Pilda Sfântului Pantelimon și a orbului vindecat: Ochii trupului și lumina sufletului

 

​În cetatea Nicomidiei trăia un om care își pierduse vederea de mulți ani. Cheltuise întreaga sa avere pe la cei mai renumiți doctori ai vremii, însă niciunul nu putuse să-i aducă tămăduire. Auzind de tânărul Pantoleon, care îngrijea pe cei suferinzi fără să ceară plată, orbul a fost dus în fața lui, cerându-i ajutorul cu lacrimi în ochi.

​Doctorii păgâni care se aflau de față au râs, spunând că dacă ei nu au reușit să-l vindece cu toată știința lor, cu atât mai puțin va putea un tânăr. Însă Pantoleon le-a răspuns cu smerenie: „Tămăduirea acestui om nu va veni din meșteșugul meu omenesc, ci din puterea și harul Domnului meu, Iisus Hristos, Care este adevărata Lumină a lumii.”

​Apoi, atingând ochii orbului, Pantoleon s-a rugat din adâncul inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Care ai dat lumină orbului din naștere, luminează și ochii acestui om, ca să cunoască toți că Tu ești Singurul Dumnezeu Adevărat!”

​În clipa aceea, solzii au căzut de pe ochii orbului și el a început să vadă deslușit. Însă minunea cea mare nu a fost doar că i s-au deschis ochii trupești, ci că inimii lui i s-a descoperit Lumina Credinței. Văzând minunea, cel vindecat, împreună cu tatăl lui Pantoleon, au crezut din toată inima în Hristos și au primit Sfântul Botez.

​Această pildă ne învață că, mai presus de sănătatea trupească, tămăduirea duhovnicească este cea care ne deschide ochii sufletului către Împărăția Cerurilor.