Canonul Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei
Canonul Cuvioșilor. Glas 8.
Cântarea I. Irmos: Pe Faraon...
Pe cei ce pururea au împlinit cuvântul Tău, ca niște Îngeri în trup, după cuviință încercând a-i lăuda, Cuvântule al Tatălui, dă-mi cuvânt cu putere, limba mișcându-mi și inima, și gândul deșert alungându-l de la mine.
Egipteneștile porniri surpându-le, ca Moise oarecând, Sfinții trei sihaștri cu lacrimi au înecat pe faraonul netrupesc în pustiile Putnei și în pământul făgăduit astăzi între Cuvioși se veselesc.
Soarelui Celui nezidit făcându-vă luminători minunați, străluciți cu slavă pe cerul Bisericii, Cuvioșilor Părinți, alungând necredința și pe cărarea poruncilor îndreptând pe cei care vă cinstesc.
A Născătoarei de Dumnezeu.
Făgăduința Dumnezeu plinind-o, cea către Eva dintâi, Maică a Vieții pe tine te-a făcut, că tu pe cel Unul-Născut fără maică din Tatăl, fără de tată L-ai zămislit, Fecioară Curată, din trupul tău.
Alt canon, Glas 8. Irmos: Apa trecând-o...
La crinii grădinilor Raiului, la Natan, la Sila și Paisie să alergăm, mireasmă să luăm, dumnezeiască, izgonitoare a miesmei păcatelor.
Ai negurii veacului de acum, Sfinților sihaștrii, izonitori v-ați arătat; ci pururi străluciți-ne și nouă neînserata lumină a harului.
Slavă.
Umbra întristărilor risipind, suit-ați pe scara împlinirii poruncilor,· slăviților, în corturile slavei, la bucuria cerească și veșnică.
Și acum.
De iarna păcatului celui cumplit scăpăm, Preacurată, alergând la solirea ta, care pururea ca o primăvară ne-aduce calda suflare a harului.
Catavasia.
Cântarea a III-a.
Irmos: Doamne, Cel ce ai plecat...
Ispitiți în pustie ca în topitoare, slăviților, toată pământeasca dorire cu totul ați lepădat și v-ați unit pe deplin cu focul dumnezeirii, strălucind, Părinților, astăzi, ca soarele.
Netrupeștilor cete urmând cu dorul de Dumnezeu, ați viețuit îngerește în trup, fericiților; cu care astăzi cântați în cereștile lăcașuri cântare de laudă Domnului Savaot.
Ținând toată porunca până la capăt, slăviților, cu frică și cu cutremur mântuirea ați lucrat, ascultare făcând fără cârtire de-a pururea și fii ai lui Dumnezeu arătându-vă neîntinați.
A Născătoarei de Dumnezeu.
Isaia pe tine mai dinainte vestindu-te, Maică, zis-a: Iată fecioara în pântece va lua și ne va naște cu trup pe Cuvântul cel veșnic; pe Carele Îl slăvim, pe tine mărindu-te.
Alt canon. Același irmos
Pe-a Treimii treime, Sila, Natan și Paisie, care pe pământ petrecut-au în unime desăvârșit, să îi cinstim în cântări, că în ceruri se roagă la tronul Acesteia pentru cei ce îi laudă.
Lăudăm cu credință pe stâlpii cei neclintiți, pe cei ce pe Piatra credinței își au temeliile, pe cei cu totul de foc, înălțați până la ceruri, pe cei ce călăuzesc pe calea poruncilor.
Slavă.
Urând odihna trupească și ale lumii plăceri, cu râvnă dorit-ați odihna cea cerească și veșnică și de a Numelui sfânt îndulcire gândită pururea v-ați bucurat, preaînțelepților.
Și acum.
Minunată e, Maică, taina Întrupării Cuvântului, care întru tine, Fecioară, s-a lucrat mai presus de gând; pentru aceasta toți de Dumnezeu Născătoare te vestim, Bucură-te cântându-ți cu Îngerul.
Catavasia. Sedealna. Glas 1. Mormântul tău.
Scriind, ca niște buni, în pomelnicul vostru pe cei ce dăruiau și pomenindu-i cu râvnă, în cer pomeniți acum pe toți cei ce vă dăruie dar de laudă și în cartea vieții îi scrieți, slăviților.
Slavă. Asemeni.
Izvor de vindecări dobândind credincioșii și scut nebiruit, sfinte moaștele voastre, la ele cu dragoste și osârdie alergăm, izbăvindu-ne de tulburări și necazuri, și luând în dar tămăduire de boală degrabă, slăviților.
Și acum. A Praznicului.
Cântarea a IV-a. Tu ești tăria mea, Doamne.
Iată acum, Sfinților, ce este bun și frumos fără numai pururea cu dragoste a locui frații la un loc; ca mirul pe barbă, pe marginea veșmintelor; că binecuvântarea și viața primit-ați viețuind în unire, slăviților. Ps. 132
Partea mea ești, Bunule, Tu ești nădejdea mea, Tu, scăparea, Tu și izbăvirea mea, o, Preaminunatule Dumnezeu, cântat-ați de-a pururi cu graiul Prorocului; cu care și astăzi cuvioasă cântare lui Hristos îi cântați, Cuvioșilor: Ps. 118, 24
Umbră văzând, Sfinților, zilele omului, și că Domnul – numai El – rămâne în veac, și din neam în neam pomenirea Lui, prin neîncetata chemare a Numelui, Căruia – precum zice – tot genunchiul se pleacă, Ziua cea ne înserată ați dobândit.: Înț. Sol. 2,5; Ps. 101, 13; Fil. 2, 9-10.
A Născătoarei de Dumnezeu.
Toți te cinstesc: Îngerii, Maică, și oamenii; că încăpându-L negrăit în pântece pe Dumnezeu Cel neîncăput, mai presus de toate, Stăpână, te-ai arătat; pentru aceasta ție tot genunchiul se pleacă și te laudă pururea, mărindu-te.
Alt canon. Auzit-ai, Dumnezeule.
Iubitori arătându-vă pururi ostenelilor trupului, ați aflat odihnă sufletelor voastre pe Hristos, Cuvioșilor.
Necruțându-vă vasele trupurilor voastre cu nevoințele, vase sfinte ale harului v-ați făcut, de trei ori fericiților.
Slavă.
Ajutor neîntârziat ne sunteți în preacumplita năvală diavolească, slăviților; pentru care pururea vă lăudăm.
Și acum.
Tuturor credincioșilor ești mijlocitoare la Cel născut al tău, și liman celor înviforați, Maica Dumnezeului Celui viu.
Catavasia.
Cântarea a V-a. Pentru ce lepădat-ai.
Netrupește în lume ați viețuit, tustrei adunându-vă, lucrarea îngerească săvârșind cu credință, în trup fiind, deci acum în ceruri cântați cântare întreită dumnezeieștii Treimi, Cuvioșilor.
Evanghelia slavei s-a încredințat preastrălucit în voi, Cuvioșilor, că prin strălucire de lumină v-ați vădit, Sfinților, moaștele slăvite și de minuni izvorâtoare, pe care astăzi le cinstim cu evlavie.
Ierarhului Iacob Putneanul v-ați însoțit, înțelepților, cu el de un suflet și un gând arătându-vă pe pământ, căruia și în ceruri ca mieii cei curați urmat-ați, la Păstorul cel mare suindu-vă.
A Născătoarei de Dumnezeu.
Avacum auzit-a glasul Tău cel sfânt și s-a temut, Dumnezeule, și, văzând venirea cea slăvită a Ta, spăimântatu-s-a, că dintru Fecioară aveai, Cuvinte, a Te naște, tuturór ca un om arătându-Te.
Alt canon. Luminează-ne pe noi.
O, dumnezeiesc gândul vostru, fericiților, cel lipit totdeauna de Dumnezeu care de slava nezidită v-a împărtășit!
Racla cea de har izvorâtoare a moaștelor voastre dumnezeiești, Cuvioșilor, tămăduire ne dăruiește îmbelșugat.
Slavă.
Inima lăcaș v-ați făcut-o, Cuvioșilor, al Preasfântului Nume al lui Hristos, către Care vă rugați în lăcașurile cerești.
Și acum.
Iartă, ca un Bun, Ziditorule, pe robii tăi, rugăciunea cea de Maică ascultând a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu.
Catavasia.
Cântarea a VI-a. Curățește-mă…
Silindu-vă, ați luat Împărăția cerurilor, acum de la Dumnezeu, o, preacuvioșilor, Natane slăvitule, Sila fericite, și preabunule Paisie.
Topitu-v-ați neîncetat trupul cu postul, vitejilor, nimicind pornirile păcatului și deplin făcându-vă vase preacurate ale harului, slăviților.
A Treimii.
Ascultă cererea robilor Tăi, o, Dumnezeule, Treime fără început și Unime, pururea, pentru rugăciunile cetei întreite a sihaștrilor nevoitori.
A Născătoarei de Dumnezeu.
Zid tare și neclintit și apărare și pavăză, Stăpână, ești tuturór binecredincioșilor, celor care-ți laudă facerea de bine pretutindenea cu dragoste.
Alt canon. Rugăciunea mea.
Scăpându-o pe femeie, Sfinților, de cumplita lucrare diavolească chipul slăvit și toiagul puterii v-ați arătat, de Hristos iubitorilor; pentru aceasta vă cinstim preacinstita icoană și moaștele.
Ispitele vrăjmășești goniți-ne cu toiagul mijlocirilor voastre, cum oarecând săvârșit-ați minune, Sfinților Sila, Natan și Paisie, puterea celui preaviclean cu toiegele voastre izgonindu-o.
Slavă.
Hrănindu-vă în pustie, Sfinților, cu hrana împlinirii poruncilor v-ați arătat mai frumoși decât cedrii, învrednicindu-vă, Sfinților Cuvioși, de frumusețea cea dintâi a chipului celui dumnezeiesc.
Și acum.
Acoperă, Preacurată, pururea pe cei ce vin cu credință la tine, de Dumnezeu Născătoare și Împărăteasă a toate pe tine vestindu-te, ca una ce ai zămislit pe Dumnezeu și Stăpânul zidirilor.
Catavasia.
Condac. Glas 8. Apărătoare Doamnă.
Pe Cuvioșii Părinți ai Bucovinei, Sfinții Sila, Paisie și Natan să-i lăudăm. Că aceștia mult nevoitori fiind, înțelepți îndrumători s-au arătat. Pentru aceasta cu evlavie cântăm: Bucurați-vă, Cuvioșilor Părinți, rugători înaintea lui Dumnezeu pentru sufletele noastre.
Alt condac. Glasul al 8-lea. Apărătoare Doamnă.
Mulțimea valurilor lumii neudat trecând, înecat-ați întru lacrimi, Cuvioșilor, repejunea preacumplită a vrăjmașilor, și luând darul minunii de la Dumnezeu, vindecați pe cei ce cântă cu evlavie : Bucurați-vă, de trei-ori-fericiților.
Icos.
Praznic de veselie ne-a răsărit astăzi, fraților, veniți să ne bucurăm! Că nu florile acestei primăveri ne-aduc acum miresme, ci florile cele în Rai odrăslite și cu roua Duhului stropite, Cuvioșii Sila, Natan și Paisie. Veniți, dar, acestora să le strigăm cu evlavie: Bucurați-vă, de trei-ori-fericiților.
Cântarea a VII-a. Pruncii evreilor.
Inima voastră încredințând-o în tot ceasul rugăciunii neîncetate, chemând Numele căruia se pleacă tot genunchiul, ați biruit, slăviților, năvălirile ispitei.
Însăși Luminii nezidite slujitori v-ați făcut cu viețuirea; deci, vădindu-vă prin strălucirea de lumină, lumină dăruiți acum celor care vi se roagă.
Inima voastră ați lărgit-o – cum și Pavel fericitul îndemna –, către toți iubitori făcându-vă de-a pururea, pe credincioși, slăviților, pomenindu-i în tot ceasul. (II Cor. 6, 13)
A Născătoarei de Dumnezeu.
Lumii ești Maică Împărăteasă, pe Atoateziditorul zămislindu-L, pe Care roagă-L, Stăpână, pururea pentru lume, iertare mijlocindu-ne, cu solirea ta de maică.
Alt canon. Tinerii din Iudeea.
Sihăstrește viața petrecându-vă, Sfinților, ați strălucit tuturor cu razele virtuții, pe toți încredințându-i și învățându-i să laude: Binecuvântat ești, Dumnezeul Părinților noștri!
Toată latura Putnei vă vestește minunile, Cuvioșilor, că dați tămăduire degrabă celor care vă cinstesc, închinându-se și cu credință căzând la sfânta voastră raclă.
Slavă.
Rugăciunile voastre cele bineprimite la Tronul cel preaînalt, slăviților, cu râvnă – precum odinioară – înălțați, pomenindu-ne pe noi, cei ce facem cu dor a voastră pomenire.
Și acum.
Iesei rădăcină arătatu-s-a ție, Maică, născând pe Davíd; iar tu, ca o tulpină dintr-însul, odrăslit-ai pe Mlădița aceluia, pe Împăratul Hristos, pe Dumnezeu și Omul.
Catavasia.
Cântarea a VIII-a. Pe Împăratul.
A Preacuratei sfânt lăcaș ridicându-l, Cuvioșilor, iarăși din piatră, pe piatra credinței v-ați întărit și mintea.
Apei zidit-ai, Părinte Sila, fântână, însetând tu după Apa cea vie, pe Care azi aflând-o, și nouă izvorăște-O.
Umbră viața cea de aici socotind-o, Cuvioase Natan, la viața cea adevărată cu râvnă alergat-ai.
A Treimii.
Dă tuturor pace și sănătate și izbăvire din boli cu solirea celor trei sihaștri, Treime preaslăvită.
A Născătoarei de Dumnezeu.
Sminteală este înțelepților lumii pururea-fecioria ta, Maică, iar celor ce te cântă taină preaminunată.
Alt canon. Pe Împăratul.
Inima voastră, și voirea, și mintea, le-ați supus deopotrivă cu trupul doririi mai bune către Împărăție.
Punând în voi, ca’n trei măsuri de făină, aluatul Său Înțelepciunea cerească, săviților, dospit-ați spre îndumnezeire.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Domnul.
Unde lucrează, Sfinților, harul vostru, de acolo se alungă puterea diavolească; deci, cu ocrotire neîncetată, păziți și obștea voastră.
Și acum.
Toată nădejdea către tine o punem, de Dumnezeu Născătoare Stăpână, deci cu a ta putere păzește-ne de-a pururea.
Catavasia.
Cântarea a IX-a. Spăimântatu-s-a de aceasta.
A sfintei sihăstrii a putnenilor întreita făclie a harului dumnezeiesc, veniți credincioșilor s-o cinstim; pe Cuvioșii cei slăviți, Sila și Natan și Paisie, pe florile pustiei preadulci mirositoare, pe rugătorii cei către Hristos.
Biserica întreagă se bucură, prăznuind cu credință și dragoste și săvârșind pomenirea voastră de peste an, mijlocitori avându-vă, preafierbinți, în ceruri la Dumnezeu, slăviților sihaștri ai Sihăstriei Putnei, Sila, Natane și Paisie.
Ispite de tot felul voi izgoniți de la noi, care astăzi cu dragoste, vă încununăm praznicul cu florile laudei, slăviților Paisie, Sila și Natane, și vă rugăm ca de la obștea noastră îndepărtând necazul, și mântuire să îi mijlociți.
A Născătoarei de Dumnezeu.
Nădejde neclintită am câștigat, credincioșii, de-a pururi la tronul Tău pe Maica Ta, Unule-Născut și Cuvântule, că în mitrasul ei curat ai binevoit a sălășlui, pe-aceasta arătând-o șí maică, șí fecioară, și mai slăvită decât Îngerii.
Alt canon. Fecioară Preacurată.
Neagonisitoarea voastră viețuire de pe pământ, de Hristos iubitorilor, bunătăți veșnice în ceruri v-a câștigat în schimb.
Ispitele răbdat-ați, dinspre toată partea, și v-ați făcut încercați, fericiților, cununile biruinței luând de la Dumnezeu.Iac. 1,12
Slavă.
Iertare de păcate cereți de la Domnul, Sfinților Sila, Natan și Paisie, celor care cu râvnă pomenirea v-o săvârșim.
Și acum.
Scăpare în primejdii și acoperitoare dreptcredincioșilor tu ești de-a pururea, de Dumnezeu Născătoare și Maică a Domnului.
Catavasia.
Exapostilaria. Glas 3. Lumina cea din lumină.
Pe fericiții sihaștri Natan, Sila și Paisie, astăzi toți credincioșii să-i lăudăm, ca solitori să ne fie către Dumnezeu Milostivul. (de 2 ori)
Slavă... Și acum... A Praznicului.

Comentarii
Trimiteți un comentariu