Pilda Abecedarului și a Pâinii celei de Toate Zilele

 

​Se spune că pe vremea când Sfântul Iacob păstorea Mitropolia Moldovei, a dat poruncă să se tipărească primul Abecedar (Bucvar) în limba română, la Mitropolia din Iași, pentru ca și copiii celor sărmani să învețe a citi.

​Într-o zi, mergând ierarhul în vizită la o școală de sat din ținuturile Putnei, a văzut un băiețel care plângea într-un colț al clasei, în timp ce ceilalți copii buchiseau slovele din abecedar.

​Sfântul Iacob s-a apropiat cu blândețe, i-a pus mâna pe cap și l-a întrebat:

— De ce plângi, copile? Nu-ți dragă cartea?

— Ba îmi este tare dragă, Înaltpreasfințite Părinte, a răspuns băiatul printre suspine, dar ochii îmi joacă în cap de foame. Părinții mei sunt sărmani, nu avem pământ, iar tatăl meu e bolnav. Vin la școală cu stomacul gol, iar mintea nu vrea să asculte de slove când foamea strigă mai tare.

​Auzind acestea, Mitropolitul Iacob a lăcrimat. S-a întors către dascăl și către ceilalți însoțitori și a spus:

​„Degeaba luminăm mintea cu slove de tipar, dacă lăsăm trupul, templul Duhului Sfânt, să piară de foame. Învățătura fără milostivire este ca o făclie aprinsă în vânt: se stinge repede și lasă doar fum.”

​În acea clipă, Sfântul Iacob a poruncit ca din hambarele Mitropoliei și ale Mănăstirii Putna să se împartă zilnic grâu și hrană nu doar familiei acelui copil, ci tuturor familiilor nevoiașe din satele din jur care își trimiteau copiii la școală. Mai mult, a rânduit ca la fiecare școală, copiii să primească o prescură sau o bucată de pâine caldă înainte de începerea lecțiilor.

​Ani mai târziu, acel băiețel a crescut, a învățat carte și a devenit un destoinic slujitor al Bisericii și al neamului său. El povestea mereu că Sfântul Iacob nu i-a dat doar învățătură din cărți, ci i-a hrănit mai întâi sufletul prin fapta cea bună.