REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  A cest glorios sfânt, prăznuit și astăzi de popoarele din întreaga lume, a fost unicul fiu al unor oameni de rang înalt și foarte bogați din cetatea Patarelor Lichiei, pe numele lor Theofan și Nonna. Fiind acesta singurul copil dăruit lor de Domnul, părinții au întors înzecit lui Dumnezeu bogatul lor dar, închinându-l pe fiul lor slujirii Lui celei sfinte. S fântul Nicolae a învățat viața cea duhovnicească de la unchiul lui, Nicolae, Episcopul Patarelor, și a fost de acesta tuns întru îngerescul chip la Mânăstirea Noului Sion de unchi întemeiată. D upă moartea părinților, Sfântul Nicolae a împărțit toată colosala avere moștenită săracilor, nepăstrând pentru sine absolut nimic. Preot fiind în Patara, el s-a făcut tuturor vestit și fără să vrea prin a sa milostenie de pomină, pe care o făcea ascunzând cu grijă fapta cea bună, după cuvântul Domnului: Să nu știe stânga ta ce face dreapta ta (Matei 6:3). închinându-se apoi pe sine cu totul singurătății și tăcerii, gândind să petreacă

  A cest mare și slăvit sfânt a fost de neam egiptean și mare comandant al armatelor împăratului Constantin cel mare. D ucele Artemie a fost unul dintre cei care au văzut Crucea pe cer, înconjurată de stele, atunci când i s-a arătat în plină zi lui Constantin, mai înainte de marea bătălie de la Podul Milvian. Atunci și el a crezut în Hristos și a primit Sfântul Botez. M ai târziu, sub domnia fiului marelui Constantin, Constanțiu, împăratul l-a trimis în Grecia ca să aducă la Constantinopol moaștele Sfântului Andrei de la Patras și pe ale Sfântului Luca din Teba. Comandantul Artemie a împlinit toate aceste sfinte însărcinări cu bucurie mare. D upă acestea el a primit titlul de augustalis și de mare duce al Egiptului. El a rămas în această înaltă demnitate în tot timpul domniei lui Constanțiu, iar apoi o bucată de timp și sub împăratul Iulian, apostatul. Când apostatul împărat a pornit la război contra perșilor, el a trecut prin Antiohia și a poruncit ducelui Artemie să pornească și

  S fântul cuvios părintele nostru Ioan, cel mare între postnici, era din hotarele slăvitei cetăți Sredsca, din satul care se numea Scrina, în vremea împărăției iubitorului de Hristos, Petru, împăratul româno-bulgar, și al împăratului grecesc Constantin Diogen, având părinți dreptcredincioși. După încetarea din viață a părinților săi, toate cele rămase le-a împărțit la săraci, căci din tinerețe a iubit pe Dumnezeu și, luând chip monahicesc, a ieșit din țarina sa, neavând pe trupul său decât o haină de piele. Suindu-se într-un munte înalt și pustiu, se nevoia acolo cu viață îmbunătățită, hrănindu-se cu buruieni sălbatice. După puțină vreme, din îndemnare diavolească, au năpădit noaptea asupra lui tâlharii și, bătându-l foarte mult, l-au izgonit de acolo. Iar Ioan, plecând din muntele acela, s-a sălășluit în pustiul Rilei și, intrând într-un copac scorburos, petrecea în post, în rugăciune și în lacrimi, rugându-se lui Dumnezeu neîncetat. În acel loc a locuit șaizeci de ani, hrănindu-se

   (Pe larg) A ceastă slăvită sfântă a fost de neam sârb și s-a născut în Epivata, care se află între Selymbria și Constantinopol. P ărinții Sfintei au fost oameni foarte bogați și creștini evlavioși. Ei au avut și un fiu, Eftimie, care s-a tuns monah încă pe când trăiau părinții lui, iar mai după aceea s-a făcut vestitul Episcop al cetății Madytos. F ecioara Parascheva, sora lui, totdeauna a tânjit și ea după viața ascetică întru numele lui Hristos. După moartea părinților ei, ea a părăsit casa părintească și a mers mai întâi la Constantinopol, iar apoi la pustia Iordanului, unde s-a nevoit întru aspre petreceri călugărești până la vârstă adâncă. C ine va putea descrie toate nevoințele ei cu de-amănuntul, toate ispitirile din partea trupului, a lumii și mai cu seamă a diavolilor? Î n vârstă adâncă fiind, un înger al Domnului a venit la ea și i-a zis: "Părăsește pustia aceasta și mergi înapoi în patria ta, căci acolo va trebui să lepezi trupul acesta trecător, iar cu sufletu

  S fântul Cuviosul Părintele nostru Chiriac de la Bisericani este numărat printre cei mai mari asceți și cuvioși ai Bisericii Ortodoxe Române. El s-a nevoit la începutul secolului XVII în obștea Mânăstirii Bisericani, care număra pe atunci peste 100 de călugări. Apoi, aprinzându-se de dumnezeiescul dor, s-a retras la pustie într-o peșteră din Muntele lui Simon și acolo s-a nevoit singur în cea mai aspră osteneală zeci de ani. Iar nevoința lui era aceasta: vară și iarnă petrecea pe munte cu trupul gol, în rugăciune curată, slăvind neîncetat pe Dumnezeu și biruind desăvârșit, cu darul lui Hristos, neputințele firii și ispitele diavolului. P e acest mare sihastru și purtător de Dumnezeu l-a cunoscut încă din viață mitropolitul Dosoftei, căruia mai târziu i-a sărutat și sfintele moaște, precum însuși scrie: „Apucat-am în zilele noastre părinți înalți la bunătăți și podvig (nevoință) și plecați la smerenie adâncă: pe părintele Chiriac de Bisericani, gol (petrecând) și ticăloșit în munte

  S fântul Ioan Teologul și Evanghelistul a fost fiul lui Zevedei pescarul și al Salomeei, fiica lui Iosif, logodnicul Preasfintei Fecioare Maria și Maica lui Dumnezeu. C hemat fiind de Domnul să îi urmeze Lui, el îndată și-a lăsat la o parte mrejele pescărești și împreună cu fratele lui Iacov, I-a urmat Domnului. De atunci și până la sfârșit, nedespărțit a rămas Ioan de Domnul. - Cu Petru și cu Iacov, el a fost de față la învierea fiicei lui Iair și la Schimbarea la Față a Domnului. - La Cina cea de Taină, el a fost Ucenicul Iubit care și-a rezemat capul de pieptul Domnului. - Când la Răstignire toți apostolii se împrăștiaseră care încotro de frica iudeilor, doar acest Ioan și cu Maica lui Dumnezeu au rămas nedespărțiți de piciorul Crucii, până la sfârșit. I oan ascultare a făcut de Domnul și a fost fiu Maicii lui Dumnezeu, după cuvântul pe care i l-a zis Domnul de pe Cruce. El a luat-o la casa lui pe Maica lui Dumnezeu, Preasfânta Fecioară Maria și a slujit-o ca un fiu, până l

  E a s-a născut la Iconium din părinți foarte slăviți, dar păgâni. Ajungând la vârsta de optsprezece ani, ea a fost logodită cu un tânăr, tocmai la vremea în care la Iconium a sosit Sfântul Apostol Pavel împreună cu Varnava, ca să predice Sfânta Evanghelie. Ascultând cuvântările Sfântului Pavel timp de trei zile și trei nopți, Tecla s-a convertit la creștinism și s-a făgăduit pe sine unei vieți de feciorie. A uzind că nu mai voiește să se mărite cu bărbatul logodit ei, mama ei a încercat să o facă să se răzgândească și nereușind, a trecut la amenințări și la chinuri: a bătut-o, a torturat-o și a înfometat-o. La urmă, maica cea plină de răutate a dat-o pe mâna judecătorului căruia i-a cerut să o ardă pe Tecla de vie. Judecătorul a aruncat-o pe Tecla în foc, dar Dumnezeu a păzit viața ei neatinsă. D upă aceea, Sfânta muceniță Tecla a urmat Sfântului Apostol Pavel la Antiohia. Atras de marea ei frumusețe trupească, un anume bătrân al acelei cetăți și-a dorit-o lui de soție și a voit

  T heodora a fost din Alexandria, soția a unui bărbat tânăr. La sfatul unei vrăjitoare, ea a comis adulter cu un alt bărbat și a simțit imediat rana insuportabilă a remușcării. Atunci ea și-a tăiat părul, s-a îmbrăcat în haine bărbătești și s-a închinoviat în mânăstirea de bărbați Octodecatos, luându-și numele de Theodor. E a a uimit întreaga obște cu nevoințele ei mari, cu postirile, privegherile, smerenia și nesecatele lacrimi de pocăință, însă o tânără ce ducea o viață promiscuă l-a acuzat pe părutul Theodor că a sedus-o și că a lăsat-o însărcinată. Monahul Theodor nu s-a justificat deloc, ci a socotit această calomnie murdară plată dreaptă de la Dumnezeu pentru păcatul comis. Alungat din mânăstire, părutul monah Theodor, Sfânta Theodora, a petrecut șapte ani într-o pădure pustie, crescând copilul acelei desfrânate. E a a învins toate uneltirile și meșteșugirile diavolești: nu s-a plecat închinării la diavol, a refuzat să accepte hrană din mâinile unui părut soldat, a refuzat s

  S fântul Ioachim a fost din casa lui Iuda și descendent al Regelui David. Sfânta Ana a fost fiica lui Mathan preotul, din casa lui Levi, așa cum a fost și Aaron, marele Preot. M athan a avut trei fiice: pe Maria, pe Sofia [Sovia] și pe această Ana. Maria s-a căsătorit, a locuit la Bethleem și a născut-o pe Salomeea. Sofia s-a căsătorit, a locuit tot la Bethleem și a născut-o pe Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul. Iar Ana s-a căsătorit cu Ioachim la Nazareth, iar la vârstă adâncă a dat naștere Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. I oachim și Ana au fost căsătoriți timp de cincizeci de ani, fără ca să aibă copii. Ei au viețuit cu toată evlavia și departe de tumultul lumii, iar din agoniseala lor cheltuiau pentru nevoile casei lor doar o treime, căci o treime din avutul lor îl aduceau jertfă Templului, iar cealaltă o împărțeau săracilor. Cu toate acestea, ei au fost întotdeauna îndestulați. A ducând odată jertfa lor la Templul Domnului de la Ierusalim, marele preot Isahar l-

  P rimul Sinod Ecumenic [de la Niceea, din anul 325] a rânduit ca Anul Bisericesc trebuie să înceapă în ziua de întâi septembrie. P entru vechii evrei luna septembrie marca începutul anului civil (Ieșirea 23:16), ea fiind luna în care poporul lui Israel strângea recoltele și aducea mulțumită lui Dumnezeu. A ceasta a fost ziua în care Mântuitorul a intrat în Sinagoga de la Nazaret (Luca 4:16-21), a deschis Sfânta Carte a Prorocului Isaia și a citit profeticele cuvinte: Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiți dezrobire și celor prinși în război libertate; Să dau de știre de un an de milostivire al Domnului și de o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru (Isaia 61:1-2). T rebuie să știm că luna septembrie a fost aceea în care împăratul Constantin cel mare a repurtat victoria împotriva lui Maxențiu, dușmanul de moarte al creștinismului. În urma acestei victorii câștigate cu a

  D upă cinstita ei Adormire, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a dat brâul ei Sfântului Apostol Toma. B râul mai târziu a ajuns la Constantinopol și s-a păstrat într-o răcliță pecetluită la Biserica Preasfintei Născătoare din Vlaherne, ce o întemeiase împărăteasa Pulheria. A ceastă sfântă răcliță nu s-a deschis până în zilele împăratului Leon cel înțelept (886-912). Soția împăratului Leon, Zoe, s-a îmbolnăvit psihic și în urma unei vedenii cerești, ea a dorit să se așeze peste ea brâul Maicii Domnului care se afla la Vlaherne. Î mpăratul l-a rugat pe Patriarh și așa sfânta răcliță s-a deschis. Apoi, cu rugăciune, ea a fost scoasă și pusă peste împărăteasa care cumplit se chinuia. Ea s-a vindecat imediat, în prezent, o parte a cinstitului Brâu se află la Zugdidi, în Georgia, căci vindecându-se prin atingerea lui fiica împăratului Roman și apoi căsătorindu-se ea cu împăratul georgian Abuchaz, ea a luat cu ea, în noua ei patrie, o parte din cinstitul Brâu. L a porunca Țarului rus A

  . S fântul Mitropolit Varlaam a păstorit Mitropolia Moldovei între anii 1632-1653, în timpul domnitorilor Alexandru Ilias, Miron Barnovschi, Moise Movilă și Vasile Lupu. P rovenind dintr-o familie de răzeși, care se numea Moțoc, din Borcești, sat dispărut situat lângă Târgu-Neamț, Mitropolitul Varlaam s-a născut în jurul anului 1590. Numele său de botez a fost Vasile. D in tinerețe și-a îndreptat pașii spre Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu, unde a învățat carte și limbile slavonă și greacă. Pe aceeași vatră, Vornicul Nestor Ureche și soția sa Mitrofana au ctitorit în 1602 Mănăstirea Secu în care a început să funcționeze și o școală. T ânărul Vasile Moțoc a intrat în obștea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de Varlaam. Fiind bun povățuitor, a fost numit egumen al mănăstirii. Cu multă osârdie, cuviosul Varlaam s-a adâncit în tainele cărților, traducând Scara (Leastvita) Sfântului Ioan Scărarul (1618). Apoi, pentru strădaniile și virtuțile sale el a fost cinstit

  A ceștia au fost frați după trup, după duh și după vocație: Amândoi au fost creștini râvnitori și cu îndeletnicirea amândoi maiștri tăietori în piatră. Ei au locuit în Iliria. U n principe păgân i-a angajat să îi zidească un templu ce urma a fi închinat idolilor. Dar s-a întâmplat că la vremea lucrului, a sărit o așchie de piatră și a orbit ochiul fiului popei idolesc, Merentius, care se uita curios la lucrarea celor doi pietrari. Văzându-și fiul plin de sânge și cu ochiul scos, preotul cel idolesc a început să strige cu mânie la cei doi pietrari, voind să-i bată. Dar cei doi frați i-au zis că de va crede în Domnul Hristos Iisus Dumnezeu în Care credeau și ei, fiul lui se va vindeca. Păgânul a făgăduit. Atunci Sfinții Flor și Lavru s-au rugat cu lacrimi de umilință către Dumnezeu, Domnul Cel Viu și au însemnat ochiul curs al copilului cu semnul Sfintei Cruci. Copilul s-a vindecat numaidecât și s-a făcut cu totul sănătos, așa cum fusese și mai înainte. Atunci Merentius și fiul lui a

       La o săptămână după Sărbătoarea schimbării la față a Domnului nostru Iisus Hristos are loc Odovania praznicului Schimbării la față a Domnului nostru Iisus Hristos sărbătoare cunoscută în popor ca POBREAJENUL sau OBREAJENUL ori Obrejenie. Fiecare sărbătoare are o odovanie adică o durată care poate varia într-e câteva zile și câteva săptămâni ex Sărbătoarea Sfintelor Paști a cărei odovanie este în ziua ÎNĂLȚĂRII DOMNULUI sau sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului cdare are odovania pe 9 septembrie și un ultim exemplu este odovania Nașterii Domnului sărbătoare prăznuită anual pe 25 Decembrie a cărei odovanie este pe 1 ianuarie CUVÂNTUL ODOVANIE odovanie sf [At: COD. VOR. Ap. CADE/V: odav~/Pl: ~ii/E: slv отъдаваниѥ] 1-2 (Înv) (A opta zi sau) toată săptămâna care urmează după o sărbătoare mare Şi: (înv) odovăienie (1-2). 3 (Reg) Exterminare. Odovánie și odavánie f. (vsl. Otŭdavaniĭe, predare. V. odovăĭesc). Vechĭ. Timpu de o săptămână după o sărbătoare împărătească, când se stinge infl

  A ceștia au fost din numărul celor șaptezeci de Apostoli mici. S fântul Sila a fost trimis de la Ierusalim la Antiohia împreună cu Pavel și cu Barnabas ca să lămurească disputa ce se ivise între credincioși cu privire la tăierea împrejur: anume, dacă trebuie sau nu ca să se taie împrejur cei care vin la Hristos dintre păgâni (Fapte 15:22). D upă aceasta, Sfântul Sila a călătorit împreună cu Sfântul Apostol Pavel prin toată Asia și prin Macedonia și a fost uns Episcop al Corintului, unde s-a săvârșit cu pace. S fântul Silvan a fost întru ajutor amânduror corifeilor Apostolilor (I Petru 5:12, II Corinteni 1:19). Ca Episcop al Thessalonicului, Sfântul Silvan s-a nevoit mult și a luat multe chinuri, până când la sfârșit a schimbat viața aceasta pământească pentru cea cerească. S fântul Crescens a fost mai întâi împreună-lucrător cu Sfântul Apostol Pavel (II Timotei 4:10), iar apoi Episcop în Galatia și misionar în Galia, unde a și luat mucenicească moarte sub domnia împăratului Tra

  A stăzi facem pomenirea adormirii Sfintei Ana. Prăznuirea ei cea mai importantă se face în nouă zile ale lunii septembrie, unde este scrisă și viața ei. S fânta Ana a fost din tribul lui Levi, fiica lui Matthan preotul. După o viață lungă și plăcută lui Dumnezeu, Sfânta Ana s-a strămutat la locașurile cerești, la bătrânețe foarte adâncă.

  S fânta Muceniță Marchella este foarte cinstită de poporul locuitor al insulei Chios. În biserica din această insulă care poartă hramul ei au loc minuni în fiecare an. Cu toate acestea, viața ei nu este cunoscută. P otrivit tradiției, Marchella a fost o copilă foarte cucernică care a rămas orfană de mamă la o vârstă foarte mică. Bestialul și păgânul ei tată a vrut să-și necinstească propria fiică și să trăiască cu ea ca și cu o soție. Marchella a scăpat din mâinile bestialului păgân dar el, fugind, a prins-o și a tăiat-o în bucăți. Î n apropiere de biserica închinată ei se află niște pietre care, din timp în timp, se fac ca și când ar fi stropite cu sânge. Oamenii i-au aceste pietre, le aduc în biserică și se roagă fierbinte Sfintei Mucenițe Marchella. Apoi își ating de ele bolnavii lor, care astfel se fac deplin sănătoși.

  A cest cuvios vrednic de laudă era ucenic al marilor sihaștri din Muntele lui Agapie. Luând din tinerețe jugul lui Hristos, s-a făcut călugăr în Mânăstirea Agapia Veche, la începutul secolului XVII. Apoi, deprinzând frica de Dumnezeu și rugăciunea cea din inimă, s-a retras la liniște în Muntele Scaunele. A colo, mult nevoindu-se cu postul și cu privegherea de toată noaptea și biruind cumplitele ispite ale vrăjmașului diavol, s-a învrednicit a primi de la Dumnezeu darul tămăduirii și al izgonirii duhurilor necurate. Și nu puțini bolnavi de prin sate alergau la chilia lui și primeau mângâiere și sănătate. Apoi, Mânăstirea Agapia rămânând fără povățuitor, Cuviosul Partenie a primit darul preoției și a ajuns vestit egumen al sihaștrilor din obște. Astfel, pe toți îi păstorea cu smerenie și cu înțelepciune, făcându-se pe sine pildă tuturor, atât celor din schit, cât și celor din pustie. Î n anul 1660, Cuviosul Partenie de la Agapia s-a strămutat la cereștile lăcașuri, iar trupul său a

  Î n timpul domniei lui Iulian, apostatul, în cetatea Durostor din Tracia, locuia un tânăr pe nume Emilian, care era slugă a eparhului cetății. C ând împăratul apostat s-a pornit să distrugă creștinismul în întreg Imperiul Roman, trecându-l prin foc și sabie, au fost trimiși împuterniciți imperiali și la Durostor, unde însă nu au găsit nici un creștin. Bucurându-se de aceasta, împuternicitul imperial a finanțat un banchet măreț în cinstea locuitorilor cetății, poruncind și aducerea de jertfe idolilor. A urmat o orgie păgânească în întreaga cetate, care a ținut toată ziua și noaptea ce i-a urmat. Î n timpul acelei nopți, Emilian a cutreierat prin toate templele păgâne, piețele și străzile cetății, dărâmând la pământ toți idolii cu un baros. Când s-a înălțat ziua, văzând acestea, tot orașul a fost cuprins de spaimă. Se căutau peste tot făptașii distrugerii idolilor. A fost înșfăcat un țăran care trecea liniștit pe drum, pe lângă templu. V ăzând arestarea acestui nevinovat, Emilian

  S fânta Iulia s-a născut la Cartagina dintr-o familie aristocrată. Când persanii au capturat Cartagina, ei au luat de acolo mulți prizonieri, ca sclavi. S fânta Iulia a fost capturată și făcută sclavă, căzând în mâinile unui păgân, negustor în Siria. Văzând că este creștină, el a sfătuit-o de multe ori să se lepede de Hristos și să se facă de o credință cu el, dar Iulia l-a privit cu dispreț. Văzând că Iulia este foarte credincioasă și pricepută la treburile pe care i le încredința, negustorul a lăsat-o în pace și nu i-a mai vorbit niciodată de credință. O dată negustorul și-a încărcat marfa în corabie și luând-o și pe Iulia cu el, a pornit-o spre țărmuri îndepărtate pentru afaceri. Când au sosit la Corsica, au nimerit acolo într-un festival idolesc, cărei blasfemii negustorul i s-a alăturat, însă Iulia a refuzat să coboare la mal. Ea a rămas în corabie și a plâns văzând nebunia și greșelile oamenilor ce zac în întuneric. D ar cumva păgânii au descoperit că stă în corabie și au