Postări

Se afișează postări din august, 2020

Luca 10, 38-42; 11, 27-28

Imagine
  38 Și pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. 39 Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. 40 Iar Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. 41 Și, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești; 42 Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. 27 Și când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericiți sunt sânii pe care i-ai supt! 28 Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc.

Evrei 9, 1-7

Imagine
  1 Deci și cei dintâi (Așezământ) avea orânduieli pentru slujba dumnezeiască și un altar pământesc, 2 Căci s-a pregătit cortul mărturiei. În el se aflau, mai întâi, sfeșnicul și masa și pâinile punerii înainte; partea aceasta se numește Sfânta. 3 Apoi, după catapeteasma a doua, era cortul numit Sfânta Sfintelor, 4 Având altarul tămâierii de aur și chivotul Așezământului ferecat peste tot cu aur, în care era năstrapa de aur, care avea mana, era toiagul lui Aaron ce odrăslise și tablele Legii. 5 Deasupra chivotului erau heruvimii slavei, care umbreau altarul împăcării; despre acestea nu putem acum să vorbim cu de-amănuntul. 6 Astfel fiind întocmite aceste încăperi, preoții intrau totdeauna în cortul cel dintâi, săvârșind slujbele dumnezeiești; 7 În cel de-al doilea însă numai arhiereul, o dată pe an, și nu fără de sânge, pe care îl aducea pentru sine însuși și pentru greșealele poporului.

Condac la Praznicul așezării în raclă a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului

Imagine
  Glasul 2 Pe cea întru rugăciuni... C instit Brâul tău, care a cuprins pântecele tău cel de Dumnezeu primitor, de Dumnezeu Născătoare, este putere nebiruită cetății tale și vistierie de bunătăți neîmpuținată. Căci numai tu Singură ai născut, fiind pururea Fecioară.

Canon de rugăciune la Praznicul așezării în raclă a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului

Imagine
  Tropar la Praznicul așezării în raclă a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, glasul al 8-lea: N ăscătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, Acoperământul oamenilor, Veșmântul și Brâul Preacuratului tău trup, puternic Acoperământ cetății tale ai dăruit prin nașterea ta cea fără sămânță, Nestricată rămânând. Că întru tine și firea se înnoiește și vremea. Pentru aceasta, te rugăm, pace cetății tale dăruiește și sufletelor noastre mare milă. C ântarea 1, glasul al 4-lea. Irmosul: A dâncul Mării Roșii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de de mult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. F ăclie de lumină arătătoare și neapusă, biserica Fecioarei aflând Brâul cel prealuminat, ca un cer luminos luminează lumea astăzi cu razele minunilor. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. C a și cu o putere și legătură de întărire, Preacurată, cu Dumnezeiescul tău B

Tropar la Praznicul așezării în raclă a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului

Imagine
  Glasul 8 N ăscătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, Acoperământul oamenilor, Veșmântul și Brâul Preacuratului tău trup, puternic Acoperământ cetății tale ai dăruit prin nașterea ta cea fără sămânță, Nestricată rămânând. Că întru tine și firea se înnoiește și vremea. Pentru aceasta, te rugăm, pace cetății tale dăruiește și sufletelor noastre mare milă.

Așezarea în raclă a brîului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Imagine
  C institul Brîu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, cel adus în Constantinopol într-un sicriaș de aur cu pecetluire împărătească, a fost pus în biserica pe care dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tînăr o zidise în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la locul ce se numea Halcopratie, adică "tîrgul de aramă". După mulți ani, pe vremea împărăției lui Leon, femeia lui, Zoe, era supărată de duhul cel necurat. Pentru aceea, împăratul și rudele lui aveau mîhnire; deci se făceau multe rugăciuni către Dumnezeu pentru împărăteasa care pătimea. O dată i s-a arătat o vedenie dumnezeiască, spunîndu-i că de se va pune pe dînsa Brîul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, va lua tămăduire. Împărăteasa a spus această vedenie bărbatului ei, împăratul Leon, și îndată împăratul a rugat pe patriarh și a dezlegat pecetea, apoi s-a deschis sicriul și s-a aflat întreg cinstitul Brîu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, nici cîtuși de puțin vătămat de vechimea vremii, și l-a sărutat pe el

Viața Sfântului Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, Arhiepiscopul Romanului

Imagine
  Î ntre sfinții primelor veacuri creștine se află și mulți ierarhi, vrednici conducători spirituali ai credincioșilor și, totodată, pilde pentru ei de curăție a vieții. Însă nu toți ierarhii cu viață îmbunătățită ai acelor vremuri au rămas cunoscuți până astăzi. Așa este cazul, la români, cu Ioan de la Râșca - numit de către mitropolitul Dosoftei „Arhiepiscopul cel sfânt și minunat” 1 . Nici unul din documentele grăitoare, din vremea arhipăstoriei sale, nu a ajuns până la noi, pierzându-se din pricina vitregiei vremurilor. Icoana vieții lui sfinte și minunate însă s-a păstrat în inima și în sufletele credincioșilor 2 . „Frumoasa mănăstire Râșca” 3 a fost o adevărată grădină în care au crescut și s-au format bărbați însemnați în viața Bisericii Ortodoxe Române din Moldova 4 . În acest locaș al lui Dumnezeu, cu sobor de oameni înțelepți și cu mare rîvnă de cele sfinte, a poposit din plaiurile Fălticenilor de atunci - după 1560 - un tinerel ager la minte și cu multă dragoste pentru vi

Matei 19, 16-26

Imagine
  16 Și, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învățător, ce bine să fac, ca să am viața veșnică? 17 Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viață, păzește poruncile. 18 El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârșești adulter, să nu furi, să nu mărturisești strâmb; 19 Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. 20 Zis-a lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipsește? 21 Iisus i-a zis: Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi. 22 Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuții. 23 Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăția cerurilor. 24 Și iarăși zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăția lui Dumnezeu. 25

I Corinteni 15, 1-11

Imagine
,    1 Vă aduc aminte, fraților, Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care ați și primit-o, întru care și stați, 2 Prin care și sunteți mântuiți; cu ce cuvânt v-am binevestit-o - dacă o țineți cu tărie, afară numai dacă n-ați crezut în zadar - 3 Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce și eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi; 4 Și că a fost îngropat și că a înviat a treia zi, după Scripturi; 5 Și că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece; 6 În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de frați, dintre care cei mai mulți trăiesc până astăzi, iar unii au și adormit; 7 După aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor; 8 Iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat și mie. 9 Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu. 10 Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; și harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am osten

Predică la Duminica a XII-a după Rusalii (Despre desăvârșirea creștină)

Imagine
De voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde-ți averile tale tale și le dă săracilor și vei avea comoară în cer. După aceea vino și urmează-Mi (Matei 19, 21) I ubiți credincioși, I dealul fiecărui creștin pe pământ este mântuirea sufletului, adică dobândirea vieții veșnice. Până la întruparea și învierea Domnului nostru Iisus Hristos, nimeni nu se putea mântui, căci raiul era închis și nu era revărsat peste lume harul Duhului Sfânt. De aceea toți drepții Vechiului Testament așteptau izbăvirea sufletelor lor prin moartea și învierea Fiului lui Dumnezeu. M ântuirea, după învățătura Sfintei Evanghelii și a Bisericii Ortodoxe, se dobândește prin păzirea poruncilor date de Dumnezeu oamenilor, cuprinse atât în decalogul Legii Vechi, cât și în Noul Testament, numit și legea Harului. Orice creștin care dorește să se mântuiască trebuie să săvârșească aceste trei condiții: să aibă credință dreaptă în Dumnezeu; să aibă harul Duhului Sfânt, care se dă tuturor prin cele șapte Sfinte Taine ale Biseri

Marcu 6, 14-30

Imagine
14 Și a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, și zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morți și de aceea se fac minuni prin el. 15 Alții însă ziceau că este Ilie și alții că este prooroc, ca unul din prooroci. 16 Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan căruia eu am pus să-i taie capul; el s-a sculat din morți. 17 Căci Irod, trimițând, l-a prins pe Ioan și l-a legat, în temniță, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soție. 18 Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ți este îngăduit să ții pe femeia fratelui tău. 19 Iar Irodiada îl ura și voia să-l omoare, dar nu putea, 20 Căci Irod se temea de Ioan, știindu-l bărbat drept și sfânt, și-l ocrotea. Și ascultându-l, multe făcea și cu drag îl asculta. 21 Și fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naștere, a făcut ospăț dregătorilor lui și căpeteniilor oștirii și fruntașilor din Galileea, 22 Și fiica Irodiadei, intrând și jucând, a plăcut lui Irod și celor ce ședeau cu el la masă. Iar

Fapte 13, 25-33

Imagine
25 Iar dacă și-a împlinit Ioan calea sa, zicea: Nu sunt eu ce socotiți voi că sunt. Dar, iată, vine după mine Cel căruia nu sunt vrednic să-I dezleg încălțămintea picioarelor. 26 Bărbați frați, fii din neamul lui Avraam și cei dintre voi temători de Dumnezeu, vouă vi s-a trimis cuvântul acestei mântuiri. 27 Căci cei ce locuiesc în Ierusalim și căpeteniile lor, necunoscându-L și osândindu-L, au împlinit glasurile proorocilor care se citesc în fiecare sâmbătă. 28 Și, neaflând în El nici o vină de moarte, au cerut de la Pilat ca să-L omoare. 29 Iar când au săvârșit toate cele scrise despre El, coborându-L de pe cruce, L-au pus în mormânt. 30 Dar Dumnezeu L-a înviat din morți. 31 El S-a arătat mai multe zile celor ce împreună cu El s-au suit din Galileea la Ierusalim și care sunt acum martorii Lui către popor. 32 Și noi vă binevestim făgăduința făcută părinților. 33 Că pe aceasta Dumnezeu a împlinit-o cu noi, copiii lor, înviindu-L pe Iisus, precum este scris și în Psalmul al doilea: "

Matei 14, 1-13

Imagine
  1 În vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod de vestea ce se dusese despre Iisus. 2 Și a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul; el s-a sculat din morți și de aceea se fac minuni prin el. 3 Căci Irod, prinzând pe Ioan, l-a legat și l-a pus în temniță, pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său. 4 Căci Ioan îi zicea lui: Nu ți se cuvine s-o ai de soție. 5 Și voind să-l ucidă, s-a temut de mulțime, că-l socotea pe el ca prooroc. 6 Iar prăznuind Irod ziua lui de naștere, fiica Irodiadei a jucat în mijloc și i-a plăcut lui Irod. 7 De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere. 8 Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: Dă-mi, aici pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. 9 Și regele s-a întristat, dar, pentru jurământ și pentru cei care ședeau cu el la masă, a poruncit să i se dea. 10 Și a trimis și a tăiat capul lui Ioan, în temniță. 11 Și capul lui a fost adus pe tipsie și a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale. 12 Și, venind ucenicii lui, au luat trupul l

Condac la Praznicul tăierii Cinstitului Cap al Sfântului Ioan Botezătorul

Imagine
  Glasul 5 M ărita tăiere a Înaintemergătorului, rânduială Dumnezeiască a fost, ca și celor din iad să propovăduiască venirea Mântuitorului. Să se tânguiască Irodiada, care a cerut ucidere fărădelege, că nu Legea lui Dumnezeu, nici viața cea vie a iubit, ci pe cea amăgitoare și vremelnică.

Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul

Imagine
  Preotul dă obișnuita binecuvântare: B inecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Strana: Amin. Iar dacă nu este preot, se zice: Î n Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin! Apoi Rugăciunile începătoare: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Î mpărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. S finte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni) Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. P reasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău. D oamne, miluiește. (de 3 ori) Slavă Ta