REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  T aina împărătească bine este a o păzi, iar lucrurile lui Dumnezeu este cuviincios și slăvit a le descoperi și a le propovădui. Pentru că a nu păzi tainele împărătești, este lucru de frică și de pierzare; iar lucrurile lui Dumnezeu cele preaslăvite a le tăcea este mare pagubă pentru suflet. De aceea și eu - zice Sfântul Sofronie - sunt cuprins de frică, ca pe cele dumnezeiești să le ascund în tăcere, aducându-mi aminte de primejdia cea îngrozitoare a slugii celei leneșe, care, luând de la Domnul talantul, l-a îngropat în pământ, și pe cel dat pentru lucru l-a ascuns, nelucrându-l. A ceastă povestire sfântă, care a ajuns până la mine, nu o voi tăcea deloc. Însă nimeni să nu fie necredincios pentru cele ce voi scrie și pe care eu singur le-am văzut; nici să mă socotească cineva că îndrăznesc a scrie lucruri neadevărate, îndoindu-se de acest lucru mare. Să nu-mi fie mie a minți în cele sfinte! Iar de vor fi oarecare din cei ce vor afla scrierea aceasta și, minunându-se de acest preas

  S fînta Matroana a fost slujnică la o evreică, anume Pavtila, femeia voievodului Tesalonicului. Din tinerețe, fiind învățată în credința creștinească, stăpîna ei o silea la reaua credință iudaică. Și, fiindcă ea nu se supunea, o chinuia foarte rău, bătînd-o adeseori. Însă Matroana pe toate le răbda cu osîrdie pentru Hristos și la biserică se ducea într-ascuns. Într-una din zile, înștiințîndu-se Pavtila că Matroana a fost la biserica creștinească, i-a zis: "Pentru ce n-ai mers la sinagoga noastră, ci te-ai dus la biserica creștinească?" Răspuns-a fericita Matroana cu îndrăzneală: "De vreme ce Dumnezeu este în biserica creștinească, iar de la sinagoga iudaică s-a depărtat, nu mă duc la sinagogă, ci la biserică". A tunci Pavtila, și mai mult mîniindu-se, a bătut-o fără cruțare și într-o cămară întunecoasă a închis-o legată. Iar a doua zi a fost găsită sfînta dezlegată din legături cu dumnezeiasca putere, preamărind pe Hristos. Dar stăpîna ei iarăși a bătut-o cu vi

  Î n vremea împărăției lui Traian, cinci fecioare canonice, care trăiau într-un loc retras de sihăstrie, păzind toate poruncile lui Dumnezeu - pentru aceasta se chemau canonice -, aveau și ca îndatorire strîngerea moaștelor sfinților, ungerea lor cu mir și înfășurarea lor în pînze curate, după care le aduceau și le așezau în locul de sihăstrie în care trăiau ele. Aflînd de acest lucru, fiica împăratului Traian, al cărei nume era Drosida, a venit la aceste fecioare pe ascuns, pe cînd cei ce păzeau camerele de dormit împărătești fuseseră cuprinși de somn. Ea a adus cu sine o haină de mult preț și a cerut acelor fecioare ca să o ia cu ele la ridicarea trupului unui sfînt, din locul în care fusese aruncat. A drian, logodnicul Drosidei, care era și sfetnic al împăratului, a cerut să se pună soldați de pază lîngă trupurile creștinilor morți, ca să cunoască cine sînt cei care ridică trupurile lor. Paznicii, stînd de veghe, au prins pe cele cinci femei și împreună cu ele și pe Drosida. Făc

  P e vremea lui Traian împăratul (98-117), în cetatea ce se numește Iliopolis, care este în Siria cea dinăuntru, în stăpînirea Feniciei din Liban, care se mărginește cu țara evreiască, trăia o fecioară anume Evdochia, cu neamul și cu credința samarineancă, slujitoare a diavolului, locaș și unealtă preacumplită. Și era atît de frumoasă și cu chip minunat, încît nu putea nici un zugrav să-i înfățișeze frumusețea ei deplin. Astfel Evdochia, înșelînd pe mulți ca și cu un laț, îi vîna și la pierzare, prin frumusețe, îi atrăgea, aducînd bogățiile țărilor lor în ale sale vistierii nedrepte prin sîrguitoare necurăție trupească. S trăbătînd despre dînsa vestea pretutindeni, mulțime de tineri de bun neam și stăpînitori de prin alte țări și de prin cetăți se adunau la Iliopolis, ca și cum ar avea alte treburi; dar de fapt, să vadă pe Evdochia și să se îndulcească de frumusețile ei. E a adunase multă bogăție prin faptele cele pline de păcate, încît puțin de nu se asemăna cu vistieriile cele î