REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  Î n timpul împărăției răului împărat Sapor, acest Simeon a fost schingiuit pentru Hristos împreună cu încă alți doi presbiteri, Audel și Anania. E unucul împăratului, Ustazan, cel care mai întâi se lepădase de Hristos dar mai apoi, la mustrarea lui Simeon, se pocăise cu amar, fusese executat înaintea lor. Î mpreună cu Simeon la locul de ucidere au mai fost duși încă o mie de creștini. Simeon în mod intenționat a rămas la urmă, ca să fie el cel din urmă dat morții. El a făcut aceasta ca să-i întărească pe creștini, ca nu cumva aceștia de frica morții să se lepede de Hristos. C ând presbiterul Anania și-a plecat capul pe butuc, tot trupul lui a tremurat. Fusik, un funcționar imperial, care în ascuns era și el creștin, a început să-l întărească pe Anania, zicându-i: „Nu te teme, părinte, ci închide doar ochii și fii tare și Domnul te va binecuvânta cu vedera Luminii celei cerești. " Zicând acestea, Fusik a fost imediat depistat ca fiind creștin și acuzat atunci pe loc în fața

  S fântul Achila era cizmar de meserie, și auzind de sfântul apostol Pavel, s-a dus la el, împreună cu soția sa Priscila. Și fiind botezați amândoi de dânsul, au rămas pe lângă el slujindu-l și urmându-l prin toate orașele și satele și împreună primejduindu-se în toate ispitele. Și atât i-a iubit pe ei marele apostol Pavel, pentru bunătatea lor, și pentru credința cea întru Hristos, încât și pomenește de ei în epistolele sale. Deci astfel bineplăcând lui Hristos și apostolului, și multe minuni săvârșind, mai în urmă au fost prinși de necredincioși și li s-au tăiat capetele. Și așa mutându-se din cele de pe pământ, locuiesc în ceruri.

  E a s-a născut la Roma din părinți slăviți și foarte bogați. Ea a avut credință mare în Hristos Domnul și râvna fierbinte pentru Sfânta credință. Făcând jurământul eternei feciorii înaintea lui Dumnezeu, Sfânta Cecilia a îmbrăcat pe dedesubtul hainelor strălucite la care o obliga rangul, cămașa aspră, semnul nevoințelor. P ărinții ei au obligat-o la căsătoria cu păgânul Valerian, dar Cecilia, sfătuindu-l pe mirele ei în noaptea nunții din destul, l-a dobândit pentru Sfânta credință căci, urmând sfatul ei, el a mers la Episcopul Urban și a primit Sfântul Botez. A poi Valerian l-a adus la Hristos și pe fratele lui, Tiburtie. Curând după aceea ambii frați au fost osândiți la moarte pentru credința lor. Credincioșia lor a rămas de nezdruncinat chiar și înaintea morții. Duși fiind la locul de ucidere, acești frați minunați l-au dobândit pentru Hristos și pe comandantul gărzii, Maximus. Ei cu toții au fost omorâți pentru Hristos Domnul. S fânta Cecilia a îngropat cu cinste la un acela

  Apostolul Acestei Zile.                        I Tesaloniceni 4, 13-17 13 Dar, fraților, nu vrem ca voi să fiți în neștiință despre cei ce au adormit d , ca să nu vă întristați precum ceilalți e , care nu au nădejde. 14 Pentru că de credem f că Iisus a murit și a înviat, tot așa pe cei adormiți prin Iisus îi va aduce Dumnezeu împreună cu El g . 15 Căci pe aceasta v'o spunem noi prin cuvântul Domnului: că noi, cei vii, cei rămași până la venirea Domnului, nu le-o vom lua înainte celor adormiți. 16 Că la un semn poruncitor, la glasul arhanghelului și'n trâmbița lui Dumnezeu, Însuși Domnul Se va pogorî din cer, și cei morți întru Hristos vor învia întâi; 17 după aceea noi, cei vii, cei rămași, împreună cu ei vom fi răpiți în nori ca să-L întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel pururea cu Domnul vom fi.                                                       EVANGHELIA ZILEI   Ioan 5, 24-30 24 Adevăr, adevăr vă spun: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel car

  S fântul Apostol Filip s-a născut în Cezareea Palestinei. El a fost bărbat căsătorit și a avut patru fiice. Toate patru primiseră de la Dumnezeu darul prorociei și toate patru s-au închinat întru desăvârșita feciorie slujirii Domnului Iisus Hristos. C ând au ales Sfinții Apostoli pe primii șapte diaconi ai Bisericii, Filip s-a numărat între ei, împreună cu Arhidiaconul Ștefan și alții. Ca diacon, el a slujit cu râvnă nevoiașilor și văduvelor. Î ncepând prigoana împotriva creștinilor la Ierusalim, Sfântul Filip s-a refugiat în Samaria și de acolo a predicat Evanghelia și a dat mărturie de adevărul ei prin multe și puternice minuni. E l a scos afară diavoli din oameni, a vindecat bolnavi și a lucrat tot binele. V ăzând minunile Sfântului Filip, Simon, magul a primit Sfântul Botez [?]. Sfântul Filip l-a botezat și pe eunucul Candachiei, al Reginei etiopiene. D upă această ultimă faptă, un înger al Domnului l-a luat și l-a dus îndată la Azotus, unde a învățat, a predicat și i-a ad

  S fântul Ierotei a fost însoțitorul Sfântului Dionisie Areopagitul și a primit credința creștină de la Sfântul Apostol Pavel, la puțin timp în urma Sfântului Dionisie. M ai după aceea, Sfântul Apostol Pavel l-a uns pe Ierotei, Episcop al Atenei. L a vremea Sfintei Adormiri a Maicii Domnului, Sfântul Ierotei a sosit la Ierusalim și a fost de față la înmormântarea ei. C u dumnezeiescul lui dar de cântăreț el a inspirat în multe suflete dreapta închinare, arătându-se bărbat insuflat de sus. E l s-a nevoit mult întru slujirea Cuvântului, aducând pe mulți păgâni la lumina Adevărului și bine păstorind turma cea cuvântătoare a lui Hristos. E l a luat la sfârșit moarte de mucenic al lui Hristos, al Celuia Care i-a dăruit îndoita cunună a Cereștii Lui împărății: cea de Ierarh și cea de mucenic.

  S fânta Eufimia s-a născut în Calcedon. Tatăl ei, senatorul Filofron și maica ei, Theodorisia, erau creștini adevărați, plini de toată cucernicia și evlavia. Fiica lor, Eufimia, era de o mare frumusețe și trupească și sufletească. P e când odată proconsului Priscus a organizat o mare serbare în Calcedon, în care a poruncit și aducerea de jertfe la idolul lui Ares, patruzeci și nouă de creștini s-au ascuns, spre a nu fi nevoiți să aducă jertfe idolului. Ei au fost însă aflați și târâți înaintea judecății, iar printre ei se afla și Eufimia. Î ntrebați fiind cu aroganță de către Priscus cum au îndrăznit să sfideze decretul imperial, ei au răspuns: „Comanda împăratului și a ta se cuvine să fie împlinită atunci când nu este contrară poruncii lui Dumnezeu Celui din Ceruri. Dar dacă ea este potrivnică poruncii lui Dumnezeu, atunci ea nu numai că nu trebuie împlinită, dar încă combătută. " C ei patruzeci și nouă au fost torturați bestial timp de nouăsprezece zile încheiate, în ziua

  S ă aveți înștiințare, fraților, că întru această zi este Înainteprăznuirea Nașterii Preasfintei și de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Măria. Să vă adunați deci în biserici la rugăciune, pentru că în această zi este începutul mântuirii noastre. Ca întru această zi, pe noi cei ce am călcat poruncile lui Dumnezeu și am căzut în adâncul răutăților și ne-am făcut robi patimilor, Domnului Dumnezeul nostru, vrând să ne izbăvească din această robie și să Se pogoare spre izbăvirea noastră și cu o nouă zidire să ne înnoiască pe noi, a trimis pe îngerul Său și a binevestit drepților Ioachim și Ana nașterea Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, adică pe aceea care este, după trup, Maica Domnului nostru Iisus Hristos. D rept aceea, acum și noi, fraților, cu bucurie ajungând la această zi, să ne sârguim spre lucruri bune și să ne luminăm candele noastre cu milostenie, cu credință și cu dragoste, că prin aceasta sufletul și trupul se luminează, precum și Apostolul grăiește: "Credi

  A cesta s-a născut în Paflagonia, din vestiți părinți creștini, Theodot și Rufina. Părinții lui au fost întemnițați pentru credința în Hristos. Mai întâi a murit tatăl, care era întemnițat; apoi a murit maica lui, Rufina, de îndată ce l-a născut pe el, pruncul Mamant. Așa s-a aflat pruncul viu, între trupurile moarte ale părinților lui. D ar Dumnezeu de grijă purtătorul a trimis un înger la o femeie văduvă nobilă, pe nume Ammia. Ammia l-a văzut pe înger în vis: el îi poruncea să meargă la temniță și să ia copilul. E parhul cetății i-a îngăduit Ammiei să meargă și să îngroape morții, și să ia pruncul la casa ei. M amant nu a grăit până întru al cincilea an al vieții lui, și atunci, primul cuvânt pe care l-a rostit a fost Mama. De aceea s-a și numit Mamant. Copilul Mamant a dat dovadă de neobișnuită agerime la studiul cărții. C um era crescut întru toată rânduiala credinței creștine, el nu și-o ascundea pe aceasta, ci o mărturisea și față de ceilalți copii și râdea de idoli. În t

  Î n zilele binecredinciosului și marelui domn Vasile Dimitrievici, singurul stăpânitor al Rusiei, și în vremea Sfântului mitropolit Ciprian, a fost năvălirea lui Temiraxac, împăratul agarenilor, asupra pământului Rusiei. Acela, sculându-se cu mare putere de la Răsărit și prădând multe împărății, a ajuns în părțile Rusiei. Deci, apropiindu-se de hotarele pământului, a luat cetatea Eleciul și a robit pe voievodul Eleciului, și a ucis o mulțime de creștini, căci era mare urâtor și cumplit chinuitor al neamului creștinesc. Apoi se mai lăuda că tot pământul Rusiei are să-l pustiască, ca să dezrădăcineze creștineasca credință; deci, își pregătea drumul său spre cetatea Moscova, vrând să o risipească pe ea. Auzind marele domn Vasilie Dimitrievici acest lucru, și-a adunat oastea sa și s-a dus în cetatea Colomni. D e acolo plecând, a stat la malul râului Ochi, tăbărând împotriva vrăjmașului, iar Temiraxac a stat într-un loc 15 zile. Deci, înștiințându-se marele domn și toată creștineasca o

  „Asemenea este Împărăția lui Dumnezeu omului împărat, care a vrut să se socotească cu slugile sale” (Matei 18, 23) Despre darea de seamă ce are să ni se ceară și despre împăcare N u trece repede, fără băgare de seamă, peste aceste cuvinte, ci privește la judecata ce se înseamnă aici; intră în conștiința ta proprie și gândește ce ai făcut în toată viața ta. Când auzi că Domnul voiește a se socoti cu slugile Sale, gândește că prin acestea se referă la împărați, căpetenii de oști și domni, bogați și săraci, slugi și stăpâni, în scurt, la toți. Căci noi toți ne vom arăta înaintea scaunului judecății lui Hristos. D e ești bogat, gândește că și tu odată trebuie să dai socoteală dacă ai cheltuit averea ta pentru desfătări sau pentru cei săraci, pentru lingușitori și măgulitori sau pentru cei nevoiași, pentru dezmierdări sau pentru faptele milosârdiei, pentru lux, mâncare și îmbuibare sau pentru ajutorul celor strâmtorați. Și nu numai pentru întrebuințarea avuției tale ai să dai seamă,

  A ceștia au fost frați după trup, după duh și după vocație: Amândoi au fost creștini râvnitori și cu îndeletnicirea amândoi maiștri tăietori în piatră. Ei au locuit în Iliria. U n principe păgân i-a angajat să îi zidească un templu ce urma a fi închinat idolilor. Dar s-a întâmplat că la vremea lucrului, a sărit o așchie de piatră și a orbit ochiul fiului popei idolesc, Merentius, care se uita curios la lucrarea celor doi pietrari. Văzându-și fiul plin de sânge și cu ochiul scos, preotul cel idolesc a început să strige cu mânie la cei doi pietrari, voind să-i bată. Dar cei doi frați i-au zis că de va crede în Domnul Hristos Iisus Dumnezeu în Care credeau și ei, fiul lui se va vindeca. Păgânul a făgăduit. Atunci Sfinții Flor și Lavru s-au rugat cu lacrimi de umilință către Dumnezeu, Domnul Cel Viu și au însemnat ochiul curs al copilului cu semnul Sfintei Cruci. Copilul s-a vindecat numaidecât și s-a făcut cu totul sănătos, așa cum fusese și mai înainte. Atunci Merentius și fiul lui

  D in pricina marii curății a lui Timotei, Domnul i-a dăruit lui harul facerii de minuni, cu care vindeca bolile cele multe și grele ale poporului. Î n timpul împărăției răului Iulian cel care s-a lepădat de Hristos [apostatul], Sfântul Timotei a fost aruncat în temniță. Chiar și în temniță fiind, credincioșii veneau la el ca să asculte învățămintele cele mântuitoare ale păstorului lor. A flând de acestea, Iulian a poruncit călăului să taie capul lui Timotei în temniță, la anul 362. S ufletul bunului păstor s-a înălțat la ceruri, iar sfintele lui moaște au rămas de minuni făcătoare, ca să ajute poporului celui sărman și să slăvească astfel pe Dumnezeu.

  A ceștia pentru mărturisirea în Hristos, pe vremea mai-marelui Maxim, fiind cercetați au fost puși în închisoare. După aceasta iarăși fiind chemați a se lepăda de Hristos, și neplecându-se, au fost striviți cu unghii de fier; după aceea au fost chinuiți în multe chipuri, iar la sfârșit au primit moartea cea de sabie.

  Cuvânt la Sfânta Treime „Eu și Tatăl una suntem” (Ioan 10, 30) Egalitatea Fiului cu Tatăl N oi întrebăm astăzi de este Fiul de aceeași putere și slavă ca și Tatăl și de aceeași ființă cu Dânsul. Totuși, noi practic nu întrebăm, ci prin harul lui Hristos am și aflat ceea ce căutăm, și ținem aceasta tare, și voim acum a o dovedi și potrivnicilor. D ar eu mă rușinez când trebuie să vorbesc despre aceasta; căci, în adevăr, nu este oare de râs a voi să dovedești un lucru așa de clar? Nu este, oare, lucru nebunesc a întreba de este Fiul de aceeași ființă cu Tatăl? Căci noi trebuie numai să privim natura, spre a dobândi răspunsul. Atât cei născuți, cât și născătorii, cu toții sunt de aceeași ființă, atât la oameni, cât și la dobitoace și la plante. Voiești tu, oare, numai la Dumnezeu a face o deosebire de la această lege obștească? Totuși, ca să nu se pară că egalitatea ființei Fiului cu a Tatălui voiesc a o dovedi numai din cele pământești, de aceea o vom întemeia acum și cu dovezi d

  L uchilian a îmbătrânit ca preot al slujirii idolești, dar om cu părul alb fiind el a recunoscut adevărul creștinismului și s-a botezat. Convertirea lui la creștinism a creat mare îngrijorare și tulburare printre păgânii din Nicomidia și bătrânul Luchilian a fost adus înaintea judecății. N evoind să-și lepede credința lui nou câștigată, bătrânul a fost bătut cu sălbăticie și tot numai o rană fiind, a fost aruncat în temniță, în temniță a găsit patru tineri, Claudie, Ipatie, Paul și Dionisie, care erau închiși acolo din aceeași pricină ca și el: refuzul lor de a se lepăda de Hristos. Bătrânul s-a bucurat cu duhul de acei tineri și tinerii asemenea de el. Ei împreună s-au unit în rugăciune tot timpul petrecut în temniță și și-au întărit sufletele lor cu cântări de Psalmi și cuvinte duhovnicești. C ând au fost scoși afară, ei au fost iar schingiuiți cu sălbăticie, iar apoi trimiși la Bizanț. Aici soldații le-au tăiat capetele lui Claudie, Ipatie, Paul și Dionisie, iar pe Luchilian l

  a. Viața S fântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, ale cărui moaște se află de șase sute de ani în țara noastră, s-a născut în orașul Trapezunt, în jurul anului 1300, din părinți binecredincioși și foarte iubitori de Hristos. Fiind negustor de mărfuri, ca și tatăl său, evlaviosul Ioan a plecat cu corabia din orașul natal spre Cetatea Albă de la gurile Nistrului, aflată pe atunci în stăpânirea tătarilor închinători de idoli. Pe Marea Neagră a avut mai multe discuții de credință cu un negustor venețian, anume Reiz. Dar, văzându-se biruit în cuvinte de fericitul Ioan, care mărturisea și apăra cu zel dreapta credință ortodoxă, venețianul a hotărât să se răzbune asupra lui. S osind în Cetatea Albă, Reiz l-a pârât pe Ioan la mai-marele cetății, cum că ar dori să se lepede de credința ortodoxă și să se închine soarelui și idolilor păgânești. Dar Ioan, mărturisind pe Hristos cu mare tărie și curaj, a fost dat la grele chinuri și bătăi, pentru a se lepăda de adevăratul Dumnezeu. Apoi,