REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  A cest mare și dumnezeiesc bărbat Meletie a fost un neîntrecut tâlcuitor al Ortodoxiei și un neînfricat apărător al ei. Viața toată și-a închinat-o luptei contra ereziei ariene care nu recunoștea pe Fiul lui Dumnezeu ca Dumnezeu, hulind astfel Sfânta Treime. De trei ori a fost izgonit și exilat Sfântul Meletie din scaunul său, în Armenia. L upta ereticilor împotriva Ortodoxiei a fost atât de sălbatică și de nerușinată, încât odată, pe când Sfântul Meletie predica poporului în biserică despre Sfânta Treime, propriul lui diacon, un eretic, s-a repezit la el și i-a astupat gura cu mâna. Neputând vorbi cu gura, Sfântul Meletie atunci a vorbit prin semne. El și-a ridicat pumnul închis în sus, deschizându-și apoi doar trei degete și arătându-le poporului. Apoi, închizând iar mâna, a arătat spre popor doar un singur deget. S fântul Meletie a participat la cel de al doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol, din anul 381, la care împăratul Teodosie i-a arătat o cinste aparte. L a acest

  S fântul Teona a fost ucenicul Sf. Iacob din Kastoria (1 noiembrie) și a trăit la începutul sec. al XVI-lea. A trăit o vreme în Mănăstirile Pantocrator și Simonopetra din Muntele Athos. El a pus bazele mănăstirii Sf. Anastasia și a fost sfințit Arhiepiscop al Tesalonicului. S-a săvârșit în pace.

  S fântul cuvios Iosif s-a născut în Sieilia, din părinți evlavioși și plini de toată virtutea. După moartea lor, Iosif s-a strămutat în Tesalonic, unde a primit și tunderea în cinul monahal. Ca monah, el s-a făcut pildă tuturor prin postiri, înfrânări mari, rugăciunea neîncetată, cântări de psalmi, privegheri și multe feluri de nevoințe. E piscopul Tesalonicului l-a hirotonit preot. Pe când a venit la Tesalonic, marele Grigorie, decapolitul a fost atât de impresionat de Iosif, de caracterul lui minunat, încât l-a invitat să vină la mânăstirea lui din Constantinopol. C ând focul limbilor otrăvite au izbuncnit iar împotriva sfintelor icoane, pe vremea lui Leon, armeanul, Iosif a fost trimis la Roma ca să ceară Papei și Bisericii din Roma să lupte pentru Sfânta Ortodoxie. Aflându-se în această călătorie, el a fost răpit de pirați și dus în insula Creta, unde ereticii l-au ținut în închisoare timp de șase ani. I osif s-a bucurat pentru a fi fost învrednicit să primească chinuri pent

  S f. Gheorghe a trăit în sec. al IX-lea. Părinții au vrut să-l însoare dar el a refuzat și s-a dus la mănăstirea din Muntele Malea, în Peloponez, adunînd în jurul său mulți ucenici. Avea darul vederii celor ce aveau să fie în viitor și și-a proorocit moartea cu trei ani înainte de a se întâmpla. Sf. Gheorghe s-a dus la Domnul în sec. al VI-lea. Î n slujba de pomenire Sf. Gheorghe este numit înger pământesc și făcător de minuni.

  S fântul Ipatie s-a născut în Cilicia și a fost episcop în cetatea Gangrelor. El a fost unul din Părinții de la întâiul Sinod Ecumenic, ținut la Niceea, în anul 325 după Hristos, fiind cunoscut tuturor drept un om plin de evlavie și de sfințenie, și ca un făcător de minuni, împăratul Constanțius a poruncit chiar să se facă de către artiști chipul Sfântului Ipatie, chiar din timpul vieții lui. El păstra acest chip în palatul lui, ca armă împotriva puterilor întunericului. P e când se întorcea odată de la Constantinopole Sfântul Ipatie a fost atacat într-o strâmtoare de eretici novațieni și a fost aruncat, împreună cu alții, la pământ, în noroi, în acel moment o femeie din grupul ereticilor l-a lovit pe sfânt în cap cu o piatră și așa l-a omorât. În aceeași clipă însă femeia a înnebunit, a luat aceeași piatră și s-a lovit și pe sine cu ea. Ceva mai târziu femeia aceasta a fost dusă la mormântul Sfântului, care s-a rugat lui Dumnezeu pentru ea. Așa a luat femeia iertare, prin mijloci

  A cest sfânt, pe care l-a lovit leul și a murit, când a mustrat pe Ieroboam pentru juninci, era de fel din tribul Iuda. Dumnezeu îi poruncise să se ducă la Ieroboam să-l mustre și să nu mănânce nici pâine și nici apă să bea, ci să se întoarcă de acolo degrabă. Găsind pe Ieroboam aducând jertfe, l-a chemat și i-a zis: "Acestea grăiește Domnul: Iată se naște un fiu în casa lui Iuda; numele lui este Iosia și va jertfi asupra ta pe preoții înălțimilor acestora". Și Ieroboam a întins mâna ca să-l prindă; dar mâna lui s-a uscat. Dar rugându-se, mâna i s-a vindecat ca și mai înainte. Și pe când Ioad se întorcea, a fost amăgit de către un prooroc mincinos, care se numea Emvis și a mâncat pâine împreună cu dânsul, călcând porunca Domnului. Deci, pentru această neascultare, Dumnezeu a îngăduit ca Ioad să fie ucis de un leu, dar să nu fie mâncat de acesta. Și murind, a fost înmormântat în Betel, lângă cel ce l-a amăgit pe el.

  S fânta Matrona a fost o copilă săracă și orfană, roabă în casa unei evreice cu rău suflet, din Tesalonic. Aceasta neîncetat își bătea joc de credința Matronei și neîncetat căuta toate mijloacele pentru a o face să se lepede de Hristos și să meargă împreună cu ea la sinagogă. D ar blânda și tăcuta Matrona la toată această prigoană nu zicea nimic, ci o slujea mai departe pe stăpâna ei fără greșeală, în taină însă ea se ruga lui Hristos Dumnezeu. O dată evreica a descoperit că Matrona merge la Biserica lui Hristos în taină și fără știrea ei. Ea a început să o întrebe cu sălbăticie pe Matrona cum a îndrăznit să meargă la Biserică, iar nu la sinagogă? L a aceasta Matrona a răspuns, Pentru că Dumnezeu trăiește în Biserica creștină, iar de sinagoga evreilor, El S-a depărtat. S coasă din minți de furie la acest răspuns curajos, evreica a încuiat-o pe Matrona într-un loc întunecos, a legat-o de mâini și a lăsat-o fără mâncare. Ș ezând în genunchi la rugăciune și slăvind pe Dumnezeu, l

 Odovania  (în greacă: ἀπόδοσις (apodosis); în slavonă: отдание (otdaniye)) sau   încheierea   unei sărbători este ultima zi în care aceasta mai este prăznuită în Biserică în cursul unui an liturgic. Cel mai adesea, ea vine să încheie o perioadă de   prăznuire prelungită . În ziua în care se face odovania unui praznic, se slujesc din nou majoritatea cântărilor și rugăciunilor liturgice specifice sărbătorii respective. Sfintele Paști  și majoritatea  sărbătorilor mari  și  mijlocii  au odovanie (a se vedea articolul despre  prăznuirea prelungită  pentru datele odovaniilor fiecărui praznic). În plus, patru  sărbători mici  mai au odovanie, după cum urmează: Sf.  Dimitrie Izvorâtorul de Mir  ( 26 octombrie ), cu odovania pe  27 octombrie ; Nașterea  Înaintemergătorului Ioan  ( 24 iunie ), cu odovania pe  25 iunie ; Sf. Petru și Pavel ( 29 iunie ), cu odovania pe  30 iunie ; Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul ( 29 august ), cu odovania pe  30 august .

  C ei șapte cu plete de aur, d in cinul netrupeștilor îngeri, Ș apte Arhangheli sunt, î ntre cereștile oștiri cei dintâi: M ihail, purtătorul sabiei dreptății, este întâiul. C u ea el nimicește pe dușmanii lui Dumnezeu. G avriil vestitor este al întrupării lui Dumnezeu, C el ce vestește lumii taina mântuirii încă din veac. R afail soare strălucitor este, slujitor al Sfintei Treimi; A l suferințelor omenești el este doctor iscusit. U riil lumina strălucitoare a lui Dumnezeu este, L uminătorul gândurilor sufletelor omenești. S alatiil mijlocitor este, ducând rugăciunile oamenilor L a Tronul lui Dumnezeu. I egudiil lăudător neîncetat al Celui Atotputernic este, P e oamenii credincioși îndemnând și sprijinind L a rugăciune neîncetată. V arahiil împărțitor al binecuvântărilor celor cerești este E l oamenilor cele de trebuință fiecăruia aduce, L a porunca lui Dumnezeu.

  A cești sfinți au trăit pe vremea lui Iungurih, împăratul goților și a lui Grațian, împăratul romanilor. Iar pentru dragostea lui Hristos au primit cununa muceniciei prin foc, atunci când Iungurih a dat poruncă să se dea foc bisericii în care se găseau adunați la rugăciune cei douăzeci și șase de sfinți mucenici. Tot atunci s-a mai întâmplat să ardă și un om oarecare, al cărui nume nu s-a păstrat, care aducea prinosul lui la altar.

  A poftegme din Patericul egiptean: Pentru avva Zaharia: 1. Zis-a avva Macarie către avva Zaharia: spune-mi, care este lucrul monahului? Zis-a lui: pe mine mă întrebi, părinte? Și a zis avva Macarie: am vestire către tine, fiule Zaharie, căci este cel ce mă îndeamnă ca să te întreb. Zis-a lui Zaharia: precum eu socotesc, părinte, cel ce își face sila lui întru toate, acesta este monah. 2. A venit odată avva Moise să scoată apă și a aflat pe avva Zaharia rugându-se lângă fântână, și Duhul lui Dumnezeu șezând deasupra lui. 3. Zis-a oarecând avva Moise către fratele Zaharia: spune-mi, ce voi face? Și auzind s-a aruncat pe sine jos la picioarele lui, zicând: tu mă întrebi, părinte? Zis-a lui bătrânul: cred mie, fiule Zaharie, că am văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se peste tine și dintru aceasta sunt silit să te întreb. Atunci, luând Zaharia cuculiul din cap, l-a pus sub picioare și călcându-l a zis: de nu se va zdrobi omul așa, nu poate să fie monah. 4. Șezând odată avva Zahar

  S fântul Artemon s-a născut și a crescut în Seleucia. Când Sfântul Apostol Pavel a sosit în această cetate, el l-a cunoscut pe Artemon, l-a întărit încă și mai mult în sfânta credință creștină și l-a uns episcop acelei cetăți. A rtemon și-a păstorit turma cu râvnă și cu dragoste. El era doctor și al sufletelor, dar și al trupurilor omenești. E l a trecut la Domnul încărcat de înțelepciune, la adânci bătrânețe.

  D rosida a fost fiica împăratului Traian. Ea a fost prinsă noaptea, împreună cu alte cinci femei, pe când adunau trupurile mucenicilor celor chinuiți și omorâți pentru Hristos. P entru aceasta ea a fost bătută sălbatic și desfigurată chiar de tatăl ei, împăratul. Cele cinci femei au fost torturate cumplit iar la urmă aruncate într-o baie de cupru topit, unde și-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu. D rosida însă a rămas sub paza strictă a gărzilor împăratului. Ea însă a reușit să scape de la palat și s-a botezat singură într-un râu. După opt zile și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

  A cest Sfânt Vasile a luat mucenicia de la arieni, în timpul împărăției lui Constanțius. El era un om cunoscut tuturor pentru râvna cu care apăra Ortodoxia și cu care își punea viața pentru turma cea cuvântătoare lui încredințată, în cetatea Ancirei. S uindu-se apoi la rândul lui pe tronul imperial, urmașul lui Constanțius, Iulian, apostatul a început să-i prigonească sălbatic pe creștinii ortodocși. Cum Sfântul Sfințit Vasile mustra ticăloșia lui pe față și își întărea turma și poporul în sfânta credință, el a fost aruncat în temniță. V enind Iulian la Ancira, Sfântul Vasile a fost adus în fața lui. Împăratul a încercat să-l convingă pe sfânt să se lepede de credința lui în Hristos, ademenindu-l cu onoruri și bogății. S fântul Vasile însă i-a răspuns: „Eu în Hristos al meu cred, pe Care tu îl lepezi pe când El ți-a încredințat ție împărăția aceasta pământească; de aceea va fi luată ea de la tine, foarte curând. Au nu ai rușine de Sfântul Altar sub care ți-ai scăpat viața din mâ

  N u se cunoaște locul unde s-a născut Sfântul Iacov, nici cel al eparhiei pe care a păstorit-o. Despre el se știe doar că a împlinit legea lui Hristos și că a petrecut vreme îndelungată curățindu-și sufletul și trupul cu post și cu rugăciune. Î n timpul împărăției Copronimului, Iacov a îndurat mari prigoniri și chinuri din partea luptătorilor contra sfintelor icoane, precum foamea, temnița și batjocura de toate felurile. La urmă el și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, pe Care L-a slujit cu credință toată viața. S fântul sfințit Iacov a suferit și s-a săvârșit în veacul al optulea după Hristos.

  S fântul Serapion a fost împreună-viețuitor cu Sfântul Antonie cel Mare. El era starețul Mânăstirii Arsina din pustia Nitriei, în care trăiau peste unsprezece mii de monahi. Paladie și Sozomen îl numeau pe Sfântul Serapion „cel Mare. " E l a murit la anul 366 după Hristos. S fântul Serapion zicea: „Să nu cugetați că boala este grea, ci să știți că doar păcatul este greu. Căci boala nu durează decât până la mormânt, pe când păcatul îl urmărește pe păcătosul care nu s-a pocăit și dincolo de el. "

  A ceastă slăvită mânăstire care se mai află și astăzi a fost cercetată la vremea lui și de al nostru părinte sârb Sfântul Sava, fiind înzestrată de mulți domnitori sârbi de-a lungul vremurilor. Ea a fost în multe rânduri atacată cu sălbăticie de arabi, jefuită și pustiită. Dar Pronia dumnezeiască a vrut ca de fiecare dată ea să se refacă deplin și așa dăinuie și astăzi. Î n timpul împărăției lui Constantin și a Irinei a avut loc un astfel de atac al arabilor. Monahii văzând aceasta nu au voit să fugă ca să-și scape viețile ci mai curând, la sfatul Starețului lor Toma, ei au zis: „Noi din lume am fugit în această pustie pentru dragostea lui Hristos, și prea rușinos lucru ar fi să fugim din pustie de frica oamenilor. De ar fi să fim cu toții junghiați aici, junghiați vom fi pentru dragostea noastră pentru Hristos pentru Care am și venit să locuim aici. " A stfel hotărând, ei au așteptat liniștiți năvălirea hoardei arabe, ca niște miei nevinovați înaintea haitelor de lupi. Pe u

  S fântul Patrick, Iluminătorul Irlandei s-a născut în jurul anului 385, fiul lui Calpurnius, un colector de taxe roman. El a trăit în satul Bannavem Taberniae, undeva la gura râului Severn din Wales. Când Patrick avea 16 ani, ținutul a fost atacat de pirați și el a fost unul din captivi. El a fost dus în Irlanda unde a fost vândut ca sclav și pus să lucreze ca îngrijitor de porci pe un munte, numit Slemish în Antrim County. În perioada cât a fost sclav Patrick a învățat limba irlandeză care i-a fost de folos mai târziu în misiunea lui viitoare. E l a trăit în rugăciune și singurătate pe munte timp de 6 ani. Sf. Patrick a avut două viziuni: în prima i se arăta că se va întoarce acasă, iar în a doua vedenie i se spunea că vaporul lui este gata. Pornind pe jos, Patrick a parcurs două sute de mile de-a lungul coastei. Acolo a reușit să se îmbarce pe vapor și s-a întors în Marea Britanie la părinții săi. P uțin mai târziu, s-a dus la Gaul și a studiat preoția în Auxerre, sub Sf. Germa

  A cest sfânt, văzând că lumea se găsește în primejdia de a se cufunda în idolatrie, înfățișându-se înaintea stăpânitorului locului unde trăia, l-a rușinat pe acesta, cu îndrăzneala lui cea multă în Hristos. Fiind aruncat la pământ i s-a bătut mai întâi trupul și apoi și fața cu toiege și a fost chinuit în multe chipuri, după care și-a dat duhul. Moaștele lui au fost ridicate de cei din Licaonia, care avându-le la ei se bucură și se veselesc.

  . S fântul Hristodul, care era de loc din regiunea Neceea, în Bitinia, a fost copilul unor creștini binecredincioși, Teodor și Ana, și a primit la botez numele de Ioan. A luat schima monahală de tânăr, primind numele de Hristodul ("robul lui Hristos" în grecește). A dus mai întâi viață călugărească în mai multe locuri, pentru ca mai apoi să primească acordul și ajutorul material al împăratului Alexie I Comneanul (care a domnit în 1081-1118), și așa a zidit în insula Patmos o biserică și o mănăstire în cinstea sfântului Ioan Evanghelistul. Aceste clădiri au rămas până astăzi. Când însă arabii musulmani au atacat Patmosul, sfântul a trebuit să se refugieze, împreună cu ucenicii săi, în Evia (Epir), unde a și murit, către sfârșitul secolului al XII-lea (+1093), într-o zi de 16 martie. Mai târziu, ucenicii săi au aflat moaștele sale întregi, și le-au adus în mănăstirea ctitorită de el în Patmos, unde se găsesc până astăzi, și sunt izvor de multe vindecări și minuni pentru cei