REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

Odată, un pustnic tare bun la suflet se învecina cu un călugăr leneş, căruia nu-i plăcea să muncească şi ca să-şi ducă zilele, mergea pe ascuns la coliba vecinului şi-i fură lucrurile. Pustnicul a înţeles cum stau lucrurile, dar nu i-a zis nimic şi nu l-a învinovăţit niciodată. - Dacă face asemenea lucruri, înseamnă că are multă nevoie, îşi zicea deseori în cugetul sau bătrânul milostiv. Muncea din greu ca să reuşească să se întreţină şi pe sine şi pe leneş şi nu se ajungea, pentru că hoţul, luând tăcerea lui drept prostie, se obrăznicise în ultimul hal şi nu-i lăsa aproape nici pâine să mănânce. Mergând dimineţile să se împărtăşească cu Preacuratele Taine, pustnicul, trecea pe la chilia fratelui care fură şi-i zicea: - Iartă-mă, frate, dacă ţi-am greşit! - Ah, fraierul! zicea în sinea lui acela. Şi bătrânul mergea la biserică să se unească cu Dum¬nezeul iubirii, iar acela intra şi luă tot ce găsea, pâine, legume, grăunte şi de multe ori chiar şi apă pentru că-i venea greu s-o aducă de

Un frate a întrebat pe un stareţ, zicând: "Cum se cuvine a săvârşi măsură postului?". Şi a zis stareţul: "Nimic peste cea poruncita; căci mulţi, voind mai presus de puterea lor să postească, mai pe urmă, nici puţin nu au putut săvârşi".

Cineva alerga de zor după un gheronda, strigând în urma lui: «Opreşte-te, gheronda, că pentru Hristos fug după tine!». Însă gheronda nu se oprea, ci îi strigă: «Şi eu tot pentru Hristos alerg!». Catehizarea înseamnă să-l înveţi pe celălalt prin faptele tale, nu prin cuvinte.

  O persoană povestea zilnic, tuturor celor din vecinătatea sa, că doreşte să scrie o lucrare în care să demonstreze că omul nu se deosebeşte de animale. Într-o zi, un vecin, tulburat de repetiţia constantă, l-a întrebat: "Vecine, cartea pe care vrei s-o scrii este autobiografică?". După această întrebare, vecinii nu au mai fost exasperaţi de dorinţa vecinului.  

   Un bătrân călugăr se retrase în chilia sa şi se hotăra să nu mai mănânce nimic, ci să se împărtăşească zilnic cu Trupul şi Sângele Domnului. Însă vestea despre hotărârea lui se răspândi repede printre ceilalţi vieţuitori ai mănăstirii. Unii din dragoste, alţii că ispitire, fraţii căutau să-l abată de la această hotărâre, aducându-i fel de fel de bucate. Părintele însă era de neînduplecat. Vestea despre nevoinţa acestuia ajunse însă şi la episcop. Episcopul a trimis un om să-l întrebe despre ascultare. Ajungând la mănăstire, trimisul episcopului veni la părintele cel bătrân şi îi zise: - Care este cea mai mare virtute ? Părintele, plin de smerenie şi simplitate, răspunse: - Ascultarea ! În acel moment, omul îi aduse pâine şi vin şi îi porunci să mănânce. Bătrânul se smeri pe sine, îşi taie voia şi îl ascultă pe acela. În acel moment însă pe bătrân îl apucară cârcei la stomac, într-atât încât cei din jurul său credeau că o să moară în acele clipe. Din acel moment, toţi cei din mănăsti

Povestea avva Casian despre un anume avva Ioan, chinoviarh, că ducea o viaţă sfântă. Şi spunea: când se apropia de sfârşit şi plecă cu veselie şi bucuros spre Dumnezeu, fraţii l-au înconjurat cerându-i să le lase moştenire un cuvânt scurt şi mântuitor, prin care să poată înainta pe calea desăvârşirii în Hristos. Iar el spuse gemând: Niciodată n-am făcut voia mea, nici n-am învăţat pe altul ceva ce n-am făcut eu înainte.

  Paisie, fratele lui avva Pimen, a găsit un vas mic cu bani şi i-a zis lui avva Anuv, fratele său: - Ştii despre cuvântul lui avva Pimen că este foarte aspru; vino să ne zidim mănăstire undeva şi să şedem acolo fără de grijă ! I-a răspuns lui avva Anuv: - Dar cu ce să zidim ? Iar el i-a arătat lui banii. Deci văzându-i avva Anuv, s-a mâhnit foarte, socotind vătămarea sufletului fratelui. Însă i-a zis: - Bine, să mergem şi să zidim chilie dincolo de rău. Deci a luat avva Anuv vasul şi l-a pus în culionul său şi trecând amândoi răul, cum au ajuns pe la mijioc, s-a făcut avva Anuv că alunecă şi a căzut culionul cu bani în rău şi pentru aceasta avvă Anuv s-a întristat. I-a zis lui Paisie: - Nu te mâhni, avvo, căci de vreme ce s-au dus banii, să mergem iarăşi la fratele nostru. Şi întorcându-se, au rămas cu pace.

Venind surorile la Maica Singlitichia, au întrebat: - Cum putem să ne mântuim ? Auzind maică întrebarea, oftând din adâncuri şi vărsând multe lacrimi, a răspuns surorilor: - Copii ! Noi toţi ştim cum să ne mântuim ! Dar din pricina neglijenţei ne pierdem mântuirea. Mai întâi de toate şi mai mult decât toate, trebuie să păstrăm ceea ce a spus Domnul: "Iubeşte pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi." Iată unde este mântuirea: într-o îndoită iubire.

 S-a dus avva Avraam la avva Ares. Când s-au aşezat, a venit un frate la bătrân şi i-a spus: - Spune-mi ce să fac să mă mântuiesc. - Haide, anul acesta mâncă pâine cu sare, numai seara, şi vino iar, şi mai vorbim. Şi a plecat făcând astfel. Iar dacă s-a împlinit anul, a venit iar fratele la avva Ares. Şi se întâmpla să fie acolo şi avva Avraam. Şi i-a zis iar bătrânul fratelui: - Haide, posteşte şi anul acesta tot la două zile. Când s-a dus fratele, i-a spus avva Avraam avvei Ares: - De ce le pui tuturor fraţilor jug uşor, iar pe acesta îl încarci cu poveri grele? - Fraţii, cum vin să întrebe, aşa şi pleacă; acesta însă pentru Dumnezeu vine să audă cuvânt. Căci e truditor şi dacă-i spun ceva, face cu sârg. De aceea şi eu îi spun cuvântul lui Dumnezeu.

Într‑un sat ridicat pe un munte înalt, străbătut de un râu, pe versantul opus unui grup de colibe, pe un vârf de stâncă, se afla figura unui om sculptat în piatră, din adânc de vremuri. Era zeul locuitorilor din acel sat, o figură de o transcendentă frumuseţe, care exprimă o pace inefabilă, o desăvârşită armonie. Din tată în fiu, localnicii îşi transmiseseră convingerea că zeul lor se va desprinde într‑o bună zi din piatra muntelui şi va veni să se sălăşluiască printre ei. Deşi îi admirau necontenit trăsăturile şi deşi era sursa lor permanentă de inspiraţie, ei se lăsau mereu copleşiţi de grijile vieţii şi de sărăcia în care trăiau. Într‑o zi, în satul acela s‑a născut un copil care, imediat ce a dobândit capacitatea de a vedea, a percepe şi a reacţiona, de îndată ce s‑a putut deplasa de la coliba unde se născuse până la malul râului, a fost cucerit de frumuseţea, seninătatea şi măreţia zeului. Copilul era mereu în preajma zeului sculptat în stâncă, privindu‑l fără încetare. Anii trece

Cineva l-a întrebat pe avva Antonie, zicând: - Ce trebuie să păzesc ca să plac lui Dumnezeu? Bătrânul i-a răspuns: - Păzeşte aceste trei porunci: oriunde vei merge să-L ai totdeauna pe Dumnezeu înainte, orice vei face să ai mărturie din Sfintele Scripturi şi ori în ce loc vei şedea să nu te mişti degrabă. Dacă păzeşti aceste trei porunci te vei mântui.

 O persoană a primit vreme îndelungată sfaturi de la duhovnicul ei. Le primea şi împlinea cu bucurie. La un moment dat, duhovnicul a întrebat-o: - Te simţi altfel decât înainte de a veni la mine? Persoana a răspuns: - Înainte de a ajunge la tine, am fost un păcătos care alerga după păcate, acum sunt un păcătos care fuge de păcate.  

Un om obişnuit vieţuia alături de alţi oameni care purtau în spatele lor o cruce. Şi omul obişnuit îşi avea de dus propria cruce. La un moment dat, omul obişnuit obosit de atâta drum şi cu greutatea mare a crucii pe umerii lui, se roagă Domnului spunând: - "Doamne, Te rog scurtează-mi crucea; simt că nu mai pot! Ar fi mult mai bine pentru mine". Şi începe a tăia din crucea ce-o purta… - "Doamne, îţi mulţumesc atât de mult!" Îşi continuă bucuros drumul anevoios gândind: "Dacă acum mi-ai îngădui să mai tai puţin din ea, ar fi şi mai bine….". Şi o mai scurtează puţin. Şi mai bucuros continuă pe drumul vieţii. Uitându-se în jurul lui, observă că ceilalţi sunt din ce în ce mai obosiţi şi necăjiţi. După ceva vreme întâlneşte în drum o prăpastie mare, peste care trebuia să treacă. Ceilalţi se folosesc de propria cruce pentru a trece; crucea fiecăruia era suficientă ca înălţime - atunci când o culca - unea cu ea cele două maluri. Transformând crucea în podul neces

Povesteau despre avva Isaac că, apropiindu-i-se sfârşitul, au venit la el bătrânii şi-l întrebau: "Ce-o să ne facem după tine, părinte?". El le-a zis: "Vedeţi cum am umblat în faţa voastră? Dacă vreţi să urmaţi şi să păziţi poruncile lui Dumnezeu, El va trimite harul Său, care va avea grijă de locul acesta. Dar dacă nu vreţi să le păziţi, nu mai rămâneţi aici. Şi noi ne întristăm când părinţii noştri se apropiau de moarte, dar respectăm poruncile lui Dumnezeu şi sfaturile lor, şi trăiam ca şi cum ei ar fi fost mai departe cu noi. Aşa să faceţi şi voi şi vă veţi mântui".

     Avva Pimen l-a întrebat pe avva Iosif: Ce aș putea face atunci când sunt asaltat de ispite? Să mă opun sau să le las să intre? Bătrânul i-a răspuns lui Pimen: Lasă-le să intre și luptă cu ele. Așa că avva Pimen s-a întors în pustiul Sketis, unde a și rămas. Mai târziu, cineva din Teba a venit în Sketis și a spus fraților: L-am întrebat pe avva Iosif dacă ar trebui să rezist ispitelor atunci când se apropie de mine sau să le las să intre, iar avva Iosif mi-a spus că nu ar trebui să le permit vreo șansă, ci să le retez imediat. Când a văzut avva Pimen cum i-a răspuns avva Iosif acelui frate din Teba, s-a dus înapoi la avva Iosif și i-a zis: Avva, ți-am cerut sfatul în privința unor gânduri ale mele și mie mi-ai spus un lucru, iar unui frate din Teba - alt lucru. Bătrânul i-a răspuns: - Știi că te iubesc? Da, i-a răspuns. - Și oare nu mi-ai spus să vorbesc cu tine ca și cum mi-aș vorbi mie? - Da, așa este. La care, bătrânul i-a răspuns: - Adevărat, dacă ispitele intră în tine și tu t

    Se spune că un om a intrat într-o mănăstire şi a spus stareţului că vrea să devină călugăr şi că vrea să trăiască acolo toată viaţa. "Dar să ştii, părinte, că n-am nici credinţă, nici iubire, nici răbdare, nici înţelegere, n-am nici lumină în suflet, n-am nimic." Şi se aştepta ca stareţul să-i răspundă: "Atunci, ce cauți aici?" Însă stareţul i-a spus: „Ia această cheie şi a treia cameră, pe dreapta, va fi chilia ta. Şi mâine te vei strădui să ai şi credinţă, şi lumină în suflet, şi nădejde, şi dragoste, iar poimâine, pe toate acestea le vei putea oferi şi altora".

  Doi călugări afla într-o zi că există un loc unde cerul se uneşte cu pământul. Dornici să vadă cum arată locul în cauză, decid să ajungă acolo. Trec prin nenumărate greutăţi şi ispite, dar după un timp ajung la locul dorit, în pragul unei uşi. Când o deschid se trezesc în chilia de unde au început călătoria.

   Patru Părinţi au mers odată la Avva Pamvo. Fiecare a vestit virtutea celuilalt: unul postea mult, al doilea era neagonisitor, al treilea dobândise multă dragoste iar al patrulea avea douăzeci şi doi de ani în ascultare la un bătrân. Avva Pamvo le-a răspuns: - Vă spun că virtutea celui de al patrulea este mai mare decât cea a celorlalţi căci fiecare dintre voi, orice virtute ar fi dobândit, a ţinut-o cu voie proprie. Acesta, însă, îşi taie voia să şi face voia altuia şi de aceea este cel mai mare dintre voi. Unii ca aceştia sunt mărturisitori (mucenici) dacă păzesc ascultarea până la sfârşit.

  La părintele Ilarion a venit un om să îi ceară sfaturi duhovniceşti. După ce au vorbit puţin, omul a plecat, însă nu înainte de a-i spune femeii de la pangar: - Mare faimă are părintele vostru, dar nu e bun de nimic. Tulburându-se în sinea ei, femeia s-a dus la părintele: - Ce aţi avut cu omul acela, că doar v-a aşteptat patru ore. De ce l-aţi expediat aşa de repede? - Soro, în cinci minute mi-a dat două citate din duhovnicii contemporani şi trei din Sfinţii Părinţi. El este genul de om care face colecţie de învăţături duhovniceşti, însă nu pentru a le urma, ci pentru a se lăuda cu ele, pentru a se făli cu înţelepciunea sa. Cum l-am întrebat dacă a citit un anumit cuvânt despre smerenie, s-a supărat, spunându-mi că despre smerenie ar trebui să vorbesc cu începătorii. Cu el ar trebui să discut lucruri mai înalte - despre rugăciunea neîncetată sau despre energiile necreate. Şi când i-am spus că mulţi vorbesc şi scriu despre energiile necreate şi despre vederea luminii dumnezeieşti, dar

Avva Ioan cel Pitic a venit la adunarea fraţilor de la Sketis, dar aici i-a auzit pe câţiva dintre ei certându-se. Când a văzut ce se petrecea la Sketis, a decis să se întoarcă la chilia lui. Însă, înainte de a intra în chilie s-a rotit de trei ori în jurul ei şi după aceea a intrat. Câţiva fraţi au văzut ce a făcut înainte să intre în chilie şi au venit la el să-l întrebe despre cele întâmplate. Bătrânul le-a răspuns: Aveam urechile pline de ceartă. Din acest motiv am dat câteva ocoluri ca să mi le curăţ şi să intru în chilie cu mintea liniştită.