TÂLCUIREA EVANGHELIEI DUMINICII A OPISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH


 


Frați creștini,

Mulți dintre voi, văzând peștii din apă fugind de cea mai mică lovitură dată apei, cred că peștii au un bun auz. Însă ei, fiind lipsiți de organele auzului, nu au simțul auzului, ci sunt cu desăvârșire surzi. De ce, dar, se mișcă ei și fug când apa este atinsă de ceva? Orice lovire nu este nimic altceva, decât numai mișcarea pe care o face obiectul care lovește, căci el mișcându-se și învârtindu-se, mișcă împreună cu sine și învârtește apa pe care o atinge. Peștii sunt lipsiți într-adevăr de auz, însă au simțul pipăitului foarte dezvoltat. De aceea, simțind mișcarea apei din lovire, îndată se mută în alt loc. Surzi erau și peștii lacului Genizaretului, ca toți ceilalți pești însă când a venit Iisus acolo și a zis ucenicilor Săi: „Aruncați mrejele voastre spre vânare“ (Luca 5, 4), atunci, deși erau surzi, au auzit glasul Domnului și s-au supus poruncii Lui atotstăpânitoare. De aceea nu au fugit, ci au venit; nu s-au răspândit, ei s-au adunat și au intrat în mreajă, atât de mulți, încât se rupea mreaja, iar pescarii au umplut două vase.

Frați creștini, noi avem organele auzului, avem urechi, auzim în fiecare zi glasul Evangheliei Domnului Iisus, dar nesupunându-ne dumnezeieștilor Lui porunci, suntem mai surzi decât peștii cei necuvântători și fără auz. Propovăduitorii sfintelor biserici, ca și apostolii odinioară, întind astăzi mrejele prin tâlcuirea cuvântului Evangheliei, dar unii creștini, auzind poruncile lui Dumnezeu, nu le urmează și nici nu se adună în Sfânta biserică, locașul Domnului, cum s-au adunat atunci peștii în mreajă. Ce trebuie să facă propovăduitorul Sfintei Evanghelii? După cum pescarul își face datoria deplin numai când își va întinde bine mrejile, și le va trage cum trebuie, tot așa și propovăduitorul își va îndeplini datoria sa, numai când va învăța cuvântul dumnezeieștii Scripturi cu toată dragostea și îl va tâlcui cu toată dumnezeiasca evlavie. Deci și noi ne vom sârgui, având toată nădejdea în harul lui Dumnezeu, să învățăm și să tâlcuim cuvântul Sfintei Evanghelii de astăzi, care ne spune că,

„În vremea aceea, stând Iisus lângă lacul Genizaretului, a văzut două corăbii stând lângă lac, iar pescarii coborâseră dintr-înseleși-și spălau mrejele“. (Luca 5, 1-2)

Lângă lacul Genizaretului Iisus învăța mulțimea de oameni, care se adunase acolo, după cum ne arată Sfântul Evanghelist Luca, spunând: „Pe când mulțimea se grămădea la El, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, și El ședea lingă lacul Genizaretului, a văzut două corăbii oprite lângă țărm, iar pescarii din ele coborâseră și-și spălau mrejele“ (Luca 5, 1-2).

„Și intrând într-o corabie, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puțin de la uscat. Apoi, șezând în corabie, învăța din ea mulțimile“. (Luca 5, 3)

Corăbiile, după cum se vede, erau foarte aproape de țărm. De aceea Iisus Hristos, văzând că mulțimea poporului îl îmbulzește, ca să poată continua propovăduirea și să se poată face ascultat de toți cei de față, a intrat în corabia lui Petru și l-a rugat s-o îndepărteze puțin de țărm. În felul acesta El putea să-i cuprindă pe toți sub privirea Sa dumnezeiască. Stând deci în corabia lui Petru, dintr-însa adăpa mulțimile cele însetate cu râurile cele mântuitoare ale învățăturii Lui.

„Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: mână la adânc și lăsați în jos mrejele voastre, ca să pescuiți“. (Luca 5, 4)

După ce a terminat lucrul cel duhovnicesc, Domnul s-a îngrijit și de cele trebuincioase trupului. Atunci a zis lui Petru să depărteze corabia spre mijlocul lacului, apoi către el și către cei ce erau împreună cu el a zis: aruncați mrejele voastre ca să pescuiți. Din această întâmplare învățăm să nu lăsăm niciodată lucrul lui Dumnezeu pentru trebuințele trupești, ci să săvârșim întâi lucrul cel dumnezeiesc, apoi să ne îngrijim și pentru cele trebuincioase trupului nostru. La porunca Mântuitorului,

„Răspunzând atunci Simon, a zis către Dânsul: Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic nu am prins; dar, după cuvântul Tău, voi lăsa mrejele în jos, în apă“. (Luca 5, 5)

Voind Petru să cinstească pe Domnul, L-a numit Învățător, zicând: Învățătorule, noi ne-am ostenit toată noaptea, când este vremea potrivită pentru pescuit, dar nici un pește n-am prins. Însă, crezând cuvântului Tău și supunându-mă poruncilor Tale, arunc mreaja în apă. Petru a arătat atâta respect și ascultare, deși el nu umbla atunci cu Iisus Hristos, nu-I era apostol, dar îl cunoștea de când Andrei, fratele său, îl adusese înaintea Lui și auzise de la Iisus: „Tu ești Simon, fiul lui Iona: tu te vei chema Chifa, ce se tâlcuiește Petru“ (Ioan 1, 42). După ce Petru a zis că, după cuvântul lui Iisus, va arunca mreaja în apă, îndată a și aruncat-o în lac, ajutat de ceilalți pescari.

„Și făcând ei așa, prinseră mulțime mare de pești, că li se rupeau mrejele. Atunci au făcut semne tovarășilor din cealaltă corabie să vină să le ajute, și au venit și au umplut amândouă corăbiile, de erau gata să se afunde“. (Luca 5, 6-7)

Văzând Petru și ceilalți pescari mulțimea peștilor și mreaja rupându-se, au chemat prin semne pe tovarășii lor, adică pe fiii lui Zevedei, să vină cu corabia lor și să le ajute. Aceștia au și venit și atât de mult au umplut de pește amândouă corăbiile, încât ele se afundau de greutate. Din roada acestei sfinte ascultări, noi creștinii, învățăm că ne ostenim în zadar și neroditoare rămân ostenelile noastre în vremea în care Iisus Hristos se depărtează de la noi; iar când Iisus vine la noi, atunci ostenelile noastre sunt roditoare și de pe urma lor culegem mult folos.

„Această minune văzând Simon Petru, a căzut la picioarele lui Iisus Hristos și I-a zis: du-Te de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!“ (Luca 5, 8)

Să nu căutăm a asemăna cuvântul sutașului: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu!“, cu cuvântul lui Petru: „Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!“ căci este o mare deosebire între ele. A spune celui care dorește să intre în casa ta, că nu ești vrednice de atâta cinste, ca să intre sub acoperișul tău, cuvântul tău înseamnă evlavie, respect și smerenie multă. Dar a spune celui care a intrat în casa ta, să iasă de la tine, pentru că ești om păcătos, înseamnă, teamă, frică și spaimă pentru sufletul tău. În fața acestei minuni, Petru și-a dat seama că Iisus este Dumnezeu. A îngenunchiat în fața lui Iisus, rugându-L să iasă din corabia unui om păcătos ca el.

„Căci spaima îl cuprinsese pe el și pe toți cei ce erau cu el, de pescuitul atâtor pești pe care îi prinseseră, tot așa și pe Iacov și pe Ioan, feciorii lui Zevedei, care erau tovarășii lui Petru. Atunci Iisus a zis către Petru: nu-ți fie frică! De acum înainte vei fi pescar de oameni“. (Luca 5, 9-10)

Lucrurile neobișnuite produce spaimă și mirare. Acești pescari n-au văzut niciodată atâta mulțime de pești prinși deodată în mreajă. Pentru aceasta, Petru ca și Iacov și Ioan, și toți cei care erau împreună cu dânșii, văzând atâta, mulțime de pești, s-au minunat. Petru însă nu numai că s-a minunat, ci s-a și temut, căci, dacă nu s-ar fi temut, nu i-ar fi zis Iisus: „Nu-ți fie frică!“ S-a temut Petru pentru că era păcătos, iar păcatul aduce frică. Petru s-a temut de pedeapsă pentru păcatele lui, văzând minunea peștilor și puterea cea peste toate a lui Iisus Hristos, Care stătea lângă el. S-a temut de pedepsirea păcatelor sale și de aceea se și ruga să iasă Iisus din corabia sa, zicându-I: „Ieși de la mine, Doamne!“ (Luca 5, 8). Frica lui Petru a vindecat-o Iisus prin cuvântul Său cel atotputernic, când i-a zis: „Nu-ți fie frică!“. După aceea i-a descoperit scopul Proniei dumnezeiești pentru apostolia lui, zicându-i: „De acum vei fi pescar de oameni!“ De acum înainte vei vâna, nu pești din lac, ci oameni din adâncul păcatului și al necredinței.

„Și trăgând corăbiile la uscat, au lăsat totul și au mers după El“. (Luca 5, 11)

Cine erau aceștia, care, auzind cuvântul Domnului „De acum vei fi pescar de oameni!“, au tras amândouă corăbiile lor la țărm, apoi lăsând toate, au mers după Iisus Hristos? Aceștia erau Petru și Andrei, fratele lui, cu Iacov și Ioan, fiii lui Zevedei. Aceasta o spun Evangheliștii Matei și Marcu, care povestesc că pe aceștia, aflându-i Iisus Hristos lângă marea Galileii, i-a chemat zicând: „Veniți după Mine și vă voi face pe voi pescari de oameni; iar ei îndată lăsându-și mrejele, au mers după Dânsul“ (Marcu 1, 16-20; Matei 4, 18-22). S-ar părea că între evangheliști ar fi unele nepotriviri: întâi, cu privire la numirea locului, pentru că Matei și Marcu spun că Iisus umbla pe lângă marea Galileii, iar Luca zice că Iisus era lângă lacul Genizaretului; al doilea, cu privire la ceea ce- lucrau pescarii, fiindcă Matei și Marcu zic că i-a aflat pe ei Domnul aruncându-și mreaja în mare, iar Luca spune că i-a găsit când ieșeau din corăbii și-și spălau mrejele. Al treilea, cu privire la minune, pentru că nici Matei, nici Marcu n-au povestit nimic despre pescuirea mulțimii peștilor. Cea dintâi deosebire dintre sfinții evangheliști se lămurește prin aceea că, marea Galileii, prin care trece Iordanul, este aceeași cu lacul Genizaretului, fiindcă are aceste două numiri. Cea de-a doua deosebire se dezleagă prin faptul că, de vreme ce împreună cu Petru și cu fiii lui Zevedei erau și alți tovarăși, care pescuiau, de aceea unii dintre dânșii spălau mrejele, iar alții aruncau mreaja, nădăjduind că vor prinde pești, deși toată noaptea se osteniseră și nu prinseseră nimic. Dezlegarea deosebirii a treia stă în aceea că, după cum de altfel se știe, multe din cele nescrise de Matei și de Marcu, s-au scris de Luca și de Ioan. Dar, despre chemarea apostolilor și ascultarea lor de această chemare, când au lăsat toate și au urmat lui Iisus, au scris și Evangheliștii Matei și Marcu, și, într-adevăr, mare este râvna inimii lor, care întrece și râvna proorocului Elisei, pentru că la porunca proorocului Ilie, acesta a răspuns: „Lasă-mă să merg să sărut întâi pe tatăl și pe mama mea, apoi voi veni după tine“ (III Regi 19, 20). Dar sfinții apostoli, lăsând îndată corăbiile, mrejele, tovarășii, prietenii, rudele și pe Zevedei tatăl lor, au mers după Iisus Hristos, a Cărui slavă, cinste și închinăciune este în vecii vecilor. Amin!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta