REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  Unul dintre călugării ruşi de la Mănăstirea "Sfântul Pantelimon", puţin contrariat de faptul că Siluan Athonitul era un monah simplu şi neînvăţat, a întrebat bibliotecarul lavrei: "De ce oare se duc atâţia oameni la el? Mi se pare că nu citeşte totuşi nimic". Bibliotecarul i-a răspuns: "Nu citeşte nimic, dar face totul, pe când ceilalţi citesc totul, dar nu fac nimic".  

Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: - Cum poate omul să se ferească de vorbirea de rău? Bătrânul zice: - Noi şi fraţii noştri suntem două imagini. Când omul ia seamă la sine şi se defaimează, fratele este preţuit cum se cuvine; când, însă, omul se crede bun, găseşte cafratele este rău.

"A zis Sfântul Macarie Egipteanul: Dacă te ajunge vreo boală a trupului, să nu te nelinişteşti. Căci dacă stăpânul tău vrea să-ți încerce trupul, cine eşti tu să te superi? Nu-ți poartă El grijă de toate? Nu cumva trăieşti în afară de El? Rabdă, deci, şi roagă-L să-ți dăruiască cele ce-ți sunt de trebuință; căci aceasta este voia Lui. Arată îndelungă-răbdare şi iubire".

Un om i-a zis prietenului său: "Vreau să-l văd pe împărat, vino cu mine". Prietenul îi răspunde: "Vin cu tine până la jumătatea drumului". Atunci el îi zice altui prieten: "Vino tu şi mă conduce până la împărat". Acesta îi răspunde: "Te duc până la palatul împăratului". Omul zice şi unui al treilea prieten: "Vino cu mine până la împărat". El îi răspunde: "Merg, intru în palat, stau, vorbesc şi te duc la împărat“. Primul prieten este asceza, care îl conduce pe călugăr o bucată de drum; al doilea este curăţenia, care merge cu el până la cer; al treilea este milostivirea, care-l duce până la împăratul nostru Dumnezeu, cu îndrăzneală.

,,Trei părinţi aveau obiceiul, în tot anul, de mergeau la fericitul Antonie. Şi cei doi îl întrebau pentru gândurile lor şi pentru mântuirea sufletului, iar al treilea totdeauna tăcea, neintrebandu-l nimic. Iar după multă vreme, i-a zis avva Antonie lui: iată, atâta vreme ai de când vii aici şi nimic nu mă întrebi! Şi răspunzând fratele, i-a zis: destul îmi este numai să te văd, părinte".

"Şi într-o bună zi am avut mai multe trăiri duhovniceşti. Toată ziua plânsesem cu lacrimi amare, iar spre seară, cam pe la apusul soarelui, mă odihneam şi eram epuizat după vărsarea atâtor lacrimi. Mă uitam la Biserica Schimbării la Faţă din vârful muntelui şi, sfârşit de oboseală, îl chemăm pe Domnul în rugăciune. Şi deodată, parcă un vânt tare s-a stârnit, bătând în direcţia mea. Dintr-odată, sufletul mi s-a umplut de o mireasmă de nedescris, iar inima a început să rostească rugăciunea lui Iisus de la sine, ca un ceasornic. M-am ridicat atunci, plin de har şi de o imensă bucurie, şi am intrat în chilie, iar aplecându-mi bărbia în piept, am început a rosti rugăciunea. Şi de-abia am spus-o de câteva ori, că am avut o minunată contemplare a lui Dumnezeu. Deşi eram în chilie cu uşa închisă, parcă mă aflam în cer, într-un loc minunat, într-o deplină pace şi linişte sufletească. Odihnă deplină. Mă gândeam doar atât: Doamne, nu mă lasa să mă întorc în lume, în viaţa cea plină de suferi

  . La un sihastru oarecare obişnuia un preot să meargă pentru aducerea Sfintelor Taine, fiindcă el nu ieşea afară. Deci a venit cineva la sihastru şi l-a pârât pe preot grăind nenumărate prihăniri asupra lui. Când preotui a venit, după obicei, pentru aducerea Sfintelor Taine, nu i-a deschis sihastrul, fiind scârbit. Atunci preotui s-a întors înapoi. Şi iată glas către sihastru, grăind: au luat oamenii judecata Mea. Şi odată cu glasul, a avut o vedenie: a văzut un puţ de aur şi o ciutură de aur şi funia de aur şi apa foarte bună şi limpede şi a văzut un oarecare bubos ce scotea şi turna. Vrând sihatsrul să bea din apă, s-a sfiit, şi nu a băut, caei era bubos cel ce scotea apă. Şi iată glas către dânsul iarăşi zicând: pentru ce nu bei din apă, ce pricina are bubosul ce scoate apă, că scoate şi toarnă? Venindu-şi întru sine sihastrul şi luând seamă vedeniei, l-a chemat pe preot şi l-a făcut pe el să-i slujească în continuare.

  La începutul său avva Evprepie a mers la un bătrân şi a zis lui: avvo, spune-mi un cuvânt, cum să mă mântuiesc! Iar el i-a zis: de voieşti să te mântuieşti, când vei merge la cineva, să nu apuci mai înainte să grăieşti, până nu te va întreba, iar el pentru cuvântul acesta umilindu-se, a pus metanie, zicând: cu adevărat multe cărţi am citit şi acest fel de învăţătură nu am cunoscut. Şi mult folosindu-se, s-a dus.

Bătrânul a mai zis: „Erau trei prieteni filosofi şi, unul dintre ei murind, l-a lăsat pe fiul său în grijă unuia din ceilalţi doi. Ajungând om tânăr, copilul s-a dat la nevasta celui care l-a crescut, iar acesta, aflând, l-a alungat din casă şi n-a mai vrut să-l primească înapoi, cu toate părerile de rău ale tânărului. I-a spus doar: «Du-te şi munceşte trei ani pe fluviu şi aşa am să te iert». După trei ani tânărul s-a întors, dar filosoful i-a zis: «Încă nu te-ai pocăit. Du-te, munceşte încă trei ani, împarte câştigul şi îndură ocările». Acela a făcut întocmai. Pe urmă îi zice: «Acum, du-te la Atena şi învaţă filosofia». La poarta şcolii de filosofie stătea un bătrân care-i înjura pe toţi cei care intrau, dar tânărul, deşi acoperit de ocări, a început să râdă. Bătrânul îl întreabă: «Cum se face că eu te înjur, iar tu râzi?». Tânărul răspunde: «Cum să nu râd, când trei ani de zile am dat tot ce-am câştigat, ca să fiu înjurat, iar astăzi sunt înjurat pe gratis? De asta râd»“. Avva Ioan

 Se spune despre avva Moise de la Sketis că, odată, trebuind să meargă la Petra, a obosit de mers şi se întrebă în sinea lui: - Cum pot să strâng un pic de apă aici? Un glas i-a zis: - Intră în chilie şi nu-ţi face griji. A intrat şi au venit la el câţiva părinţi. Nu avea decât un mic ulcior cu apă, pe care a terminat-o pregătindu-şi puţină linte. Bătrânul s-a întristat şi tot intra şi ieşea, rugându-se lui Dumnezeu. Îndată, a venit un nor peste Petra, iar el şi-a umplut toate ciuberele. După aceasta, îl întreabă pe bătrân: - Spune-ne şi nouă, de ce tot intrai şi ieşeai din chilie? Bătrânul răspunde: - Îl judecăm pe Dumnezeu, zicându-I: "Uite, m-ai adus aici şi nu este nici apă de băut pentru robii Tăi.” De aceea tot intrăm şi ieşeam, rugându-L pe Dumnezeu, până când ne-a trimis apă.

 "Când un împărat vrea să-și captureze dușmanii, mai întâi le taie apa și mâncarea și astfel dușmanii se predau răpuși de foame. Tot așa și cu patimile cărnii: dacă omul se luptă cu armele postului și ale foamei, dușmanii se retrag vlăguiți din sufletul lui". (Avva Ioan Colov)

  Un frate povestea: "M-am dus odată la Heracleea, în Egiptul de Jos, la avva Iosif. Şi era acolo, în mănăstire, un dud foarte frumos. Dimineaţa, avva îmi zice: «Du-te şi mănâncă». Dar, cum era vineri, n-am mâncat, din cauza postului. Apoi l-am rugat: «Pentru numele lui Dumnezeu, lămureşte-mi gândul acesta. Tu mi-ai spus: Du-te şi mănâncă, dar eu n-am mâncat din cauza postului, ba chiar mi-a fost ruşine de porunca ta, cugetând în sine-mi: cu ce gând mi-a poruncit bătrânul? Ce trebuia să fac când mi-ai spus: Du-te şi mănâncă?». El a zis: «La început, părinţii nu zic fraţilor cuvinte drepte, ci strâmbe, iar dacă văd că aceştia fac lucrurile strâmb, nu le mai vorbesc strâmb, ci le spun adevărul, ştiind că-i ascultă în toate»".  

 Monahul Galaction Ilie, fratele stareţului Cleopa, a întâlnit cândva în pădure un pustnic sfânt şi l-a întrebat: "- Spune-mi, părinte, când va fi sfârşitul lumii?" Cuviosul, oftând, i-a răspuns: " - Ştii când părinte Galaction? Când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin".

Un frate l-a întrebat pe avva Ioan: „Cum se face că sufletului meu, deşi plin de răni, nu-i este ruşine să-l bârfească pe aproapele?“. Bătrânul îi spune următoarea parabolă despre bârfă: „Era un om sărac şi avea femeie. A văzut o altă femeie, cu vino-ncoace, şi s-a însurat şi cu ea. Dar amândouă erau dezbrăcate. Fiind o petrecere prin vecinătăţi, ele l-au rugat: «Ia-ne cu tine». El le-a luat pe amândouă, au intrat cu toţii într-un chiup mare, s-au urcat într-o luntre şi s-au dus la locul petrecerii. Când a venit arşiţa şi oamenii s-au potolit, una dintre ele s-a uitat afară şi, nevăzând pe nimeni, a sărit afară, s-a dus la o grămadă de gunoi şi, culegând câteva zdrenţe vechi, şi-a făcut o cingătoare şi a început să se plimbe cu îndrăzneală. Cealaltă, care rămăsese goală în chiup, zicea: «Uite, desfrânata, nu-i e ruşine să umble în pielea goală». Dar bărbatul i-a spus întristat: «Asta-i culmea! Ea măcar şi-a acoperit ruşinea; ţie, goală puşcă, nu ţi-e ruşine să vorbeşti?». Aşa se întâmp

Odată, o femeie i-a adus părintelui Irodion*, după obicei, un vas cu lapte de la capra ei. Iar cuviosul părinte Irodion i-a răspuns: - Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta ! - Ba nu, părinte - a zis femeia -, de la capra mea este. - Dar n-ai dat-o ieri diavolului ? Cum să primesc, că nu mai este capra ta ! Deci, vădită fiind femeia, şi-a mărturisit păcatul şi, luând binecuvântare, din ziua aceea nu a mai drăcuit. ________ *Cuviosul Arhimandrit Irodion Ionescu a fost duhovnicul Sfântului Calinic de la Cernica. Acesta a fost stareţ al Mănăstirii Lainici, judeţul Gorj. Trupul său a fost găsit în chip minunat, din rânduiala dumnezeiască. Astăzi, părintele este propus canonizării.

   Paisie, fratele avvei Pimen, avea odată prieteşug cu cineva din afară chiliei. Atunci, avva Pimen, care nu era de acord, a fugit la avva Ammonas şi i-a zis: "Fratele meu Paisie este prieten cu cineva şi asta nu-mi dă pace". Avva Ammonas îi zice: "Pimen, încă mai trăieşti? Întoarce-te în chilie şi spune-ţi în inima ta că eşti de un an în mormânt".

Se spune despre avva Moise de la Sketis că, odată, trebuind să meargă la Petra, a obosit de mers şi se întrebă în sinea lui: - Cum pot să strâng un pic de apă aici? Un glas i-a zis: - Intră în chilie şi nu-ţi face griji. A intrat şi au venit la el câţiva părinţi. Nu avea decât un mic ulcior cu apă, pe care a terminat-o pregătindu-şi puţină linte. Bătrânul s-a întristat şi tot intra şi ieşea, rugându-se lui Dumnezeu. Îndată, a venit un nor peste Petra, iar el şi-a umplut toate ciuberele. După aceasta, îl întreabă pe bătrân: - Spune-ne şi nouă, de ce tot intrai şi ieşeai din chilie? Bătrânul răspunde: - Îl judecăm pe Dumnezeu, zicându-I: "Uite, m-ai adus aici şi nu este nici apă de băut pentru robii Tăi.” De aceea tot intrăm şi ieşeam, rugându-L pe Dumnezeu, până când ne-a trimis apă.

  Un părinte povestea despre avva Pavel că era din părţile de jos ale Egiptului şi locuia la Tebaida. Prindea cu mâna şerpi veninoşi, scorpioni şi năpârci şi-i rupea în două. Fraţii s-au închinat înaintea lui şi l-au întrebat: "Spune, ce-ai făcut de-ai căpătat harul acesta?". El a zis: "Iertaţi-mă, părinţilor, dacă omul dobândeşte curăţenia, i se supun toate vieţuitoarele, aşa cum i se supuneau lui Adam în rai, înainte de a încălca porunca".

 Un credincios, după ce şi-a mărturisit păcatele, l-a întrebat pe duhovnic: - Părinte, având în vedere păcatele mărturisite, credeţi că sunt cel mai mare păcătos? Duhovnicul i-a răspuns: - Având în vedere că ai primit iertarea celor mărturisite, străluceşti de lumină harului. Nu îmi amintesc cine ai fost, de vreme ce Dumnezeu ţine seama doar de ceea ce eşti.

Pe când era tânăr, Cuviosul Macarie se lupta cu slăbiciunile pe care le avea, dorind să le biruiască. Într-o zi a pornit prin deşert pentru a culege câteva curmale. Întâlnind un copil ce păzea animalele, l-a întrebat: - Ce să fac, copile, că îmi este foame?! - Mănâncă, i-a răspuns acesta. Sfântul i-a spus apoi: - Am mâncat şi tot îmi este foame. - Poate că eşti ca un măgar, fiindcă vrei să rumegi neîncetat, i-a răspuns băiatul cu seriozitate. Şi astfel, cuviosul a plecat spre chilie, înţelepţit de răspunsul unui copil.