisus în pustie de duhul, ca să se ispitească de diavolul” (Mt. 4, 1) Nu arunca vinovăția păcatelor tale asupra Satanei A stăzi vom vedea că, deși Satana ne ispitește, el totuși nu este vinovat în nenorocirea noastră numai dacă noi înșine vom lua seama bine asupra noastră. Cine însă este ușuratic la minte și nu are un îndemn tare spre bine, acela cade în păcat și se aruncă pe sine în pierzare, chiar de nu ar fi diavolul. Satana negreșit voiește să ne piardă; eu știu aceasta, și nimeni nu o tăgăduiește. Dar să luați aminte la cele pe care am să le zic acum. 1. Spre a arăta că nu Satana, ci propria noastră neîngrijire este pricina păcatelor noastre, voi vorbi mai întâi despre plăsmuirea lumii. Oricât de bună și aleasă este ea, totuși celor neîngrijitori le slujește spre pietre. Ce să zicem noi despre plăsmuirea cea mărită și vrednică de mirare ? Este ea oare rea și îndreptată spre pierderea noastră ? Cine ar putea să fie așa de nebun și nepriceput încât să ...

  i: „întristat este sufletul meu foarte din pricina lui Valentin care fiind odată presbiter împreună cu noi, și-a uitat rangul [preoțesc] cel dăruit lui de Domnul. De aceea vă rog, feriți-vă de necurata zgârcenie și rămâneți curați și drepți. Feriți-vă de orice rău. Căci cel care nu se poate stăpâni pe sine, cum va putea învăța pe alții să se stăpânească? Cel care cade în patima iubirii de arginți își întinează sufletul cu fărădelegea închinării la idoli și se numără cu păgânii. C ine este cel care nu vede judecata lui Dumnezeu? Așa cum Sfântul Apostol Pavel ne învață: Au nu știți că sfinții vor judeca lumea? (I Cor. 6:2). Cu alte cuvinte, noi așa ceva nu am mai văzut niciodată printre voi, fllipenii, nici am mai auzit căci printre voi a dus Binecuvântatul și Marele Pavel o viață de nevoințe și despre voi grăiește el cu laudă la începutul epistolei celei de el scrise către voi, către voi, care îl cunoșteați pe Dumnezeu pe când încă noi, Policarp, încă nu-L cunoșteam, nici noi ș...

  ​Fost-a cuvântul Domnului către I suatu: „Scoală-te și mergi la Ninive, cetatea cea mare” (Iona 1, 1-2). Dar ce trebuia el să vestească acolo? El trebuia să strige: „Încă trei zile și Ninive se va prăpădi” (Iona 3, 4). Dar pentru ce, o Dumnezeule, poruncești să se vestească mai înainte nenorocirea pe care voiești să o trimiți? Răspunsul lui Dumnezeu este: „Tocmai ca să nu fac ceea ce am poruncit să se vestească”. Pentru aceea Dumnezeu ne-a amenințat și cu iadul, pentru ca să nu ne arunce în iad. El zice către noi cam așa: „Teme-te de cuvintele Mele, și nu vei tremura de faptele Mele”. ​Însă pentru ce oare hotărăște El un termen așa scurt de iertare? Pentru ca tu să cunoști fapta cea bună a ninivitenilor, care în așa de puține zile s-au pocăit de așa de multe păcate și le-au stârpit. Totodată, trebuie să te minunezi de îndurarea lui Dumnezeu, căreia i-a fost de ajuns o pocăință atât de scurtă pentru atât de multe păcate; de aceea tu nu trebuie să cazi în deznădejduire, măcar de ...

  F rați creștini, D intre cele trei fapte bune, despre care a vorbit Sfânta Evanghelie de astăzi, socotim că fapta bună a postului este prilejul cel mai potrivit pentru vorbirea noastră de astăzi, înainte de marele Post al Păresimilor. Diavolul, frați creștini, care dintru început a invidiat și a vrăjmășit neamul omenesc, nu încetează nicidecum lupta lui, ca să lipsească pe om de mântuirea ce i s-a dat prin Patima și moartea lui Iisus Hristos. El însuși grăind inimilor oamenilor, pe unii îi sfătuiește spunând că postul nu este poruncă a lui Dumnezeu, ci fiecare este liber să mănânce și să bea cât va voi, ce-i va place și când va vrea; iar pe alții îi sfătuiește că postul vatămă sănătatea și aduce multe feluri de boli. Diavolul înșeală și pe unii și pe alții, cum a înșelat la început pe Eva și pe Adam. C ă postul este o poruncă dumnezeiască, n-avem decât să ne gândim la porunca pe care a dat-o Dumnezeu celor dintâi oameni. „Și a poruncit, spune dumnezeiasca Scriptură, Domnul Du...

  ​„Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere si cu slavă multă” (Lc. 21, 27) ​ Gândirea la iad și la împărăția cerului trebuie să ne ferească de păcat ​„Noi toți trebuie să ne arătăm înaintea scaunului Judecății lui Hristos, ca să ia fiecare după cele săvârșite prin trup, ori bine ori rău” (II Cor. 5, 10). Să ne înfățișăm, rogu-vă, înaintea scaunului Judecății lui Dumnezeu, ca și cum El ar sta înaintea noastră, ca și cum Judecătorul ar fi așezat pe dânsul și ca și cum toate faptele noastre ar fi descoperite. Așa, noi trebuie nu numai să ne arătăm înaintea acestui scaun de judecată, ci vom fi înaintea lui cu totul dezveliți. Nu roșiți oare ? Adeseori am voit noi mai bucuroși să murim decât unele fapte de rușine ale noastre să fie cunoscute prietenilor noștri celor vrednici de cinste. Dar ce vom simți noi atunci când păcatele noastre vor fi descoperite îngerilor și oamenilor, și noua înșine ne vor fi ținute înaintea ochilor? Dumnezeu chiar zice, prin Psalmistul:...

  ​„ Vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui. Și vor ieși cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii” (Ioan 5, 28-29) ​Repere biografice și teologice ​ Autorul textului: Acest omiliu aparține Sfântului Ioan Gură de Aur (347–407 d.Hr.), Arhiepiscop al Constantinopolului, considerat cel mai mare predicator al creștinătății. ​ Contextul scrierii: Textul face parte din vasta sa operă de exegeză biblică, fiind axat pe antropologia creștină (dualitatea suflet-trup) și pe eshatologie (învățătura despre sfârșitul lumii). ​ Fundamentare biblică: Autorul își sprijină argumentația pe scrierile Sfântului Apostol Pavel (în special Epistolele către Corinteni și Filipeni) și pe profețiile lui Iezechiel și Isaia din Vechiul Testament. ​ Sursa dogmatică: Textul reflectă deciziile Sinoadelor Ecumenice privind învierea universală a trupurilor, combătând viziunile gnostice sau platonice care considerau tr...