REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  P rin taină dumnezeiască a intrat Ioan în lume, C a odinioară al Sarei și lui Avraam fiu, Isaac; P rin taină dumnezeiască a rămas el viu, S căpând tăișului ucigaș al jungherului lui Irod. J ungherul pe prunc nu l-a putut atinge, Ș i în trupul tatălui atunci adânc s-a-mplântat. P rin taină dumnezeiască hrănitu-s-a Ioan în pustie, T imp de treizeci de ani, în pământ pustiu. P e ai Domnului robi îi păstoresc îngerii; I ar celor săraci îngerii le sunt păzitori! I oan a crescut, cu vârsta și cu puterea, E l era un mielușel prea frumos, M enit să vestească Ș i să slujească M ielului lui Dumnezeu. E l era menit să strige tuturora C ă ziua izbăvirii se află la răsărit. E l L-a cunoscut și L-a slăvit P e Cel Care necunoscut oamenilor era. E l cel din urmă proroc mare a fost, Ș i începătură apostolilor lui Dumnezeu. E l cu Dumnezeu grăit-a precum marele Ilie Ș i ca un apostol mare pe oameni i-a iubit și i-a certat. M inunat fiu al preotului celui mare, P rimul înc...

  F emeie a pocăinței, a sinelui ei A spră judecătoare, M aria a hotărât de față omenească P ururi să se ascundă. D a, o, vai mie păcătoasei, C ea de păcat înnegrită! P atimile ca niște fiare mușcă D in carnea inimii; C a șerpi veninoși colcăie înlăuntrul S ufletului. D a, o, vai mie păcătoasei, C ea care de patimi sunt sfâșiată! D ar Tu pentru păcătoși ai venit să Te jertfești, D omnul meu și Dumnezeul meu! N u Te scârbi de mine, mult necurată! O , ascultă plânsul și jalea ticăloasei Maria A l celei mai păcătoase dintre pământeni! D omnul S-a milostivit, E l pe Maria a vindecat-o; î nnegritul ei suflet mai alb decât zăpada l-a făcut. S lavă Ție, Domnul meu și Dumnezeul meu,Slavă Ție! C ăci iată Tu vasul necurăției de nerecunoscut l-ai înnoit, Ș i cu aur curat l-ai împodobit; T u harul Tău întru dânsul ai turnat, Ș i din belșug ai turnat. O , milostivirea Ta cea mare, Doamne, O , Slavă Ție, D omnul meu și Dumnezeul meu! M aria s-a împodobit cu Duhul C...

  N icon mucenicul episcop în temniță zace, N eîncetat rugându-se lui Dumnezeu. E l nu se roagă pentru viața lui, N ici răzbunare asupra lui Quintian să dobândească, C i se roagă lui Dumnezeu C a să-i dea putere în îndurarea chinurilor. A le lui Nicon suspine D umnezeu le aude. Ș i la timp de rugăciune în duh vede C um la el Fecioara vine în lumină, O lumină mai minunată și mai strălucitoare D ecât a soarelui. E a este mai albă și mai blândă D ecât o mielușea, Ș i doi arhangheli de-a dreapta și de-a stânga ei sunt. F ețele lor radiază bucurie, Ș i înălțimea lor este până la cer. E i unul către altul apele unui râu arată, zicând: I ată valurile frumosului Psimif! A poi un arhanghel Fecioarei îi spune: T rimiși am fost pe Quintian să-l ucidem Î n apele furiosului râu Psimif. D ar iată, râul este aici, P e când pe Quintian nu-l vedem nicăieri. F ecioara grăi, ca și picurii de miere cuvintele ei curgând: E l la râu curând va sosi; P rin văluri va încerca să...

  V oind pe păcătoasă să o vindece, S erapion pe sine păcătos s-a făcut a fi. E l în cămara păcătoasei a intrat, C a și când păcatul venise a-l săvârși. D ar mai înainte de aceasta el astfel i -a grăit: „Ci așteaptă puțin - căci noaptea întreagă î nainte o avem — rugăciunea să-mi săvârșesc. D upă aceea doar vom merge să păcătuim. " S erapion rugăciunile aprins a le rosti, L a Dumnezeu mintea ridicând, F ără împrăștiere. R ugăciunea picura neîncetat, S uspin după suspin. A poi el Psaltirea începu a rosti, Ș i rugăciuni îndelungi P entru păcătoasă. E rau rugăciuni cu lacrimi și suspine, C are pe păcătoasă însăși L a inimă o au străpuns. V iața-i necurată ea-și văzu cu groază. P e dată înțelese că Sfântul N u spre păcătuire la ea a venit, C i spre mântuirea sufletului ei, C a la Dumnezeu să se întoarcă Ș i să fie vie. F emeia plânge, cu inima străpunsă. Ș i strigă: „Ce voi face, omule al lui Dumnezeu? C ăci iată zac în noroiul rușinii, ș i în sus nu po...

  S finții mucenici, cu trupurile încătușate de ger, P uternic credința o au ținut. L uminați de nădejde, E i au strigat către Dumnezeul lor iubit: „O, Tu, Care ai uimit lumea C u înfricoșata Ta moarte și înviere, O , Doamne, învie-ne pre noi! C ăci tăria cerului și toată zidirea P e Tine Te laudă, Ș i adâncurile toate, focul, grindina și gheața T e laudă pe Tine. T u pe robul Tău Moise cu tot cu popor D in robia Egiptului ai scos, I ar apoi pe Iosua, fiul lui Nun, și apoi pe Elisei, P oruncind firii apele să le liniștească și să le despartă. A jută-ne acum și nouă, robilor Tăi, C are credem întru Tine, precum ai ajutat pururea T uturor robilor Tăi celor din veac. N u îngădui frigului să fie mai tare ca omul, N u îngădui ca noi, cei 40 de Mucenici ai Tăi, S ă fim dați de batjocură nelegiuiților. O , Tu poți toate, Stăpâne, C are toate le stăpânești. C ăci Tu prefaci focul în gheață, și gheața, în foc. I ată, pentru Numele Tău, gerul ne ucide trupurile C a...

  M onahul Marcu pe Porfirie îl întreabă: O log erai ieri, sfințite părinte, P e genunchii tăi t u către biserică te târâiai. C u mine de mână așa ai fost, I ar astăzi, Iată! ești vindecat! N oaptea bolnav ai petrecut-o, Ș i iată zorii te-au găsit sănătos! A tât de fulgerător, cine te-a vindecat? A l alesului doctor nume S pune-mi-l și mie degrabă! C ătre Marcu, Porfirie astfel grăi: V indecătorul meu, Ziditorul meu este, I eri pe Golgota, eu de durere am adormit, î nvins de suferință. C a și când aș fi fost de față, A tunci în vis cu ochii mei am văzut P e Stăpânul meu pironit pe Cruce, I ar pe cealaltă, pe bunul tâlhar. V ăzându-L, am strigat!: O Stăpâne și Doamne, P omenește-mă, P omenește-mă și pe mine Î ntru împărăția Ta! - S tăpânul Cel Bun către tâlharul a grăit: C oboară și vindecă trupul lui, A șa cum și Eu pe al tău suflet L -am vindecat. G rabnic bunul tâlhar a coborât de pe cruce, M -a îmbrățișat, m-a sărutat, și m-a ridicat, Z icându-mi...

  S ă ne rugăm lui Ioan, S lăvitului Înaintemergător A l Domnului, T râmbița Ziditorului, R obul lui Dumnezeu T rimis spre ajutorul oamenilor. S ă ne rugăm lui Ioan C el înfricoșat și sfânt, C a prin el Dumnezeu Cel Preaînalt S ă se milostivească spre noi. D e primejdii ascunse și năprasnice F erește-ne pe noi, S finte Părinte Ioane! P entru păstrarea curată a Credinței P e acest pământ, A jută-ne nouă, S finte Părinte Ioane! Î ndestularea grâului pe acest pământ, P ână la sfârșitul veacurilor D ăruiește-ne-o nouă, S finte Părinte Ioane, C a în fiecare snop să vedem Î n fiecare snop, P așii lui Dumnezeu! L a căderea nopții, Î ntărește-ne pre noi întru nădejdea R ăsăritului, S finte Părinte Ioane. O , Sfinte Părinte Ioane, A jută-ne nouă ca mai înainte de căderea N opții morții noastre î ntru pocăință adevărată să ne îmbrăcăm, Ș i Răsăritul înfricoșatei Judecăți C u nădejde să-l întâmpinăm.

  P e cei sfinți ai lui Dumnezeu îi păzește, C a să nu piară înainte de timpul hărăzit lor, C a să nu piară înainte ca ei C hemarea pe acest pământ S ă-și împlinească. S fântul Policarp, Bătrânul și Sfântul L ui Dumnezeu, C u diaconul său a călătorit I ar noaptea au înnoptat la un han C e l-au găsit pe cale. A colo Bătrânul se roagă Î n timp ce diaconul său doarme. Ș i iată că un înger al Domnului î naintea Bătrânului S e înfățișează. E l îi poruncește ca grabnic să se ridice Ș i hanul cu grăbire să-l părăsească, C ăci curând hanul va fi distrus. B ătrânul pe diacon îl trezește, D ar diaconul, obosit, mai departe doarme. î ngerul se înfățișează din nou, A ceeași poruncă strigând; D in nou Bătrânul pe diacon îl trezește, D ar îngreunat de somn, A cesta - acum se ridică, acum cade iar. Î ngerul și a treia oară vine Ș i a treia oară primejdia strigând. A ceasta înșelare nu este, V ede Bătrânul, ci cu adevărat V estire de la Dumnezeu. S fântul sare și pe...

  Glasul al VI-lea. Cântarea I: C a pe uscat umblând Israel, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul faraon văzându-l înecat, a strigat: Lui Dumnezeu cântare de biruință să-l cântăm! Cântarea a III-lea: N u este sfânt precum Tu, Doamne, Dumnezeul meu, Care ai înălțat fruntea credincioșilor Tăi, Bunule, și ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale. Cântarea a IV-lea: H ristos este puterea mea, Dumnezeu și Domnul! cântă, strigând, cinstita Biserică, întru cuviință dumnezeiască, din cuget curat, prăznuind întru Domnul. Cântarea a V-lea: C u dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce dis-de-dimineață aleargă la Tine cu dragoste, Te rog, luminează-le, ca să Te vadă, Cuvântule al lui Dumnezeu, pe Tine, adevăratul Dumnezeu, Cel ce chemi din negura greșelilor! Cântarea a VI-lea: M area vieții văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig Ție: Scoate din stricăciune viața mea, mult Milostive! Cântarea a VII-lea: D ă...

  Glasul al VI-lea. (dacă s-a făcut Odovania Întâmpinării Domnului) Cântarea I: A jutor și acoperitor s-a făcut mie spre mântuire; Acesta este Dumnezeul meu și-L voi slăvi pe El, Dumnezeul părintelui meu și-L voi înălța pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit. Cântarea a III-lea: Î ntărește, Doamne, pe piatra poruncilor Tale, inima mea care se clatină, că singur ești sfânt și Domn. Cântarea a IV-lea: A uzit-a Prorocul de venirea Ta, Doamne, și s-a temut, că aveai să Te naști din Fecioară și oamenilor să Te arăți; și zicea: Auzit-am glasul Tău și m-am temut. Slavă puterii Tale, Doamne! Cântarea a V-lea: P e mine, cel ce dis-de-dimineață alerg la Tine, Iubitorule de oameni, te rog, luminează-mă și mă îndreptează și pe mine la poruncile Tale și mă învață pururea să fac voia Ta. Cântarea a VI-lea: S trigat-am cu toată inima mea către milostivul Dumnezeu și m-a auzit din iadul cel mai de jos și a scos din stricăciune viața mea. Cântarea a VII-lea: G reșit-am, fărădele...

  Glasul 4 V ăpaia ispitelor cu curgerea lacrimilor ai stins-o, fericite și valurile mării și pornirile fiarelor înfrânându-le, ai strigat: Preaslăvit ești Atotputernice, Cel Ce m-ai mântuit de foc și de vifor.

  S abia cea neștiutoare în zadar se învârte d easupra capului Sfântului Haralambie. S fântul îngenunchează și lui Dumnezeu se roagă: D oamne, slobozește pe robul Tău! S lobozește poporul Tău de toate păcatele lor; A rată milostivirea Ta din nou asupra lor; B inecuvântează osteneala lor și î nmulțește roadele pământului! Î ndestulează-i cu de toate; c ăci trup și sânge sunt ei. D ăruiește-le mereu să-Ți cânte Ție, U mple de sănătate și bucurie inimile lor, S pre aducerea aminte de Tine! A lungă departe de ei tot răul, M ântuiește-i de nevoi și sărăcie, M ilostivește-Te către ei toți, I ar după moartea lor, F ă-le parte cu Sfinții Tăi, Doamne! D oamne, milostivește-Te către poporul Tău! O ricine lui Haralambie se va ruga, Ș i numele meu va pomeni, A jută-l, Doamne, din chinurile mele P entru Tine! A tunci din cer un glas a venit: P rimită este rugăciunea ta, S ufletul tău la Mine să vină! S fântul al său suflet îl dă; E l către Rai zboară, î nainte ca s...

  Glasul al II-lea. (dacă s-a făcut Odovania Întâmpinării Domnului) Cântarea I: C ântarea lui Moise luând, suflete, strigă: Ajutor și acoperitor mi-a fost mie spre mântuire; Acesta este Dumnezeul meu și-L voi slăvi pe El. Cântarea a III-lea: M intea mea cea neroditoare, aducătoare de roadă arat-o, Dumnezeule, Lucrătorule al virtuților, Săditorule al celor bune, cu milostivirea Ta. Cântarea a IV-lea: N așterea Ta din Fecioară, prorocul mai înainte văzând-o, a propovăduit strigând: Auzit-am glasul Tău și m-am temut; că de la miazăzi și din muntele cel sfânt și umbrit ai venit, Hristoase. Cântarea a V-lea: N oaptea trecând, s-a apropiat ziua și lumina în lume a strălucit. Pentru aceasta, Te laudă cetele îngerești și Te slăvesc pe Tine, Hristoase Dumnezeule. Cântarea a VI-lea: Î ntru adâncul păcatelor sunt cuprins, Mântuitorule și în marea vieții mă cufund; dar, precum ai scos pe Iona din chit, așa mă scoate și pe mine din patimi și mă mântuiește. Cântarea a VII-le...

  Î ntunecoasă este temnița, luminoasă mucenița, S fânta Agata strălucește în întuneric. D e partea cealaltă a curților, i nundat de lumină Stă chinuitorul, negru de ură, N oi chinuri născocind pentru fecioara Agata. P e sine însuși se chinuie cu ăst cuget, E l este un întuneric în mijlocul luminii. C ăci celui logodit cu Hristos t emnița îi este luminoasă, I ar urâtorului de dreptate, p alatul îi este tartar. Î ntunecoasă este temnița, l uminoasă mucenița. S fânta Teodula, auzind de Hristos, P e El L-a urmat, porumbiță curată. P entru Hristos, g loata a împins-o în întuneric, D ar Teodula stă cu bucurie, f ără teamă de nimeni. C ând urâtorii ei, plini de răutate, C hinuiți de ură șed în palate bogate N umai la rău cugetând; lor totul le este chin, L ipsă și nemulțumire, căci ei pe Hristos nu-L cunosc I ar toate tainele vieții ei strâmb le citesc.

  Glasul al III-lea. (Se cântă între 16 ianuarie și Odovania Întâmpinării Domnului care este de obicei la 9 februarie dar uneori poate fi mai înainte, în funcție de indicațiile Triodului) Cântarea I: P ământul cel roditor de adâncime, uscat l-a trecut oarecând soarele; căci ca un zid s-a închegat apa de amândouă părțile, trecând poporul marea pedestru și lui Dumnezeu cu plăcere cântând: Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit. Cântarea a III-lea: Î ntărirea celor ce nădăjduiesc spre Tine, întărește, Doamne, Biserica Ta, pe care o ai câștigat cu scump sângele Tău. Cântarea a IV-lea: A coperit-a cerurile bunătatea Ta, Hristoase; că ieșind din chivotul sfințirii Tale, din Maică nepătată, în Biserica slavei Tale arătatu-Te-ai ca un prunc în brațe purtat; și s-au umplut toate de lauda Ta. Cântarea a V-lea: C ând a văzut Isaia, în vedenie, pe Dumnezeu pe scaun preaînalt, de Îngerii slavei înconjurat, a grăit: O, eu, ticălosul. Că am văzut mai înainte pe Dumnezeu...

  O postirea și credința lui Vasile! O înalta teologhisire a lui Grigorie! O dumnezeiască milostivire a lui Ioan! A ceștia trei guri de aur sunt, D in care picură miere. T oți trei, lucrătorii unei singure lucrări; F iecare în parte, un înger în trup; E i trei împreună una sunt, P recum Dumnezeu este Unul. N ici unul nu este mai întâi, S au mai pe urmă. Î n veșnicie ei sunt într-un gând, C hemând pe unul, T oți trei îți vin în ajutor, C ântându-l pe unul, T oți trei aud, S lăvindu-l pe unul, T oți trei împreună se bucură. C ei trei sfinți bărbați una sunt; T rei Ierarhi și o singură lucrare; T rei nume și o singură slavă; C ăci celor trei împreună Hristos L e este Cap.

  M oartea cea amară a lui Hristos a tocit boldul morții Ș i pe vecie a curmat spaima omului de moarte. M ulțimea sfinților morții lui Hristos i-au urmat F ără teamă, fără plângere și fără strigăte. C i cu bucurie ei la moarte grăbeau C ăci înaintea ei vedeau fețe de îngeri și Raiul. S fântul Ignatie la Roma a călătorit, I ar pe drum se ruga Dumnezeului Celui Viu P recum fiul se roagă de părinții săi C a fiarele cu adevărat să-l sfâșie, S ă nu-l cruțe. D e aceea Dumnezeu ruga I-a îndeplinit-o Ș i iată că deși sfâșiat S fântul rămâne viu, viu cu adevărat; p ână în ziua de azi el este înaintea Mesei celei Cerești P âinea cea dulce în chinuirile pentru Hristos coaptă. S fântul Ignatie, viteazul Teofor, T uturor chinuiților de-a lungul veacurilor vitejie le aduce. S unt două suferințe, nu pot fi decât două: O ri pentru păcat, ori pentru dreptate. S uferința din păcat este fără nădejde, D ar suferința pentru dreptate este bucurie f ără nici umbră de durere. C a ...