TÂLCUIREA EVANGHELIEI DUMINICII A TREIZECI ȘI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

F rați creștini, D uminica trecută am aflat, din Sfânta Evanghelie, despre călătoria pe care a făcut-o Domnul Iisus Hristos spre cetatea Ierihon, însoțit de ucenicii Săi și de o mare mulțime de oameni. La intrarea în Ierihon, Mântuitorul a vindecat pe orbul care stătea la marginea drumului și cerșea, și care a mers apoi după Dânsul, slăvind pe Dumnezeu pentru însănătoșirea ochilor săi. Împreună cu el, tot poporul care văzuse minunea vindecării celui orb, dădea laudă lui Dumnezeu. Cu acest alai, a intrat Iisus Hristos în Ierihon, străbătând cetatea, pe drumul care ducea spre Ierusalim, căci Ierusalimul era locul către care se îndrepta Mântuitorul de data aceasta. Sfânta Evanghelie de astăzi, istorisind, în continuare, cele întâmplate cu prilejul acesta, ne spune că: „În vremea aceea, când trecea Iisus prin Ierihon, iată că un bărbat, cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameși și era bogat, căuta să vadă cine este Iisus; dar nu putea, de mulțime, pentru că era mic de stat“...