Pilda Corabiei Binecuvântate

 

​Se povestește că, în anul 1087, când varenii se pregăteau să plece spre Mira Lichiei pentru a recupera moaștele Sfântului Nicolae, un tânăr marinar, cuprins de teamă, l-a întrebat pe bătrânul preot al grupului: „Părinte, cum vom putea noi, niște oameni păcătoși, să purtăm pe mare o asemenea comoară fără să ne scufundăm sub greutatea nevredniciei noastre?”

​Bătrânul i-a zâmbit blând și, arătând spre pânzele corăbiei, i-a răspuns: „Fiule, gândește-te la corabie. Nu lemnul o ține la suprafață în fața furtunii, ci faptul că este goală la interior pentru a primi încărcătura. Dacă inima ta va fi goală de mândrie și de griji lumești, Sfântul Nicolae nu va fi o greutate, ci va deveni el însuși vântul care ne va împinge spre casă.”

​Și într-adevăr, se spune că pe tot parcursul drumului de întoarcere, deși marea era agitată, corabia care purta sfintele moaște părea că nu atinge valurile, ci plutește deasupra lor. Cei de la bord nu simțeau oboseala, ci o bucurie de negrăit, căci nu ei îl duceau pe Sfânt, ci Sfântul îi purta pe ei spre mântuire.

​Morala: Sfinții lui Dumnezeu nu sunt doar relicve ale trecutului, ci prezențe vii care, atunci când le facem loc în „corabia” vieții noastre, ne ușurează drumul prin furtunile lumii și ne conduc în siguranță la țărmul veșniciei.