REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  ​ „De acum înainte vei fi pescar de oameni” (Luca 5, 10). ​Comportarea creștinului către greșelile aproapelui ​Vă laud, prietenii mei, că nu încuviințați ușurimea minții și lenevirea altora, și prihăniți aceste rele purtări, și mă minunez de această râvnă a voastră; însă doresc ca ea să fie amestecată și măsurată cu blândețe și cu iubirea aproapelui. ​O râvnă fără băgare de seamă și fără de blândețe nu este râvnă, ci urgie, și sfătuirea fără iubirea aproapelui este o nepriință și amărăciune. ​De aceea vă rog, să nu judecați cu asprime greșelile celor de aproape ai voștri! ​Precum cel ce fără compătimire se atinge de rănile fraților săi, și el de asemenea nu va afla iertare greșelilor sale la alții; tot așa pe de altă parte cel ce judecă cu milă greșelile aproapelui, când el însuși va cădea vreodată, va afla multe mâini, care iarăși îl vor ridica. ​Zic aceasta nu cu scopul, de a întări în lenevirea lor pe cei ușori de minte și nepăsători, mai vârtos voiesc eu a spori încă r...

  ​Zămislirea mântuirii noastre apropiindu-se, s-a zămislit Sfântul Ioan, Înainte Mergătorul, cu mărire și cu minune. Multe mame zămislesc fii, dar puține sunt acelea pe a căror zămislire ar mări-o și ar prăznui Biserica lui Dumnezeu. Numai trei mame au fost de ale căror zămisliri în pântece s-a minunat lumea; acestea au fost Sfânta și dreapta Ana, Sfânta Elisabeta și Prea Sfânta, Preacurata Fecioara Maria. Dreapta Ana a zămislit pe Născătoarea de Dumnezeu; Elisabeta, pe Mergătorul înainte; iar Fecioara Maria, pe Hristos, Mântuitorul nostru. Deci, toate aceste zămisliri prin vestitor ceresc s-au binevestit și s-au săvârșit de darul lui Dumnezeu, dar nu fără a vorbi bunul vestitor și cu zămislitorii, de vreme ce Însuși Dumnezeu avea trebuință de învoirea celor ce zămisleau. Drept aceea, bine-vestitorul, Sfântul Arhanghel Gavriil, care slujea atunci în rânduiala săptămânii sale înaintea lui Dumnezeu, a început a vorbi astfel: "Nu te teme, Zaharie, că s-a auzit rugăciunea ta și feme...

  ​Și sufletul și lumea aceasta, amândouă ne sunt iubite, iubiților ascultători. Amândouă sunt iubite oamenilor și mântuirea sufletească și îndulcirea din lumea aceasta. Iubit este sufletul, că cel legat împreună cu trupul din pântecele cel de mamă și împreună-născut, precum grăiește David: ,,Izbăvește de sabie sufletul meu și din mâna câinelui pe cel unul născut al meu". Iubită este și lumea aceasta, pe care însuși Dumnezeu a iubit-o. Că atât a iubit Dumnezeu lumea, adică pe om, cât și a pătimi pentru dânsa a binevoit. Iubit este sufletul, pentru că printr-însul viem, printr-însul ne mișcăm, iar, luându-se sufletul, omul mort rămâne. Iubită este și lumea aceasta, pentru că într-însa ne îndulcim, întru dânsa ne odihnim, întru dânsa toate cele de trebuință vieții noastre de acum le avem. Iubit este sufletul pentru că acesta, toate simțirile noastre înviindu-le, le dă lor putere de îndulcire din toate bunătățile cele pământești. Că fără de suflet nici o simțire nu poate lucra ceva,...

  ​Împărățind în Roma Maxențiu, persecutorul (307-312), făcea multă chinuire popoarelor, gonindu-i și chinuindu-i nu numai pe creștini, dar și pe păgânii săi ucigându-i și jefuindu-le averile lor. Petrecea cu necurăție, siluind casele celor de bun neam, și era tuturor romanilor foarte greu și urât, pentru acea tiranică, cumplită a lui viață și prea spurcată. Deci, au trimis romanii, în taină, la împăratul Constantin (306-337) care petrecea atunci în Britania cu mama sa, Elena, rugându-l pe el să vină și să-i scape de tiranul acela. Iar Constantin i-a scris mai întâi lui Maxențiu, sfătuindu-l pe el prietenește să înceteze o tiranie ca aceea. Iar el nu numai că nu l-a ascultat pe dânsul și nu s-a îndreptat, dar și mai amar s-a făcut. S-a sculat chiar asupra lui Constantin, pe care toată oastea romanilor la împărăție-l alesese, nevrând ca să-l aibă deopotrivă cu sine la împărăție. Pentru că Maxențiu, cu de la sine putere s-a suit în Roma pe scaunul împărătesc, nu cu voința poporului;...

  ​Frați creștini, ​Iisus Hristos când a vorbit cu Nicodim despre crucea Sa și despre mântuirea venită printr-însa, a adăugat și învățătura despre dragoste, zicând: „Că Dumnezeu așa a iubit lumea, încât a dat pe Fiul Său cel Unul-Născut, pentru ca ori cine va crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică“ (Ioan 3, 16). Acestea nu le-a grăit în zadar, ci ca să arate că dragostea L-a făcut pe El om și ea este pricina mântuirii noastre. A unit cuvântul credinței cu cuvântul dragostei, ca să ne învețe că aceea este credința cea mântuitoare, care este unită cu dragostea, precum zice și dumnezeiescul Apostol că credința care se arată prin faptele dragostei este desăvârșită (Iacov 2, 22). Deci, dacă avem o astfel de credință, ea este adevărată și fără îndoială ne mântuiește. Iar de va lipsi dragostea, atunci credința noastră este asemenea cu credința demonilor, pentru că „Și demonii cred și se cutremură“ (Iacov 2, 19), dar dragoste nu au; de aceea la nimic nu le folosește credința l...

  S fântul Dionisie Areopagitul scrie cu bucurie negrăită despre strălucirea exterioară și interioară a Maicii Domnului, despre minunata bună miresmă pe care a simțit-o în prezența Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, atunci când a mers ca să o vadă, la Ierusalim. Î n râvna lui, el a zis că dacă nu ar fi crezut mai înainte întru Unul Dumnezeu, atunci ar fi socotit că ea, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, este Dumnezeu. S fânta Fecioară lăsa asupra celor care veneau în prezența ei o impresie puternică și unică, puterea harului ei devenind și mai accentuată după sfânta și cinstita ei adormire. A ceastă putere izvora din lucrarea ei de rugăciune neîncetată pentru toți credincioșii, pentru toți cei care veneau la ea pentru ajutor. C ând Sfântul Ioan de la Novgorod s-a rugat împreună cu poporul înaintea Maicii Domnului pentru ajutor împotriva păgânilor care îi împresurau, atunci Sfântul Ioan a înțeles că și Maica Domnului se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu pentru ajutorul lor și așa ...

  ​„Iar ei, nebăgând de seamă, s-au dus: unul la holda sa, altul la negustoria sa” (Matei 22, 5) ​Numai nebunul preferă bunurile pământești celor duhovnicești ​Fierbințeala este mare și arșița verii foarte grea, dar râvna voastră, prin aceasta, nu a slăbit, și dorința voastră de a asculta cuvântul lui Dumnezeu nu s-a înăbușit. Așa fac toți râvnitorii și adevărații cinstitori ai învățăturii cerești. Din dragoste către cuvântul lui Dumnezeu, ei suferă toate cu înlesnire, numai ca să-și poată împăca această poftă nobilă și duhovnicească; și nici frigul, nici fierbințeala, nici mulțimea treburilor, sau grămada grijilor, nici orice altceva nu poate să-i abată de la această râvnă. ​Și cu dreptate, căci această priveliște, această Casă a lui Dumnezeu este mai slăvită și mai vrednică de cinste decât palatul unui împărat. Darurile și vredniciile pe care le capătă cineva într-un palat împărătesc, oricum ar fi ele, se sfârșesc cu viața cea de acum, și pe lângă aceasta, ele sunt pline de n...