REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  Patriarhul Daniel și-a serbat  onomastica  prin rugăciune, duminică, la Catedrala Patriarhală. La momentul predicii, Preafericirea Sa a redat semnificații profunde ale Pildei celor chemați la cină (Luca 14: 16-24), dar a vorbit apoi și despre Sfântul Proroc Daniel, cel care a prevestit momentul nașterii Domnului. Alți șase  ierarhi  din Sfântul Sinod au slujit împreună cu Patriarhul Daniel. Cele trei categorii invitate la cină reprezintă pe căpeteniile poporului ales, a spus Părintele Patriarh citând comentariul Sf. Chiril al Alexandriei. „Aceste căpetenii, care aveau averi și influență mare, se scuză. Ei refuză politicos invitația la cină”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel trecând la analizarea fiecărei scuze. Averea Primul invitat se scuză că a cumpărat un ogor și trebuie să meargă să-l vadă. El reprezintă „acea categorie de oameni foarte preocupată de partea orizontală a existenței”, a spus Patriarhul Daniel arătând că ogorul reprezintă bogățiile materiale câștigate pr

  Zavistia este maica uciderii și decât preadesfrânarea este mai rea (Sfântul Ioan Gură de Aur, "Împărțire de grâu", Buzău, 1833, p. 164) I ubiți credincioși, A ți auzit în Sfânta Evanghelie de azi, cum mai-marele sinagogii, din râvnă pentru cinstirea sâmbetei, și-a ascuns zavistia și fățărnicia sa, zicând: Șase zile sunt în care se cade a lucra. Deci în acele zile venind, vindecați-vă, iar nu în ziua sâmbetei (Luca 13, 14). Vedeți, frații mei, ce zavistie și fățărnicie acoperită? Vedeți ce viclenie ascunsă, sub râvna pentru lege? Oare credea el cele ce zicea? Oare erau în mintea și în inima lui cele ce avea pe buzele lui? Zavistia stăpânea pe acest om, nu râvna pentru cele sfinte. Oare nu știa el că Dumnezeu a rânduit sâmbăta ca încetare de lucrul mâinilor, iar nu încetarea lucrării faptelor bune și, mai ales, vindecarea unei femei bolnave? N iciodată Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, nu a mustrat pe păcătoși așa de aspru ca pe cărturari, pe farisei și pe le

  Și în iad, ridicându-și ochii săi, fiind în munci, el a văzut pe Avraam de departe și pe Lazăr în sânul lui (Luca 16, 23) I ubiți credincioși, S fânta Evanghelie de azi ne îndeamnă să vorbim despre iad. Astfel, vom arăta ce este iadul, care sunt mărturiile Sfintei Scripturi și ale Sfinților Părinți despre iad și câte sunt nesuferitele sale munci. M ai întâi trebuie să știm că iadul este loc de chin rânduit diavolilor și celor ce le urmează lor (Matei 25, 41). Apoi să știm că în iad suferă și trupul și sufletul (Matei 5, 29; Matei 18, 9; Marcu 9, 43). "Iadul este țara morții, împărăția diavolilor, a cărui poartă este deznădăjduirea, curte sunt legăturile; ferestre, întunericul; masă, reaua împuțiciune și miros greu; mâncarea, foamea; băutura, setea; ceasornic, plânsul; așternut, văpaia" ( Ușa pocăinței, Brașov, 1812, p. 183). D espre iad, în Sfânta și dumnezeiasca Scriptură au vorbit din cele mai vechi timpuri sfinții patriarhi și prooroci. Așa auzim pe proorocul Is

  S lăvitul Gheorghe, marele mărturisitor al lui Hristos, s-a născut pe vremea lui Dioclețian, din tată capadocian și maică palestiniancă. Și dobândind creștere minunată, având fire bună și rădăcină cinstită și sfântă - căci părinții lui din vechi strămoși erau cu ales neam și cu bună credință -, s-a făcut prea viteaz și strălucit în războaie. Pentru acest lucru a fost cinstit de Dioclețian ca tribun vestit, cu rangul de numerie, încă pe când era tânăr; după aceea, pentru bărbăția lui cea covârșitoare, a fost înaintat comit, tăinuindu-se până atunci și necunoscând nimeni că era creștin. Î mplinind douăzeci de ani, a rămas orfan de tată, care și-a pierdut viața în luptele dreptei credințe. Iar Sfântul, plecând cu maica sa din Capadocia, a trecut în Palestina, de unde era ea, și unde avea multe lucruri de moștenit. Și fiindcă s-a întâmplat a muri și maica sa în acea vreme, i-a rămas multă avuție, din care, luând avere cu sine destulă, s-a dus la Dioclețian, poftind să ia mai mare stăp

  „Și venind ucenicii Lui L-au deșteptat pe El, zicând: Doamne mântuiește-ne, că pierim” (Mat. 8, 23) Nenorocirea ne duce la Dumnezeu M erită să ne dăm osteneala, ca totdeauna tare și neclintit să ținem minte și niciodată să nu uităm, că Dumnezeu este bun și plin de dragoste, nu numai când ne face bine, ci și când ne pedepsește. C u adevărat, pedepsele și certările sale se numără între cele mai mari binefaceri, și sunt dovadă de pronia lui cea îndurătoare. De aceea, când tu vezi, că s-au ivit foame și molimă, secetă, sau vărsare de apă, sau vreme rea, sau altceva de felul acesta cercetează pe neamul omenesc, nu te supăra, nu cârti, ci închină-te pricinuitorului acestora, și admiră-L pentru purtarea de grijă a Lui. El este, care trimite toate acestea și pedepsește trupul, pentru ca să se îndrepte și să se mântuiască sufletul. C um, Dumnezeu trimite astfel de nenorociri? Poate că zici tu. Așa, Dumnezeu le trimite, eu aș putea vesti aceasta înaintea a toată lumea: Dumnezeu le trimit

  Darul limbilor va înceta (I Corinteni 13, 8) I ubiți credincioși, P e cât ne va ajuta mila și îndurarea lui Dumnezeu astăzi vom vorbi despre încetarea darului vorbirii în limbi în Biserica lui Hristos. D arul vorbirii în limbi a fost dat de Dumnezeu Sfinților Apostoli la Duminica pogorârii Duhului Sfânt, dar numai pentru o vreme, cu scopul de a se converti mai ușor neamurile păgâne la creștinism. Î ntr-adevăr, la pogorârea Duhului Sfânt, Dumnezeu a vorbit iudeilor prin gurile străinilor. Căci iudeii străini, auzind pe apostoli vorbind în limba lor despre faptele minunate ale lui Dumnezeu , au crezut (Fapte 2, 11). Despre darul vorbirii în limbi Apostolul Pavel a proorocit că va înceta în Biserică (I Corinteni 13, 8) deoarece a fost un dar și un semn numai pentru începutul creștinismului ca să-i convertească mai ușor pe necredincioși (I Corinteni 14, 22-28). Despre încetarea darului vorbirii în limbi în Biserică, arată luminat și marele dascăl și luminător a toată lumea, Sfântu