REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  ​Evanghelia de astăzi ne pune în față imaginea tulburătoare a omului care a zăcut treizeci și opt de ani la scăldătoarea oilor, așteptând o vindecare ce părea să nu mai vină. Dincolo de miracolul fizic săvârșit de Hristos, acest text ascunde o „comoară” duhovnicească pe care nu o găsim săpând în pământ, ci cercetând adâncul sufletului acestui bolnav. ​Bogăția care nu se fură ​Spre deosebire de aurul și argintul lumii acesteia, care aduc adesea invidie, furtuni și griji, bogăția slăbănogului constă în răbdare, statornicie și o neclintită nădejde în Dumnezeu . Aceasta este singura proprietate sigură a omului, pe care nici moartea nu o poate răpi, ci o transformă într-un mijlocitor însemnat în fața Judecătorului ceresc. ​Blândețea sub povara durerii ​Treizeci și opt de ani de boală nevindecabilă reprezintă o viață de om petrecută în chin. Totuși, Scriptura ne arată noblețea acestui suflet prin modul în care îi răspunde Mântuitorului. Deși nu Îl cunoștea pe Hristos, slăbănogul n...

  ​Zis-a Domnul către iudei: „Cine dintre voi Mă vădește pre Mine pentru păcat?” (In. 8, 46) ​Conștiința noastră ne pârăște pe noi ​Dumnezeu a pus în sufletul nostru un judecător neobosit și priveghetor necontenit – conștiința . Într-adevăr printre oameni nu este nici un judecător care să fie așa de treaz, precum conștiința noastră. Dintre judecătorii omenești, unii se mituiesc, alții se câștigă prin măguliri, alții se intimidează prin frică, și încă multe altele îi împiedică de la judecata cea dreaptă, însă tribunalul conștiinței nu se biruiește prin toate acestea, ci poți să măgulești, să dai daruri, să ameninți sau să faci orice, această judecătorie pururea va rosti hotărârea cea dreaptă, chiar și asupra gândurilor tale celor păcătoase. Și tocmai cel ce a săvârșit păcatul se osândește pe sine, chiar când nu-l părăsesc alții. Și aceasta nu se întâmplă o dată sau de două ori, ci foarte adeseori, în toată viața. ​De ar fi trecut oricât de mult timp, conștiința niciodată nu uit...

  „Cine ești tu?” (In. 1, 19) Folosul mărturisirii și al cercetării conștiinței în toate zilele D e vreme ce noi, ori aici, ori în viața cea viitoare, neapărat trebuie să ne întristăm pentru păcatele noastre, apoi este mai bine ca noi să facem aceasta aici decât în acea lume. De unde reiese aceasta ? Din cuvintele Psalmistului, precum și din Evanghelie. Adică Psalmistul zice: „Cine în iad se va mărturisi ție ?” (Ps. 6, 6). El cu aceasta voiește să spună că cineva nu se va putea mărturisi Domnului în iad, ci că această mărturisire acolo nu va putea ajuta la nimic. Același lucru ne-a învățat Hristos într-o pildă (Lc. 16, 19 și urm.). Era un sărac, cu numele Lazăr, peste tot plin de bube și de umflături, și cuprins de o boală nevindecată. Și era un bogat, care nu da nimica săracului, măcar din firimiturile sale. Dar ce trebuie să povestesc eu toată pilda? Voi o cunoașteți cu desăvârșire: nemilostivirea bogatului, cum el nu hrănea pe sărac, dar și nevoia și foamea a cestuia, cu ca...

  „Atunci dus a fost Iisus în pustie de duhul, ca să se ispitească de diavolul” (Mt. 4, 1) Nu arunca vinovăția păcatelor tale asupra Satanei A stăzi vom vedea că, deși Satana ne ispitește, el totuși nu este vinovat în nenorocirea noastră numai dacă noi înșine vom lua seama bine asupra noastră. Cine însă este ușuratic la minte și nu are un îndemn tare spre bine, acela cade în păcat și se aruncă pe sine în pierzare, chiar de nu ar fi diavolul. Satana negreșit voiește să ne piardă; eu știu aceasta, și nimeni nu o tăgăduiește. Dar să luați aminte la cele pe care am să le zic acum. 1. Spre a arăta că nu Satana, ci propria noastră neîngrijire este pricina păcatelor noastre, voi vorbi mai întâi despre plăsmuirea lumii. Oricât de bună și aleasă este ea, totuși celor neîngrijitori le slujește spre pietre. Ce să zicem noi despre plăsmuirea cea mărită și vrednică de mirare ? Este ea oare rea și îndreptată spre pierderea noastră ? Cine ar putea să fie așa de nebun și nepriceput încât să ...

  i: „întristat este sufletul meu foarte din pricina lui Valentin care fiind odată presbiter împreună cu noi, și-a uitat rangul [preoțesc] cel dăruit lui de Domnul. De aceea vă rog, feriți-vă de necurata zgârcenie și rămâneți curați și drepți. Feriți-vă de orice rău. Căci cel care nu se poate stăpâni pe sine, cum va putea învăța pe alții să se stăpânească? Cel care cade în patima iubirii de arginți își întinează sufletul cu fărădelegea închinării la idoli și se numără cu păgânii. C ine este cel care nu vede judecata lui Dumnezeu? Așa cum Sfântul Apostol Pavel ne învață: Au nu știți că sfinții vor judeca lumea? (I Cor. 6:2). Cu alte cuvinte, noi așa ceva nu am mai văzut niciodată printre voi, fllipenii, nici am mai auzit căci printre voi a dus Binecuvântatul și Marele Pavel o viață de nevoințe și despre voi grăiește el cu laudă la începutul epistolei celei de el scrise către voi, către voi, care îl cunoșteați pe Dumnezeu pe când încă noi, Policarp, încă nu-L cunoșteam, nici noi ș...

  ​Fost-a cuvântul Domnului către I suatu: „Scoală-te și mergi la Ninive, cetatea cea mare” (Iona 1, 1-2). Dar ce trebuia el să vestească acolo? El trebuia să strige: „Încă trei zile și Ninive se va prăpădi” (Iona 3, 4). Dar pentru ce, o Dumnezeule, poruncești să se vestească mai înainte nenorocirea pe care voiești să o trimiți? Răspunsul lui Dumnezeu este: „Tocmai ca să nu fac ceea ce am poruncit să se vestească”. Pentru aceea Dumnezeu ne-a amenințat și cu iadul, pentru ca să nu ne arunce în iad. El zice către noi cam așa: „Teme-te de cuvintele Mele, și nu vei tremura de faptele Mele”. ​Însă pentru ce oare hotărăște El un termen așa scurt de iertare? Pentru ca tu să cunoști fapta cea bună a ninivitenilor, care în așa de puține zile s-au pocăit de așa de multe păcate și le-au stârpit. Totodată, trebuie să te minunezi de îndurarea lui Dumnezeu, căreia i-a fost de ajuns o pocăință atât de scurtă pentru atât de multe păcate; de aceea tu nu trebuie să cazi în deznădejduire, măcar de ...

  ​Cuvânt la înmormântarea Sfântului și Marelui Meletie ​A sporit numărul apostolilor cu acest nou apostol, cel împreună hotărît ca să fie cu ei. Căci au chemat sfinții la dînșii pe cel de un obicei cu dînșii, pe nevoitorul, pe încununatul, pe cel curat cu sufletul și propovăduitorul cuvîntului. Meletie, părintele nostru, este fericit pentru sălășluirea cu apostolii și pentru ducerea sa către Hristos. Dar noi nu putem ferici, după cum se cade, pe părintele nostru, fiind în stare de orfani fără de vreme. Sfîntul Meletie dorea mai bine să fie împreună cu Hristos, iar nouă ne este greu și cumplit a ne despărți de părinteasca lui părtinire... ​ (Textul continuă conform originalului trimis de tine) ​Surse și Repere Bibliografice ​Pentru a susține contextul istoric și paternitatea acestui text de o importanță majoră pentru Biserica Răsăriteană, am identificat următoarele surse fundamentale: ​ 1. Paternitatea și Contextul Istoric: ​ Sfântul Grigorie de Nyssa: Acest text este, în ...

  „Eu sunt păstorul cel bun și… am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Și pe acelea trebuie să le aduc ” (Ioan 10, 14, 16) Tot creștinul, și mai ales propovăduitorul, trebuie să fie osârdnic întru învățarea celor rătăciți C ând păcătoșii, chiar după toate sfătuirile noastre, rămân tot în păcatele lor, totuși, noi nu trebuie a înceta să-i sfătuim în continuare. Fântânile curg și când nimeni nu scoate apă; izvoarele forfotesc și când nimeni nu ia apă din ele; pâraiele curg și când nimeni nu însetează. Așadar, și învățătorul trebuie să-și facă datoria sa cum se cuvine, chiar dacă nimeni nu l-ar asculta. D umnezeu, Cel plin de dragoste, a dat lege ca noi, cei ce suntem puși a propovădui cuvântul cel ceresc, să facem tot ce ne stă în putere și să nu tăcem niciodată, chiar dacă ne ascultă cineva sau nu. C ând Ieremia pregătea pe iudei și le spunea nenorocirea ce avea să vină, el era batjocorit de ascultătorii săi și în toate zilele era luat în râs de dânșii. El se hotărâse...

  L ăsându-și o dată patria, la porunca lui Dumnezeu, ca și dumnezeiescul Avraam, fericitul Efrem a ajuns la cetatea Edesa, pe de o parte, pentru cinstirea sfintelor moaște ce erau acolo, iar, pe de alta, pentru întâlnirea cu vreun bărbat dintre cei cuvântători, ca să ia pilda de viața de la dânsul. Acest lucru îl cerea și de la Dumnezeu, zicând deseori : "Doamne Iisuse Hristoase, Stăpân al tuturor, învrednicește-mă că, intrând în cetatea Edesa, să mă întâlnesc cu un bărbat care va fi puternic să-mi grăiască cele spre folosul sufletului." Și, astfel rugându-se, a ajuns la porțile cetății. D eci, călătorind așa cu mintea trează, îl întâmpină o femeie și aceasta era o desfrânată. Și lucrarea lui Dumnezeu era aceasta, ca pe cele bune, de multe ori El le lucrează prin cele potrivnice. Deci, sfințitul Efrem, întâlnind, astfel, pe acea desfrânată, stă uimit, oarecum, căutând către dânsa și era mâhnit, că nu i s-a împlinit cererea, după rugăciune, ci cu totul dimpotrivă. Iar ea, ...