Postări

Se afișează postări cu eticheta VIEȚILE SFINȚILOR

Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Isidor Pelusiotul

Imagine
  Am revizuit textul tău, integrând referințele bibliografice și sursele istorice menționate în interiorul narațiunii, pentru a-i conferi rigoare academică și hagiografică. Am utilizat note de subsol (sau referințe integrate) care trimit către izvoarele primare: Evagrie Scolasticul, Nichifor Callist Xanthopol și colecția Patrologia Graeca (Migne), unde se află celebrele sale epistole. Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Isidor Pelusiotul Cuviosul Isidor era egiptean, fiu de părinți de neam bun și iubitori de Dumnezeu, fiind rudă cu Teofil, arhiepiscopul Alexandriei, și cu Sfântul Chiril, succesorul acestuia. După ce a aprofundat filosofia profană și înțelepciunea divină în marile centre de învățătură ale vremii, a ales să lepede slava lumii, bogăția și strălucirea numelui. Considerându-le pe toate „gunoaie” (Filipeni 3:8), s-a retras în muntele Pelusiului, lângă brațul estic al Nilului. Acolo, îmbrățișând viața monahicească, s-a nevoit cu asprime în timpul domniei împăratului ...

Soborul Sfinților Părinților noștri și marilor dascăli și ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur

Imagine
  P ricina praznicului aces tuia a fost în acest chip: în zilele împărăției lui Alexios I Comnenul (1081-1118), care a luat împărăția după Nichifor Botaniates (1078-1081), s-a făcut împărțire și prigonire între bărbații cei pricopsiți în învățături și îmbunătățiți. Căci unii cinsteau mai mult pe marele Vasile, zicînd despre dînsul că este înalt la cuvinte, ca unul ce a cercetat și a ispitit firea lucrurilor prin sine, și cum că era atît de mult îmbunătățit, încît puțin îi lipsea de a-l asemăna pe el cu îngerii. C ăci nu făcea pogorămînt legii, nici ierta cu lesnire, ci era greu la obicei și aspru, neavînd la sine nici un lucru pămîntesc. Iar pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur îl micșorau, ca și cum ar fi fost în oarecare chip potrivnic marelui Vasile, fiindcă era lesnicios și atrăgător către pocăință. Erau însă alții care înălțau pe dumnezeiescul Hrisostom, ca și cum ar fi fost în învățături mai cu pogorămînt omenesc și cum că mai cu înlesnire povățuia pe toți, și îi chema către ...

Aducerea cinstitelor moaște ale Sfîntului Sfințitului Mucenic Ignatie, purtătorul de Dumnezeu

Imagine
  S fîntul Ignatie de Dumnezeu purtătorul sau Teoforul, fiind dus în Roma, din porunca împăratului Traian (98-117), precum se scrie în viața lui, și de fiare fiind mîncat pentru Hristos, au rămas oarecare oase ale lui, care credincioșii, cei ce erau atunci acolo, mai întîi le-au pus cu cinste în Roma, la un loc însemnat; apoi, în vremea împărăției aceluiași Traian, le-au adus în Antiohia, spre apărarea cetății, spre tămăduirea bolnavilor, spre veselia a toată turma lui, și spre slava lui Hristos Dumnezeu, pentru Care a pătimit cu osîrdie. Despre care, cel ce va voi ca să știe toate, să caute în viața lui, în 20 de zile ale lunii decembrie.

Aducerea moaștelor Sfîntului Ierarh Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului

Imagine
  I arăși praznic strălucit și pricinuitor de bucurie, iarăși sărbătoare mult luminoasă a cuprins Biserica noastră, care pierde iarna mîhnirii și gerul păcatului; iarăși prăznuim pomenirea dascălului și a părintelui celui cu gura de aur, a cărui vestire, ca și a fericiților apostoli, a străbătut cu adevărat toate marginile lumii, și a umplut toate cetățile; ba chiar toate țările s-au săturat de graiurile lui cele preastrălucite și aurite. Iată a sosit privighetoarea cea mult glăsuitoare, prevestind taina cea mare a Învierii celei de obște, ca pe dumnezeiasca primăvară; iar prin tăcerea lui de puțină vreme arată înnoirea cea nemărginită a vîrstei celei după Hristos și a tinereților celor duhovnicești. A venit iarăși gura de aur, care, după puțină tăcere, grăiește acum cu adevărat cuvinte mai dulci decît fagurele de miere, mai scumpe decît pietrele cele neprețuite și cu adevărat mai trebuincioase decît aurul. Limba care grăia cîndva măririle darului, fiind lovită de duh ca de un ...

Viața Cuviosului Părintelui nostru Maxim Mărturisitorul și Mucenicul

Imagine
  P e Cuviosul Maxim cel mare cu numele și cu viața, l-a odrăslit cetatea cea mare a Constantinopolului, născut din părinți de neam mare și dreptcredincioși; și l-au crescut în învățătura cărții din destul, pentru că toată filosofia și teologia a străbătut desăvârșit; apoi a fost bărbat prea înțelept și slăvit și întru palate împărătești cinstit. Pentru că împăratul Heraclie (610-641) văzând înțelepciunea și viața lui cea bună, l-a cinstit pe el cu rânduială de asincrit (boier), chiar nevrând, și în numărul sfetnicilor săi l-a rânduit; apoi era de toți iubit și cinstit și la toată cetatea împărătească de mare folos. Î ntru acea vreme, s-a ridicat eresul monoteliților, adică al acelora ce mărturisesc că este numai o voință în Hristos, Dumnezeul nostru. Acesta s-a născut din eresul ce a fost mai înainte, al lui Eutihie, care spunea cu necuviință că numai o fire este întru Hristos, împotriva mărturisirii celei credincioase, care spune că sunt două firi în Domnul nostru Iisus Hristo...