REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  F ericitul și Sfîntul Părintele nostru Tit a iubit din tinerețe pe Hristos și, plecînd din lume, s-a dus într-o viață de obște. Luîndu-și asupra sa îngerescul chip, mergea pe calea cea strîmtă și anevoioasă a vieții monahicești, cu multă răbdare pentru Dumnezeu. Și avea atîta smerenie și ascultare, încît nu numai pe frați, ci și pe toți oamenii i-a covîrșit cu acele fapte bune. D upă aceasta a fost pus păstor al oilor cele cuvîntătoare ale lui Hristos. Și avea atîta blîndețe, dragoste și milă către toți, încît într-acea vreme nu se afla între acei bărbați altcineva de acest fel. Păzindu-se curat cu trupul și cu sufletul din tînără vîrstă, era ca un înger al Domnului. Drept aceea a fost și făcător de minuni, stîlp însuflețit și nemișcat s-a arătat Sfintei Biserici, care era tulburată de eresul luptării de icoane. Și lăsînd ucenicilor săi exemplu de viață pustnicească, s-a dus către Domnul.

  A cest mare plăcut al lui Dumnezeu, Ipatie, Sfîntul episcop al cetății Gangrelor, din țara Paflagoniei, a fost unul din cei trei sute și optsprezece Sfinți Părinți care au luat parte la întîiul a toată lumea Sinod, ce s-a adunat în Niceea la anul 325, pe vremea împărăției marelui Constantin (306-337), la care, cu ceilalți Sfinți Părinți, ajutînd dreapta credință și fiind plin de Duh Sfînt, l-au mustrat pe Arie pentru eres și l-au dat anatemei. Și avea de la Dumnezeu mare putere în facerea de minuni, pentru că tămăduia toate neputințele și izgonea diavolii. Așa, într-un sat, apele cele amare care curgeau din munți, le-a făcut dulci; și în alt loc a scos cu rugăciunea un izvor de ape calde, spre tămăduirea oamenilor. U mblînd el într-o noapte întunecoasă, aproape de un rîu, se arătau lumini aprinse din ape, luminîndu-i calea, ca să nu alunece și să cadă în repejunile apelor. A omorît apoi un balaur înfricoșător, pentru că, după moartea marelui Constantin, împărățind fiul său Con...

  S ub numele lui Diadoch al Foticeei e cunoscută o scriere de cuprins duhovnicesc, împărțită într'o sută de capete. Încă din veacul al 7-lea, Sf. Maxim Mărturisitorul și Sofronie din Ierusalim citează din această scriere și il socotesc ca autor pe Diadoch, episcop de Foticeea. Acesta nu poate fi decât acel Diadoch, episcop al Foticeei din Epirul vechiu, care la anul 458 semnează împreună cu alți ierarhi o scrisoare către împăratul Leo I, anunțându-i moartea patriarhului Proterie din Alexandria, ucis de monofiziți. 1 A ltceva nu se știe despre vieața acestui ierarh, care a trebuit să fie un mare ascet și un adânc cunoscător al tainelor vieții mistice, după cum rezultă din scrierea sa amintită, care s'a bucurat de o deosebită prețuire în timpul de după el, cum arată mulțimea manuscriselor în cari s'a păstrat. D ela el a mai rămas și o «Vedere", 2 în care, în forma unui dialog purtat în vis între el și Ioan Botezătorul, se discută asupra problemelor în legătură cu ...

  C uviosul Ilarion din tinerețe s-a călugărit, purtîndu-și crucea și urmînd lui Hristos Cel răstignit, patimile trupești supunîndu-și cu înfrînare. El pe toți monahii i-a covîrșit cu fapta bună și, într-o chilie întunecoasă închizîndu-se, fără tulburare a petrecut mulți ani și s-a luminat cu nepătimirea. Pentru aceea și de rînduiala preoțească s-a învrednicit și a fost egumen al mînăstirii ce se numea Pelichit, în Asia, aproape de Elespont. Și a făcut minuni alese, că jivinele care vătămau semințele roditoare le certa și le izgonea cu cuvîntul din țarini și din grădini, grindina a potolit-o cu rugăciunea și pămîntul cel însetat cu ploaie l-a adăpat, iar curgerea rîului, ca și Elisei proorocul, a despărțit-o; mîna cea uscată a unui om a tămăduit-o, pe un orb l-a făcut să vadă și șchiopilor le-a dăruit tămăduire; pe diavoli i-a izgonit, iar pescarilor, care în zadar se osteneau, cu pești mulți le-a umplut mrejele. D espre dînsul scrie Cuviosul Iosif, scriitorul de cîntări, în a o...

  P e binevestitorul mîntuirii noastre, pe marele slujitor al lui Dumnezeu, pe trimisul cel purtător de bucurie la Preacurata Fecioară Maria, pe Arhanghelul Gavriil, se cuvine să-l lăudăm cu cîntări. Această sărbătoare se prăznuiește de două ori; întîiul sobor al acestuia se prăznuiește a doua zi după Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, adică la 21 martie, iar acum, cu același sobor al lui se înnoiește Sfînta Biserică și iarăși se pomenesc arătările lui cele minunate care s-au făcut prin dumnezeiasca poruncă. A cesta l-a învățat pe Moise în pustie scrierea cărților, spunîndu-i lui începutul facerii lumii, zidirea lui Adam - omul cel dintîi, viața aceluia și a celor ce au fost după dînsul. L-a învățat a scrie despre neamurile cele de mai înainte, despre potop și despre despărțirea neamurilor. L-a mai povățuit pe el să înțeleagă rînduiala corpurilor cerești, stihiile, aritmetica, geometria și toată înțelepciunea. Acesta a tălmăcit Proorocului Daniil vedeniile cele m...

  F ericitul Artemon a avut ca patrie Seleucia, cetatea Pisidiei, în care, fiind născut și crescut, petrecea viață cinstită, în zilele Sfinților Apostoli, care luminau lumea cu buna vestire a lui Hristos. Mergînd în cetatea aceea Sfîntul Apostol Pavel, Artemon era între toți cetățenii ca un luminător, strălucind cu fapte bune, și nu i se cădea a se ascunde sub obroc. Sfîntul Apostol Pavel, aflîndu-l pe acesta întărit în credința lui Hristos și plin de dumnezeiasca înțelepciune, l-a pus păstor și învățător poporului, hirotonisindu-l întîiul episcop în Seleucia Pisidiei. Iar el, îndreptînd bine și cu plăcere de Dumnezeu turma cea încredințată lui, a fost tuturor liman de mîntuire, văduvelor și săracilor purtător de grijă, sufletelor și trupurilor doctor, făcător de minuni și toate zilele vieții sale bine și cu dumnezeiască plăcere petrecîndu-le, și-a sfîrșit viața la adînci bătrîneți.

  S fântul Vasile, preotul Bisericii Ancirei, din cetatea Galatiei, cu totul se sârguia să învețe pe oameni adevărul creștinesc și să-i întoarcă din calea diavolească și din toate lucrurile cele rele ale aceluia. El neîncetat propovăduia că vreme cumplită a sosit și că în multe feluri sunt căpeteniile cetelor iadului; pentru că satana are slugile sale, dintre care unele îmbrăcate în haine de oi, iar înăuntru fiind lupi răpitori, șezând lângă calea acestei scurte vieți, ca să vâneze sufletele spre pierzare, a căror meșteșugire și răpire o arată această vreme. D eci, fără temere zicea sfântul: "Vă arăt tuturor calea ce duce spre mântuire, întru Hristos Dumnezeu, iar rătăcirea celor necurați o vădesc și o mustru. Dacă oarecare, lăsând pe veșnicul și adevăratul Dumnezeu, au alergat la idolii cei orbi, surzi și muți, aceia vor moșteni văpaia focului nestins care iese din zeii lor. Drept aceea noi toți, cei ce iubim pe Hristos și ca pe un povățuitor al credinței noastre Îl cinstim cu...

  C uviosul Iacob, din tinerețe iubind viața pustnicească, s-a făcut monah și se nevoia cu postiri, cu privegheri și cu multe osteneli. Apoi s-a învrednicit de treapta episcopiei; iar în timpul luptătorilor de icoane, sub împăratul Constantin Copronim (740-775), a fost silit să se lepede de închinarea cinstitelor icoane. Dar, nesupunîndu-se, a suferit multe ispite, izgoniri, închisori, nespuse primejdii, foame, sete și alte multe feluri de cumplite munci. Apoi și-a dat fericitul său suflet în mîinile lui Dumnezeu, pentru Care, pînă la moarte, s-a nevoit și de la Care a luat Împărăția cerului, în veci bucurîndu-se.

  A ceastă slăvită mânăstire care se mai află și astăzi a fost cercetată la vremea lui și de al nostru părinte sârb Sfântul Sava, fiind înzestrată de mulți domnitori sârbi de-a lungul vremurilor. Ea a fost în multe rânduri atacată cu sălbăticie de arabi, jefuită și pustiită. Dar Pronia dumnezeiască a vrut ca de fiecare dată ea să se refacă deplin și așa dăinuie și astăzi. Î n timpul împărăției lui Constantin și a Irinei a avut loc un astfel de atac al arabilor. Monahii văzând aceasta nu au voit să fugă ca să-și scape viețile ci mai curând, la sfatul Starețului lor Toma, ei au zis: „Noi din lume am fugit în această pustie pentru dragostea lui Hristos, și prea rușinos lucru ar fi să fugim din pustie de frica oamenilor. De ar fi să fim cu toții junghiați aici, junghiați vom fi pentru dragostea noastră pentru Hristos pentru Care am și venit să locuim aici. " A stfel hotărând, ei au așteptat liniștiți năvălirea hoardei arabe, ca niște miei nevinovați înaintea haitelor de lupi. Pe u...

  Pentru noi, creștinii ortodocși, Episcopul Nicolae Velimirovici (1880-1956) a fost și este un om sfânt, un înger al pământului și un om al cerului. A fost un neostenit predicator, astfel încât am putea să-l numim un „Gură de Aur al secolului XXI”. Sfântul Episcop Nicolae este un dar deosebit de la Dumnezeu pentru noi în vremea noastră și trebuie primit de fiecare credincios după măsura și rodirea credinței sale, după înmulțirea faptelor creștinești din viața lui. Episcopul Nicolae s-a născut la 23 decembrie 1880, de praznicul Sfântului Naum al Ohridei, din părinți sârbi binecredincioși, Dragomir și Katarina Velimirovici, în satul Lelici. El este cel dintâi fiu și a fost urmat de alți opt copii, care au murit cu toții în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Educația sa, începută în sânul familiei, a continuat la Mănăstirea Celie, el urmând, apoi, cursurile gimnaziului din Valievo. Încă de tânăr s-a arătat înzestrat cu o minte iscusită și a dovedit o râvnă neostoită pentru înv...

  S fîntul Chiril, născîndu-se din părinți dreptcredincioși și crescînd întru dreapta credință, s-a făcut monah pe vremea marelui Constantin (306-337). După aceea, în vremea împărăției fiului său Constanțiu (337-361), fericitul Maxim, arhiepiscopul Ierusalimului (333-350), ducîndu-se din viața aceasta la viața cea fără de moarte, Sfîntul Chiril s-a ridicat în locul lui la scaun și s-a arătat iscusit apărător al apostoleștilor dogme, cu rîvnă biruind eresurile lui Arie, ale lui Macedonie și ale lui Manent. Pentru aceasta era urît de arhiereii eretici, precum și de Acachie, arhiepiscopul Cezareei Palestinei, de la care mai pe urmă a suferit și izgonire. Î n zilele acestui preasfințit arhiepiscop Chiril s-a făcut în Ierusalim un semn minunat pe cer, în ceasul al treilea din ziua a cincizecea, adică arătarea cinstitei Cruci care, strălucind deasupra Golgotei mai mult decît soarele, s-a întins foarte mult și a ajuns pînă la muntele Eleonului. Pentru acea minune Sfîntul Chiril a înști...

  P e vremea dreptcredincioșilor împărați Arcadie (395-408) și Onorie (395-423) a fost în Roma cea veche un bărbat dreptcredincios, anume Eufimian, mai mare între boieri și foarte bogat. El avea trei mii de slugi, care purtau haine de mătase și brîie de aur. Dar nu avea fii, fiindcă femeia lui era neroditoare. Și era bun acel om, păzind poruncile lui Dumnezeu cu dinadinsul, postea în toate zilele pînă la al nouălea ceas și punea trei mese în casa sa sărmanilor, văduvelor, săracilor, străinilor și bolnavilor; iar el, într-al nouălea ceas, se ospăta împreună cu monahii cei străini. Iar dacă se întîmpla în vreo zi să aibă puțini săraci la mesele puse înaintea lor și de i se întîmpla ca prea puțină milostenie să dea săracilor din obișnuitele sale îndurări, atunci, căzînd la pămînt înaintea lui Dumnezeu, zicea: "Nu sînt vrednic să umblu pe pămîntul Dumnezeului meu!" S oția lui se numea Aglaida, femeie binecredincioasă și temătoare de Dumnezeu, milostivă și îndurătoare către săr...