REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

            autoare: Lizeta Prața Coboară din nemărginiri și lasă toată iubirea să cadă peste noi, ca ploaia ce-o revarsă atingerea de nori. Dă-mi iar culoarea-nțelepciunii, preschimbă lacrima-n petală, dă-mi ascultare rugăciunii, genunchii-s îndoiți pentru greșeală. Din întuneric fă lumină și răni îngroapă sub zăpezi, căci sufletul nu are nicio vină, e doar suflarea ce-o-ntrupezi. Descătușează-mă de mine, primește-mi inima-ncercată și lasă-mi zborurile line, prin noaptea cea întunecată. 1 decembrie 2019/vol:" Gânduri cu aripi albastre"@Lizeta Prața.  

 Zbor etern... nu pot sã cad din infinit. Sufletu-mi fãr de timp prin veșnicie. A vieţii Floare-i, statornicie Sãmânţa-i  din cub e cerc nemãrginit.   Sufletul meu în acest cub captiv Zburând în nopţi prin vis, din colivie Nu poate să piară, e stea solie  Ce poartă-n romb tor din realul naiv.   Sorb din sfera eternă iar poveste, Pe care sã o dansez  şi cânt, cu dor Prin al meu prezent, trecut din viitor, Spre sursa unde timp şi loc nu este.     Voi poposi cu şapte Hathor prin gând, Un strop de soare-n şapte vãi respirând !

  În căsuța cu o tindă, două camere și-un vis Și-a făcut culcuș un înger, coborât din paradis.  A luat un colț albastru dintr-o  margine de cer Și-a învăluit căsuța ca s-o apere de ger. Ocniței pisicii mele care tremura de frig Și pe-un țol de cârpă moale s-a făcut de tot covrig, I-a suflat căldură vie dintr-o margine de stea. Iar acum, torcând alene, doarme-adânc pisica mea. Tot fugind încolo-ncoace când la geam când la icoană, Dintr-un vârf de aripioară i-a căzut în pat o pană. Din cotruță, zgribulită, eu am coborât pe pat. Am luat pana și i-am dat-o. Însă îngerul mirat Că un boț de copiliță și plăpândă ca o boare Îi înapoiază pana aripioara să-și repare, Se apleacă peste mine și-mi șoptește la ureche: ,, Pana asta e a ta . Tu-mi ești îngerul pereche. ... Ori de câte ori vreo pană din văzduhuri va cădea, Tu vei ști că-ți sunt aproape și aceea-i pana mea". A trecut atât de-atuncea... Jumătate dintr-un veac.  Însă pana lui și-acuma  îmi e-n toate cele leac. maria poiană noiembrie

  Arborele  vieții   Spirală se-nalță, muguri din Olimp În vortexul vieții, din cercul vrăjit, Tipar de vlăstar din pământ plămădit Coroană-n oglindă, fractal fără timp.   Bea sevele păcii din visul albit, Sămânța-și trimite-n viu dor spre Olimp, Pace-n romb de flori ce mai vrea un răstimp Să guste o rază, un cer infinit.   A dragostei rază le cere-adăpost, Să râdă, să cânte din Abstract exil Să toarne tiptil, Soare-n frunziș fragil Arbore stufos, fără ea n-are rost,   Pe fila minții vii, plăcerea de-a trăi, Iubirea dă viață, dă dreptul de-a fi.        Autor:  Dr.Salomea Romanescu 

  - Omule, de ce zâmbești? - Pentru că sunt fericit.  - De ce ești fericit? - Pentru că am deschis azi ochii și m-am sculat din pat.  - Atât de puțin te face fericit? - Încă o zi de viață e extrem de mult. Unii au murit azi o somn. Și eu Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ea. - Hmmm. Dar tu ești tânăr, nu poți muri.  - Mor și tinerii, și copiii. Orice zi poate fi ultima pentru oricine.  - Nu m-am gândit la asta. Dar viața e așa de grea. Bani nu ajung, prețurile cresc, mașină nu am, în vacanță  nu am fost nicăieri, în jur sunt mulți oameni răi, unii nu mă înțeleg, sunt mereu stresat ...De ce să fiu fericit și să Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru așa viață? -  Pentru că ai fi putut să nu te naști deloc. Și nu ai fi avut șansa de a-ți îmbrățișa  partenerul de viață. De a te juca cu copiii tăi frumoși. De a comunica cu prietenii. De a privi asfințitul soarelui. De a asculta trilul de păsări. De a ajuta pe cineva. De a fi ajutat de altcineva. Multe nu ai fi putut face.  - Hmmm. Ai dreptate. Da

  te-am așteptat ca pe-o împărtășanie te-am căutat ani la rând pe drumuri neprietenoase dar tu erai aici faclă în întunericul necuvintelor mele   tu clipa mea albastră desprinsă dintr-o acuarelă azi îmi alergi desculț prin poeme pictând curcubeie fiecărui vers   ești pală de briză sălbatică zbătându-mi-se-n suflet ospăț râvnit de setea aprinsă pe buze flămânde   mă bântuie toate viețile pe care le-ai putea trăi fără mine.                            Autor:   VASILISIA Lazăr Grădinariu

  Târziu am învătat să Te iubesc Iubirea mea, cu spini incununată! Te-am cautat in tot ce-i pământesc Dar căutarea imi era deşartă ! Te-am căutat in oameni si povesti Iubirea mea cu răni adânci de cui ! Si n-am stiut cât de aproape esti Iubirea mea, ce-n veci n-ai să apui ! Te-am cunoscut in lacrimi si dureri Iubirea mea, pe Cruce Răstignită! Doi ochi plângeau cu mine, parcă,ieri Când alergam, de viată hăituită ! Si Te-am simtit când mă aflam căzută Iubirea mea, cu Chipu-nsângerat! Când mă aflam intre tâlhari pierdută M-ai căutat si-n brate m-ai purtat ! Am învățat să Te iubesc atunci, Iubirea mea, Iubire mult dorită ! Când Te-am zărit pe lemnul Sfintei Cruci Si am privit la coasta Ta rănită ! Târziu Te-am întâlnit...dar astăzi stiu Iubire Sfântă si Neprihănită ! Să nu Te pierd, as alerga sa fiu Pe Cruce, lângă Tine răstignită ! Sursa foto: Facebook.                (versuri: Eliana Popa)

  Teme-te de Dumnezeu Și păzește poruncile Lui, Aceasta este datoria  Oricărui om! Tu înțelegi ce înseamnă asta?  Tu nu ai nici un drept, Să faci lege omenească  Că nu-ți place cea Regească. Cu ce drept,tu rupi porunca a patra  Ca să o înlocuiești cu alta, Ziua duminicii ,închinată soarelui  Și nu închinată Domnului.  Care-i calea largă  Care duce la pierzare, Asta i pentru voi,o bucurie mare.. Ca să vă închinați la soare? Voi ziceți că țineți  Ziua-n tâi al saptămânii, Că Isus a înviat  Dar în Cuvânt nu scrie așa.  Dragi creștini din lumea largă  Domnul Isus a spus așa; Cine Mă iubește  Va păzi poruncile Mele  Și poruncile Mele nu sunt grele.  Îmi spuneți și voi scuma  Cum înțelegeți voi Scriptura..... Cum îl cunoașteți pe Dumnezeu?   Ca dacă n-ar fi Lege nu ar fi nici har.  Legea îți arată că ești păcătos  Pocăința te duce la Hristos, Dacă ești umil și bun Vei putea să fi om bun. Dacă tu vei accepta  Că Legea a fost scrisă, Ca să te scape de păcat  Prin al tău Împărat.  Cu El vei luc

           ”Și totuși vine toamna,        Și totuși vine toamna     Și tu o simți și eu în gând” sunt versurile unui cântec pe care l-am auzit cântat de un om cu o voce fantastică și care m-a impresionat foarte mult pentru că ceva din mine s-a înduioșat în momentul ascultării.     De foarte multe ori, oamenii care promovează o viață mai frumoasă sunt considerați cumva separați de problemele celorlalți. Este ceva de genul... păi tu ești mereu calmă și fericită și nu poți să înțelegi prin ce trec eu.    Este total greșită această gândire deoarece oamenii care sunt sinceri în promovarea unor soluții care să facă viața mai frumoasă  au și ei o inimă, un suflet care de foarte multe ori a fost frânt. Diferența este că acești oameni au învățat să se ridice chiar și cu inima sângerândă, au învățat să nu renunțe, cumva să se ridice ” din morți”, dintr-o moarte a psihicului și a sufletului. Astfel de oameni sunt precum păsările Phoenix care renasc permanent din propria cenușă, care reușesc să tr

  Câți se mai opresc  Să absoarbă seva Adevărului înlăturând  Zmeii păcatului? Câți se mai opresc  Să guște din pocalul  Credinței slăvind  Dragostea divină? Câți se mai opresc  Să șteargă o lacrimă  Tăcută mângâind  Suflete ostenite? Câți se mai opresc  Să dăruiască umărul  Nevoiașului clădind Casă inimii? Câți se mai opresc  Să aline suferința  Bătrânilor sprijinind  Trupuri gârbove? Câți se mai opresc  Să privească durerea Unui copil sărutând  Bucurii nescrise? Câți se mai  opresc  Să alunge povara  Minciunii îndepărtând  Spinii deșertăciunii?                       Autor Gia Munteanu  19.07.2022

  A trecut Sfânta Maria, A plecat iar mama mea. A mai trecut încă o vară, Un an,din copilăria mea! Sfântă Maică Cuvioasă, Adu pe mama acasă, Să nu mai plece în lume, Să  rămână lângă mine. Maică Bună doar Tu știi  Cum alini Tu mulți copii, Care adorm plângând , La măicuța lor visând!!! Multe lacrimi și suspine, Verși măicuță pentru mine. Aș vrea să fie doar vară, Să stai cu mine în țară. Cât timp stai tu plecată, Maica Domnului,mi -e  mamă, La Sfânta icoană sa, Îmi plâng eu durerea mea. Maica Domnului Fecioară, Adu toți românii în țară, Să stea acasă la ei, Să nu mai stea copii singurei. Tu ești Mama tuturor, Bucuria mamelor, Care le dai ajutor, Acoperământ,copiiilor A trecut Sfânta Maria, Săvârșind călătoria, Preoții astăzi o preamăresc, Credincioșii o slăvesc! Liliana Olariu 💜 (Foto internet)

         Maica Mea cu brâu de stele, Maica zărilor cu dor Rouă lacrimilor mele, la Preasfantul tău picior.  Ți le-aduc mărgăritare să le teși în veșnicie,  Straiul meu de sărbătoare, la Cereasca Liturghie...  Maica mea cu brâu de stele, Preacurată Născătoare  Pe pământ îmi ești lumină și în cer mijlocitoare,  Îmi ești rai de bucurie în durerile-mi tăcute,  Crin neprihănit, Marie, îmi ești pildă de virtute!  Maica mea cu brâu de stele, calea sufletului meu  Căci privindu-ți frumusețea, l-am văzut pe Dumnezeu!  Și-am simțit a Sa iubire, ce șuvoi de apă vie!  Ce ma trage spre lumină și ma-mbracă-n bucurie.  Maica mea cu brâu de stele, Diamantul omenirii,  Ce-ai născut pe Domnul Vieții, mai presus de legea firii!  Bucură-te, Împărăteasă, Maica Veșnicului Soare,  Îngerii te cântă-n slavă și toți sfinții în soboare.  Maica mea cu brâu de stele, eu de-aici, de pe pământ,  Cu ce slove sa te laud? Cu ce graiuri să te cânt?  Dar te rog pe tine, Maică, să preschimbi în flori de crin,  Toate lacri

  Împletesc atâta viață, pe colina cu verdeață, și țes soarelui veșminte din scânteia cea fierbinte, cu un pic de foc din stele pentru dansul sfânt de iele… coaptă-i inima de pâine cea de ieri, de azi, de mâine, pe cărbunii puși în vatră pe o lespede de piatră, din darul Stăpânului, cu dulceața vinului… Vara noastră-i grațioasă strânge neamul tot la masă prinsă-n jocul de Drăgaică, mângâie un pui pe laică și din darul pomului țese noima omului, urmărind izvoarele, croșetând covoarele, cu flori galbene pe poale peste văile domoale, botezând aripile, visele și clipele…  Candela ei arde-n pară, blânda inimă de vară, tot ghiocul tinereții e în floare frumuseții, adăpând câmpiile, holdele și viile, lacrima îi curge-n șoapte la o horă dintr-o noapte hora sânzienelor, pe ochii poienilor, din vrăjeala zborului melodia dorului, și se-ascund pe coama serii purtând darul primăverii, în făclia gândului, pe țeasta pământului... libertatea florilor, din dulceața zorilor, însăilând mărgăritare peste

O pasăre de nea cu-aripă peste zare revarsă joc de stele, în înfiorare, cristale fragede ţesute din mirare colindă în zăpada amintirii visătoare . Tăcerea albă-adună ecouri din cuvânt, cântă puritatea în palme de pământ, din gene de speranță, un zbor imaculat învie armonia în gând nevinovat . Scânteia de lumină în cetini se frământă, deschide începuturi, colindă raza blândă, pe bolta-nţelepciunii ard stelele iubirii, vestesc Minunea Vie-Hristosul Nemuririi . Din pure infinituri, un Dar din Tatăl Sfânt aduce bunătate, pe-acest umil Pământ, în suflet ne revarsă veșmântul de lumină, în inimă altarul cu flacără senină . Cu Rai de bogăţie, în gând înflăcărat a altoit în oameni izvorul Lui curat, noi am primit șuvoiul de soare minunat, să crească râuri largi, de dragoste vegheat . Colindul arde-n noapte pe Cerul Împlinirii, deschide o fereastră în tainele gândirii, e astăzi Sărbătoarea Iertării și Măririi, Iisus în noi se naște, din crinul fericirii . Comorilor din suflet noi să le creștem c

  AUTOR IOANA RALUCA TRANDAFIR Tu ningi și mă-mpletești lumină, Cu floare ningi, tăcerea mea, Tu lași să curgă verde-n tină, Să curg și eu din om aș vrea. În gust fierbinte, de vin aspru, Acolo tu să mă-ntâlnești, Ori într-un brad spicat în patru De îngeri cu puteri cerești. În aburi fini de scorțișoară Tu zare ningi pe trupul meu, Și păsări pui la subțioară, Să zbor în alb la Dumnezeu. Ah, beau cu tine vremea noastră, De când eram copii creduli, Tu treci din zi în seara-albastră Ori eu m-am dus în fluturi nuli? Hai dă-mi cu noapte de zăpadă, Pe frunte, gât, pomeți fierbinți, Să-mi ningi și zborul cu o spadă Și să mă bei fără să minți. Nu te-ntrerupe și-mpletește Lumină albă-n suflul meu, Spicat în brad voi sta turcește Să-mi guști din rodul curcubeu. Hai dă-mi cu ploaie de zăpadă, Pe șiră, ochi, obraji fierbinți, Să-mi ningi și tălpile să cadă În lacul tău din doi arginți. . AUTOR IOANA RALUCA TRAND

31 Și luându-i pe cei doisprezece, le-a zis: „Iată, ne suim la Ierusalim, și toate cele scrise prin profeți despre Fiul Omului se vor plini. 32 Că va fi dat păgânilor și va fi batjocorit și va fi ocărât și va fi scuipat; 33 și, după ce-L vor biciui, Îl vor ucide; și a treia zi va învia“. 34 Dar ei n'au priceput nimic din acestea; că ascuns era cuvântul acesta pentru ei și nu înțelegeau cele spuse.

        de Eliana Popa Nu mai picură în suflet flori de Leru-i Ler,  Steaua ce-a vestit pe Domnul s-a ascuns în cer.  Fiindcă ieslea-i zăvorâtă, temnicerii-s mulți  Leru-i Ler, pe-un colț de cer, colindăm desculți.  Casele ni-s zăvorâte, stăm precum ocnașii  Colindăm desculți spre iesle să ne-ascundem pașii.  Și în loc de scutecele, dalbe-mărgărit,  Temnicerii noștri, Doamne, zeghea Ți-au gătit.  Leru-i Ler, Leru-i Ler nu se mai aude.  Unde sunt colindătorii, unde-s, Doamne, unde?  Și-au făcut în suflet iesle pentru Pruncul Sfânt,  I-au țesut din flori de lacrimi, acoperământ.  Leru-i Ler, Leru-i Ler, magii nu mai vin,  Să aducă-n dar tămâie cu miros de crin,  Temnicerii stau de strajă lângă ieslea sfântă,  Iar Irod și-a pus soldații, săbiile s-ascută. Plânge Maica-n ieslea rece, Leru-i, Doamne, Ler,  Plânsul ei cu plânsul nostru se unesc în cer,  Râd irozii, ca nebunii, lângă munți de-arginți,  Leru-i Ler, colindă-n cer  copilașii sfinți.  Pe la case de creștini, cetinile plâng,  Leru

  Cu tâmple albe ni se sting părinții, În galben se îmbracă a lor palmă, Icoane-n paraclise, precum sfinții, Purtând pe umeri Crucea, ca o lamă... Azi, intră iar în Casa cea Măreață Slăbiți, pășind de parcă au vedenii, O rugăciune către cer înalță Spre Maica Noastră-n zi de Ovidenii. Să le mai dea un strop de sănătate, Să nu le fie clipele prea scurte, Să vie pruncii din străinătate, Nepoții să le intre iar în curte. Pornesc înspre căsuța lor cea mică,. Unde o candelă îi scapă de vedenii, O rugăciune către cer ridică, Spre Maica Noastră-n zi de Ovidenii. Adrian Matei  Focșani, 2021

  16 Și le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina. 17 Și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? 18 Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitnițele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo tot grâul și bunătățile mele; 19 Și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. 20 Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? 21 Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu.

          Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi    să merg pe deal cu mama şi cu tata   să simt parfumul fânului cosit   şi să duc apă rece cu găleata.       Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi,   să merg la şcoală, iarna, în opinci,   iar pe măsuţa scundă din  odaie   să n-ai nimic să pui ca să mănânci.       Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi   ca să  învăţ  din nou la lumânare   să mai privesc lumina clară   a cerului cu stelele-n spinare.       Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi   s-ascult cum cântă cucul în pădure   şi să nu simt nimic, de mă rănesc,   în mărăcinii rugului cu mure       Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi   aşa cum o aveam în satul meu natal   căci am plecat după Izvorul Vieţii   şi, dintr-odată, m-am trezit la mal.    Titina Nica Ţene