REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  ) Ș i sufletul și lumea aceasta, amândouă ne sunt iubite, iubiților ascultători. Amândouă sunt iubite oamenilor și mântuirea sufletească și îndulcirea din lumea aceasta. Iubit este sufletul, că cel legat împreună cu trupul din pântecele cel de mamă și împreună-născut, precum grăiește David: ,,Izbăvește de sabie sufletul meu și din mâna câinelui pe cel unul născut al meu". Iubita este și lumea aceasta, pe care însuși Dumnezeu a iubit-o. Că atât a iubit Dumnezeu lumea, adică pe om, cât și a pătimi pentru dânsa a binevoit. Iubit este sufletul, pentru că printr-însul viem, printr-însul ne mișcăm, iar, luându-se sufletul, omul mort rămâne. Iubita este și lumea aceasta, pentru că într-însa ne îndulcim, întru dânsa ne odihnim, întru dânsa toate cele de trebuință vieții noastre de acum le avem. Iubit este sufletul pentru că acesta, toate simțirile noastre înviindu-Ie, le dă lor putere de îndulcire din toate bunătățile cele pământești. Că fără de suflet nici o simțire nu poate lucra ce...

  Frați creștini, Oare, pentru ce Evanghelistul Matei a arătat în mod deosebit cum duhul necurat de multe ori îl arunca pe cel lunatic în foc și de multe ori în apă? Acest lucru nu l-a făcut evanghelistul fără rost. Două sunt izvoarele tuturor păcatelor: mânia și pofta. Orice păcat izvorăște sau din mânie, sau din poftă. Prigonirile, vrăjmășiile, silniciile, nemilostivirile, trădările, ocările, clevetirile, bătăile, jicnirile, războaiele, uciderile, hulele, și mii de alte înfricoșate păcate au ca tată, mânia. Furturile, nedreptățile, zavistiile, desfrânările, bețiile, nesațurile pântecelui și alte multe lucruri ale întunericului sunt fiice ale poftei rele. Pe cine robește diavolul, îl aruncă de multe ori în foc, adică în păcatele înfocate ale mâniei și de multe ori în apă, adică în mrejile poftei rele. Pentru această pricină Evanghelistul Matei a arătat în mod deosebit că duhul cel necurat arunca de multe ori pe cel îndrăcit în foc și de multe ori în apă. După Patima de pe cruce a ...

  O adâncul bogăției și înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecățile Lui și cât de nepătrunse căile Lui! (Romani 11, 33) I ubiți credincioși, U na din însușirile cele nemărginite ale lui Dumnezeu este atotștiința Sa, prin care toate le știe și de toate poartă grijă. Această știință atotcuprinzătoare nimicește știința și înțelepciunea oamenilor (Iov 5, 12-13; Pilde 19, 21). Î n Sfânta Evanghelie de astăzi se spune că iudeii, văzând pe Mântuitorul intrat în casa lui Zaheu, mai marele vameșilor din Ierihon, s-au aprins de mânie asupra Domnului și cârteau că a intrat să găzduiască la un păcătos (Luca 19, 7). Și aceasta o făceau fiindcă socoteau păcătoși pe toți vameșii care adunau impozitele împărătești și făceau multe nedreptăți în slujba lor. Iar Preabunul nostru Mântuitor, știutorul inimilor și cunoscătorul gândurilor, nu lua aminte la răutatea lor, ci cunoscând de departe credința cea mare a lui Zaheu și așezarea cea bună a sufletului său, văz...

  A stăzi prăznuim sfințirea bisericii celei noi, mare și prea slăvită din Ierusalim; nu aceea pe care împăratul Solomon a zidit-o la Muntele Moriah, ci cea prea minunată, pe care dreptcredinciosul împărat Constantin (306-337), împreună cu cea vrednică de laudă mamă a sa, Elena, a făcut-o în muntele Golgota, locul cel spurcat curățindu-l de necurățiile idolești, înnoindu-l și sfințindu-l. După patima cea de bunăvoie a lui Hristos, după înviere și după înălțarea la ceruri, acel loc sfânt pe care s-a săvârșit mântuirea noastră era urât și întinat de oamenii cei urâtori de Hristos. Mai ales Adrian, împăratul necurat (117-138), toate aceste sfinte locuri le-a batjocorit cu necurați idoli și jertfe. Și mai cu seamă când în locul celei mai frumoase cetăți a Ierusalimului, cea risipită de Tit (79-81), a zidit cetatea în numele său, numind-o Elia Capitolina, fiindcă el se numea Eliu Adrian, atunci mormântul Domnului a poruncit să-l astupe cu țărână și cu pietre, iar pe muntele acela unde...

Cu mici excepţii, femeia nu poate intra în altarul unui loc sfânt. Explicaţia pentru care nu are voie femeia să intre în altar îşi are originile în misterului creaţiei Lui Dumnezeu. Cum Adam a fost jertfit pentru păcatul Evei, iar noua Evă l-a născut pe noul Adam – Iisus Hristos, femeia este nevoită, până la sfârşitul veacurilor, să privească la cel pe care l-a ucis prin ispitirea sa. Logica duhovnicească ne descoperă raţiunile adânci ale interzicerii femeii de a sluji în calitate de preot sacrificant la altar. Părintele Adam a născut-o din coasta sa pe Maica Eva, iar Eva cea Nouă, Fecioara Maria, l-a născut din pântecele ei pe Iisus Hristos - Noul Adam, ne explică preotul călugăr Maxim Vlad, asistent universitar la Facultatea de Teologie din Universitatea Ovidius. Adam a fost atras în neascultarea iniţială faţă de porunca lui Dumnezeu de către Eva. Însă nu Eva a fost răstignită pe cruce ca răscumpărare a neamului omenesc ci Adam cel Nou – Mântuitorul Iisus Hristos. Bărbatul a fost jer...

  Să ne folosim de ,,arma” rugăciunii, ca să ne ierte Dumnezeu pentru că am STRICAT RÂNDUIALA LUI, în care am fost creați și am sluțit frumusețea pe care ne-a lăsat-o! "Indemn la citirea Psaltirii in grupe de credinciosi, in Post, la cercetare de sine, retragere, rugaciune, spovedanie, Impartasanie." Așa ne-a îndemnat Părintele IUSTIN PÂRVU Vă așteptăm sa citim, sa punem împreună genunchiul la rugăciune. Numai și numai în felul ăsta ne apropiem de Hristos. Prin RUGĂCIUNE. Să citim împreună din Psaltirea Sf. Împărat David câte o Catismă pe zi (fiecare să aibă binecuvântare de la duhovnic).  Suntem peste 400 de persoane într-un grup pe whatsapp. Nu ne rugăm pe whatsapp. Acolo sunt împărțite Catismele și stabilim rânduiala citirii.  Un adevărat front de rugăciune împotriva duhurilor răutății.  Cine dorește mă poate contacta prin mesaj privat pe whatsapp 0760.611.698 sau pe messenger .  ''Mai bine ar sta soarele in loc, decat sa se opreasca cititul Pasltirii''. (S...

  F rați creștini, D umnezeu având nemărginită ființa Sa, este pretutindenea, după cum ne spune și psalmistul David, zicând: „Unde mă voi duce de la Duhul Tău și de la fața Ta unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo ești; de mă voi pogori în iad, de față ești. De voi zbura pe aripile zorilor și mă voi sălășlui la marginea mării, și acolo mâna Ta mă va povățui și dreapta Ta mă va ține“ (Psalm 138, 6-9). Mintea noastră mărginită nu poate cuprinde această taină, ci abia dacă o înțelege, ca printr-o perdea de fum și nu desăvârșit. Dumnezeu este tot în toată lumea și tot în fiecare parte a lumii. Dumnezeu vede cele ascunse, aude cuvintele care nu s-au grăit și cunoaște gândurile. Filip vorbește cu Natanail deosebi, sub smochin, iar Dumnezeu, mai înainte de a deschide Filip gura sa, îl vede pe Natanail și aude cuvintele lui Filip. „Te-am văzut când erai sub smochin, mai înainte ca Filip să te cheme“, îi spune Iisus lui Natanail. Cunoaște bunătatea minții și curățenia inimii lui ...

 🌿 ,,De multe ori avem o înțelegere parțială, greșită sau idealistă asupra preoților și implicit a ierarhilor. Preotul e un om de țărână, cu slăbiciuni și cu boli, cu dorințe și cu idealuri. Preotul mănâncă mult sau puțin, e ghiftuit de praznice sau îi ghiorăie mațele de foame după 6 ore de slujbă pe inima goală.  Preotul are îndoieli și furii,  neînțelegeri și răfuieli cu sine însuși. Preotul simte, plânge, se roagă, se înfurie. Preotul râde, maimuțărește, glumește, fredonează cântece vechi. Preotul poate fi ispitit, are tentații, păcate iertate sau nu, trecut, plângere, amintiri, răni vechi. Preotul are trup, dureri de cap și de șale, dureri de suflet, cicatrici pe inimă de la prea multă suferință. Preotul e un om într-o presiune enormă în fiecare zi. Stă în fața lui Dumnezeu, Îl frânge pe Hristos Împăratul veacurilor în mâinile sale de lut, se împărtășește mereu de Sângele mântuitor, ascultă păcate cumplite, blagoslovește pe muribunzi, citește bolnavilor incurabil....

  Despre legările de cununie Pr. Ioan:   Se tot vorbeşte despre cei ce nu pot să se căsătoresc, pentru că le sunt legate cununiile. Credinţa aceasta este frecventă în popor şi aleargă lumea la dezlegări de cununie, unii la preoţi alţii la vrăjitori. Ce ne puteţi spune despre toate acestea? Pr. Ilarion :   Legarea cununiei o fac vrăjitorii, fermecătorii şi oamenii cei răi. Unii din invidie, alţii din răzbunare, iar alţii fără motiv, pur şi simplu din plăcerea de a face rău, aleargă la lucrul cel necurat şi mănâncă norocul şi soarta cea bună a tinerilor. Unii iau semne de la tineri, le pun semne, aruncă cu apă de la vrăjitori în faţa lor, alţii lucrează cu semne de la morţi: cu piedica de la mort, capete de lumânări culese de pe morminte, cu ţărână de pe morminte, cu apa cu care a fost spălat mortul, cu semne luate de la mort şi zic: „când se va scula mortul acesta atunci să se căsătorească  cutare..,” Cum cunoşti că ai legate cunun...