II Timotei 2, 11-19


 Prochimen, al Tuturor Sfinților, glasul al 7-lea (Psalm 31: 12, 1)

Bucurați-vă în Domnul și vă veseliți, drepților.

Stih: Fericiți cărora s-au iertat fărădelegile și cărora s-au acoperit păcatele.

Alt prochimen, pentru cei morți, glasul al 6-lea (Psalm 24: 14, 1-2)

Sufletul lor întru bunătăți se vor sălășlui și seminția lui va moșteni pământul.

Stih: Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu.

11 Vrednic de crezare este cuvântul: căci dacă am murit împreună cu El, vom și învia împreună cu El. 12 Dacă rămânem întru El, vom și împărăți împreună cu El; de-L vom tăgădui, și El ne va tăgădui pe noi. 13 Dacă nu-I suntem credincioși, El rămâne credincios, căci nu poate să Se tăgăduiască pe Sine însuși. 14 Amintește-le acestea și îndeamnă stăruitor înaintea lui Dumnezeu să nu se certe pe cuvinte, ceea ce la nimic nu folosește, decât la pierzarea ascultătorilor. 15 Silește-te să te arăți încercat, înaintea lui Dumnezeu lucrător cu fața curată, drept învățând cuvântul adevărului. 16 Iar de deșartele vorbiri lumești ferește-te, căci ele vor spori nelegiuirea tot mai mult. 17 Cuvântul lor va roade ca o cangrenă. Dintre ei sunt Imeneu și Filet, 18 Care au rătăcit de la adevăr, zicând că învierea s-a și petrecut, și răstoarnă credința unora. 19 Dar temelia cea tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având pecetea aceasta: "Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi"; și "să se depărteze de la nedreptate oricine cheamă numele Domnului".

Aliluia, al Tuturor Sfinților, glasul al 4-lea (Psalm 33: 16, 18)

Stih 1: Strigat-au drepții și Domnul i-a auzit și din toate necazurile lor i-a izbăvit.

Stih 2: Multe sunt necazurile drepților, dar din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul.

Alt Aliluia, pentru cei morți, glasul al 6-lea (Psalm 64: 4, 5)

Stih 1: Fericiți sunt cei pe care i-ai ales și i-ai primit Doamne.

Stih 2: Locui-vor în curțile Tale și se vor umple de bunătățile casei Tale. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta