REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  D upă pieirea lui Maxențiu tiranul, necuratul împărat al Romei, pe care l-a biruit ca pe un vrăjmaș dreapta lui Dumnezeu prin arma Crucii ce a arătat-o marelui Constantin și pe care, afundîndu-l în repeziciunile apelor, l-a înecat ca pe un alt Faraon, împărăția Romei cea de la Apus a avut ușurare de sub jugul tiraniei; iar cea de la Răsărit era încă în prigonire, pentru că un alt vrăjmaș al lui Dumnezeu, Maximin tiranul care stăpînea la Răsărit, grăia nedrept asupra adevăratului Dumnezeu și în chinuri cumplite ucidea pe cei ce credeau cu bună credință. A tunci marele Constantin, împăratul cel binecredincios, însoțind pe sora sa cu Liciniu, cel primit la împărăție, l-a trimis la Răsărit împotriva lui Maximin, iar Liciniu ducîndu-se cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, în Care credea atunci, a biruit puterea lui Maximin, încît de-abia el singur și cu puțini ostași au putut scăpa. Dar deși au scăpat de mîna lui Liciniu, însă n-au putut scăpa de mîna lui Dumnezeu, pentru că ascu

  C uviosul ieroschimonah Vasile a fost părintele duhovnicesc al starețului Paisie de la Neamț și unul dintre cei mai vestiți dascăli și lucrători ai rugăciunii lui Iisus din secolul XVIII. El era, după tradiție, din părțile Poltavei și s-a născut spre sfârșitul secolului XVII. L uând din tinerețe crucea lui Hristos, s-a făcut schimonah în Schitul Dălhăuți (Focșani), prin anii 1705-1706, unde s-a nevoit ca sihastru cu mare osârdie și frică de Dumnezeu. Aici a deprins adâncul Sfintei Scripturi și a citit multe scrieri ale Sfinților Părinți. Apoi, cu darul lui Hristos, a ajuns mare lucrător al sfintei rugăciuni și sfetnic duhovnicesc al părinților din obște. P rimind hirotonia în preot, în anul 1715 ajunge egumen al Mănăstirii Dălhăuți și vestit povățuitor de suflete, încât numele lui se făcuse cunoscut peste tot, până la domnul Țării Românești, Constantin Mavrocordat. Timp de 20 de ani, cât a fost stareț la Dălhăuți, Cuviosul Vasile adună în jurul său o obște de peste 40 de călugări

  S fîntul Ierarh Iorest era fiu de țărani din Transilvania. Iubind din copilărie pe Hristos, s-a făcut călugăr în obștea Mănăstirii Putna, schimbîndu-și numele din Ilie în Iorest. Apoi, urmînd școala duhovnicească din această lavră, a ajuns monah iscusit, bun caligraf și zugrav de icoane. Era încă foarte rîvnitor la slujba bisericii și la păzirea sfintei credințe ortodoxe. Pentru curăția inimii sale egumenul mănăstirii l-a făcut ieromonah, și era cuviosul Iorest ca o făclie aprinsă în obștea părinților, săvîrșind cele sfinte cu frică de Dumnezeu și mîngîind poporul cu alese învățături creștinești. V estea despre așezarea lui duhovnicească a ajuns pînă la domnul Moldovei, Vasile Lupu. Deci, răposînd mitropolitul Ghenadie al Ardealului în toamna anului 1640, cu voia lui Dumnezeu a fost ales părinte și întîistătător al Bisericii Transilvaniei cuviosul Iorest de la Putna. După ce primi hirotonia în arhiereu de la Mitropolitul Țării Românești, în anul 1641, blîndul ierarh Iorest urcă pe

  S ceptrul împărăției Romei luându-l cu nevrednicie păgânul Dioclețian, foarte mult se silea la necurata slujbă idolească. El mai întâi cinstea pe Apolon vrăjitorul, ca și cum i-ar fi fost mai înainte vestitor de cele ce vor să fie. Pentru că diavolul petrecând în acel idol neînsuflețit, dădea răspunsuri la cei ce-l întrebau, cu minciună proorocind despre cele ce vor să fie, deși niciodată nu se împlineau proorociile lui. Odată, întrebând Dioclețian pe Apolon despre un lucru, diavolul i-a dat un răspuns ca acesta: "Nu pot cu adevărat, ca mai înainte să-ți spun cele ce vor să fie, căci împiedicare îmi fac oamenii cei drepți pe pământ și pentru aceea mint Tripoadele cele de farmece în capiști; pentru că drepții sleiesc a noastră putere". D eci, a întrebat Dioclețian pe slujitori: "Cine sunt drepții aceia de pe pământ, din pricina cărora zeul Apolon nu poate să proorocească?" Iar slujitorii i-au răspuns: "Creștinii de sub cer sunt drepții aceia". Aceasta

  Î n pămîntul Galatiei, este un sat ce se numește Sicheia, sub stăpînirea cetății lui Anastasie, care era mai întîi sub stăpînirea Ancirei, ce este departe de Anastasiopolia ca la douăsprezece stadii. De acolo era patria Cuviosului Teodor Sicheotul, care s-a zămislit cu minune în pîntecele maicei sale, ce se numea Maria, din bărbat cinstit cu numele Cozma, slujbaș împărătesc, pe vremea împăratului Iustinian cel Mare. Căci, atunci cînd a zămislit maica sa Maria, în noaptea aceea adormind, a avut o vedenie minunată: O stea mare și luminoasă a căzut din cer, pogorîndu-se pe pîntecele ei. Și deșteptîndu-se Maria, a spus aceasta maicii sale Elpidia și surorii sale Despina, care viețuiau lîngă dînsa. D upă aceea s-a dus la un oarecare părinte înaintevăzător, care în sihăstrie petrecea în liniște ca la șase stadii de la satul acela. Și acea vedenie înfricoșătoare pentru zămislirea ei, i-a spus-o lui. Iar starețul acela, învățînd-o cu duhovnicești sfătuiri despre viața cea plăcută lui Dumn