Postări

Se afișează postări cu eticheta PROLOAGELE DE LA O HRIDĂ

Pomenirea Sfântului Apostol Tadeu

Imagine
  ​Acest Sfânt Tadeu a fost unul dintre cei șaptezeci de Apostoli mai mici, iar nu Sfântul Apostol Tadeu dintre cei doisprezece Apostoli mari. Sfântul Tadeu acesta l-a cunoscut mai întâi pe Sfântul Botezător Ioan și s-a botezat din mâna lui; apoi, L-a aflat pe Domnul și I-a urmat Lui. Domnul Hristos l-a numărat printre cei șaptezeci de Apostoli mai mici aleși de El, pe care i-a trimis însuși la propovăduire, doi câte doi, înaintea Feței Lui (Luca 10:1). După slăvita Lui înviere și înălțare, Domnul L-a trimis pe Tadeu la Edessa, care era chiar locul de naștere al lui Tadeu, după făgăduința pe care i-o dăduse regelui Avgar când i-a trimis și Sfânta Mahramă, adică al Lui Chip nefăcut de mâini omenești (vezi pomenirea la 16 august). Sărutând atunci Sfânta Mahramă, Avgar s-a vindecat cu totul de lepra ce-i cuprinsese tot trupul, afară de un mic loc pe față. Când Sfântul Tadeu, apostolul a ajuns la curtea lui Avgar după făgăduința Domnului, el a avut din partea Regelui o primire răsun...