REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  F rați creștini, D uminica trecută am aflat, din Sfânta Evanghelie, despre călătoria pe care a făcut-o Domnul Iisus Hristos spre cetatea Ierihon, însoțit de ucenicii Săi și de o mare mulțime de oameni. La intrarea în Ierihon, Mântuitorul a vindecat pe orbul care stătea la marginea drumului și cerșea, și care a mers apoi după Dânsul, slăvind pe Dumnezeu pentru însănătoșirea ochilor săi. Împreună cu el, tot poporul care văzuse minunea vindecării celui orb, dădea laudă lui Dumnezeu. Cu acest alai, a intrat Iisus Hristos în Ierihon, străbătând cetatea, pe drumul care ducea spre Ierusalim, căci Ierusalimul era locul către care se îndrepta Mântuitorul de data aceasta. Sfânta Evanghelie de astăzi, istorisind, în continuare, cele întâmplate cu prilejul acesta, ne spune că: „În vremea aceea, când trecea Iisus prin Ierihon, iată că un bărbat, cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameși și era bogat, căuta să vadă cine este Iisus; dar nu putea, de mulțime, pentru că era mic de stat“. (L

  C ând citești istoria neamului după trup al lui Iisus Hristos, din Sfânta Evanghelie, ți se pare că vezi scara patriarhului Iacov, pe care îngerii lui Dumnezeu se suiau până la cer și se pogorau până la pământ. În povestirea Evangheliei despre neamul lui Hristos, strămoșii Săi se suie până la Dumnezeu și se coboară până la Iisus Hristos, Care pe pământ s-a întrupat. Două sunt nașterile lui Iisus Hristos: una dumnezeiască din Tată fără mamă, iar alta omenească din mamă fără tată. Pe cea dumnezeiască a propovăduit-o Evanghelistul Luca, zicând: „Fiu al lui Enoh, al lui Set, al lui Adam, al lui Dumnezeu“ (Luca 3, 38). Pe cea omenească a arătat-o Evanghelistul Matei, când a scris despre nașterea Lui din Fecioara Maria, începând povestirea neamului de la Avraam și pogorându-l până la Iisus Hristos, așa cum am auzit în Sfânta Evanghelie de astăzi, care zice: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, Fiul lui David, Fiul lui Avraam“. (Matei 1, 1) E vanghelia de astăzi se mai numește și „Cartea

  F rați creștini, U nul din fruntașii fariseilor a chemat odinioară pe Iisus în casa lui ca să mănânce pâine. Care erau simțămintele acestui fruntaș al fariseilor față de Domnul Iisus, Sfânta Evanghelie nu ne spune. Ea ne arată totuși că în casa acestui fariseu se mai găseau mulți alții, „iar aceștia îl pândeau“ (Luca 14, 1). Acolo, Mântuitorul a vindecat mai întâi pe un bolnav de dropică, apoi a învățat pe toți care se aflau acolo, smerenia pe care trebuie să o aibă oricine, când este poftit la ospețe, sau la nuntă, ținând totdeauna seama „că oricine se înalță pe sine, se va smeri; iar cel ce se smerește pe sine, se va înălța“ (Luca 14, 11). După aceasta, întorcându-se către fruntașul fariseilor, care-l chemase în casa sa, l-a sfătuit să nu cheme niciodată prieteni și rudenii, când va face ospăț și nici pe vecinii bogați, ci pe oamenii săraci, pe betegi, ologi și orbi, zicându-i: „Fericit vei fi dacă ei nu-ți vor putea răsplăti, că vei fi răsplătit întru învierea drepților“ (Luca

  F rați creștini, P rintre Sfinții Părinți care au tâlcuit în trecut pilda Evangheliei care s-a citit astăzi este și Sfântul și a Marele Vasile. Din tâlcuirea lui, noi am luat cât am socotit de cuviință, ca să vă învățăm acum despre bogatul lacom și nemilostiv. De aceea toți câți sunt lacomi, câți sunt iubitori de trup și robi ai pântecelui, cîți sunt nemilostivi și neîndurători, cîți nu au altă grijă decât numai pe aceea după desfătări și plăceri trupești, câți se îngrijesc și adună pentru ziua de mâine, ca și când ar trăi o veșnicie, și nu se tem nicidecum de secerea morții, cum și toți aceia care doresc mulțumirea sufletului lor, să-și deschidă urechile sufletului lor ca să asculte cu luare aminte tâlcuirea pildei din Evanghelia de astăzi care, deși se îndreaptă mai ales către cei lacomi, cuprinde totodată multe învățături folositoare și mântuitoare pentru orice om. M ântuitorul Iisus Hristos, Domnul și Învățătorul nostru, grăind către iudei, după ce i-a învățat spunând: Luați

  F rați creștini, D upă patimile și învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, puterea diavolilor asupra oamenilor a încetat cu desăvârșire. Dar nu tot astfel era și mai înainte. Sfânta Scriptură ne înfățișează multe cazuri de îndrăciți, adică de oameni chinuiți de diavoli; iar Sfânta Evanghelie pe care ați auzit-o astăzi, ne arată pătimirea unui îndrăcit, pe care Mântuitorul Hristos, cu dragostea Sa cea nesfârșită față de oameni, și cu milostivirea Sa fără de margini, l-a scăpat de suferință și l-a vindecat. Unii zice că îndrăcitul de atunci, vindecat de Hristos, era epileptic. După ei, ar însemna că cei epileptici umblă goi, fug din casele lor și locuiesc în morminte, sau că, sfărâmând obezile și lanțurile de fier cu care sunt legați, aleargă prin pustie. Deci, după susținerile lor, ar mai însemna că epilepsia a ieșit din cel epileptic și a intrat în porci, iar porcii epileptici, fugind, s-au pornit cu toată turma în prăpastie, și intrând în lac, s-au înecat. Care o

  F rați creștini, I storicii povestesc despre Sfântul și de Dumnezeu grăitorul Evanghelist Luca, cum că a fost medic și că a fost zugrav. Noi însă vedem că a fost în același timp și un foarte bun și înțelept scriitor, căci a scris cu atâta bună rânduială istorisirile sale și a arătat atât de lămurit toate întâmplările, în Evanghelia Sa, încât ni se pare nu că citim o carte, ci că vedem o icoană în care sunt zugrăvite toate lucrurile pe care ni le istorisește. Acest lucru se întâmplă și cu istorioara pe care ați auzit-o astăzi, în legătură cu văduva din Nain. Suferința cea mare a văduvei, milostivirea cea nemăsurată a Domnului nostru Iisus Hristos, cum și minunea cea preaslăvită a Dumnezeirii Lui, sunt zugrăvite de sfântul evanghelist în culori atât de vii, încât numai auzind-o, ochii noștri se umplu de lacrimi și sufletul de umilință. De aceea nădăjduim că și tâlcuirea ei, pe care o vom face acum, va fi pentru toți cei ce o vor asculta roditoare de alese fapte bune și de suflet mân

  F rați creștini, M ulți dintre voi, văzând peștii din apă fugind de cea mai mică lovitură dată apei, cred că peștii au un bun auz. Însă ei, fiind lipsiți de organele auzului, nu au simțul auzului, ci sunt cu desăvârșire surzi. De ce, dar, se mișcă ei și fug când apa este atinsă de ceva? Orice lovire nu este nimic altceva, decât numai mișcarea pe care o face obiectul care lovește, căci el mișcându-se și învârtindu-se, mișcă împreună cu sine și învârtește apa pe care o atinge. Peștii sunt lipsiți într-adevăr de auz, însă au simțul pipăitului foarte dezvoltat. De aceea, simțind mișcarea apei din lovire, îndată se mută în alt loc. Surzi erau și peștii lacului Genizaretului, ca toți ceilalți pești însă când a venit Iisus acolo și a zis ucenicilor Săi: „Aruncați mrejele voastre spre vânare“ (Luca 5, 4), atunci, deși erau surzi, au auzit glasul Domnului și s-au supus poruncii Lui atotstăpânitoare. De aceea nu au fugit, ci au venit; nu s-au răspândit, ei s-au adunat și au intrat în mreajă

  F rați creștini, C ele istorisite în Evanghelia de astăzi, par simple povestiri, care arată ce s-a întâmplat când Domnul nostru Iisus Hristos, cu puterea Dumnezeirii Sale, a umblat pe mare, cum umblăm noi pe pământ uscat. Însă ele cuprind învățături minunate și mântuitoare pentru suflet. Dar, precum numai cei ce se pogoară în adâncul mării găsesc mărgăritarul cel de mare preț, tot așa numai cei care cercetează adâncul cuvintelor lui Dumnezeu află învățături mântuitoare, cum ne spune proorocul David, zicând: „Cei ce umblă cu corăbiile pe mare și lucrează pe apele cele mari, aceia au văzut lucrurile Domnului și minunile Lui întru adânc“ (Psalm 106, 23-24); iar în alt loc: „Fericiți toți cei ce nădăjduiesc întru El“ (Psalm 2, 12). Deci să ne pogorâm și noi gândurile în adâncul cuvintelor care s-au citit și să ne ostenim, cercetând adâncul râurilor duhovnicești, să scoatem mărgăritarul învățăturilor de mare preț și să vedem lucrurile Domnului Iisus și minunile Lui; să cercetăm și noi