Pomenirea Sfinților și drepților dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana


 


Sfântul Ioachim a fost din casa lui Iuda și descendent al Regelui David. Sfânta Ana a fost fiica lui Mathan preotul, din casa lui Levi, așa cum a fost și Aaron, marele Preot.
Mathan a avut trei fiice: pe Maria, pe Sofia [Sovia] și pe această Ana. Maria s-a căsătorit, a locuit la Bethleem și a născut-o pe Salomeea. Sofia s-a căsătorit, a locuit tot la Bethleem și a născut-o pe Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul. Iar Ana s-a căsătorit cu Ioachim la Nazareth, iar la vârstă adâncă a dat naștere Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Ioachim și Ana au fost căsătoriți timp de cincizeci de ani, fără ca să aibă copii. Ei au viețuit cu toată evlavia și departe de tumultul lumii, iar din agoniseala lor cheltuiau pentru nevoile casei lor doar o treime, căci o treime din avutul lor îl aduceau jertfă Templului, iar cealaltă o împărțeau săracilor. Cu toate acestea, ei au fost întotdeauna îndestulați.
Aducând odată jertfa lor la Templul Domnului de la Ierusalim, marele preot Isahar l-a certat pe Ioachim și i-a zis: „Nu este primită înaintea lui Dumnezeu jertfa din mâinile tale, căci tu nu ai copii. " Astfel, Sfântul Ioachim era disprețuit ca un nevrednic și împins la o parte din rând, de către alții care aveau copii.
Faptele acestea chinuiau sufletele drepților Ioachim și Ana, care se întorceau la casa lor plângând. Atunci ei au căzut amândoi înaintea lui Dumnezeu la rugăciune, rugându-L fierbinte să facă și cu ei o minune, așa cum făcuse cu Avraam și cu Sara și să le dăruiască lor prunc și mângâiere la bătrânețe.
Iar Dumnezeu l-a trimis la ei pe îngerul Lui, care le-a vestit nașterea unei „prunce binecuvântate, între care se vor binecuvânta toate neamurile pământului și prin care va veni mântuirea întregii lumi. "
Ana a zămislit curînd, iar la nouă luni a născut-o pe Sfânta Fecioară Maria.
Sfântul loachim a trăit până la vârsta de optzeci de ani ai vieții lui, iar Ana până la vârsta de șaptezeci și nouă de ani, după care s-au săvârșit cu pace către Domnul.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta