Înțelepciunea lui Solomon 4, 7, 16-20; 5, 1-7


 7 Cel drept, chiar când apucă să moară mai devreme, dă de odihnă.

16 Dreptul care moare osândește pe nelegiuiții care trăiesc, iar tinerețea ajunsă la grabnică desăvârșire osândește lungile bătrâneți ale celui nedrept. 17 Vor vedea sfârșitul înțeleptului, dar nu vor înțelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el și pentru ce l-a pus bine pentru Sine. 18 Vor vedea și-și vor bate joc, dar Domnul îi va face de ocară. 19 Căci vor fi pe urmă hoit fără de cinste, printre morți, întru rușine, în veac de veac; Domnul îi va zdrobi și, muți, îi va azvârli cu capul în jos, îi va zgudui din temelie și vor pieri până la cel mai mic; chinul îi va măcina și pomenirea lor se va șterge. 20 Vor veni înspăimântați de știința păcatelor lor și fărădelegile lor îi vor mustra față în față.

1 Atunci cel drept va sta cu multă îndrăzneală înaintea celor care l-au prigonit și au disprețuit ostenelile sale. 2 Iar ei, văzându-l, se vor tulbura cu cumplită frică și se vor minuna de minunea mântuirii dreptului. 3 Ei vor zice, căindu-se în inima lor și gemând întru strâmtorarea duhului lor: "Acesta este pe care-l aveam altădată de batjocură și ținta ocărilor noastre. 4 Nebunii de noi! Am socotit viața lui o nebunie și moartea lui o ticăloșie. 5 Și iată cum a fost socotit între fiii lui Dumnezeu și partea lui între sfinți! 6 Așadar noi am rătăcit de la calea adevărului și lumina dreptății n-a strălucit pentru noi și nouă soarele nu ne-a răsărit. 7 Ne-am săturat de cărările fărădelegii și ale pierzării; am străbătut pustietăți neumblate, iar calea Domnului n-am cunoscut-o.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta