Pomenirea Sfântului Preacuviosului părintelui nostru Iosif, scriitorul de cântări


 


Sfântul cuvios Iosif s-a născut în Sieilia, din părinți evlavioși și plini de toată virtutea. După moartea lor, Iosif s-a strămutat în Tesalonic, unde a primit și tunderea în cinul monahal. Ca monah, el s-a făcut pildă tuturor prin postiri, înfrânări mari, rugăciunea neîncetată, cântări de psalmi, privegheri și multe feluri de nevoințe.
Episcopul Tesalonicului l-a hirotonit preot. Pe când a venit la Tesalonic, marele Grigorie, decapolitul a fost atât de impresionat de Iosif, de caracterul lui minunat, încât l-a invitat să vină la mânăstirea lui din Constantinopol.
Când focul limbilor otrăvite au izbuncnit iar împotriva sfintelor icoane, pe vremea lui Leon, armeanul, Iosif a fost trimis la Roma ca să ceară Papei și Bisericii din Roma să lupte pentru Sfânta Ortodoxie. Aflându-se în această călătorie, el a fost răpit de pirați și dus în insula Creta, unde ereticii l-au ținut în închisoare timp de șase ani.
Iosif s-a bucurat pentru a fi fost învrednicit să primească chinuri pentru Hristos și de aceea aducea neîncetată laudă lui Dumnezeu, socotindu-și cătușele ca și niște podoabe de aur.
Dis de dimineață, în ziua slăvitei prăznuiri a Nașterii Domnului, intru al șaselea an al întemnițării lui Iosif, răul împărat Leon, armeanul a fost asasinat în biserică în timp ce asculta Utrenia, în același moment Sfântul Nicolae s-a înfățișat înaintea lui Iosif în închisoarea din Creta și i-a zis: „Ridică-te și urmează-mi!"Iosif s-a simțit ridicat în văzduh și s-a aflat deodată înaintea porților cetății Constantinopol. Toți dreptmăritorii creștini s-au bucurat cu bucurie mare la vederea lui.
El a alcătuit canoane și imne pentru slujbele multor sfinți. El avea darul înaintevederii, drept pentru care patriarhul Fotie l-a rânduit duhovnic cinului preoțesc, arătându-l lor ca pe un „om al lui Dumnezeu, un înger în trup și un părinte al părinților".
La adâncile sale bătrânețe el s-a mutat la Domnul Cel Căruia I-a slujit cu credință, cu lucrul și cu minunatele cântări de el scrise.
El a adormit cu pace în ajunul Sfintei și Marii zi Joi, din anul 883 după Hristos.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta