Prorocia lui Isaia 40, 1-5, 9-10; 41, 18; 45, 18; 48, 21; 54, 1


 1 "Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu", zice Dumnezeul vostru. 2 "Dați curaj Ierusalimului și strigați-i că munca de rob a luat sfârșit, fărădelegea sa a fost ispășită și că a luat pedeapsă îndoită din mâna Domnului pentru păcatele sale". 3 Un glas strigă: "În pustiu gătiți calea Domnului, drepte faceți în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. 4 Toată valea să se umple și tot muntele și dealul să se plece; și să fie cele strâmbe, drepte și cele colțuroase, căi netede. 5 Și se va arăta slava Domnului și tot trupul o va vedea căci gura Domnului a grăit".

9 Suie-te pe munte înalt, cel ce binevestești Ierusalimului, ridică glasul tău cu putere, cel ce binevestești Ierusalimului, înalță glasul și nu te teme, zi cetăților lui Iuda: "Iată Dumnezeul vostru!" 10 Că Domnul Dumnezeu vine cu putere și brațul Lui supune tot. Iată că prețul biruinței Lui este cu El și rodul izbânzii merge înaintea Lui.

18 Pe dealuri înalte voi da drumul la râuri și la izvoare în mijlocul văilor, pustiul îl voi preface în iaz și pământul uscat în pâraie de apă!

18 Că așa zice Domnul, Care a făcut cerurile, Dumnezeu, Care a întocmit pământul, l-a făcut și l-a întărit; și nu în deșert l-a făcut, ci ca să fie locuit: "Eu sunt Domnul și nu este altul!"

21 Și nu vor suferi de sete în pustiul unde El îi duce; El le izvorăște apă din stâncă. El despică stânca și apa țâșnește!

1 Veselește-te, cea stearpă, care nu nășteai, dă glas și strigă tu care nu te-ai zvârcolit în dureri de naștere, căci mai mulți sunt fiii celei părăsite, decât ai celei cu bărbat, zice Domnul.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta