REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  V enind odată Ava Martirie și Ava Ioan la marele Anastasie și văzîndu-i acesta pe ei, a zis lui Ava Martirie : «Spune-mi Ava Martirie, de unde este tînărul acesta ? Și cine l-a tuns pe el ?» Iar acesta îi zise : «Este robul tău, părinte, și eu l-am tuns pe el». Și-i zice lui : «Vai, Ava Martirie, cine ți-a spus că ai tuns pe Ava Muntelui Sinai ?» Și n-a mințit sfîntul. Căci după patruzeci de ani a ajuns egumenul nostru. Iarăși altă dată, luînd pe același Ioan, povățuitorul lui, Ava Martirie s-a dus la marele Ioan Savaitul, care petrecea atunci în pustiul Gudda. Cînd i-a văzut pe ei bătrînul, sculîndu-se a luat apă și a spălat picioarele lui Ava Ioan și i-a sărutat mîna. Iar lui Ava Martirie nu i-a spălat picioarele. Întrebîndu-l ucenicul lui, Ștefan, de ce a făcut așa, îi zise lui : «Crede, fiule, cine este tînărul, nu știu. Dar știu că am primit pe egumenul Muntelui Sinai și am spălat picioarele egumenului». Dar și Ava Stratighie, în ziua în care a fost tuns Ava Ioan, avînd douăze

  1. Povestit-a despre sine avva Macarie , zicând: când eram mai tânăr și ședeam la chilie în Egipt , m-au apucat și m-au făcut cleric în sat. Și nevrând să primesc, am fugit la alt loc. Și a venit la mine un mirean cucernic și lua rucodelia mea și-mi slujea mie. Apoi s-a întâmplat din ispită diavolească de a căzut în păcat o fată și luând în pântece, era întrebată de este cel ce a făcut aceasta. Iar ea zicea: pustnicul! Iar ei ieșind, m-au prins în sat și au spânzurat de grumajii mei oale afumate și urechi de vase și m-au purtat în vileag prin sat pe uliță, bătându-mă și zicând: acest călugăr a stricat pe fata noastră, luați-l, luați-l! Și m-au bătut încât puțin de n-am murit. Și venind unul din bătrâni, a zis: până când bateți pe acest călugăr străin? Iar cel ce-mi slujea, urma după mine rușinându-se, căci era ocărându-l pe el foarte și zicând: iată sihastrul pe care tu îl mărturiseai, ce a făcut! Și au zis părinții ei: nu-l slobozim până ce nu va da chezășie că o va hrăni pe dâns

  L ocul Cuviosului Antonie cel Mare în fruntea colecției de apoftegme a părinților viețuitori în pustia egipteană e datorat numelui său, însă el corespunde la fel de bine rolului de prim rang jucat de începătorul vieții monastice creștine. Viața (251–356, † 17 ianuarie) și fizionomia sa ne sunt cunoscute mai ales prin lucrarea celebră ce i-a consacrat-o Sfântul Atanasie cel Mare . Apoftegmele aduc câteva trăsături noi și interesante ale Cuviosului Antonie, care însă nu contrazic în nici un fel portretul făcut de sfântul episcop al Alexandriei, ci îl plasează mai bine pe Părintele monahilor printre ceilalți bătrâni ai timpului său, emuli în imitarea și căutarea lui Hristos în deșert. 1. Sfântul avva 1 Antonie, șezând odată în deșert, a fost cuprins de acedie 2 și de o mare întunecare de gânduri. Și zicea către Dumnezeu: „Doamne, vreau să mă mântuiesc și nu mă lasă gândurile 3 . Ce voi face în necazul 4 meu? Cum mă voi mântui?“ Și, sculându-se puțin, a ieșit afară, și a văzut pe

  1. Despre avva Spiridon se spunea că atâta cuvioșie avea păstorul acesta, încât s-a învrednicit și să se facă păstor de oameni. Căci a primit acesta ca răspundere episcopia uneia din cetățile Ciprului, anume Trimitunda . Pentru netrufia cea multă, aproape de episcopie, păștea și oile. Iar la miezul nopții, tâlharii la stâna oilor intrând pe furiș, se sileau să fure din oi, dar Dumnezeu, Cel ce păzește pe păstor și pe oi le păzea. Căci tâlharii de putere nevăzută fiind ținuți, lângă stână erau legați. Când s-au revărsat zorile, păstorul a venit la oi și după ce i-a găsit cu mâinile legate înapoi, a cunoscut ceea ce s-a făcut; și rugându-se lui Dumnezeu, i-a dezlegat pe tâlhari. După ce mult i-a sfătuit și i-a învățat, ca să se silească mai bine să trăiască din osteneli drepte iar nu din strâmbătate, dăruindu-le un berbec, i-a slobozit și glumind le-a zis: ca să nu vă arătați că în zadar ați privegheat! 2. Se spunea iarăși că avea o fiică fecioară, evlavioasă ca tatăl său, anume

  1. Luptat a fost odată avva Moise spre curvie foarte. Și nemaiputând să șadă în chilie, s-a dus și l-a vestit pe avva Isidor . Și l-a rugat pe el bătrânul ca să se întoarcă la chilia sa dar nu a primit, zicând: nu pot avvo. Și luându-l cu sine l-a suit pe casă și i-a zis: ia aminte la apus. Și luând aminte, a văzut mulțime nenumărată de diavoli, tulburându-se și gâlcevindu-se ca să bată război. Zis-a lui iarăși avva Isidor: caută și spre răsărit și ia aminte. Și a căutat și a văzut mulțime nenumărată de sfinți, îngeri slăviți. Și a zis avva Isidor: iată aceștia sunt cei trimiși sfinților de la Domnul spre ajutor, iar cei de la apusuri, sunt cei ce bat război cu noi. Deci mai mulți sunt cei cu noi. Și așa, mulțumind lui Dumnezeu, avva Moise a luat îndrăzneală și s-a întors la chilia sa. 2. Un frate odată a greșit în Schit și făcându-se adunare, a trimis către avva Moise, dar el nu voia să vină. Deci a trimis către dânsul preotul zicând: vino, că te așteaptă norodul! Atunci, el s

S e cuvine, fraților, să știm că astăzi este înainte-prăznuirea Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, Maică după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Deci, să ne adunăm toți în biserică, la rugăciuni. Că astăzi Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru, fără să cunoască stricăciunea și cu trupul proslăvit, a fost dusă de îngeri la veșnicele lăcașuri, la viața ei cea cerească. Se bucură, deci, îngerii în ceruri și oamenii se veselesc pe pământ, iar heruvimul cu sabia de văpaie s-a depărtat de la ușa Raiului și toată firea tresaltă că Maica Domnului, intrând în ceruri, primește pe toți care cinstesc, cu dreapta credință preasfântă adormirea ei. Nimeni, dar, din noi, iubiților, să nu se lenevească să laude pe Născătoarea de Dumnezeu, că, nu cumva, din răutate și lenevirea aceasta, să fie lipsit de darul ei. Ci, să ne încingem mijlocul nostru cu înfrânarea și să lepădăm de la noi toate patimile noastre cele rele: mânia, desfrânarea, furtul, sațiul, beția și celelalte toate, care se î

  1. Unui frate făcându-i-se strâmbătate de către alt frate, a venit la avva Sisoe și i-a zis: mi s-a făcut strâmbătate de cutare frate și eu voi să-mi fac izbândă. Iar bătrânul îl ruga zicând: nu, fiule, ci lasă mai bine la Dumnezeu izbânda. Iar el zicea: nu voi înceta până nu voi face izbândă. Și a zis bătrânul: să ne rugăm, frate! Și sculându-se, a zis bătrânul: Dumnezeule, nu mai avem trebuință de Tine, ca să porți grijă pentru noi, căci noi ne facem izbânda noastră. Deci, aceasta auzind fratele, a căzut la picioarele bătrânului, zicând: nu mă mai judec cu fratele, iartă-mă, avvo! 2. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: ce voi face, că de multe ori merg la biserică și de multe ori se face pomană și mă țin? I-a zis lui bătrânul: osteneală are lucrul. Deci l-a întrebat Avraam , ucenicul său: în călătorie fiind sâmbăta sau duminica și va bea vreun frate trei pahare nu cumva este mult? Răspuns-a bătrânul: de nu este de la satana, nu este mult. 3. Zicea ucenicul lui avva

  A cest binecuvântat vlăstar al țării noastre s-a născut într-o familie de țărani evlavioși din Oltenia, pe timpul domniei lui Matei Basarab. Crescut de mic în dreapta credință, iubea mult pe Dumnezeu, biserica, rugăciunea și ascultarea de părinți. P e când avea doar 15 ani, fericitul tânăr Ioan a fost ales și întărit de harul Duhului Sfânt să fie mucenic al lui Hristos într-un chip ca acesta. Î n toamna anului 1659, năvălind o ceată de turci pe Valea Oltului dinspre Ardeal, au făcut mari jafuri prin sate în drum spre Dunăre și au luat în robie mulți tineri nevinovați. Printre cei robiți a fost și fericitul Ioan. Trecând Dunărea, turcii și-au împărțit robii, luând fiecare după voie și plăcere pe cine voia. Așa a ajuns nevinovatul Ioan în stăpânirea unui ostaș turc rău și desfrânat. Pe lângă drumul greu, pe lângă foame și osteneală, sărmanii creștini luați în robie trebuiau să sufere și sete și bătăi și umilințe de tot felul, iar la urmă să fie siliți spre necuratele pofte ale desf

  P ROVENIT dintr-o familie nobilă senatorială, Arsenie s-a născut la Roma în vremea morții sfântului Antonie. A deținut importante funcții la curtea imperială de la Constantinopol, fiind și educatorul fiilor împăratului Teodosie I, viitorii împărați Arcadie și Onorie. În anul 394, la vârsta de 34 de ani, fuge de lume și de slava ei, se retrage în taină în Egipt și se face monah în Schetia pe lângă avva Ioan Colov. După ce stă un timp la Petra, apoi în Canop (Alexandria), părăsește definitiv Schetia după devastarea ei de către saracini în 434 și își petrece ultimii ani ai vieții la Troe (astăzi Tura, la 15 km sud-est de Cairo). Se duce la Domnul în jurul anului 449, pomenirea lui făcându-se pe data de 8 mai. Arsenie este una dintre figurile cele mai bine conturate ale Patericului și va rămâne pentru totdeauna unul dintre campionii fugii de lume și model râvnit de toți isihaștii: „Arsenie, îngere, puterea tăcerii (isihiei), roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!“ (Canon