Cuvânt la târnosirea Sfintei Biserici a Învierii Mântuitorului Hristos, din Ierusalim

 

Astăzi prăznuim sfințirea bisericii celei noi, mare și prea slăvită din Ierusalim; nu aceea pe care împăratul Solomon a zidit-o la Muntele Moriah, ci cea prea minunată, pe care dreptcredinciosul împărat Constantin (306-337), împreună cu cea vrednică de laudă mamă a sa, Elena, a făcut-o în muntele Golgota, locul cel spurcat curățindu-l de necurățiile idolești, înnoindu-l și sfințindu-l. După patima cea de bunăvoie a lui Hristos, după înviere și după înălțarea la ceruri, acel loc sfânt pe care s-a săvârșit mântuirea noastră era urât și întinat de oamenii cei urâtori de Hristos. Mai ales Adrian, împăratul necurat (117-138), toate aceste sfinte locuri le-a batjocorit cu necurați idoli și jertfe. Și mai cu seamă când în locul celei mai frumoase cetăți a Ierusalimului, cea risipită de Tit (79-81), a zidit cetatea în numele său, numind-o Elia Capitolina, fiindcă el se numea Eliu Adrian, atunci mormântul Domnului a poruncit să-l astupe cu țărână și cu pietre, iar pe muntele acela unde Domnul s-a răstignit, a zidit o capiște spurcatei sale zeițe Venera și a pus într-însa idol, iar deasupra mormântului celui dumnezeiesc a pus un alt idol al zeiței. Și unde Mielușelul lui Dumnezeu s-a adus pe sine jertfă Tatălui pentru păcatele noastre, acolo se aduceau necuratele jertfe idolilor și se săvârșeau nelegiuite păcate. Asemenea și în Betleem, unde Cel preacurat din pântecele celei Preacurate s-a născut, l-a pus pe idolul Adon, ca sfântul loc să se spurce cu lucruri de rușine. Și unde era biserica lui Solomon a zidit o capiște idolească și a poruncit ca nimeni să nu îndrăznească a numi cetatea aceea Ierusalim, ci să o numească Elia. Acestea toate le-a făcut vrând ca și pomenirea numelui lui Iisus Hristos să o piardă pe pământ; pentru aceea i-a schimbat numele și cetății în care Hristos a făcut multe semne, și în locurile unde s-a născut, unde s-a răstignit și s-a îngropat, a făcut locuințe idolești ca urmașii să uite cu totul pe Hristos și locurile acelea, pe care au umblat picioarele lui Hristos, să nu le mai pomenească niciodată. Însă ticălosul singur a pierit și locul cel sfânt iarăși l-a proslăvit Împăratul slavei, pentru că a ridicat pe împăratul Constantin și pe mama sa Elena și pe aceștia, luminându-i cu lumina sfintei credințe, le-a pus în inimă sfânta cetate a Ierusalimului ca să o înnoiască și biserică prea frumoasă să zidească lui Dumnezeu în acel loc, pe care biserica trupului lui Hristos, cea risipită în trei zile, s-a zidit și pe toate sfintele locuri de spurcăciunile idolilor să le curățească și să le sfințească.

Deci, a trimis binecredinciosul împărat Constantin la acest lucru pe sfânta maica sa Elena, cu mulțime de aur la Ierusalim, și a scris preasfințitului patriarh Macarie (314-333) ca să adauge sârguință pentru zidirea bisericii.

Drept aceea, ajungând Sfânta Elena la Ierusalim, a risipit toate capiștele idolești, idolii i-a sfărâmat și sfânta cetate de toate spurcăciunile a curățit-o și a înnoit-o. Deci, a aflat Cinstita Cruce a Domnului și mormântul și aruncând țărâna și pietrele cu care era astupat a întemeiat o biserică foarte mare pe acel loc și a îngrădit cu un zid amândouă locurile acelea unde s-a răstignit Hristos și unde s-a îngropat, pentru că nu erau departe unul de altul, după cum grăiește Sfântul Evanghelist Ioan: "Și era la acel loc, unde s-a răstignit, grădină, și în grădină mormânt nou". Deci, acolo a pus pe Iisus pentru că mormântul era aproape, și pentru că se apropia vinerea jidovilor, drept aceea a cuprins în zidirea unei biserici și Golgota și mormântul Domnului, și s-a numit biserica aceea Martirion, adică mărturie. S-a numit așa ca o mărturie a învierii lui Hristos, că a murit și a înviat. A zidit Sfânta Elena și alte biserici în Betleem și pe Muntele Eleonului și în grădina Ghetsimani și la multe locuri sfinte, și le-a înfrumusețat cu tot felul de podoabe. Însă biserica aceea de pe mormântul Domnului era mai frumoasă și mai mare decât toate, dar săvârșirea ei chiar împărăteasa Elena nu a văzut-o, pentru că se întorsese la fiul său și a răposat în Domnul, nesăvârșită fiind Biserica, că nu era cu putință ca o zidire atâta de minunată și mare să se zidească în puțină vreme; abia în zece ani s-a zidit. Iar după ce s-a săvârșit biserica, a poruncit dreptmăritorul împărat ca să se adune episcopii din toate țările în Ierusalim la sfințirea bisericii și era multă mulțime de arhierei adunați, din Vithinia, din Cilicia și Cappadocia, din Siria și Mesopotamia, din Finicia și Arabia, din Palestina, din Egipt, Africa, Thivania și din Persia a venit un episcop. Și credincioși, mulțime fără de număr, din toată lumea s-a adunat, încât hotarele Ierusalimului nu-i încăpeau pe ei. Și s-a sfințit Biserica Învierii lui Hristos în luna septembrie în 13 zile și tot Ierusalimul s-a înnoit, la treizeci de ani ai împărăției lui Constantin. Și au așezat sfinții părinți, cei ce acolo se adunaseră, ca să se prăznuiască ziua înnoirii după cum făcuse și Solomon. Că precum Solomon în așezământul cel vechi zidind acea biserică prea slăvită, Sfânta Sfintelor, a legiuit ca în toți anii în această lună a lui septembrie, în care ea fost sfințită, să se prăznuiască înnoirile ei de acest lucru și cum în Evanghelie se pomenește: "Și era atuncea (Ioan 10, 22) sărbătoarea înnoirii Ierusalimului, așa sfântul și întocmai cu apostolii împărat Constantin zidind darul cel nou ca o a doua Sfântă a Sfintelor, a hotărât, împreună cu sfinții părinți, ca să fie prăznuită înnoirea bisericii celei mari din Ierusalim, care este mamă a tuturor bisericilor, de toate bisericile din toată lumea.

Deci, să prăznuim, mulțumind lui Hristos Dumnezeu, Celui ce, cu patima Sa și cu învierea, a înnoit toată făptura și a curățit biserica sa cea sfântă de spurcăciunile idolești. Să ne înnoim și noi, fiind biserici ale Dumnezeului Celui viu, lipsindu-ne de omul cel vechi și întru cel nou îmbrăcându-ne. Să ne abatem de la răutățile noastre cele învechite în noi și să facem lucruri bune, începând a umbla în înnoirea vieții, ca precum oamenii în înnoirea bisericii celei făcută de mână, așa îngerii să prăznuiască biserica noastră cea sufletească nefăcută de mână, pentru că face bucurie în ceruri îngerilor, păcătosul cel ce prin pocăință se înnoiește. De aceasta singur Cel ce nu voiește moartea păcătoșilor se bucură de pocăința și întoarcerea către făcătorul îngerilor Hristos Dumnezeul nostru, căruia se cuvine slava în veci. Amin.