Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei


 

Canon de rugăciune către Preasfânta 


Cântarea 1, glasul 1.

Irmosul:

Cântare de biruință să cântăm toți lui Dumnezeu, Celui Ce a făcut minunate semne cu braț înalt și a mântuit pe Israel; că S-a preaslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Ceea ce ai născut Adâncul Înțelepciunii, Curată, trimite-mi picături de înțelepciune, Izvorule cel plin de har, ca să slăvesc cu cântări noianul harurilor tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Pe tine te laud, Prealăudată, pe care te laudă Cetele îngerilor, ca pe Ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cel Prealăudat, pe Care toată făptura Îl laudă; că S-a preaslăvit.

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Să se întărească inima mea întru voia Ta, Hristoase, Dumnezeule, Care ai întărit cerul a doua oară peste ape și ai întemeiat pământul pe ape, Atotputernice.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Cerul Cel Preacurat, Locașul Împăratului, Raiul cel cu adevărat Fermecător și cu plăcut miros, Nădejdea creștinilor, Născătoarea de Dumnezeu să fie Lăudată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Cu cuvântul ai născut pe Cuvântul, Cel Ce cu cuvântul a adus la ființă toată firea cea cuvântătoare împreună cu cea necuvântătoare; Care a izbăvit pe oameni de necuvântare, Ceea ce ești Preabinecuvântată.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Cu duhul văzând mai înainte, Proorocule Avacum, Întruparea Cuvântului, propovăduit-ai strigând: când se vor apropia anii, Te vei cunoaște, când va veni vremea Te vei arăta. Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Pricina morții oamenilor a fost Eva cu povățuirea șarpelui, Curată; iar tu, Fecioară, născând prin cuvânt pe Cuvântul, te-ai arătat solitoarea nemuririi și a vieții. Pentru aceasta după vrednicie te lăudăm pe tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Cu duhul mai dinainte te-au văzut, Curată, proorocii: Munte, Poartă, Masă, Chivot Sfânt, Sfeșnic, Scaun al Vieții, Năstrapă și Pat, arătându-te pe tine, astfel, Maică a lui Dumnezeu întru închipuiri, a căror plinire o vedem.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Fă să răsară Lumina Cea Strălucitoare și Cea Neapropiată nouă, celor ce mânecăm, la judecățile poruncilor Tale, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Hristoase, Dumnezeul nostru.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Ca un Chivot Cinstit al Sfințeniei și ca un Scaun Sfânt în chip de foc și ca un Palat Sfințit ai încăput, Stăpână, pe Dumnezeu Atotțiitorul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Maică Neispitită de bărbat, între fecioare și iarăși, tu Singură, în chip de negrăit, Fecioară între maici te-ai arătat, Preacurată; că ai născut pe Dumnezeu, Cel Ce schimbă firea.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Proorocului Iona urmând, strig către Tine: slobozește viața mea din stricăciune, Bunule și mă mântuiește, Mântuitorul lumii, pe mine, cel ce strig: Slavă Ție!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Ocrotitoarea credincioșilor și Bucuria celor întristați, umple de veselie și de bucurie pe robii tăi, cei ce se încred în ocrotirea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Cerul cel Înțelegător, Biserica cea Curată, Chivotul cel Sfânt, Raiul cel Preaplin de desfătare al lui Dumnezeu, întru care este Pomul vieții, sunt lăudate de mine.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Cuptorul, Mântuitorule, se răcorea, iar tinerii dănțuind, cântau: Binecuvântat ești Doamne, Dumnezeul părinților noștri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Cel Preaînalt te-a arătat pe tine Rai Însuflețit și Cămară Curată, Îngrădită cu har, Porfiră și Cer de aur.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Întărește mintea mea cea răzvrătiră și cugetul meu cel tulburat îl așează pe piatră neclintită, cu Acoperământul tău, Maică Fecioară.

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Pe Acela de Care se înfricoșează îngerii și toate Oștile, ca pe Făcătorul și Domnul lăudați-L preoți, slăviți-L tineri, binecuvântați-L popoare și-L preaînălțați întru toți vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Ca o Cămară Însuflețită și ca o Mantie de porfiră Insuflată și ca o Hlamidă cu roșu Vopsită a Împăratului tuturor, te-ai arătat, Fecioară și ca o Porfiră din care totodată s-a vădit Trupul Cuvântului, Dumnezeu Omul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Zămislit-ai, Preacurată, pe Cel Ce ține toată făptura cu mâna, pe Ziditorul și Dumnezeu, Care în chip de negrăit și de nespus S-a făcut Om pentru noi, precum suntem noi, nedespărțindu-Se de ceea ce era mai înainte.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Izvorul cel de Viață Primitor și pururea Curgător, Sfeșnicul cel de Lumină Purtător și cu totul de aur, Biserica cea Însuflețită, Cortul cel Preacurat, mai Desfătat decât cerurile și decât pământul, pe Născătoarea de Dumnezeu, credincioșii o mărim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Din izvorul harului tău, adapă-mă pe mine cel aprins de văpaia necazurilor, care mă topesc cumplit, Izvorule Dătător de har, care ai născut Râul Cel Mare al Harurilor, din Care cel ce bea, nu va mai înseta niciodată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Ca pe o Cămară Împodobită de Mire, ca pe un Palat Însuflețit al Stăpânului, ca pe o Porfiră cu totul de aur, ca pe un Palat Desfătat al lui Hristos, pe tine, Stăpâna tuturor, rugându-te, ai milă și mă miluiește.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul...

Pe Înțelepciunea și Cuvântul în pântecele tău zămislind în chip de negrăit, Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut pe Cel Ce ține toate; și în brațe ai purtat pe Cel Ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor, pe Făcătorul făpturii și Domnul. Pentru aceasta te rog, Preacurată Fecioară și cu credință strig către tine, să fiu izbăvit de greșeli, când va fi să stau înaintea feței Ziditorului meu. Stăpână, Fecioară Curată, ajutorul tău dăruiește-mi-l atunci, că poți toate câte le voiești.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta