Postări

Se afișează postări cu eticheta 0 rugăciuni

Am avut prieteni mii – Poezie-Rugăciune

Imagine
  Am avut prieteni mii – Poezie-Rugăciune ​Am avut prieteni mii și frați aveam milioane, Am avut și frați bogați, dar și muritori de foame, Când eram cu voi în lume, eu pe toți vă ajutam Și din prea multă iubire, tuturor bine făceam. Toate câte vă lipseau, tuturor vă dăruiam, fiindcă aveați suflet frumos, ce suspina dureros. ​V-am vorbit atunci în pilde și vă spuneam despre toate și despre împărăție și despre viață și moarte. ​Eu pe toți vă aștept acasă să vă așez cu a mea iubire pe toți la sfânta mea masă, Să vă dau din a mea pâine și a vieții sfântă apă, Să vă arăt că sunt părinte, că vă sunt mamă și tată. ​ Autor: teolog și jurnalist Daniel Caranda. Locație și dată: Orșova, 1 iulie 2020.

Condacul Sfintei Mari Mucenițe Eufimia Glasul 4 Lupte în chinuri, lupte în credință ai purtat cu căldură pentru Hristos, Mirele tău. Și așa precum ai zdrobit eresurile, așa și acum întărâtările vrăjmașilor supune-le sub picioarele poporului nostru, rugând pe Născătoarea de Dumnezeu. Căci tu ai luat de la cei șase sute și treizeci purtători de Dumnezeu părinți hotarul credinței și l-ai păzit pe el, ceea ce ești prealăudată. Glasul 4 Cel Ce Te-ai Înălțat... Întru chinuirea ta bine te-ai nevoit și după moarte pe noi ne sfințește cu izvoarele minunilor, prealăudată. Pentru aceasta, cinstim cu credință sfântă adormirea ta, stând înaintea cinstitelor tale moaște, ca să ne mântuim de neputințe sufletești și să luăm dar din minune. Glasul 6 Chipul Cel Scris... Nevoințe în chinuri, nevoințe pentru credință cu avânt ai suferit pentru Hristos, Mirele tău. Acestuia și acum roagă-te, să se surpe trufia vrăjmașilor sub picioarele binecredincioșilor, ca și atunci eresurile prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, ceea ce ai primit hotărârea credinței, de la cei șase sute și treizeci de Dumnezeu purtători Părinți și o păstrezi, prealăudată.

Imagine
  Glasul 4 L upte în chinuri, lupte în credință ai purtat cu căldură pentru Hristos, Mirele tău. Și așa precum ai zdrobit eresurile, așa și acum întărâtările vrăjmașilor supune-le sub picioarele poporului nostru, rugând pe Născătoarea de Dumnezeu. Căci tu ai luat de la cei șase sute și treizeci purtători de Dumnezeu părinți hotarul credinței și l-ai păzit pe el, ceea ce ești prealăudată. Glasul 4 Cel Ce Te-ai Înălțat... Î ntru chinuirea ta bine te-ai nevoit și după moarte pe noi ne sfințește cu izvoarele minunilor, prealăudată. Pentru aceasta, cinstim cu credință sfântă adormirea ta, stând înaintea cinstitelor tale moaște, ca să ne mântuim de neputințe sufletești și să luăm dar din minune. Glasul 6 Chipul Cel Scris... N evoințe în chinuri, nevoințe pentru credință cu avânt ai suferit pentru Hristos, Mirele tău. Acestuia și acum roagă-te, să se surpe trufia vrăjmașilor sub picioarele binecredincioșilor, ca și atunci eresurile prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, ceea c...