CAZANIA DUMINICII A DOUĂZECI ȘI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH (Despre mulțumirea care se cuvine lui Dumnezeu)
F rați creștini, Î ntra-adevăr, Dumnezeu fiind atotstăpânitor nu are nici o trebuință de mulțumirile și darurile omului: „Căci de bunătățile mele nu ai trebuință“ (Psalm 15, 2), așa cânta înaintea lui Dumnezeu proorocul și împăratul David. Oamenii își arată recunoștința lor sau prin cuvânt, mulțumind, sau aducând daruri binefăcătorilor lor. Dumnezeu nu are nici o trebuință de mulțumirea și proslăvirea noastră, pentru că este de la Sine slăvit. Firea Lui cea dumnezeiască, de la sine însăși are slavă și laudă nemărginită și neîncetată. Pentru că Dumnezeu este Duh, El nu se împărtășește din darurile și jertfele cele materiale care I s-ar aduce. Însă mulțumirile, atât cele prin cuvânt, cât și cele prin fapte bune, ce se aduc Lui, dacă sunt pornite din adâncul sufletului plin de dreaptă recunoștință, Dumnezeu le privește cu dragoste, primind și cuvintele și darurile omului recunoscător, pentru împăcarea conștiinței și mulțumirea sufletului lui. C el dintâi dintre oameni, care a gă...