REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  ​Sfântul Sfințit Mucenic Ermoghen (Gherghel) s-a născut în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. A slujit ca preot în Cazan, iar ulterior s-a călugărit și a devenit Arhiepiscop de Cazan. În anul 1606, a fost ales Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii, într-o perioadă extrem de tulbure pentru popor și Biserică. ​A fost un dârz apărător al credinței ortodoxe și al unității patriei în Timpul Tulburărilor (Smuța). Închis de invadatori și lăsat să sufere de foame în Mănăstirea Ciudov pentru refuzul său de a binecuvânta supunerea țării față de stăpânirea străină, Sfântul Ermoghen a trecut la Domnul ca un adevărat mucenic și mărturisitor în anul 1612. ​ Listă Bibliografică (Surse de susținere) ​ Sinaxarul Bisericii Ortodoxe – Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Ermoghen, Patriarhul Moscovei . ​ Patericul și Viețile Sfinților – Mărturia de credință și mucenicia Sfinților Patriarhi . ​ Proloagele de la Ohrida (Sfântul Nicolae Velimirovici) – Pilde de credință, tărie suflet...

  ​În calendarul ortodox, sărbătoarea Sfântului Ilie Tesviteanul este așezată pe 20 iulie și are un caracter aparte: nu este doar comemorarea unui profet, ci celebrarea unei prezențe vii. Biserica nu îl cinstește pe Ilie ca pe un personaj al trecutului, ci ca pe un om care rămâne activ în economia mântuirii. De aceea, sărbătoarea lui are o tonalitate puternică, aproape profetică, diferită de sărbătorile sfinților obișnuiți.  ​În slujbele zilei, Ilie este numit „înger în trup” și „stâlp al dreptei credințe”. Aceste expresii nu sunt metafore poetice, ci afirmații teologice: Biserica îl vede pe Ilie ca pe un om care a trăit deja modul de existență al luminii, un om în care lucrarea lui Dumnezeu s-a manifestat fără să fie diminuată de limitele firii. De aceea, sărbătoarea lui este strâns legată de ideea de foc, nu ca simbol folcloric, ci ca realitate a prezenței divine.  ​În tradiția liturgică, Ilie este asociat cu ploaia, cu tunetul, cu fenomenele naturale nu pentru că ar...

  ​Unde vrem să ne situăm? ​Să fim soldati romani in armata lui Satana si, prin greselile si pacatele noastre, sa batem un cui la crucea Mântuitorului, sau sa fim buni creștini și, prin faptele și gândurile noastre, să scoatem un cui de la crucea Ta, Doamne, ca sa te cobori în viața noastră? ​Viața este o școală a mântuirii, o grădiniță duhovnicească în care suferința nu este o pedeapsă, ci o hrană a sufletului. ​Chiar dacă suntem răniți de patimi, Hristos așteaptă ajutorul nostru și, prin Rugăciunea Inimii, putem renaște spiritual. Această dragoste ca încredere ne-aduce vindecare, așa cum ne învață parabola bogatului nemilostiv și cum a trăit și suferit Hristos pentru a ne mântui. ​Această școală începe odată cu intrarea în creștinism prin taina botezului și educația făcută în familie, și se-nfăptuiește prin prezența preotului și-a îngerului păzitor ca și călăuze pe drumul mântuirii. ​Totodata, prima cale de tamăduire pentru bolile sufletului este Sfânta Spovedanie alături d...

   Motto: „Acum eu călătoresc la Părintele ceresc, bune sau rele să iau, seama de toate să dau.” ​Dumnezeu este iubire, iar creația sa este o manifestare a acesteia. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe unicul său fiu, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” ​Omul este o ființă comunitară, sociabilă, însă mântuirea sa se câștigă individual. Iată că poziția socială și bunurile materiale rămân pe pământ. „M-am uitat în morminte și am văzut oase goale. Oare cine o fi bogatul, cine o fi săracul, dreptul sau păcătosul?” ​Mânia, în diferitele sale etape, poate fi o piedică în calea iubirii dacă nu este gestionată corect. Iertarea este poarta către iertarea divină. Deși oamenii, chiar și în zilele noastre, cred că Împărăția lui Dumnezeu se câștigă prin a merge duminical la sfânta biserică, trebuie să arătăm că viața cea de veci se câștigă, în primul rând, la fel ca și mântuirea, prin faptele noastre. Mersul la biserică nu ne asigură lo...