II Corinteni 10, 7-18
Prochimen, glasul al 8-lea (Psalm 18: 4, 1) Î n tot pământul a ieșit vestirea lor, și la marginile lumii cuvintele lor. Stih: Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria. 7 Priviți lucrurile'n față! Dacă cineva se încrede'n sine că este al lui Hristos, tot astfel suntem și noi f . 8 Și chiar dacă mă voi lăuda ceva mai mult cu puterea noastră, pe care Domnul ne-a dat-o spre zidirea și nu spre surparea voastră, nu mă voi rușina. 9 Să nu par însă că v'aș înfricoșa prin scrisori. 10 „Că scrisorile lui - spun ei - sunt cu greutate și pline de putere, dar înfățișarea trupului său e slabă și cuvântul său e vrednic de dispreț“. 11 Cel ce vorbește astfel să-și dea seama că așa cum suntem în cuvânt prin scrisori când nu suntem de față, tot astfel și'n faptă când suntem de față. 12 Căci nu îndrăznim să ne numărăm sau să ne asemănăm cu unii din aceia care se laudă singuri; dar când ei se măsoară și se aseamănă pe ei cu ei înșiși, nu au pricep...