Fapte 4, 1-10


 

Prochimen, glasul al 7-lea (Psalm 63: 11, 1)

Veseli-se-va cel drept de Domnul și va nădăjdui în El și se vor lăuda toți cei drepți la inimă.

Stih: Auzi, Dumnezeule, glasul meu, când mă rog Ție.

1 Pe când vorbea către popor, au venit asupra lor preoții, căpetenia templului și saducheiia, 2 tulburați că ei învață poporul și vestesc întru Iisus învierea din morți. 3 Și punând mâna pe ei, i-au pus sub pază până a doua zi, căci acum era seară. 4 Iar mulți din cei ce auziseră cuvântul au crezut, și numărul bărbaților a ajuns ca la cinci miib. 5 Și a fost că a doua zi s'au adunat căpeteniile lor și bătrânii și cărturarii din Ierusalim, 6 și Anna arhiereul și Caiafa și Ioan și Alexandru și câți erau din neamul arhieresc, 7 și punându-i la mijloc, i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui ați făcut voi aceasta?“ 8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Căpetenii ale poporului și bătrâni ai lui Israel, 9 dacă noi suntem astăzi cercetați pentru facere de bine unui om bolnav, prin Cine a fost el vindecat, 10 fie-vă cunoscut vouă tuturor și întregului popor Israel că întru numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, pe Care voi L-ați răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat din morți, întru Elc stă acesta sănătos înaintea voastră!

Aliluia, glasul al 4-lea (Psalm 91: 12, 13)

Stih 1: Dreptul ca finicul va înflori și ca cedrul cel din Liban se va înmulți.

Stih 2: Răsădiți fiind în casa Domnului, în curțile Dumnezeului nostru vor înflori. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta