REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  D umnezeu, Împăratul veacurilor, Cel ce a pus vremile și anii întru a Sa putere, a așezat spre slava Sa și spre folosul oamenilor felurite praznice. În Vechiul Așezământ a dat poruncă să se prăznuiască în chip deosebit luna lui septembrie, la începutul anului bisericesc, ca poporul ales să se îndulcească de roadele câmpului, slujind bunului Dumnezeu cu mai multă dragoste. A grăit Domnul cu Moise și a zis: "Spune fiilor lui Israel: În luna a șaptea, ziua întâi a lunii să vă fie zi de odihnă, sărbătoarea trâmbițelor și adunare sfântă să aveți; nici o muncă să nu faceți, ci să aduceți ardere de tot Domnului" (Leviticul 23, 24-25). Că precum Atotcreatorul, după zidirea lumii și a tuturor făpturilor Sale, a binecuvântat și a sfințit ziua a șaptea, odihnindu-Se întru dânsa, așa i-a poruncit și omului, zicând: "Șase zile să lucrezi, iar în ziua a șaptea, care este sâmbăta (sabatul) Domnului Dumnezeului tău, să nu faci nici un fel de lucru în această zi". La fel și zi...

  De voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde-ți averile tale tale și le dă săracilor și vei avea comoară în cer. După aceea vino și urmează-Mi (Matei 19, 21) I ubiți credincioși, I dealul fiecărui creștin pe pământ este mântuirea sufletului, adică dobândirea vieții veșnice. Până la întruparea și învierea Domnului nostru Iisus Hristos, nimeni nu se putea mântui, căci raiul era închis și nu era revărsat peste lume harul Duhului Sfânt. De aceea toți drepții Vechiului Testament așteptau izbăvirea sufletelor lor prin moartea și învierea Fiului lui Dumnezeu. M ântuirea, după învățătura Sfintei Evanghelii și a Bisericii Ortodoxe, se dobândește prin păzirea poruncilor date de Dumnezeu oamenilor, cuprinse atât în decalogul Legii Vechi, cât și în Noul Testament, numit și legea Harului. Orice creștin care dorește să se mântuiască trebuie să săvârșească aceste trei condiții: să aibă credință dreaptă în Dumnezeu; să aibă harul Duhului Sfânt, care se dă tuturor prin cele șapte Sfinte Tain...

  F rați creștini, C uvintele Domnului Iisus, spuse tânărului bogat: „dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta și dă-o săracilor“ (Matei 19, 21), ne fac să credem că sărăcia înalță pe om la desăvârșire și că săracul se face desăvârșit prin fapte bune, pe când bogatul nu săvârșește niciodată asemenea fapte. Într-adevăr, vedem că bogatul se prăbușește mai lesne în păcatele acelea, în care săracul cade mai anevoie. Bucatele alese și de multe feluri, mulțimea băuturilor, odihna trupească și desfătarea, aprind înfocatele pofte ale trupului bogatului. Mâncarea uscată și băutura de apă, suferințele și ostenelile trupești sting văpaia poftelor trupului săracului. De aceea bogatul cade ușor în păcatele trupului, iar săracul cu greu. Îngâmfarea bogăției, odihna, laudele și măgulirile oamenilor ridică valurile mândriei. Pentru aceasta bogatul devine cu ușurință mândru, iar sărac mândru cu anevoie vei afla. Inima bogatului are legături multe și mari: o leagă pofta banului; o l...

  P recum un bărbat iubitor de pustie, ajuns într-un loc cu dumbravă, la umbra copacilor, la chemările păsărilor și răcoarea apelor, își simte lină și netulburată cugetarea minții și se arată cu fire blândă, către toți oamenii, așa și noi, în zilele trecute, fiind mângâiați de suflarea Duhului, cea blândă, vă vorbeam vouă despre milostenie. Iar când Evanghelia ne vorbește despre nebunia lui Irod, înverșunarea femeilor, ospățul barbarilor nebuni și masa cea pângărită, darul cel fără de lege, lucrul cel necuvios și îngroparea trupului preacinstit, simt că mă fac alt om, fiindcă încremenit mă simt, iubiților, când, înaintea mea, aduc faptele făcute de Irod, de este îngăduit a le numi fapte și nu ucideri, ale celui ce a făcut niște lucruri ca acestea. Că, zice Evanghelistul Matei: "În vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod despre faima lui Iisus. Și a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul, el s-a sculat din morți, și de aceea, se fac minuni prin el" (Matei 14, 1-2). ...

  „Asemenea este Împărăția lui Dumnezeu omului împărat, care a vrut să se socotească cu slugile sale” (Matei 18, 23) Despre darea de seamă ce are să ni se ceară și despre împăcare N u trece repede, fără băgare de seamă, peste aceste cuvinte, ci privește la judecata ce se înseamnă aici; intră în conștiința ta proprie și gândește ce ai făcut în toată viața ta. Când auzi că Domnul voiește a se socoti cu slugile Sale, gândește că prin acestea se referă la împărați, căpetenii de oști și domni, bogați și săraci, slugi și stăpâni, în scurt, la toți. Căci noi toți ne vom arăta înaintea scaunului judecății lui Hristos. D e ești bogat, gândește că și tu odată trebuie să dai socoteală dacă ai cheltuit averea ta pentru desfătări sau pentru cei săraci, pentru lingușitori și măgulitori sau pentru cei nevoiași, pentru dezmierdări sau pentru faptele milosârdiei, pentru lux, mâncare și îmbuibare sau pentru ajutorul celor strâmtorați. Și nu numai pentru întrebuințarea avuției tale ai să dai sea...

  F rați creștini, F iindcă scopul pildei din Evanghelia de astăzi privește numai pe aceia care nu iartă niciodată greșelile fraților lor, socotim că este foarte potrivit să vorbim acum despre păcatul neiertării greșelilor fraților noștri, care este un păcat atât de mare și de neplăcut lui Dumnezeu, încât cel ce nu iartă pe fratele său, nu mai are nici o nădejde de mântuire. Când eu urăsc pe fratele meu, pentru că m-a păgubit de avutul meu, sau m-a dușmănit pentru cinstea mea, sau a omorât pe cineva din neamul meu, sau s-a dovedit vânzător al vieții mele, atunci ura mea are o pricină trupească și lumească; dar când urăsc pe fratele meu pentru că a mustrat greșeala mea, a scăpat din gura lui un cuvânt greu, sau din neluare aminte a făcut vreo amenințare, sau numai pentru o bănuială care s-a născut în gândul meu, atunci ura mea nu are nici o pricină. Cel ce urăște pe fratele său, totdeauna dorește să-i facă rău, însă de multe ori își ascunde vrăjmășia, fiindcă sau că nu poate, sau...

  „De acum nu bea numai apă, ci folosește puțin vin pentru stomacul tău și pentru desele tale slăbiciuni” (I Timotei 5, 23) C u aceste puține și parcă neînsemnate cuvinte ne vom ocupa astăzi în toată cuvântarea, iar aceasta nu o facem din ambiție, spre a arăta oarecum darul vorbirii, căci ceea ce noi spunem nu este proprietatea noastră, ci ni s-a dat de harul Sfântului Duh. D ar noi știm a cerceta mai de aproape cuvintele biblice aduse, pentru ca pe cei ușori la minte dintre ascultătorii noștri să-i deșteptăm și să-i convingem cât de nemărginit de mare este comoara Sfintei Scripturi, și cum cineva nu trebuie să treacă repede peste nici un loc din ea. Dacă acel loc neînsemnat și ușor de înțeles, care se pare că nu ar cuprinde nimic important și special, totuși ne dă prilejul de o mare îmbogățire și este izvorul unei înalte înțelepciuni, cu cât mai vârtos vor fi acele locuri ale Scripturii, a căror bogăție lăuntrică chiar de la început se înfățișează privirii, care pe cei ce iau ...

  F rați creștini, O are, pentru ce Evanghelistul Matei a arătat în mod deosebit cum duhul necurat de multe ori îl arunca pe cel lunatic în foc și de multe ori în apă? Acest lucru nu l-a făcut evanghelistul fără rost. Două sunt izvoarele tuturor păcatelor: mânia și pofta. Orice păcat izvorăște sau din mânie, sau din poftă. Prigonirile, vrăjmășiile, silniciile, nemilostivirile, trădările, ocările, clevetirile, bătăile, jicnirile, războaiele, uciderile, hulele, și mii de alte înfricoșate păcate au ca tată, mânia. Furturile, nedreptățile, zavistiile, desfrânările, bețiile, nesațurile pântecelui și alte multe lucruri ale întunericului sunt fiice ale poftei rele. Pe cine robește diavolul, îl aruncă de multe ori în foc, adică în păcatele înfocate ale mâniei și de multe ori în apă, adică în mrejile poftei rele. Pentru această pricină Evanghelistul Matei a arătat în mod deosebit că duhul cel necurat arunca de multe ori pe cel îndrăcit în foc și de multe ori în apă. D upă Patima de pe c...