REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

​În anul dintîi al domniei lui Antonin, păgînul împărat al Romei, stăpînea în Grecia cea din Europa, ighemonul Sabin. Creștinii, care viețuiau în Traianopol, cetatea Traciei, se adunau în toate zilele într-o casă mică de rugăciuni și acolo se rugau lui Dumnezeu, cerînd cu multă durere de inimă pacea și înmulțirea Bisericii. Căci atunci erau puțini cei ce se temeau de Dumnezeu și, acei care erau, se primejduiau de izgonire. Împăratul Antonin, ținîndu-se de rătăcirea elinească, aducea jertfe necuraților idoli și, pentru aceasta, a trimis pretutindeni porunca sa cea fărădelege, ca cei care nu se închină idolilor, să fie uciși. ​Ajungînd acea poruncă în Tracia, Sabin ighemonul a mers cu ea și în Traianopoli, arătînd-o poporului; și a hotărît o zi în care să săvîrșească prăznuirea marelui zeu Die, care se chema lampadoforia, adică purtare de lumină. Acea prăznuire era să fie după trei zile de la venirea ighemonului în acea cetate. ​În cetatea aceea era o fecioară de neam bun, anume Glich...

​Sărbătorirea principală a acestui mare Apostol și Evanghelist este la 26 septembrie. Astăzi însă, în 8 mai, se prăznuiște minunea ce s-a lucrat la sfântul său mormânt. ​Când Ioan era în vârstă de peste una sută ani, el și-a luat cu sine șapte dintre ucenicii săi, a ieșit afară din cetatea Efesului și le-a poruncit celor șapte să sape o groapă în formă de cruce. Apoi bătrânul și sfântul Apostol s-a întins în acea groapă în formă de cruce și a poruncit să fie acoperit cu pământ. ​Mai târziu, când credincioșii au deschis mormântul Sfântului Ioan, ei nu au mai găsit acolo trupul lui. În ziua de 8 mai a fiecărui an, din acest mormânt se ridică o pulbere care vindecă pe bolnavi de feluritele lor boli. ​ Surse bibliografice: ​ Viețile Sfinților , Volumul VIII (luna Mai), Ediția a II-a, Editura Episcopiei Romanului, 1998. ​ Sinaxar , Arhim. Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria. ​ Proloagele de la Ohrida , Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Benefica, București.

  ​Sfîntul și dreptul Iov se trăgea din seminția lui Avraam, fiu din fiii lui Isav, care era al cincilea de la Avraam. El își avea petrecerea sa în pămîntul Hus, într-una din laturile Arabiei, și era cel mai bogat om de la răsăritul soarelui, fiind foarte temător de Dumnezeu. Dintre dobitoace avea șapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute perechi de boi; asinele ce se pășteau erau cinei sute și slugi foarte multe, avînd el lucruri mari pe pămînt, pentru că era bărbatul acesta de bun neam și cu cinste mare între toți cei ce viețuiau la răsărit. ​Acesta era om adevărat, fără prihană, drept și credincios, depărtîndu-se de la tot lucrul rău. El avea șapte feciori și trei fete. Și feciorii, văzînd pe tatăl lor că face milostenie veșnic la mii de săraci, au început să facă la fel ca tatăl lor; și mulți oameni erau chemați la masă și ei slujeau la masa celor necăjiți acolo. Deci, într-o zi, se ospătau toți împreună la cel dintîi frate, într-altă zi la celălalt frate și așa pînă la...

  ​Sceptrul împărăției Romei luându-l cu nevrednicie păgânul Dioclețian, s-a silit la necurata slujba idolească. Întrebând pe zeul Apolon despre viitor, diavolul i-a răspuns că "drepții de pe pământ" îi împiedică puterea. Aflând că aceștia sunt creștinii, împăratul a declanșat o prigoană cumplită. ​În acea vreme, în cetatea Romei era minunatul ostaș al lui Hristos, Sfântul Gheorghe , originar din Capadocia. Rămas orfan de tată (martirizat și el pentru Hristos), s-a mutat cu mama sa în Palestina. Tânăr, frumos și viteaz, a ajuns repede tribun și voievod sub Dioclețian. Văzând însă nedreptatea împotriva creștinilor, Sfântul și-a împărțit averea săracilor și a stat cu bărbăție în mijlocul senatului, mărturisind: "Hristos este Unul Dumnezeu!" ​După nenumărate chinuri — bătut cu sulița, tras pe roată, aruncat în var nestins și încălțat cu sandale de fier înroșite — Sfântul Gheorghe a rămas nevătămat prin harul divin. A înviat un mort din mormânt pentru a arăta puterea...

  ​Alexandra, mucenița lui Hristos Dumnezeu, era soția împăratului Dioclețian. Văzând ea că Sfântul Gheorghe era chinuit în felurite chipuri spre moarte, dar că în chip minunat rămâne viu și sănătos, s-a înfățișat înaintea împăratului, în vreme ce acesta aducea jertfă idolilor, și s-a mărturisit pe sine creștină. Pentru aceasta, a fost pusă în închisoare. După ce a fost închisă, s-a dat hotărâre ca să fie tăiați cei doi, Gheorghe și Alexandra. Aflând ea această hotărâre a împăratului, în închisoare s-a rugat lui Dumnezeu și și-a dat sufletul în mâinile Domnului. ​Iar Apolo, Isachie și Codrat, fiind din slugile împărătesei Alexandra și văzând-o pe ea că a disprețuit vremelniceasca și stricăcioasa împărăție, au crezut și ei în Hristos. Aceștia au mustrat cu îndrăzneală pe împărat, numindu-l călcător de lege și sălbatic. Mâniindu-se împăratul, a poruncit ca aceștia să fie aruncați în temniță. Ulterior, Codrat a fost tăiat cu sabia, iar Apolo și Isachie au fost uciși prin înfometare,...

  D ioclețian și Maximian, păgînii împărați, mîniindu-se asupra creștinilor, Ianuarie episcopul a fost prins și dus înaintea ighemonului Campaniei, Timoteiu. Acesta, silindu-l în multe feluri spre închinarea la idoli, cu îmbunări amăgindu-l și cu îngroziri înfricoșîndu-l, după ce l-a văzut neclintit în credința creștină, rămînînd ca un stîlp, a poruncit să-l arunce spre ardere, într-un cuptor încins. Și a fost sfîntul nevătămat, ca altădată cei trei tineri în cuptorul Babilonului. Căci îngerul lui Dumnezeu pogorîndu-se la dînsul, puterea focului în răcoreală a prefăcut-o, iar sfîntul dănțuind și cîntînd în mijocul focului, slăvea pe Dumnezeu. După ce a ieșit din cuptor, au văzut toți, că nici de hainele lui nu s-a atins focul și se mirau foarte mult. I ar ighemonului părîndu-i-se că episcopul creștinilor s-a păzit întreg de foc cu puterea vrăjilor, a poruncit ca atît de mult să-l întindă pe mucenic, încît să se dezlege încheieturile din alcătuirile lor, și așa întins să-l bată f...

  ​Zăbovind împăratul Dioclețian în Acvilinia, cetatea Italiei, i s-a dat de știre de la Roma, cum că toate temnițele Romei sînt pline de creștini care, deși pătimesc mai multe feluri de munci, nu se leapădă de Hristosul lor, ci toți îl au de învățător pe Hrisogon și-l ascultă, ținîndu-se de învățătura lui. Deci, Dioclețian a poruncit ca pe toți creștinii să-i dea la moarte, iar pe Hrisogon să-l aducă la dînsul spre cercetare. ​Deci, Hrisogon, mărturisitorul lui Hristos, fiind adus legat din Roma în Acvilinia, la împăratul Dioclețian, Sfînta Anastasia, vindecătoarea de răni, îi urma de departe, ca unui învățător al său. Deci, cercetîndu-se de către împărat mucenicul lui Hristos și nesupunîndu-se păgîneștii porunci a împăratului, l-a condamnat la moarte și i-a tăiat capul afară din cetate, departe, la un loc pustiu. Și se afla cinstitul lui trup pe malul mării, fiind aruncat spre mîncare fiarelor și păsărilor. ​Nu departe de acel loc era locuința unui oarecare preot cu numele Zoi...

  ​Deși patria pământească a Sfântului Ioan rămâne tăinuită de biograful său, monahul Daniil, este evident că adevărata sa cetate a fost „Ierusalimul cel de sus”. La vârsta de numai șaisprezece ani, având însă o înțelepciune de bătrân, Ioan s-a oferit pe sine ca o jertfă vie lui Dumnezeu, urcând muntele Sinai pentru a-și înălța sufletul la cer. ​Sub îndrumarea duhovnicească a părintelui Martirie, Ioan a învățat taina ascultării, tăind de la rădăcină mândria și iubirea de sine. Încă de pe atunci, sfinți părinți precum Anastasie Sinaitul și Ioan Savaitul au prorocit că tânărul va deveni „o mare stea în toată lumea” și egumen al muntelui Sinai, spălându-i picioarele ca unui mare ierarh, deși era doar un simplu ucenic. ​După nouăsprezece ani de ascultare, după mutarea la Domnul a părintelui său, Sfântul Ioan s-a retras în locul numit Tola, la cinci stadii de biserică. Timp de patruzeci de ani, a dus o viață de o asprime neînchipuită, dar plină de discernământ: mânca din toate pentru...

  ​În vremea patriarhului Ilie al II-lea al Ierusalimului și a împăraților bizantini Constantin și Irina (780-797), Palestina trecea prin suferințele cumplite ale războaielor civile dintre triburile agarenilor. Jafurile și violența pustiau cetăți precum Ascalonul sau Gaza, iar drumurile deveniseră capcane mortale. În acest haos, nici locurile sfinte nu au fost cruțate. ​Rezistența prin credință în Lavra Sfântului Sava ​Deși aveau posibilitatea de a se refugia între zidurile Ierusalimului, monahii din Lavra Sfântului Sava, conduși de egumenul Vasile, au ales să rămână în locașul lor. "Dacă este frumos a vedea pe cei ce ies din lume pentru Hristos, cât de necuvios este să-i vezi întorcându-se la lume de frica oamenilor", își spuneau aceștia, înarmați nu cu zale, ci cu "platoșa nădejdii și coiful mântuirii". ​Prima tentativă de jaf a fost respinsă de o intervenție providențială a gărzilor din Betleem, iar a doua a eșuat din pricina dezbinării interioare a barbarilo...

  ​Prăznuiți la 19 martie , Sfinții Hrisant și Daria reprezintă una dintre cele mai luminoase pilde de convertire intelectuală și de viețuire în curăție („căsătoria albă”) din istoria creștinismului primar. ​Convertirea lui Hrisant: De la filozofia lumii la Lumina Scripturii ​Hrisant, fiul senatorului Polemie, a fost trimis la Roma pentru a studia filozofia. Cu o minte sclipitoare, tânărul a realizat rapid că înțelepciunea păgână este limitată. Descoperind Sfânta Evanghelie, el a înțeles că „nu este înțelept să te întorci din lumină la întuneric”. Sub îndrumarea preotului Carpofor , ascuns într-o peșteră, Hrisant a primit botezul și a început să propovăduiască pe Hristos după doar șapte zile. ​Încercările și „Căsătoria Albă” ​Tatăl său, Polemie, a încercat să-l corupă prin plăceri senzuale, închizându-l într-un palat plin de ispite. Prin rugăciune, Hrisant a făcut ca fecioarele trimise să-l amăgească să cadă într-un somn greu. Ulterior, a fost logodit cu Daria , o fecioară înv...

  ​ Autor: Teolog și Jurnalist Daniel Caranda ​Contextul istoric și hagiografic ​Țara Egiptului și cetatea Ermopolis au fost patria Sfântului Mucenic Sabin, un bărbat slăvit în acele părți și dregător (boier) de seamă în cetatea sa. Conform Sinaxarului Constantinopolit , viața sa se desfășoară sub umbra grea a marii persecuții declanșate de împăratul Dioclețian (284-305). Istoricul bisericesc Eusebiu din Cezareea , în lucrarea sa „Istoria Bisericească” (Cartea a VIII-a) , descrie această perioadă ca fiind cea mai sângeroasă pentru creștinii din Egipt și Tebaida, unde mii de credincioși au fost martirizați cu o cruzime fără precedent. ​Din cauza prigoanei cumplite care tulbura tot Egiptul, Sfântul Sabin — urmând îndemnul evanghelic de a părăsi cele lumești pentru Hristos — și-a lăsat casa, rangul și bogăția. Ieșind pe ascuns din Ermopolis, el s-a refugiat într-un sat îndepărtat, adăpostindu-se într-o casă sărăcăcioasă alături de alți creștini, unde se nevoia în post și rugăciune...