Pilda vasului de lut și a apei vii

 

​A fost odată într-o mănăstire un bătrân duhovnic care avea doi ucenici. Într-o zi, bătrânul le-a dat fiecăruia câte un vas din lut ars, nears la foc puternic, și le-a spus:

— Duceți-vă la izvorul din vale, umpleți vasele cu apă și aduceți-le sus la chilie, fără să lăsați nicio picătură să se piardă pe drum.

​Primul ucenic s-a dus grăbit, a umplut vasul și a alergat înapoi spre mănăstire. Însă vasul său avea mici crăpături prin care apa picura neîncetat. Când a ajuns în vârf, vasul era aproape gol. Văzând aceasta, s-a întristat și a zis:

— Părinte, am muncit degeaba, apa s-a scurs toată!

​Al doilea ucenic a luat vasul, dar înainte de a-l umple, a mers la ogorul mănăstirii și a uns vasul pe interior și pe exterior cu ceară curată de albine. Abia apoi l-a umplut cu apă curată de izvor. Pășind cu grijă și având vasul bine pregătit, a ajuns la duhovnic cu vasul plin până la refuz.

​Bătrânul i-a privit pe amândoi cu dragoste și le-a zis:

— Vasul este inima omului, iar apa este harul Duhului Sfânt. Dacă inima este crăpată de pofte, de mânie și de grijile lumești, oricâtă învățătură și rugăciune vei turna în ea, harul se va scurge și vei rămâne gol. Dar dacă îți curățești inima prin pocăință și o întărești cu ceara dragostei și a smereniei, harul rămâne în tine și aduce rod duhovnicesc.

​Morala:

Lupta duhovnicească a creștinului nu constă doar în adunarea faptelor bune, ci mai ales în păstrarea harului primit prin taine și rugăciune. Fără smerenie, pocăință și pază a minții, inima rămâne un vas crăpat din care bucuria și pacea duhovnicească se scurg neobservate.

​Descrierea imaginii (prompt pentru generare vizuală):