Binecredinciosul Voievod Ștefan Cel Mare și Sfânt
Odrăslit de pământul Moldovei, măritul Voievod Ștefan cel Mare a fost numit și cinstit dintotdeauna de către poporul dreptcredincios: bun, mare și sfânt. Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusința cu care a condus țara cu dreptate, Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi și trădători, sfânt pentru lucrarea lui întru apărarea întregii creștinătăți și zidirea unui mare număr de biserici și mânăstiri.
Începutul domniei și chemarea poporului
Dreptcredinciosul Voievod Ștefan s-a născut la Borzești, din părinții binecredincioși, voievodul Bogdan al II-lea și doamna Maria Oltea. Încă din copilărie a arătat o dragoste deosebită față de țară și credința strămoșească. În toate câte le făcea, era călăuzit de duhul dreptății și al iertării. Curând, după uciderea tatălui său la Răuseni de către Petru Aron, Ștefan cel Mare este chemat la tronul Moldovei. Pe Câmpia Direptate este întâmpinat de mulțimea poporului, în frunte cu mitropolitul Teoctist, în ziua de 12 aprilie, anul mântuirii 1457. Întrebând poporul adunat dacă este cu voia tuturor să le fie domn, i s-a răspuns într-un glas: „Întru mulți ani de la Dumnezeu să domnești”.
Luând Ștefan cel Mare domnia Moldovei cu voia lui Dumnezeu și venind turcii să jefuiască pe la Galați, i-a bătut, luând Cetatea Albă și Chilia. Acesta a fost începutul războaielor cu vrăjmașii creștinătății pe care le-a purtat ca domn al Țării Moldovei, și așa s-a dat Ștefan cel Mare în mâna lui Dumnezeu și s-a sârguit să împlinească voia Sa. Căci nu uita a săvârși, chiar și războaiele, cu frică de Dumnezeu și cu rânduială; și multe războaie a purtat și cu dreptate le-a câștigat, căci câte lupte a avut, atâtea mânăstiri cu biserici a făcut.
Rânduiala duhovnicească a oștirii
Iar rânduiala sa aceasta era: înainte de vreo luptă se lega, el împreună cu toți oștenii săi, a posti trei zile cu pâine și apă, spre a se împărtăși cu dumnezeieștile Taine. Și nu uita a pleca la luptă fără icoana Mântuitorului, dimpreună cu icoanele celor doi întâistătători și rugători înaintea Tronului dumnezeirii, adică a Maicii Domnului și a Sfântului Ioan Botezătorul, care prin pronia dumnezeiască, se găsesc și astăzi la Sfânta Mânăstire Putna. Iar ca armă cerească lua întotdeauna Sfânta Cruce, pe care o însemnase pe toate armele și pavezele oștenilor săi. Și tot în chipul Sfintei Cruci rânduise a se face toate săbiile oștenilor, ca în lupta cu vrăjmașul cel văzut să biruiască și pe cel nevăzut.
Acest mare și dreptcredincios voievod, apărător al creștinătății, pentru mulțimea sângelui curs în războaie, a ridicat mânăstiri pe locul bătăliilor, ca, în veac, atât călugării, cât și preoții din sfintele altare, să-l pomenească în rugăciune dimpreună cu cei căzuți, binecredincioși sau vrăjmași, așa cum Domnul Însuși ne-a poruncit să ne rugăm.
Ctitorirea Sfintei Mănăstiri Putna și legătura cu marii sihastri
Iar chipul ridicării Mânăstirii Putna, cum spune cronicarul Ion Neculce, acesta a fost: a tras Ștefan Vodă cu arcul dintr-un vârf de munte ce este lângă mânăstire; și unde a ajuns săgeata, acolo a făcut prestolul în altar. Și a pus și pe trei boieri de au tras, pe vătaful de copii și pe doi copii din casă; și unde a căzut săgeata vătafului de copii a făcut poarta, iar unde a căzut săgeata unui copil din casă a făcut clopotnița. Iar un copil din casă a întrecut pe marele Ștefan, căzându-i lui săgeata într-un delușor, ce se cheamă „Sion”, care este lângă mânăstire; și a zidit într-acel loc biserică de lemn.
Și a zidit Ștefan Vodă Mânăstirea Putna, să-i fie spre repaos de veci, lui și familiei lui, și spre mângâiere poporului. Și a adus acolo pe Daniil Sihastrul, sfântul său duhovnic, împreună cu ucenicii săi, toți rugători cu inima și desăvârșiți scriitori de cărți sfinte, căci alte cărți mai frumos împodobite ca ale lor nu s-au mai văzut. Asemenea și Sfântului Simeon Sihastrul, primul său duhovnic, și celor șaptesprezece ucenici ai săi le-a înălțat un schit în „Poiana lui Simeon”, care mai apoi s-a numit Mânăstirea Pângărați. Iar după săvârșirea Cuviosului Simeon, a luat moaștele binemirositoare ale sfântului spre păstrare în cetatea Sucevei, capul lui avându-l cu dânsul totdeauna, ca pe un odor de mare preț, pe care în fiecare zi îl tămâia și îl săruta.
Scrisoarea din 1475 către Principii Creștini
Iar în al șaptesprezecelea an al domniei sale, s-au ridicat turcii cu multă oaste și au venit în Moldova, ca să-l supună pe domn și să stăpânească acest binecuvântat pământ. Dar, iscusit fiind voievodul la războaie, i-a atras într-o mlaștină de lângă Vaslui, la Podul Înalt, unde a zdrobit o oaste de trei ori mai mare decât a sa, căci bunul Dumnezeu a rânduit aceasta, ca prin acest mic popor să smerească împărăția turcească cea păgână și vărsătoare de sânge creștinesc. Dar pentru că știa marele Ștefan Voievod că în urmă se vor întoarce păgânii cu mai mare oaste împotriva Moldovei, a scris scrisoare către toți regii și împărații Europei, cerând ajutor, după cum urmează mai jos:
Prealuminaților, preaputernicilor și aleșilor domni a toată creștinătatea, cărora această scrisoare a noastră va fi arătată, sau de care ea va fi auzită. Noi, Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă tuturor, cărora vă scriu și vă doresc tot binele. Și vă spun domniilor voastre că necredinciosul împărat al turcilor, Mahomed al II-lea, a fost de multă vreme și este încă pierzătorul întregii creștinătăți și în fiecare zi se gândește www cum ar putea să supuie și să nimicească toată creștinătatea. De aceea facem cunoscut domniilor voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai susnumitul turc a trimis în țara noastră și împotriva noastră o mare oștire în număr de 120.000 de oameni, al cărui căpitan de frunte era Soliman pașa-beglerbegul. [...]
Auzind și văzând noi acestea, am luat sabia în mână și cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Celui atotputernic, am mers împotriva dușmanilor creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare și pe toți i-am trecut sub ascuțișul sabiei noastre, pentru care lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru.
[...] De aceea ne rugăm de domniile voastre să ne trimiteți nouă pe căpitanii voștri împotriva dușmanilor creștinătății până mai este vreme... Iar noi, din partea noastră făgăduim, pe credința noastră creștinească, și cu jurământul domniei noastre, că vom sta în picioare și ne vom lupta până la moarte pentru legea creștinească, noi cu capul nostru.
Suceava, în ziua Sfântului Pavel Tebeul, luna ianuarie în 15 zile, la anul 1475, Ștefan Voievod, domnul Țării Moldovei.
Încercarea de la Războieni și sfatul Sfântului Daniil
După această scrisoare a sa către mai marii creștinătății, prin care îi ruga de ajutor, de înfrățire și de lepădare a mândriei, n-a primit nici un ajutor de la mândrii stăpânitori ai Europei, dar, cu smerenie și tărie de mucenic, a îndurat înfrângerea oștirii moldovenești la Războieni, fiind oastea păgână de zece ori mai mare. Și a fugit voievodul Ștefan spre Cetatea Neamțului, să-și tragă sufletul și să afle încotro să apuce. Și fiind maica sa în cetate - după cum iarăși scrie Ion Neculce -, nu l-a lăsat să intre și i-a zis că orice pasăre în cuibul ei piere; deci, să se ducă în sus să strângă oaste, că, cu ajutorul Domnului, izbânda va fi a lui. Și așa, pe cuvântul mamei sale, s-a duss.
Și, mergând în sus pe Moldova, a mers pe la Voroneț, unde trăia un părinte sihastru, pe nume Daniil. Și bătând Ștefan Vodă în ușa sihastrului ca să-i descuie, a răspuns sihastrul să aștepte Ștefan Vodă afară până își va isprăvi rugăciunea. Și după ce și-a isprăvit sihastrul rugăciunea, l-a chemat în chilie pe voievod și s-a spovedit Ștefan Vodă la dânsul. Și a întrebat Ștefan Vodă pe sihastru: „Ce vom face, că nu mai putem să ne batem cu turcii? Închina-vom țara la turci, au ba?” Iar sihastrul a zis: „Să nu o închinați, că izbânda este a noastră. Numai după ce vei izbândi, să faci o mânăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghe, al căruia să fie și hramul bisericii”.
Deci, a mers Ștefan Vodă în sus, pe la Cernăuți și pe la Hotin și a strâns la oaste fel de fel de oameni și au purces în jos. Iar turcii, înțelegând că va să vie Ștefan Vodă cu oaste în jos, au lăsat și ei Cetatea Neamțului de a o mai bate cu tunurile și au început a fugi spre Dunăre. Iar marele Ștefan a început a-i goni din urmă și a-i bate, până i-a trecut Dunărea. Și, întorcându-se voievodul, a făcut Mânăstirea Voroneț, cu hramul Sfântul Gheorghe, unde se retrăsese și Sfântul Daniil Sihastrul.
Iar mai târziu a zidit Mânăstirea Războieni, cu hramul Sfântului Arhanghel Mihail, unde smeritul domn a pus și această pisanie: „Eu și curtea mea am făcut cele ce mi-au stat în putință și s-a întâmplat ceea ce știți. Pe care lucru îl socot că a fost după voia lui Dumnezeu ca să mă pedepsească pentru păcatele mele, și lăudat fie numele Lui”.
Comentarii
Trimiteți un comentariu