CAZANIA DUMINICII MIRONOSIȚELOR (Despre mărinimia sufletească)
F rați creștini, A ȚI auzit toate cele cu privire la îngroparea și învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Ați auzit cum Iosif s-a făcut slujitor îngropării, iar mironosițele, întâiele vestitoare ale Învierii Lui. Este de mare folos să cercetăm partea cea bună pentru care oamenii aceștia s-au învrednicit de atât de mare har. Vedem cum pentru o astfel de ispravă curajul era atât de trebuincios, căci fără el astfel de lucruri nu puteau să se săvârșească. Dacă ar fi fost fricoși, frica i-ar fi împiedecat. Curajul însă este puterea multor fapte bune. Când spunem acest lucru, nu ne gândim la curajul dat de puterea trupească, ci la cel dat de puterea sufletească, care se mai numește și mărinimie sufletească. Puterea trupească o naște firea, iar pe cea sufletească o naște voința omului. De aceea nu se poate face nimeni viteaz, când trupul lui este slab, „dar mare la suflet se face ori cine voiește. Această mărinimie sufletească o avea Iosif cel cu bună vază și sfintele femei mironosi...