Restaurarea ființei căzute în întâlnirea cu Hristos
„Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale.” (Matei 9, 2) „Ridică-te, ia-ți patul și mergi la casa ta.” (Matei 9, 6) Înainte de pericopa vindecării slăbănogului, este necesar să înțelegem că orice cuvânt al lui Hristos adresat omului se înscrie în economia restauratoare a Logosului întrupat, care nu intervine în ordinea fenomenelor, ci în ordinea ființei. Persoana umană, în starea căderii, nu este definită prin comportamentul ei moral, ci prin pierderea orientării ontologice (privitoare la existență) spre Dumnezeu, ceea ce produce o dezintegrare interioară a ființei. Păcatul nu este o abatere etică, ci o dislocare a persoanei din adevărul ei, o fractură în structura ontologică ce face imposibilă mișcarea interioară spre izvorul vieții. În acest context, intervenția lui Hristos nu se adresează simptomelor vizibile ale rupturii, ci locului în care ruptura este reală, adică adâncul ființei. Cuvântul lui Hristos nu funcționează ca discurs, ci ca act creator. El nu descrie...