Sfinții patruzeci de mucenici, care au pătimit în cetatea Nicopoli din Armenia

 

​Păgânul împărat Liciniu, care a fost primit la împărăție de marele Constantin, stăpânind părțile Răsăritului, a dat poruncă prin toată stăpânirea sa, ca toți creștinii, care nu vor veni să se închine zeilor, să fie munciți și omorâți în diferite chinuri, iar averile lor să fie luate spre zidirea capiștelor idolești, a băilor și a înnoirii cetăților. Venind porunca aceasta și în Nicopoli, cetatea Armeniei, se pregăteau tot felul de chinuri și diferite unelte de muncire pentru creștini.

​Prinzându-se mulți creștini și fiind duși la chinuri, niște robi ai lui Hristos, în număr de peste patruzeci, s-au sfătuit să nu aștepte până ce vor fi prinși de păgâni, ci singuri să meargă la judecată de voie și, mărturisind numele lui Hristos, să se dea la munci. Între dânșii erau mai de seamă: Leontie, Mavrichie, Antonie și Alexandru, toți bărbați însemnați cu neamul și cu învățătura și îmbunătățiți cu viața. Deci, ducându-se împreună, au stat înaintea lui Lisie, ighemonul țării Armeniei, și au mărturisit că sunt creștini.

​Ighemonul, minunându-se de puterea de credință, de învoirea între ei și de îndrăznirea lor la munci, i-a întrebat zicând: "De unde sunteți voi și cine v-a învățat să nu vă închinați zeilor noștri?" Sfântul Alexandru a răspuns: "Unii suntem de aici, unii din cetate, iar alții de prin sate, însă pământul acesta este patria noastră, iar Tatăl nostru este Hristos Dumnezeu din ceruri. Acela ne-a învățat să nu ne închinăm zeilor celor mincinoși, surzi și muți, nici lucrului făcut de mâini omenești". Ighemonul a zis: "Dar unde este Hristosul vostru? N-a fost El răstignit și a murit?" Sfântul Leontie a răspuns: "De unde știi tu că Hristos al nostru a murit?" Să știi de la mine că El, deși a murit, apoi a înviat din morți și S-a înălțat la cer. El a murit de voie pentru noi, dar S-a sculat iarăși ca un Fiu al lui Dumnezeu". Atunci ighemonul a zis: "Dar Hristos acum este viu?" Leontie a răspuns: "O, ighemoane, zeii voștri, murind nu mai înviază, dar Domnul nostru Iisus Hristos viază în veci, măcar că a și murit. Iar prin moartea Sa, scoțându-ne pe noi din veșnica moarte, ne-a făcut și ne-a învățat să murim pentru El, ca astfel să fim vii cu El în viața cea fără de sfârșit". Iar ighemonul a început a-și lăuda zeii săi, pe Joe, Apolon, pe Asclipie și pe ceilalți.

​Sfântul Leontie a zis: "Joe este dumnezeul vostru?" Ighemonul a răspuns: "Acela este țiitorul cerului, tatăl tuturor zeilor". Leontie a răspuns: "Dumnezeu se cade să fie drept, curat și fără de păcat. Deci, ce zici tu despre Joe, zeul vostru?" Ighemonul a zis: "Drept, curat și fără de păcat îl socotesc pe el". Sfântul Leontie, a zis: "Dacă Joe este drept, apoi nu a izgonit el din împărăție pe tatăl său, Cron? Dacă este curat și fără de păcat, apoi de ce a luat de soție pe Ira, sora sa cea de un pântece cu el și a necinstit multe femei străine? El a necinstit nu numai partea femeiască, dar și partea bărbătească și cu ei a făcut multe spurcăciuni. Deci, cum putea să fie Dumnezeu un așa păcătos? Dacă dumnezeul vostru era păcătos, apoi el avea nevoie pentru îndreptarea sa de un alt Dumnezeu fără de păcat!"

​Atunci ighemonul Lisie, umplându-se de mânie, a zis cu răutate: "O, cap rău! Tu ești judecător al zeilor noștri? Eu mă jur pe ei că nu vă voi cruța, ci rău vă voi pierde pe toți". Sfântul Leontie a răspuns: "Ighemoane, nu te mânia când auzi adevărul! Oare nu sunt legi puse oamenilor, ca nimeni să nu aibă ceva cu femeia străină, nici să ia pe soră de soție, nici să facă strâmbătate și nici să ucidă? De ar îndrăzni cineva să facă ceva împotriva legilor, apoi unul ca acela se numește călcător de lege și este vinovat judecății și pedepsei cu moartea. Deci, zeii voștri, fiind oameni, erau plini de toate răutățile și fărădelegile, stricați și ucigași de oameni; cu un cuvânt, sunt vinovați de o groaznică judecată și vrednici de multe pedepse de moarte. Se cade ca zeii voștri cei fărădelege să se plece spre legile cele omenești și să urmeze oamenilor, care păzesc bine legile, iar voi să fiți judecători zeilor voștri până ce îi veți îndrepta".

​Ighemonul a zis: "O, nebun ce ești! Dumnezeul vostru n-a fost răstignit ca un făcător de rele? Din zeii noștri, spune-mi, care a fost răstignit?" Sfântul Leontie a răspuns: "Dumnezeul nostru S-a răstignit pentru noi și ne lăudăm cu Crucea Lui, iar zeii voștri se cutremură, temându-se de Dumnezeul nostru Cel răstignit și fug departe de puterea Crucii. Dumnezeul nostru a pătimit răstignire de voie, iar zeii voștri au pierit cu moarte amară. Dumnezeul nostru este Mântuitor al neamului omenesc, iar zeii voștri sunt pierzători ai oamenilor. Dumnezeul nostru este adevărat, iar zeii voștri sunt mincinoși, căci ei nu sunt dumnezei, ci diavoli pierzători și amăgitori, pentru că singuri au pierit și pe închinătorii lor îi surpă în pierderea cea veșnică".

​Aceste cuvinte ale Sfântului Leontie pornind pe ighemon spre mânie, a poruncit ca pe toți mărturisitorii lui Hristos să-i bată cu pietre peste gură, zicând: "Să se zdrobească gurile din care iese hulă asupra zeilor noștri!" Deci, sfinții, fiind bătuți, grăiau: "Slujitorule al diavolului, așa să te bată și pe tine Dumnezeu, că, auzind adevărul, ne judeci cu nedreptate, îmbătându-te de păgânătate". După aceasta, tiranul a poruncit să-i lege pe toți cu lanțuri de fier și să-i arunce în temniță. Sfinții, fiind duși în temniță ca într-o cămară, se veseleau de Dumnezeu, Mântuitorul lor, și cântau psalmii lui David, pentru că unii dintr-înșii învățaseră carte din tinerețe.

​Sfântul Leontie întărea pe toți, zicându-le: "Cinstiți frați și robi ai lui Hristos, să răbdăm toate cu bărbăție. Știți din Sfânta Scriptură câte a răbdat dreptul Iov, cum a pătimit Domnul nostru și cum s-au sfârșit și ceilalți sfinți și robi ai Lui: Sfântului Ioan Înaintemergătorul i s-a tăiat capul; Arhidiaconul Ștefan a fost ucis cu pietre; Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos; Sfântul Apostol Toma a fost împuns cu sulița; iar alții cu alte morți mucenicești au murit pentru Domnul. Apoi câți sfinți n-au pătimit pe timpul împărăției lui Maximian și a lui Deciu, Adrian și a altor împărați păgâni, care au ucis, nu numai bărbați, ci și femei, precum auzim despre Sfintele Mucenițe Tecla, Eufimia, Capitolina, Iudita și alte sfinte mucenițe, ale căror nume sunt scrise în ceruri. Deci, dacă femeile au avut atâta bărbăție, ni se cade și nouă să fim tari și nebiruiți. Deci sufletele noastre să le punem pentru Domnul nostru Hristos, Care și-a dat sufletul Său pentru noi".

​Cu niște cuvinte ca acestea întărea Sfântul Leontie pe frați și toți cu osârdie doreau să pătimească toate muncile pentru Hristos. Fiind zăduf și sfinții arzând de mare sete, a venit la dânșii în temniță, ca să-i cerceteze, o oarecare femeie creștină de bun neam, cu numele Vlasiana. Aceea, aducându-le apă rece dintr-un izvor care era în apropiere, i-a adăpat pe sfinți. Apoi, sosind noaptea, sfinții au petrecut în rugăciuni și în cântări de psalmi. Iar ighemonul n-a dormit în noaptea aceea, pentru că se gândea cu ce fel de munci va munci pe robii lui Hristos cei ținuți în legături. Numai despre ziuă a adormit puțin și i s-a arătat diavolul în vedenia visului, zicându-i: "Îmbărbătează-te, Lisie! Eu sunt zeul Asclipie. Muncește fără milă pe creștinii care ne hulesc pe noi, pentru că multe necuviințe grăiesc în temniță de noi, de aceea cu diferite chinuri să-i pierzi pe ei".

​Ighemonul, sculându-se din somn, a venit la judecată și, punând înaintea sa pe sfinții cei legați, a zis către dânșii: "Inchinați-vă zeilor, ca să fiți prieteni stăpânitorilor și nouă. Pentru aceasta veți lua fiecare din voi câte două sute de galbeni și haine noi, apoi, aducând junci, vom face jertfă și ospăț și ne vom veseli împreună. Iar de nu mă veți asculta pe mine, apoi veți fi cumplit munciți. Deci, vă rog să nu vă lipsiți de lumina aceasta dulce, nici să vă despărțiți de femeile, copiii și prietenii voștri, ci jertfiți măcar unuia oarecare din zeii noștri". Sfinții au răspuns cu o gură, zicând: "Blestemat să fii tu, chinuitorule, împreună cu zeii tăi, că noi nu vom jertfi diavolilor celor necurați. Noi n-avem trebuință nici de aurul, nici de îmbrăcămintea, nici de ospățul și prietenia voastră, pentru că nouă singur Domnul nostru Iisus Hristos ne este bogăție, îmbrăcăminte, hrană și băutură. Acela ne este nouă Tată și prieten preaiubit, și pentru Dânsul suntem gata a pătimi toate muncile și a muri".

​Atunci tiranul a poruncit ca, dezbrăcându-i pe toți, să-i spânzure la muncire și cu unghii de fier să strujească trupurile lor. Deci, sfințiții mucenici fiind strujiți până la amiază, când soarele ardea mai cu putere, ighemonul a plecat acasă de la priveliște, iar sfinții, fiind striviți până la oase, din porunca ighemonului au fost aruncați în temniță. Dar dreptcredincioasa femeie Vlasiana, cea mai sus numită, a venit iarăși la ei spre cercetare și i-a adăpat cu apă, pentru că erau slăbiți de sete, de zăduf și de răni. Sfinții, răcorindu-se, au binecuvântat pe acea femeie, rugându-se pentru ea și pentru fiii ei și mulțumind lui Dumnezeu că s-au învrednicit a pătimi pentru El. Șezând ei în temniță, Sfântul Leontie a văzut pe unul din frați bolnav de răni și se temea de el ca să nu slăbească în credință. Deci, se ruga lui Dumnezeu ca să le dea sfârșitul nevoinței.

​În cetatea aceea era un cetățean vestit, cu numele Irod, care, supunându-se elinilor, era cinstit de ighemon, ca unul din sfetnici. Acela avea un scriitor, anume Filip, iubit de Sfântul Leontie pentru bunele lui obiceiuri. Trimițând Sfântul Leontie, l-a chemat la ferestruica temniței și i-a zis: "Frate Filipe, spune lui Irod ca să-i aducă aminte de noi, dacă se va duce cu vreo pricină la ighemon, și să-l sfătuiască să dea mâine răspuns de moarte împotriva noastră". Ducându-se Filip la Irod, i-a spus despre aceasta.

​În vremea aceea, Irod a fost chemat de ighemon la cină, dar el nu s-a dus degrabă, pentru aceea ighemonul îl aștepta. Trimițând iarăși, l-a chemat. Ducându-se el târziu, a zis: "Nu pot să mănânc pentru că am văzut cum se munceau osândiții și cum curgea sângele din ei; și din această pricină m-am îngrețoșat și mi s-a tulburat stomacul și nu poate să primească hrană". Zis-a ighemonul: "Atunci ce mă sfătuiești să le fac?" Grăit-a Irod: "Mâine să moară, deoarece sunt porunci împărătești potrivnice și vrednice de moarte; apoi pentru ce să nu moară mai iute?" Ighemonul s-a făgăduit cu jurământ că-i va omorî a doua zi.

​Auzind Filip acestea, a alergat la temniță și i-a spus Sfântului Leontie. Toți frații, fiind înștiințați de acea hotărâre, s-au bucurat că a doua zi de dimineață vor muri pentru Hristos. Deci, a binecuvântat pe Filip pentru ascultarea lui și se ruga și se gătea mai înainte spre moarte. În rugăciune zicea: "Doamne, Dumnezeul părinților noștri, preamărește numele Tău cel sfânt întru noi, cu suflet zdrobit și cu duh smerit ne rugăm Ție, ca să fim primiți, noi cei ce ne aducem singuri Ție jertfă vie, ca o întreagă ardere de berbeci și de junci și ca de zeci de mii de miei grași, așa să fie jertfa noastră astăzi înaintea Ta și să-Ți fie plăcută, pentru că nu este rușine celor ce nădăjduiesc spre Tine. Tu știi, Doamne, că pe Tine Te-am iubit și pentru Tine ne-am dat la moarte; deci întărește-ne pe noi, ca nici unul să nu rămână din acești frați și astfel să nu râdă, nici să se bucure de el vrăjmașul nostru!"

​Astfel se rugau sfinții și se întăreau unul pe altul. La miezul nopții au cântat spre îngroparea lor psalmul cel mare, adică Fericiți cei fără de prihană... (Ps 118, 1) și celelalte. După sfârșitul psalmului, venind îngerul Domnului, a umplut temnița de lumină și a zis către ei: "Bucurați-vă, robii lui Hristos, că sfârșitul vostru este aproape și numele vostru s-a scris în cer. Nădăjduiți că Domnul este cu voi!" Zicând îngerul aceasta, s-a dus. Ei, închinându-se, au mulțumit lui Dumnezeu.

​În vremea aceea, doi păzitori ai temniței, ale căror nume sunt Menei și Virilad, de neam egipteni, petrecând fără somn, au văzut strălucind lumină în temniță și au auzit acel glas îngeresc, dar pe înger nu l-au văzut. Deci, Menei a zis către Virilad: "Ai văzut, frate, ai cărui Împărat sunt acești oșteni? Eu sunt din început prietenul creștinilor, căci aceștia nu călătoresc pe calea cea fărădelege, ci pe calea drepților. Ei păzesc credința în Dumnezeul lor și I se închină Lui ziua și noaptea, iar în petrecerea cu oamenii, ei nu fac nici un fel de nedreptate. Ei nu năpăstuiesc pe nimeni, nu caută averile cele străine, ci și pe ale lor le împart săracilor; pe toți îi iubesc și tuturor le fac bine, precum singur știi. Dar cei ce sihăstresc în pustiile Egiptului, în ce chip își duc viața? Nu este nici străin și nici de mirare, că ei fac și minuni. Drept aceea mă gândesc să intru la ei în temniță și să-i rog să mă primească și pe mine cu ei, iar tu, frate, ce gândești?"

​Răspuns-a Virilad: "Tot aceea gândesc și eu, ceea ce socotești și tu; pentru că și noi, fiind nevrednici, ne-am învrednicit a vedea lumina, pe care a răsărit-o la ei Dumnezeul lor, pentru care ei mor cu bucurie. Dacă ar fi silit cineva pe ighemon ca să moară pentru Joe, Apolon, Asclipie sau pentru oarecare din zei, ar fi voit el ca să moară? Cred că nu, pentru că iubește viața aceasta. Aceștia nu se cruță pe sine, ci îndrăznesc la moarte, fără frică, pentru Dumnezeul lor. Pentru aceea se învrednicesc creștinii de la El de niște slave ca acelea, pe care zeii nici unuia din cei ce se închină lor nu le-au arătat cândva. Deci, pentru ce să nu ne apropiem de acești bărbați drepți și de adevăratul Dumnezeu?"

​Astfel, sfătuindu-se amândoi acei păzitori, au intrat în temniță și au căzut la sfinți, zicându-le: "Domnii noștri, robii lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, primiți-ne și pe noi în numărul vostru; pentru că credem și noi în Domnul Iisus Hristos, Cel ce v-a iubit pe voi. Ne rugăm vouă ca să vă rugați Lui pentru noi, ca astfel să ne învrednicească a fi părtași cu voi!" Sfinții, auzind de această mărturisire, s-au bucurat de întoarcerea lor către Dumnezeu și i-au sărutat, zicându-le: "Voi sunteți frații noștri, că Domnul nostru v-a chemat la mărturisirea Preasfântului Său nume. El vă va da vouă plată asemenea cu noi, precum și celor ce au venit în via Lui în ceasul al unsprezecelea".

​A doua zi, ighemonul Lisie a ieșit cu ostașii, afară din cetate, la locul unde voia să omoare pe sfinții mucenici. Locul acela era aproape de râul ce se numea Licos. Deci, făcând divan, a poruncit să scoată pe sfinții mucenici ca să-i pună înaintea lui. Văzând și pe cei doi păzitori ai temniței împreună cu sfinții cei legați, a zis către Apian, întâiul sfetnic: "Iată și acești nebuni voiesc să moară. Nu este mai bună viața decât moartea?" Apian a zis: "Poruncește ca să-i muncească cu munci cumplite". Zis-a ighemonul: "Ba nu, că se vor teme de munci și, întorcându-se iarăși la zei, vor fi vii, dar eu nu voiesc să mai fie vii, ci să moară; de aceea voi da un răspuns de moarte asupra lor".

​Sfinților mucenici, care erau puși de față la divanul lui, nu le-a mai făcut nici o întrebare sau cercetare pentru credință, ci îndată a săvârșit acea judecată de moarte, dând un astfel de răspuns: "Acești 45 de oameni care stau înaintea judecății mele, fiind de credință creștinească, neascultând poruncile împărătești și hulind pe zeii părintești, poruncesc să ia vrednica pedeapsă pentru faptele lor. Întâi să li se taie mâinile și picioarele cu securea, apoi să se dea focului spre ardere; iar oasele lor, care vor rămâne, să se arunce în râu".

​Îndată slujitorii, trântind pe mucenici la pământ, le-au tăiat mâinile și picioarele. Sfinților Mucenici li se făcuseră o sete mare, pe de o parte de durerea rănilor, iar pe de alta de arșița soarelui. Unii însă au murit într-acea pătimire, alții abia suflau, iar alții se îmbărbătau încă cu răbdarea. Unul dintr-înșii, cu numele Ianichit, privind la mâinile și picioarele sale tăiate, zâmbea și zicea: "Vedeți cum cu secera de secerat mi-ați tăiat mădularele ca pe niște spice". Iar Sfântul Sisinie, tăvălindu-se în sângele său, s-a prăvălit spre o piatră, care se întâmplase acolo aproape și, deschizând gura, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, dătătorul tuturor bunătăților, Care de demult în pustie ai izvorât apă din piatră și ai adăpat pe Israil cel însetat, deschide Tu acum piatra aceasta și scoate apă ca să mă adăp puțin, pentru că vezi setea în care ne topim".

​Rugându-se astfel, deodată s-a mișcat piatra aceea, a crăpat și a izvorât izvor de apă vie. Atunci Sfântul Sisinie a binecuvântat pe Domnul, grăind: "Dumnezeul meu, Ție îți cânt că m-ai adăpat pe mine cel însetat, întocmai ca o maică care adapă cu lapte pe pruncul său. Te laud pe Tine, Împăratul meu, că nu m-ai trecut cu vederea pe mine robul Tău. Deci, mă rog Ție, nu trece cu vederea pe robii mei și frații mei cei iubiți, ci îi răcorește, că se topesc de sete. Varsă peste dânșii roua darului Tău și ne întărește pe noi toți, ca să ne săvârșim împreună în nădejdea Ta. Izvorul acesta pe care l-ai scos cu puterea Ta și prin care ai înnoit minunea cea de demult, poruncește să curgă până la sfârșitul lumii. Dă acestei ape darul și puterea de tămăduire spre slava Ta, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, spre pomenirea noastră, a robilor Tăi patruzeci și cinci de mucenici, care au pătimit pentru Tine".

​În vremea aceea, slujitorii, aprinzând o grămadă mare de lemne, care era pregătită pentru aceea, au luat pe sfinții mucenici și i-au aruncat în foc. Între sfinți, unii erau vii, alții morți de curând, deci ei i-au aruncat în foc și pe unii și pe alții. Numărând pe cei pe care îi aruncau în foc, unul nu se găsea și se mirau și-l căutau. Dar Sfântul Sisinie, care zăcea lângă piatra din care izvorâse apă, a răspuns, zicând: "Iată, sunt aici, luați-mă și mă aruncați în foc". Ei, luându-l, l-au aruncat în foc. Sfinții mucenici fiind mistuiți de foc, slujitorii au căutat oasele lor rămase în cenușă și câte au găsit le-au adunat într-un sac și le-au aruncat în râul Lices. Râul, primind într-însul oasele sfinților ca pe o vistierie de mare preț, le-a păzit într-un loc, aproape de mal, nu prea adânc, unde, prin repezeala sa, le-a adunat pe toate.

​Venind niște oameni dreptcredincioși și căutându-le, le-au găsit fără multă osteneală. Luându-le pe toate, le-au pus la un loc cinstit până ce a pierit păgânul împărat Liciniu, care stăpânise Răsăritul împreună cu împăratul Constantin, care rămăsese singur la împărăție și dăduse libertate Bisericii lui Hristos din toată lumea. Atunci au fost arătate la toți și oasele acestor sfinți mucenici, cărora li s-a zidit o biserică în numele lor. Și se dădeau tămăduiri din oasele lor cele sfinte și de la izvorul acela, pe care îl scosese Sfântul Sisinie cu rugăciunea.

​Acești patruzeci și cinci de Sfinți Mucenici au pătimit în ziua de 10 Iulie, în cetatea Nicopoli din Armenia, de la Lisie ighemonul, stăpânind peste Imperiul de Răsărit, Liciniu, iar peste noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine cinste și slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

​Listă biografică

• ​Viețile Sfinților pe luna Iulie, Editura Institutului de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București – cuprinzând istoricul complet al pătimirii celor 45 de Mucenici din cetatea Nicopoli a Armeniei, sub dregătorul Lisie.
• ​Proloagele, Editura Orhideea – volumul pe luna iulie, ziua de 10, oferind sinteza hagiografică, dialogul apologetic al Sfântului Leontie și minunea izvorului țâșnit din piatră prin rugăciunea Sfântului Sisinie.
• ​Mineiul pe luna Iulie, Editura Institutului de Misiune al BOR – cuprinzând slujba, canoanele și stihirile de laudă dedicate prăznuirii acestor slăviți martiri ai lui Hristos.