Postări

Se afișează postări din februarie, 2021

Ce este un mormânt?

Imagine
 Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: "Ce să fac?". Bătrânul îi zice: "Când a intrat în pământul făgăduinţei, Avraam şi-a cumpărat un loc de mormânt şi prin acest mormânt a moştenit pământul". Fratele întreabă: "Ce este un mormânt?". Bătrânul îi răspunde: "Un loc al plângerii şi al tânguirii".

Rugăciunea de Duminică

Imagine
 De vreme ce ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om, pentru aceasta iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție și-Ți mulțumesc foarte pentru darurile cele mari, ce ai făcut la toate zidirile Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget, că numai Tu singur ești Dumnezeu, sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins, și în scurte cuvinte, vreo bunătate și vreo mărire nu-Ți lipsește. Mă bucur încă, că Tu ești un Dumnezeu în trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Să se tulbure, Domnul meu, toți cei ce se închină la alți dumnezei: că nu este alt Dumnezeu afară de Tine. Pentru aceasta fă să sporească creștinii la fieștece mărire și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Ți se închină și-Ți slujesc pururea cu toată inima și cu toată puterea. O, Părinte Sfinte, miluiește-mă! O, binecuvântate Fiule al lui Dumnezeu, mântui

Condacul Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea

Imagine
  Glasul al 4-lea T oți ne bucurăm cuvioase de nașterea ta pe pământul Dobrogei, cel binecuvântat de Apostolul Andrei, Întâiul Chemat împreună cu Sfântul Ioan Casian, de mănăstiri întemeietor arătându-te, Părinte Gherman; și lepădând grijile cele lumești viață sihăstrească ai dus, cununa biruinței ai luat și de brațele părintești te-ai învrednicit. Pentru aceasta, ca unul ce ești vas ales al sfințeniei, cu umilință alergăm către tine, să dodândim mântuire de la Dumnezeu prin rugăciunile tale.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Gherman din Dobrogea

Imagine
  Troparul Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea, glasul al 8-lea: C u ostenelile tale, cu privegheri neîncetate, cu rugăciune și post te-ai nevoit Cuvioase Părinte Gherman, împreună cu Sfântul Ioan Casian, din pământul Dobrogei odrăslind; și curgerile harului preoțesc, cu rugăciunile Sfântului Ioan cel cu Gură de Aur, te-ai învrednicit a le primi. Bogăție de daruri duhovnicești din Țara Sfântă, prin osârdie ai agonisit și prin aceasta pe mulți ai învrednicit pe Hristos a urma. Pentru aceasta părinte al Dobrogei roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre. Tropar către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea, glasul al 8-lea: T uturor celor întristați Bucurie și celor năpăstuiți Părtinitoare și Hrană săracilor și Mângâiere străinilor, Limanul celor înviforați, Cercetare bolnavilor, Acoperământ și Sprijinitoare celor oropsiți și orbilor ești Toiag. Tu, Preacurată, Maica Dumnezeului Celui Preaînalt, grăbește de miluiește pe

Troparul Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea

Imagine
Glasul al 8-lea C u ostenelile tale, cu privegheri neîncetate, cu rugăciune și post te-ai nevoit Cuvioase Părinte Gherman, împreună cu Sfântul Ioan Casian, din pământul Dobrogei odrăslind; și curgerile harului preoțesc, cu rugăciunile Sfântului Ioan cel cu Gură de Aur, te-ai învrednicit a le primi. Bogăție de daruri duhovnicești din Țara Sfântă, prin osârdie ai agonisit și prin aceasta pe mulți ai învrednicit pe Hristos a urma. Pentru aceasta părinte al Dobrogei roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre. Glasul al 8-lea T uturor celor întristați Bucurie și celor năpăstuiți Părtinitoare și Hrană săracilor și Mângâiere străinilor, Limanul celor înviforați, Cercetare bolnavilor, Acoperământ și Sprijinitoare celor oropsiți și orbilor ești Toiag. Tu, Preacurată, Maica Dumnezeului Celui Preaînalt, grăbește de miluiește pe robii tăi, rugămu-ne.  

Tropar către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea

Imagine
Glasul al 8-lea T uturor celor întristați Bucurie și celor năpăstuiți Părtinitoare și Hrană săracilor și Mângâiere străinilor, Limanul celor înviforați, Cercetare bolnavilor, Acoperământ și Sprijinitoare celor oropsiți și orbilor ești Toiag. Tu, Preacurată, Maica Dumnezeului Celui Preaînalt, grăbește de miluiește pe robii tăi, rugămu-ne.  

Luca 15, 11-32

Imagine
  11 Și a zis: Un om avea doi fii. 12 Și a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Și el le-a împărțit averea. 13 Și nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o țară depărtată și acolo și-a risipit averea, trăind în desfrânări. 14 Și după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în țara aceea, și el a început să ducă lipsă. 15 Și ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei țări, și acesta l-a trimis la țarinile sale să păzească porcii. 16 Și dorea să-și sature pântecele din roșcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. 17 Dar, venindu-și în sine, a zis: Câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier aici de foame! 18 Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înaintea ta; 19 Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi. 20 Și, sculându-se, a venit la tatăl său. Și încă departe fiind el, l-a văzut tată

I Corinteni 6, 12-20

Imagine
  12 Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva. 13 Bucatele sunt pentru pântece și pântecele pentru bucate și Dumnezeu va nimici și pe unul și pe celelalte. Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, și Domnul este pentru trup. 14 Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia și pe noi prin puterea Sa. 15 Au nu știți că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum! 16 Sau nu știți că cel ce se alipește de desfrânate este un singur trup cu ea? "Căci vor fi - zice Scriptura - cei doi un singur trup". 17 Iar cel ce se alipește de Domnul este un duh cu El. 18 Fugiți de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârși omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuiește în însuși trupul său. 19 Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveți de la D

Vieața și scrierile lui

Imagine
  I oan Casian este întemeietorul monachismului în Apus, înainte de Benedict. Fiind cel mai citit dintre scriitorii duhovnicești de acolo, cu tot semipelagianismul său, învățătura sa a nutrit nenumărate generații de monachi, influențând scrisul pios până în zilele noastre. Aceasta se datorește faptului că scrierile sale sunt cea mai bună sinteză a evlaviei vechiului monachism răsăritean, deși nu una perfectă, iar el a fost puntea de legătură între monachismul răsăritean și cel apusean. I oan Casian s'a născut la anul 360, însă nu se știe sigur in care parte a lumii. Cei mai mulți istorici socotesc că e originar din Scythia minor (Dobrogea), alții din Franța de Sud. Î ncă din fragedă tinerețe s'a făcut monach în Vifleem, după ce își adunase o frumoasă cultură.Pe la anul 385primi, împreună cu prietenul său Gherman, îngăduința să viziteze în două rânduri patria anahoreților, Egiptul. Cea dintâi călătorie a durat 7 ani, a doua aproape tot atâta. Pe la anul 400 se duc la Sf. Ioan G

Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Gherman din Dobrogea

Imagine
  A cest sfînt și purtător de Dumnezeu Gherman s-a născut pe la anul 368 în nordul Dobrogei, din părinți străromâni, fiind din același sat și contemporan cu Sfîntul Ioan Casian. Localitatea Casimcea este considerată vatra străbună a acestor doi sfinți daco-romani de la gurile Dunării. P ărinții și strămoșii lor erau creștini din primul secol, fiind botezați în numele Prea Sfintei Treimi poate chiar de Sfîntul Apostol Andrei și de ucenii lui, care au semănat cuvîntul Evangheliei lui Hristos în jurul Mării Negre și în Sciția Mică, adică Dobrogea de astăzi. D upă ce a învățat carte în satul natal și pe lîngă Episcopia Tomisului, împreună cu fericitul Ioan Casian, cu care a fost prieten și împreună-viețuitor pînă la moarte, s-a dus să deprindă învățătura Sfinților Părinți în părțile Constantinopololului. Apoi, tot împreună, au intrat în viața monahală, la una din mănăstirile din sudul Dobrogei, ce depindeau de vestita eparhie a Tomisului, unde străluceau mari ierarhi și purtători de Dumn

Predică la Duminica Fiului Risipitor (Despre adevărata pocăință și despre milostivirea lui Dumnezeu)

Imagine
  Scula-mă-voi și mă voi duce la tatăl meu, și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înaintea ta (Luca 15, 18) I ubiți credincioși, Î n Sfânta Scriptură Dumnezeu se numește "Tată al milostivirii" (II Corinteni 1, 3), pentru că pururea Se milostivește față de cei păcătoși care se întorc din toată inima către El prin adevărată pocăință. Dumnezeu zice prin proorocul Isaia: Când te vei întoarce și vei suspina, atunci te vei mântui și vei cunoaște unde ai fost (Isaia 30, 15). În alt loc, prin același prooroc, zice Dumnezeu: Spălați-vă, curățiți-vă, ștergeți răutățile din sufletele voastre înaintea ochilor Mei părăsiți-vă de răutățile voastre. Și de vor fi păcatele voastre ca mohorâciunea, ca zăpada le voi albi; și de vor fi ca roșeala, ca lâna le voi face albe (Isaia 1, 16-18). A cest adevăr s-a petrecut și cu fiul risipitor din Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi. El mai întâi și-a venit întru sine, a suspinat după fericirea ce o avusese când era în casa tatălui său, ap

Cuvânt la Duminica Fiului Risipitor

Imagine
  „Așa va fi bucurie în cer pentru un păcătos ce se pocăiește” (Lc. 15, 7) Omul nu trebuie să deznădăjduiască pentru păcatele sale, dar nici să nu fie leneș și ușuratic la minte C ând noi știm că suntem păcătoși, nu trebuie nici să deznădăjduim, nici să fim ușuratici la minte și leneși, căci amândouă acestea ne-ar duce la pieire. Adică deznădăjduirea ne împiedică de a ne scula din căderea în păcate, iară ușurătatea minții face, ca și cei ce stau, să se poticnească și să cadă. Aceasta, așadar, ne răpește binele pe care îl posedăm, iară aceea, adică deznădăjduirea, nu ne lasă a ne elibera de relele sub care noi suspinăm. U șurătatea minții ne împinge iarăși afară din cer, unde noi ne aflăm, iară deznădăjduirea ne aruncă în bezna răutății. Dacă noi însă nu deznădăjduim, putem curând să scăpăm de această beznă. Socotește acum puterea amândurora, atât a ușurătății de minte, cât și a deznădăjduirii! S atana a fost la început un înger bun, clar fiindcă din capul locului a fost ușuratic la

Constantin cel Mare

Imagine
27.02.274  - S-a născut Constantin cel Mare, impărat roman

Pentru Dumnezeu vine să audă cuvânt

Imagine
        S-a dus avva Avraam la avva Ares. Când s-au aşezat, a venit un frate la bătrân şi i-a spus: - Spune-mi ce să fac să mă mântuiesc. - Haide, anul acesta mânca pâine cu sare, numai seara, şi vino iar, şi mai vorbim. Şi a plecat făcând astfel. Iar dacă s-a împlinit anul, a venit iar fratele la avva Ares. Şi se întâmplă să fie acolo şi avva Avraam. Şi i-a zis iar bătrânul fratelui: - Haide, posteşte şi anul acesta tot la două zile. Când s-a dus fratele, i-a spus avva Avraam avvei Ares: - De ce le pui tuturor fraţilor jug uşor, iar pe acesta îl încarci cu poveri grele? - Fraţii, cum vin să întrebe, aşa şi pleacă; acesta însă pentru Dumnezeu vine să audă cuvânt. Căci e truditor şi dacă-i spun ceva, face cu sârg. De aceea şi eu îi spun cuvântul lui Dumnezeu.

Rugăciunea de Sâmbătă

Imagine
  Doamne Iisuse Hristoase, Judecătorul meu Preadrept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea Te rog în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în rai. Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alunga întunericul păcatelor mele, şi suie mintea mea la cer, ca să mă bucur de Fata Ta. Aşa Doamne, primeşte umilita mea rugăciune că o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morţi

Luca 20, 46-47; 21, 1-4

Imagine
  46 Păziți-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi, care iubesc plecăciunile în piețe și scaunele cele dintâi în sinagogi și locurile cele dintâi la ospețe, 47 Mâncând casele văduvelor și de ochii lumii rugându-se îndelung; aceștia vor lua mai mare osândă. 1 Și privind, a văzut pe cei bogați, aruncând darurile lor în vistieria templului. 2 Și a văzut și pe o văduvă săracă, aruncând acolo doi bani. 3 Și a zis: Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toți. 4 Căci toți aceștia din prisosul lor au aruncat la daruri, aceasta însă din sărăcia ei a aruncat tot ce avea pentru viață.

II Timotei 3, 1-9

Imagine
  Prochimen, al Tuturor Sfinților, glasul al 7-lea (Psalm 31: 12, 1) B ucurați-vă în Domnul și vă veseliți, drepților. Stih: Fericiți cărora s-au iertat fărădelegile și cărora s-au acoperit păcatele. Alt prochimen, pentru cei morți, glasul al 6-lea (Psalm 24: 14, 1-2) S ufletul lor întru bunătăți se vor sălășlui și seminția lui va moșteni pământul. Stih: Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu. 1 Și aceasta să știi că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; 2 Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginți, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără cucernicie, 3 Lipsiți de dragoste, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, cruzi, neiubitori de bine, 4 Trădători, necuviincioși, îngâmfați, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, 5 Având înfățișarea adevăratei credințe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te și de aceștia. 6 Căci dintre aceștia sunt cei ce se vâră prin case și robesc femeiuști împovărate de pă

Condacul Sfântului Cuvios Mărturisitor Procopie Decapolitul

Imagine
  Glasul al 4-lea P odobie: Arătatu-Te-ai astăzi... L uceafăr dobândindu-te astăzi Biserica, risipește toată negura relei credințe, învrednicindu-te pe tine de cele Cerești, Învățătorule Procopie, pururea Mărite.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Mărturisitor Procopie Decapolitul

Imagine
  Troparul Sfântului Cuvios Mărturisitor Procopie Decapolitul, glasul al 8-lea: C u curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Procopie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre. C ântarea 1, glasul al 6-lea. Irmosul: C a pe uscat umblând Israel cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruință să-I cântăm. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. F iind cuprins de dragostea dreptei credințe și de Dumnezeiască dorire, ai alungat de la tine, cuvioase, întreitele valuri lumești, cântând lui Dumnezeu cântare de biruință. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. V iața ta cea purtătoare de lumină, curăția și tăria sufletului, amestecându-se cu dreapta credință, au lucrat