REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  T oți aceștia au grăit în zilele împăratului Dioclețian și ale lui Timotei, dregătorul Campaniei, din Italia. Sfântul Ianuarie s-a născut în Neapole și era episcop de Nola, când Dioclețian a aprins focul prigoanei împotriva creștinilor. Deci, la Putiole au fost închiși mulți credincioși, printre care și diaconii Soson, Proclu, precum și doi mireni, Eutihie și Acution, care au mărturisit dreapta credință, cu mult curaj. Sfântul episcop iubea mult pe Soson și avea mare încredere în el, pentru înțelepciunea și sfințenia sa și, adesea, se împărțea bucuros din lumina învățăturilor lui. A mers, deci, episcopul la Putiole să vadă pe cei închiși, ducându-le cele de trebuință. De aceasta auzind, dregătorul Timotei a dat porunca să fie prins și fericitul Ianuarie și să fie purtat în lanțuri, până la locul de chinuire. În drum, au venit să-l vadă, Faust diaconul, dimpreună cu Dezideriu citețul, și au fost prins și ei, împreună cu episcopul lor. D upă multe chinuri, din porunca împărăte...

  L ăsându-și o dată patria, la porunca lui Dumnezeu, ca și dumnezeiescul Avraam, fericitul Efrem a ajuns la cetatea Edesa, pe de o parte, pentru cinstirea sfintelor moaște ce erau acolo, iar, pe de alta, pentru întâlnirea cu vreun bărbat dintre cei cuvântători, ca să ia pilda de viața de la dânsul. Acest lucru îl cerea și de la Dumnezeu, zicând deseori : "Doamne Iisuse Hristoase, Stăpân al tuturor, învrednicește-mă că, intrând în cetatea Edesa, să mă întâlnesc cu un bărbat care va fi puternic să-mi grăiască cele spre folosul sufletului." Și, astfel rugându-se, a ajuns la porțile cetății. D eci, călătorind așa cu mintea trează, îl întâmpină o femeie și aceasta era o desfrânată. Și lucrarea lui Dumnezeu era aceasta, ca pe cele bune, de multe ori El le lucrează prin cele potrivnice. Deci, sfințitul Efrem, întâlnind, astfel, pe acea desfrânată, stă uimit, oarecum, căutând către dânsa și era mâhnit, că nu i s-a împlinit cererea, după rugăciune, ci cu totul dimpotrivă. Iar ea, ...

  S e află, pe vremea lui Moise, în pământul chaldeenilor, un oarecare vrăjitor cu numele Valaam și proorocind multe, a spus și această: "Stea din Iacov va răsări și va zdrobi stăpâniile lui Moab". Deci, având ceilalți vrăjitori de după el asemenea proorocie, o spuneau, ca pe o predanie, la toți înțelepții și împărații lor și așa a ajuns ea până la acești trei magi din vremea Evangheliei. Și ei luau seama când avea să se vadă asemenea stea. Deci, văzând ei, ca niște cititori în stele că Steaua lui Hristos nu-și făcea, drumul, precum celelalte stele, de la răsărit către apus, ci de la miazăzi către miazănoapte, au cunoscut ca aceasta înseamnă nașterea unui mare împărat. Și, urmând steaua, au aflat pe Hristos Domnul și, căzând, I s-au închinat Lui și I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă și așa, cu porunca îngerului, s-au întors în țara lor, neabătându-se pe la Irod. C ă Irod întâiul, fiind de alt neam, împărat în Israel, era tare iubitor de stăpânire și mult se temea de p...

  I ar Dioscor, cel cu inima de piatră, tatăl Sfintei Varvara, nu numai că nu l-a durut inima, văzând chinurile cele multe ale fiicei sale, fiind împietrit de diavol, ci și singur a-i fi ei călău, nu s-a rușinat. Căci, cu o mână a luat pe fiica sa, iar în cealaltă mână ținea sabia goală și a dus-o pe ea la locul cel de tăiere, care era așezat pe un munte, afară din cetate. Și a fost dusă de alt ostaș și Sfânta Iuliana și când mergea pe cale se ruga Sfânta Varvara către Dumnezeu, zicând: "Dumnezeule cel fără de început, Care ai întins cerul ca un acoperământ, și pământul l-ai întemeiat pe ape, Cela ce răsări soarele Tău spre cei buni și spre cei răi și dai ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. Tu și acum auzi-mă pe mine roaba Ta, care mă rog către Tine. Ascultă-mă Împărate, și dă darul Tău la tot omul care mă va pomeni pe mine și pătimirile mele. Să nu se apropie de unul ca acela boala năpraznică și moarte neașteptată să nu-l răpească pe el. Pentru că Tu știi, Doamne, că...

  în loc." T ăindu-se și al doilea deget, Sfântul a zis: „Primește, Doamne și acest al doilea ram al secerării Tale. " T ăindu-se și al treilea deget, Sfântul a zis: „Binecuvântez pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt, Domnul. " L a tăierea celui de al patrulea deget, Sfântul a zis: „O Stăpâne Carele de cei patru Evangheliști ești închinat și slăvit, primește și jertfa acestui al patrulea deget!" T ăindu-se al cincilea deget, Sfântul a zis: „împlinească-se bucuria mea, precum a celor cinci înțelepte fecioare în cămara de nuntă!" Î ncepându-se tăierea degetului celeilalte mâini, Sfântul a zis: „îți mulțumesc Ție, Stăpâne, Carele întru al șaselea ceas întinsu-Ți-ai preacuratele brațe pe Cruce, îți mulțumesc că-mi dăruiești jertfirea acestui al șaselea deget pentru Tine!" L a tăierea celui de al șaptelea deget, Sfântul a zis: „Precum David care de șapte ori pe zi Te-a lăudat pe Ține și eu smeritul pe Tine Te slăvesc cu jertfirea acestui al șaptelea deget...

  A ceastă Sfântă a trăit pe vremea lui Maximian, cel ce domnea împreună cu Dioclețian. S-a născut în Alexandria, fiind fiica de neam împărătesc. Deșteaptă, frumoasă, crescută în belșug, Sfânta Ecaterina a dobândit cunoștințe rare și multă învățătură, ajungând, foarte de tânără, printre cei mai de seamă înțelepți ai vremii sale. A cunoscut, astfel, scrierile lui Virgiliu, Esculap și Hipocrate, ale lui Aristotel și Platon și ale altor înțelepți asemenea lor, a cunoscut tot meșteșugul marilor cuvântători, și grăia în multe limbi străine. Dar osebit de toate aceste învățături, Sfântă era și o luminată creștină, cunoscând Sfânta Scriptură și străduindu-se să viețuiască după poruncile Domnului Hristos, pe care Îl iubea ca o logodnică, socotindu-L Mirele sufletului său. Î n zilele prigoanei pornite împotriva creștinilor de împăratul Dioclețian, sosind Maximian în Alexandria Egiptului, a fost prinsă și Sfânta Ecaterina pentru mărturisirea ei cea în Hristos. Deci, a fost pusă la bătăi g...

  T oată sărbătoarea și fapta Domnului nostru Iisus Hristos este mântuire și laudă pentru noi, credincioșii, iar lauda laudelor este Crucea. Și sărbătoarea sărbătorilor, bine plăcuta lui Dumnezeu, este când Hristos, pașca noastră, "Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii" (Ioan 1, 29), pentru noi S-a Jertfit, iar, mai vârtos, când a înviat din morți. A ceasta este doamna și împărăteasa sărbătorilor. Și celelalte toate sfinte sunt și cinstite și unele de altele se deosebesc în slavă strălucind ca fulgerul dumnezeirii. Și pe acestea le cinstește după vrednicie și le prăznuiește cu credința cel sârguitor la poruncile lui Dumnezeu. Iar cei întinați și pângăriți de păcate și în praznic sunt fără praznice. Iar sărbătoarea bună și plăcuta lui Dumnezeu este pocăință cu lacrimi și depărtarea de păcate și cunoștința lui Dumnezeu și dorirea de bunătățile cele veșnice. Și când se fac acestea, atunci și în cer bucurie se face și Biserica se bucură și săltă și cheamă împreună p...