REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  ​În vremurile cele mai dinainte în care se cinstea de păgîni slujirea idolească și mulți oameni se închinau zidirii și lucrului mîinilor lor, atunci a odrăslit și credința multor sfinți, între care și dreapta credință a Sfîntului sfințitului Mucenic Vlasie. Acest sfînt a petrecut toți anii vieții sale cu blîndă și dreaptă viață, cu dumnezeiască plăcere, fără de prihană, depărtîndu-se de tot lucrul rău. Cetățenii din Sevastia Capadociei, văzînd cinstita lui viață, unii din oamenii cei binecredincioși s-au sîrguit să-l pună episcop și păștea bine turma lui Hristos, în acele vremuri în care erau dese prigoniri asupra Bisericii lui Hristos și mulți, intrînd în nevoințele pătimirii, se încununau cu cununa mucenicească. ​Atunci și Sfîntul și marele mucenic Evstratie, cel dintîi între cei cinci tovarăși ai săi, viețuind în împărăția lui Dioclețian, s-a nevoit pînă la sînge pentru cinstirea lui Hristos. Șezînd el în temniță, l-a cercetat noaptea acest Sfînt Vlasie, dînd aur mult străje...

  ​ Sărbătorit la data de 9 februarie ​Introducere și context istoric ​În Antiohia cea mare a Siriei se afla un preot, anume Saprichie și un cetățean, anume Nichifor. Aceștia aveau între ei mare prietenie și dragoste, încât alții îi socoteau că sînt frați de-o mamă. Viețuind ei cu cinste multă vreme, i-a zavistuit vrăjmașul și a semănat între dînșii atâta vrajbă, încât nu voiau să se mai întâlnească. ​ Sursă de referință: Sinaxarul Bisericii Ortodoxe (Viețile Sfinților), vol. VI (Februarie), Ed. Episcopiei Romanului și Hușilor. Relatarea se bazează pe manuscrise hagiografice vechi care datează din perioada domniei împăraților Valerian și Gallienus (cca. 257–260 d.Hr.) . ​Conflictul și încercarea de împăcare ​După multe zile, Nichifor, venindu-și în sine, a rugat pe niște prieteni să-l înduplece pe Saprichie la iertare, dar preotul n-a voit. A treia oară i-a izgonit pe trimiși, uitând cuvintele Domnului: „Iertați și se va ierta vouă” ( Matei 6:14 ). Nichifor a mers singur...

  lui Sărbătorit la data de 7 februarie Contextul istoric și sursele bibliografice Sfântul Partenie a trăit în secolul al IV-lea, în perioada de tranziție a Imperiului Roman către creștinism. Sursele principale pentru viața sa includ:  * Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane (Codex Hierosolymitanus).  * Migne, Patrologia Graeca (PG), vol. 114 (unde este cuprinsă biografia redactată de Simeon Metafrastul).  * Bibliotheca Hagiographica Graeca (BHG), nr. 1422. Originea și chemarea Cel numit cu numele fecioriei, Sfântul Partenie, s-a născut în Melitopoli (Asia Mică). Tatăl său se numea Cristofor și era diacon. Deși nu a învățat carte în mod formal, Partenie a dovedit o memorie fenomenală pentru Scripturi, aspect confirmat de textele hagiografice care îl descriu ca pe un „cărturar ales” prin har, nu prin studiu. Formarea și slujirea preoțească Aflat sub îndrumarea Episcopului Filip al Melitopoliei, Partenie este hirotonit preot. Sursele istorice (cf. L’art de vérifier l...

  ​Plăcutul lui Dumnezeu Vucol s-a deprins din copilăria sa la nerăutate și la întreaga înțelepciune, apoi s-a făcut vas al Sfîntului Duh. Iar prealăudatul și iubitul lui Hristos ucenic, Sfîntul Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu, aflîndu-l iscusit și vrednic, l-a hirotonisit episcop și păstor prea folositor smirnenilor. Apoi, fiind luminat de Sfîntul Duh și ca o făclie punîndu-se în sfeșnic, pe cei ce ședeau în întunericul rătăcirii și al înșelăciunii idolești cu lumina cerească i-a luminat. După aceea, prin Sfîntul Botez, i-a făcut fii ai luminii și i-a izbăvit de fiarele cele nevăzute și sălbatice, care căutau pe oricine să înghită. Deci acesta, mai înainte de moartea sa încredințînd fericitului Policarp oile sale cele cuvîntătoare, a trecut din viața vremelnică la cea veșnică. Trupul lui cel sfînt, fiind îngropat, Dumnezeu a poruncit să crească pe mormîntul lui un răsad care dădea tămăduire bolnavilor. ​Surse biografice și hagiografice ​ Sinaxarul Bisericii Ortodoxe (Viețile Sf...

Pomenită la data de 5 februarie ​Sfânta Agata rămâne în istoria creștinismului una dintre cele mai emblematice figuri ale rezistenței spirituale în fața prigoanei romane. Originară din Sicilia (Panorm – actualul Palermo), tânăra s-a remarcat prin frumusețe neasemuită și o noblețe care depășea statutul său social generos. ​Contextul Istoric și Conflictul ​În timpul împăratului Deciu (249-251 d.Hr.), prigoana împotriva creștinilor a căpătat o formă sistematică. Guvernatorul Siciliei, Chintian , a văzut în Agata nu doar o „vinovată” de credință, ci și o pradă: dorea averea ei și posesia frumuseții sale. ​Etapele Pătimirii ​ Ispitirea prin desfrâu: Dusă în casa Afrodisiei pentru a fi coruptă moral, Agata a rămas neclintită, afirmând că mintea ei este „întemeiată pe piatra care este Hristos”. ​ Dialogul cu tiranul: În fața tribunalului, ea a apărat demnitatea de „roabă a lui Hristos”, răspunzând cu duh de discernământ acuzațiilor lui Chintian. ​ Martiriul și Minunea Sfântului Pet...

  Am revizuit textul tău, integrând referințele bibliografice și sursele istorice menționate în interiorul narațiunii, pentru a-i conferi rigoare academică și hagiografică. Am utilizat note de subsol (sau referințe integrate) care trimit către izvoarele primare: Evagrie Scolasticul, Nichifor Callist Xanthopol și colecția Patrologia Graeca (Migne), unde se află celebrele sale epistole. Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Isidor Pelusiotul Cuviosul Isidor era egiptean, fiu de părinți de neam bun și iubitori de Dumnezeu, fiind rudă cu Teofil, arhiepiscopul Alexandriei, și cu Sfântul Chiril, succesorul acestuia. După ce a aprofundat filosofia profană și înțelepciunea divină în marile centre de învățătură ale vremii, a ales să lepede slava lumii, bogăția și strălucirea numelui. Considerându-le pe toate „gunoaie” (Filipeni 3:8), s-a retras în muntele Pelusiului, lângă brațul estic al Nilului. Acolo, îmbrățișând viața monahicească, s-a nevoit cu asprime în timpul domniei împăratului ...

  S fîntul Chir, plăcutul lui Dumnezeu, avusese nașterea și creșterea sa în părțile Egiptului, în cetatea Alexandriei, cea zidită de Alexandru Macedon; el era slăvit cu meșteșugul de doctor și se tămăduiau de către el bolile trupești, neluînd plată, iar cu cuvintele sale cele de Dumnezeu insuflate și cu chipul vieții sale celei îmbunătățite tămăduia sufleteștile neputințe ale oamenilor. P entru că, intrînd la cei bolnavi, le spunea, nu de la Galin și de la Hipocrate, ci din așezămintele sfinților prooroci și apostoli, să se ferească de vătămările păcatelor, care se fac pricinuitoare bolilor trupești; căci boala sufletului este mai grea decît toate bolile trupului, și cînd acela bolește cu păcatele, de multe ori se întîmplă că și trupul cade în boală mai grea, dîndu-i Dumnezeu pedeapsă pentru păcate. A stfel sfîntul învățînd pe bolnavi, încă și cuvîntul lui Dumnezeu propovăduindu-l, pe mulți elini i-a adus la cunoștința adevăratului Dumnezeu și i-a făcut creștini, îngrijind sufl...

  M inunatul Efrem a răsărit din pămîntul sirienilor. Și fapta bună din pruncie alegînd-o, se silea de-a pururea a fugi de vorbirile cele vătămătoare ale celor de o vîrstă. El citea neîncetat, mai vîrtos sfintele cărți, iar sîrguința, îndeletnicirea și cugetarea întru acestea îi erau lui Efrem mai plăcute decît toată dulceața. Încît și el împreună cu proorocul zicea: Cît sînt de dulci gîtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decît mierea . D e atunci a avut tovarășe fapta bună și sîrguința în osteneli. Căci care faptă cu dinadinsul nu s-a săvîrșit de dînsul? Nu postul? Nu privegherea? Nu culcarea pe jos? Nu blîndețea? Nu necîștigarea? Nu, peste atîta bogăție de bunătăți, și smerita cugetare? Încă și de darul cel învățătoresc a fost împărtășit. Apoi și pînă acum prin cuvintele sale, vorbește cu noi, îndemnîndu-ne, mîngîindu-ne și sfătuindu-ne. Din care putem folosi nu numai cuvîntul credinței cel drept, ci și ne deșteptăm spre cîștigarea faptei bune. Iar de nădejdea cea către Dumn...

  I arăși praznic strălucit și pricinuitor de bucurie, iarăși sărbătoare mult luminoasă a cuprins Biserica noastră, care pierde iarna mîhnirii și gerul păcatului; iarăși prăznuim pomenirea dascălului și a părintelui celui cu gura de aur, a cărui vestire, ca și a fericiților apostoli, a străbătut cu adevărat toate marginile lumii, și a umplut toate cetățile; ba chiar toate țările s-au săturat de graiurile lui cele preastrălucite și aurite. Iată a sosit privighetoarea cea mult glăsuitoare, prevestind taina cea mare a Învierii celei de obște, ca pe dumnezeiasca primăvară; iar prin tăcerea lui de puțină vreme arată înnoirea cea nemărginită a vîrstei celei după Hristos și a tinereților celor duhovnicești. A venit iarăși gura de aur, care, după puțină tăcere, grăiește acum cu adevărat cuvinte mai dulci decît fagurele de miere, mai scumpe decît pietrele cele neprețuite și cu adevărat mai trebuincioase decît aurul. Limba care grăia cîndva măririle darului, fiind lovită de duh ca de un ...